Începutul unei umanități noi
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora
8:00 (26 mai 2019)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 15,1-2.22-29; Apocalips
21,10-14.22-23; Evanghelia Ioan
14,23-29; lecturiOmilie
Suntem în timpul pascal. Medităm
încă la noutățile pe care Isus, mort și înviat, le-a introdus în lume. Cu
Cristos s-a schimbat modul de a gândi despre Dumnezeu, prezent în viața proprie
și a sta în mijlocul altora: să ne gândim la Euharistie în viața creștină… Ne
apropiem de sărbătoarea Înălţării Domnului şi de Rusalii. Lecturile biblice ne
îndreaptă atenţia spre Duhul Sfânt ce apare ca o continuare a Paştelui.
Faptele Apostolilor (Fap 15,1-2.22-29) ne spune despre vestea cea bună care se răspândește
tot mai mult. Numeroși păgâni se convertesc la Isus în ciuda evreilor care
cochetează cu tăierea împrejur dată lor de Moise. Dar Duhul Sfânt călăuzeşte
Biserica să ia decizii importanţe şi o ajută să rămână unită. Este vorba despre
primul Conciliu din Ierusalim [în jurul anului 50 d.C.]. Trasează o cale
fundamentală pentru evanghelizarea întregii Biserici din toate timpurile și din
orice loc. Întrunit pentru a rezolva problema spinoasă a primirii păgânilor în
comunitatea creștină fără a mai trece prin iudaism. Nu a fost ușor. Mulți
străini au venit să bată la ușa comunități. Noul glas al păgânilor rupea calmul
și echilibrul. În Biserică de la Ierusalim sunt multe tensiuni, neînţelegeri,
discuţii. Conciliu iese în evidență cu trei orientări. Mai întâi sunt
tradiţionaliştii nostalgicii din care făcea parte și Petru. Sunt creştinii de
origine iudaică. Nu acceptă noutatea creştină; nu pot să se debaraseze de Legea
lui Moise [tăierea împrejur, sărbătorile, posturile]; consideră că sunt necesare
creştinilor pentru a se mântui. O altă grupare, este cea paulină, foarte
deschisă și „progresistă”. Pentru Paul este o atitudine nepotrivită. „Vouă
trebuia să vă fie vestit mai întâi cuvântul lui Dumnezeu. Dar, pentru că voi îl
respingeți și nu vă considerați vrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem
spre păgâni” (Fap 13,46). Mântuirea nu
vine prin prescripţiile lui Moise, ci prin Botez şi prin credinţa în Isus,
singurul mântuitor al omenirii. O altă grupare este cea a sfântul apostol Iacob
cel Mic, episcopul Ierusalimului și înfăptuitorul acestei medieri abile. Se
vede în redactarea documentului final: „Apostolii şi prezbiterii, fraţii
voştri, către fraţii din Antiohia, Siria şi Cilicia, care provin dintre păgâni:
Salutare! […] Duhul Sfânt şi noi am hotărât să nu vă mai impunem nici o povară
în afară de acestea care sunt necesare: să vă feriţi de carnea jertfită
idolilor, de sânge, de animale sufocate şi de desfrânare; dacă vă veţi feri de
acestea, bine veţi face. Cu bine!” (v. 23.28-29). Condus de Duhul Sfânt,
Biserica trebuie să fie deschisă pentru toată lumea și pentru noii convertiți. Evanghelia
este capabilă să se incarneze în toate culturile; nu au nevoie să renunțe la
originalitatea lor culturală. Diferențele sunt o sursă de îmbogățire. Important
nu este a fi fidel tradițiilor, dar a fi credincios lui Isus și cuvântului său.
Misiunea Bisericii nu e a salva niște tradiții, ci a lucra cu Cristos care vrea
să salveze omenirea. Pentru a ști ceea ce Duhul Sfânt ne cere ce să facem, nu
trebuie să ne fixăm în propriile scheme; avem nevoie de o profundă libertate. Sfântul
Paul se supune apostolilor și acceptă hotărârea lor. O lecție pentru Biserica
de astăzi…
Descrierea Ierusalimului ceresc
insuflă speranță și bucurie între creștinii persecutați. Porțile cetății – în
cele patru puncte cardinale – rămân totdeauna deschise pentru toate
popoarele care sunt chemate la mântuire. Acesta este mesajul transmis de sfântul
Ioan în Apocalips (Ap 21,10-14.22-23). Ultimul cuvânt al acțiunii noastre umane va fi
intrarea în împărăţia lui Dumnezeu alături Cristos cel înviat. Isus rămâne
printre ai săi și orientează drumul Bisericii prezente în obscurități și
limite. Dar „noul Ierusalim” este poporul sfânt a lui Domnului. Înconjurat de
„gloria lui Dumnezeu”, adică prezența iubitoare a Domnului, noul Ierusalim
strălucește ca o realitatea luminoasă. Dumnezeu locuieşte acolo ca într-un
templu: „nu am văzut în ea niciun templu, pentru că Domnul Dumnezeul Cel
Atotputernic, este templul ei şi mielul” (v. 22). În Biserică nu „avem” templul.
Locul prezenței Domnului – în ebraică shekinah
[locuință, stabilire, reședință; e de la „cortului întâlnirii”], și „a locui” [εσκενοσεν]
în greacă [„Și Cuvântul s-a făcut trup și a
locuit între noi” (In 1,14)] – acum
este Trupul lui Cristos, adică Euharistia. „Gloria lui Dumnezeu o luminează, iar
făclia ei este mielul” (v. 23). Umanitatea gloriei lui Isus este lumina
măreției lui Dumnezeu pentru cei aleși. În acest abis de iubire și de lumină se
încheie penultimul capitol din Apocalips către
Bisericile încercate. În Cristos suntem cu Dumnezeu, suntem admiși la viziunea
beatifică, suntem mântuiți.
Evanghelia după Ioan (In 14,23-29) – pe care tocmai am
ascultat-o – prezintă testamentul Domnului. Suntem la „discursul de adio” [capitolul
13 până la 19] făcut de Isus discipolilor săi. Isus este la ultima cină și își
descarcă inima. Ca un părinte, și-a exprimat voința față de copiii săi înainte
de a muri. El le recomandă să se iubească între ei. Cristos îi anunță că a
sosit ceasul său, dar ei nu vor rămâne singuri, lăsați în voia sorții: le-a
promis pe Duhului Sfânt. Fragmentul din evanghelia de astăzi dezvoltă două
teme: iubirea pentru Isus şi darul Duhului Mângâietor.
Iuda Tadeu îl întrebă pe Isus
pentru a ajunge să-l înțeleagă mai bine: „Doamne, cum se face că ni te vei
arăta nouă și nu lumii?” (In 14,22). Cristos
îi răspunde că nu se arată lumii pentru că vrea un Mesia puternic, să
cucerească regate, împărății, dar se manifestă lor, cu o condiție: „dacă cineva
mă iubeşte, va păzi cuvântul meu” (v. 23). Verbul grec folosit aici este „a
iubi” – agapáo – care exprimă iubire
care rămâne fidelă: iubirea caracteristică a lui Dumnezeu. Raportului cu Domnul
rămâne în centrul vieţii noastre: e legătura de iubirea faţă de Cristos şi
evanghelia sa. Isus lasă criteriu de apartenență: „dacă unul mă iubeşte, respectă cuvântul
meu”. Mă iubești? Rămâi fidel. Acesta este mesajul Domnului. Dovada că îl iubim
cu adevărat pe Cristos este de „a asculta” ce spune Dumnezeu: „iar cuvântul pe
care îl ascultaţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis” (v. 24). Ne
învață papa Francisc: „Ce înseamnă să asculți de Dumnezeu? Înseamnă să fim sclavi
legați? Nu, pentru că cel care ascultă de Dumnezeu este liber, nu sclav! Și cum
se face aceasta? Eu ascult, nu fac voința mea și sunt liber? Pare o
contradicție. Și nu este o contradicție”. De fapt, „a da ascultare vine din
latină, și înseamnă a asculta, a simți altul. A se supune lui Dumnezeu este a
asculta de Dumnezeu, a avea o inimă deschisă pentru a merge pe calea pe care
Dumnezeu ne-o indică. Supunerea față de Dumnezeu este a asculta de Dumnezeu. Și
asta de face liberi” (11 aprilie 2013).
A doua temă este că Cristos le-a
promis ucenicilor darul Duhului Sfânt:
„Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu,
vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (v. 26). Cu el,
va fi începutul unei noi misiuni. El va reaprinde în mod constant în inimile
lor învățăturile lui Cristos: „vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi
le-am spus eu”. Isus a înţeles că discipolii săi uitau repede şi nu prea
înţelegeau. Iar noi nu suntem diferiţi de ei. De aceea va trimite pe Duhul
Sfânt ca învăţător interior. Misiunea lui va fi „să-i înveţe” şi să le
„amintească” cuvintele lui Isus. „A aminti” evanghelia cu ajutorul Duhului
înseamnă – după Ioan – a interpreta cuvântului lui Cristos în lumina misterului pascal.
Prin viaţa, acțiunile și cuvintele
lui Isus putem spune ceva despre milostivirea lui Dumnezeu. „Doar iubirea ne va
mântui” spunea papa Francisc. Trimiterea Duhului Sfânt însemnă începutul zidirii
unei umanităţi noi. Și noi putem iubi așa cum Isus ne-a iubit…
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu