Te laud, Doamne...

Darul vindecării (2005). 

Te laud, Doamne, 
că m-ai mântuit prin milostivirea ta.
Te laud, Doamne, 
glorificat prin înjosirea ta.
Te laud, Doamne,
călăuzit de bunătatea ta.
Te laud, Doamne, 
condus de înțelepciunea ta.
Te laud, Doamne, 
ocrotit de puterea ta.
Te laud, Doamne, 
sfințit prin harul tău.
Te laud, Doamne, 
luminat de lumina ta interioară.
Te laud, Doamne, 
înălțat prin bunăvoința ta. Amin.

(Sfânta Mechtilda din Magdeburg).

Dumnezeu se face cunoscut iertând...

Călugăr trapist de la abația Notre-Dame (Rochefort).

„Dumnezeu se face cunoscut iertând 

şi păcătosul, scrutând abisul propriului păcat

descoperă din partea sa milostivirea infinită 

și în acelaşi timp cele două abisuri 

care se completează 

şi ultimul înghite primul”.

(André Louf [1929-2010] a fost un călugăr, teolog și biblist belgian trapist din comunitatea monastică de Mont-des-Cats. După ce a descoperit în mod întâmplător în 1945 abația trapistă de Mont-des-Cats, intră după patru ani ca novice. Completează studiile biblice la Roma și la 33 de ani (1969) este ales abate. Studiază Părinții Bisericii și a fost apreciat ca autor spiritual. În 2004, papa Ioan Paul al II-lea l-a invitat să compună Calea Crucii din Vinerea Sfântă pentru Coloseu. Moare în mănăstirea unde a trăit toată viața în 12 iulie 2010).

(traducere pr. Isidor Chinez).

Un călugăr și un copil...

„Știi ce înseamna pentru un călugăr celib,

solitar și vârstnic a strânge la piept un copil, 

o nouă viaţă, 

pe care nu a putut să-i dea naștere? 

Cu siguranţă, bucurie, 

recunoştinţă către Dumnezeu şi părinţii 

față de miracolul vieţii care continuă!” 

(Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7).

† Duminica a 4-a de peste an (B): Și eu sunt „profetul” lui Dumnezeu? [28 ianuarie 2018]

Omul posedat in Sinagoga din Cafarnaum - de James Tissot (Brooklyn Museum).

 Și eu sunt „profetul” lui Dumnezeu?

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (duminică, 28 ianuarie 2018)

Lecturi: Deuteronomului 18,15-20; 1Corinteni 7,32-35; Evanghelia Marcu 1,21-28.

Evanghelia Marcu 1,21-28: În acel timp, au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, Isus a intrat în sinagogă şi-i învăţa. Şi erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. În sinagoga lor era un om cu duh necurat, care a strigat, zicând: „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. Dar Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei, zicând: „Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun”. Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

Omilie

După ce a anunțat că Împărăția lui Dumnezeu este aproape – în duminica precedentă – astăzi Isus arată semnul acestei aproprieri cu puterea sa care înfăptuiește mântuirea alungându-l pe un diavol din viața unui om posedat. Cristos este „profetul” lui Dumnezeu așa cum prima lectură, luată din Cartea Deuteronomului (Dt 18,15-20), îl prezintă pe profet. Poporul se temea de un contact direct și imediat cu maiestatea lui Dumnezeu și îi cere un intermediar. Domnul trimite profeți în mijlocul mulțimii pentru ca să-i prezinte cuvântul pronunțat și să-l asculte. Este Moise care vorbește Israelului ce se afla dincolo de Iordan, în țara Moabului, înainte de a intra în Palestina, față în față cu Ierihonul. Textul sacru scoate în evidență originea profetică. Slujirea profetică pare să fie scoasă din spera „carismatică” spre a fi așezată în sfera „instruirii”. Totuși, profetul este purtătorul cuvântului lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Nu astrologul sau vrăjitorul prevede viitorul. Profetul știe să „citească” ceea ce se întâmplă, descoperind intervenția Domnului, pentru a-l comunica mulțimii. Moise anunță poporului evreu venirea unui profet: „Domnul Dumnezeul tău va ridica din mijlocul tău […] un profet ca mine – să ascultaţi de el!” (v. 15). Și această promisiune știm că a fost realizată de Cristos. Cuvintele lui sunt ale lui Dumnezeu. Profetul este smuls din coordonatele politico-religioase și așezat pe o poziție care depășește orizontul experienței sale. „Voi pune cuvintele mele în gura lui şi el le va spune tot ceea ce eu le poruncesc” (v. 18). Persoana sa trebuie să asimileze mesajul divin, să-l personalizeze și să-l actualizeze, fără să-i știrbească conținutul. Trebuie să-l asculte și să explice că Dumnezeu nu abandonează poporul său. Nu poate tăcea. A primit o misiune: de a „evangheliza” pe contemporanii săi și a-i conduce la viață. Ceea ce așteaptă de la noi? Să-l ascultăm.

O biserică umilă...

„O mică biserică umilă 

abandonată de ani de zile în mijlocul câmpiilor: 

nu mai este drumul pentru a ajunge la ea, 

dar, iată, că privind-o poți înțelege că 

prezenţa sa este ca un țipăt mut îndreptat spre cer”.  

(Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. I.C.).

Rugăciunea Adevărului în persoană

Inspirându-ne dintr-o rugăciune franciscană, am putea să ne adresăm astfel Adevărului în persoană:

Doamne, fă din noi instrumente ale păcii tale.
Fă-ne să recunoaștem răul care se strecoară

într-o comunicare care nu creează comuniune.
Fă-ne capabili să eliminăm otrava din judecățile noastre.
Ajută-ne să vorbim despre alții ca despre frați și surori.
Tu ești fidel și vrednic de încredere;

fă ca vorbele noastre să fie semințe de bine pentru lume:
unde este zgomot, fă să practicăm ascultarea;
unde este învălmășeală, fă să inspirăm armonie;
unde este ambiguitate, fă să aducem claritate;
unde este excludere, fă să aducem împărtășire;
unde este senzaționalism, fă să folosim sobrietate;
unde este superficialitate, fă să punem întrebări adevărate;
unde este prejudecată, fă să provocăm încredere;
unde este agresivitate, fă să aducem respect;
unde este falsitate, fă să aducem adevăr.
Amin.

(Papa Francisc, Mesajul pentru Ziua mondială a comunicațiilor sociale 2018 [24 ianuarie 2018]; sursă: http://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-mondiale-a-comunicatiilor-sociale-2018/).

„Trăind pentru alţii”

24 ianuarie - Sfântul Francisc de Sales (1567-1622), patronul jurnaliștilor.

 

„Ziua consacrării mele episcopale 

a fost aceea în care Dumnezeu m-a sustras mie însumi 

şi m-a pus deoparte pentru sine; 

apoi m-a încredinţat poporului, 

ca să spun aşa, m-a convertit: 

de la a trăi pentru mine la a trăi pentru ei”, 

spunea sfântul Francisc de Sales.

Rugăciunea inimii...

„Rugăciunea pe care o persoană 
o face din toate puterile are o mare forță.
Ea face ca o inimă amară să devină dulce,
o inimă tristă să devină bucuroasă,
o inimă săracă să devină bogată,
o inimă nebună să devină înțeleaptă,
o inimă disperată să devină îndrăzneață,
o inimă slabă să devină puternică, 
o inimă oarbă să vadă,
o inimă rece să ardă.
Ea îl atrage pe marele Dumnezeu într-o inimă mică;
ea aduce sufletul flămând înaintea lui Dumnezeu,
izvorul cel viu,
și îi unește pe cei doi iubiți,
Dumnezeu și sufletul”.

(Gertruda din Helfta).

Te iubesc pentru eternitate!

Artist and His Bride (1980) - de Marc Chagall.

„Suntem muritori şi iubitorii de muritori,

dar atunci când spunem:

„Te iubesc” am vrea să spunem:

„Te iubesc pentru eternitate!”

şi avem în noi speranţa secretă

că iubirea va învinge moartea”.

(Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. I.C.). 

Muzică gregoriană

† Duminica a 3-a de peste an (B): Reînnoiți-vă! [21 ianuarie 2018]

Isus cheamă discipoli.

Reînnoiți-vă!
pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (duminică, 21 ianuarie 2018)

 Lecturi: Iona 3,1-5.10; 1Corinteni 7,29-31; Evanghelia Marcu 1,14-20.

Evanghelia Marcu 1,14-20: În acel timp, după ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Isus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!” Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. Şi, mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

Omilie

În lecturile biblice din această duminică firul conductor este timpul și convertirea, adică primirea invitației divine de reînnoire a vieții în timpul mântuirii – acum.

În prima lectură luată din Cartea lui Iona  (Iona 3,1-5.10), se relatează istoria unui om trimis la Ninive pentru a-i anunța că răutatea sa va antrena distrugerea. Profetul a experimentat pe propria piele ce înseamnă să te convertești. Nu voia să meargă la Ninive, o metropolă mare din acel timp, acum în Irak, pe atunci era capitata imperiului Asirian, cu un popor de războinici din Mesopotamia. Acest imperiu era marele dușman al Israelului cu care avea granița de la răsărit. „Cuvântul Domnului a fost către Iona […]. «Ridică-te și mergi la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea lor s-a ridicat înaintea mea!»” (1,1-2). Nu se specifică despre ce fel de răutate este vorba. Iona s-a ridicat ca să fugă departe de Domnul. Niciodată un profet nu se gândea să nu asculte de porunca divină. După aventurile lui Iona – a fost înghițit de un pește mare – „cuvântul Domnului a fost [...] a doua oară. «Ridică-te, mergi la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo vestea pe care ţi-o spun eu!»”  (3,1-2). Profetul omite posibilitatea lăsată deschisă de Dumnezeu și anunță că Ninive va fi masacrată. „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus” (v. 4). Vedeți plăcerea lui sadică. Este ultimatum… Dar lucrurile nu se întâmplă cum a prevăzut profetul. Oamenii s-au convertit la vocea profetului. Singurul care nu s-a convertit a fost chiar el, Iona. El nu a înțeles că Domnul iubea pe toți oamenii, indiferent că sunt evrei sau dintr-un popor oarecare, dintr-o țară și nici dintr-o anumită religie și anumită rasă. Cei pe care îi considerăm păgâni sunt câteodată mai pregătiți pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu. Misiunea lui Iona este incredibilă pentru un evreu: a predica convertirea chiar și la lumea păgână – care până atunci era considerată sub semnul blestemului – nu era în obiceiul evreilor. Cartea lui Iona ridiculariza pe acei israeliți cu mentalitate limitată: sunt geloși de milostivirea Domnului față de alte popoare voind să limiteze libertatea lui Dumnezeu. Este celebrată îndurarea universală a Domnului care vrea convertirea tuturor oamenilor, chiar și a dușmanilor lui Israel, cei din Asiria, din Ninive. Într-adevăr, îndurarea lui Dumnezeu este mare! Depășește orizontul limitat și schematic al teologiei profetului tocmai prin îndurare care transformă și renaște.

Rugăciunea adevărată...

„Rugăciunea adevărată este în special accea

pe care o facem în mod regulat. 

Așadar, nu numai atunci când ne îndeamnă inima. 

Sufletul trăiește din rugăciune. 

Dar întreaga viață dorește o regulă, 

o reîntoarcere, vrea un ritm”. 

(Romano Guardini).

Sfântul Anton, abate - exemple

„Părinte Anton, ce trebuie să fac pentru a plăcea lui Dumnezeu?”

Răspunde:

„Să ai pe Dumnezeu totdeauna în fața ochilor; orice lucru ai face sau ai spune, să te bazezi pe mărturiile Sfintei Scripturi; în orice loc ai să locuiești, nu te grăbi; fă aceasta și vei fi salvat!”

(Sfântul abate Anton).

Un discipol merge la sfântul abate Anton în pustiu și întrebă:

„Dar, părinte, ce faceți pentru a deveni creștin?”

Îl privi în ochi și îi răspunde:

„Astăzi încep să fiu creștin!”

Avea aproape 105 ani când muri.

Crucea lui Cristos...

„Dacă Dumnezeu însuși era în Cristos, 

atunci acesta poartă la comuniune cu Dumnezeu 

pe cei care sunt umiliți şi dezbrăcați ca el. 

Crucea lui Cristos se ridică printre numeroase cruci 

care se înting de lungul drumului tiranilor şi violenților”. 

(Jurgen Moltmann).

A răsărit „Luceafărul” poeziei românești

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889).

În Romanul lui Eminescu de Cezar Petrescu este o pagină sugestivă a întâlnirii dintre învățătorul Aron Pumnul, preot greco-catolic,[prigonit în Transilvania ajunge la Cernăuți] și tânărul său elev.

„Căută ochii elevului. Îl privi lung în tăcere. Târziu de tot spuse:

— Eminovici… tu știi… Eu te-am iubit cu simțăminte părintești… Poate că o dată și peste măsură… Durere!… Am văzut că drumul tău este altul. Nu este al meu; este al tău… Dar pe drumul acesta, al său, trebuie să meargă fiecarele, care vrea să pășească către ajungăciunea meniciunii sale, care este cultural dezvoltăciunea, învățătura și deplinăciunea sufletească morală… Dorindu-ți tot binele de-n inimă curată, îți spun pre patul de moarte: de învățăciunea mea poți să te lepezi!… Aceasta este soarta învățăciunilor, să urmeze neapărat o schimbăciune răspunzătivă schimbăciunii împregiurărilor… Dar să nu-mi părăsești îndreptarul carele l-am urmat în viață… Să nu uiți onoarea precumpătivă pentru națiune… Pentru asta am trăit din copilărie… Pentru aceasta am suferit la Blaj… Acolo e Roma noastră… La Blaj, la Câmpia jurămintelor de la 1848”. (Cezar Petrescu, Romanul lui Eminescu, vol. I, Luceafărul, E.P.L., 1968, p. 306).

A primi, a proteja, a promova şi a integra pe migranţi şi pe refugiaţi

Mesajul sfântului părinte Francisc pentru a 104-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului (14 ianuarie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori!

„Când vine un străin în ţara voastră, să nu-l asupriţi! Pe străin să-l consideraţi ca pe un băştinaş dintre voi; să-l iubeşti ca pe tine însuţi, căci străini aţi fost în ţara Egiptului! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Lev 19,34).

În timpul primilor mei ani de pontificat am exprimat în mod repetat preocupare specială faţă de situaţia tristă a atâtor migranţi şi refugiaţi care fug de războaie, de persecuţii, de dezastre naturale şi de sărăcie. Este vorba fără îndoială de un „semn al timpurilor” pe care am încercat să-l citesc, invocând lumina Duhului Sfânt încă de la vizita mea la Lampedusa la 8 iulie 2013. Instituind noul Dicaster pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, am voit ca o secţiune specială, pusă ad tempus sub conducerea mea directă, să exprime grija Bisericii faţă de migranţi, evacuaţi, refugiaţi şi victime ale traficului de persoane.

Când Dumnezeu cheamă… [II TPA (B) - 14.01.2018]

Ioan Botezătorul indică pe Isus ca „mielul lui Dumnezeu”.

Omilie
 
De luni am intrat în perioada timpului pe peste an. Este o perioadă mai puţin festivă, dar rămâne totuși importantă. Aici trebuie să crească credinţa şi ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Dar liturgia din această duminică rămâne în atmosfera Epifaniei. Ne amintim că această sărbătoare evocă manifestarea lui Dumnezeu magilor. Astăzi se manifestă sub forma unei chemări.

† Duminica a 2-a de peste an (B): Chemarea Domnului [14 ianuarie 2018]

Ioan Botezătorul indică pe Isus ca „Mielul lui Dumnezeu” [Ecce Agnus Dei] (1623) - di Domenico Zamperi detto il Domenichino, Basilica di S. Andrea della Valle, Roma.

Chemarea Domnului 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (duminică, 14 ianuarie 2018)

Lecturi: 1Samuel 3,3b-10.19; 1Corinteni 6,13c-15a.17-20; Evanghelia Ioan 1,35-42.

Evanghelia Ioan 1,35-42: În timpul acela, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!” Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. Isus s-a întors şi, văzându-i că îl urmează, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei i-au spus: „Rabbi - ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule» - unde locuieşti?” El le-a zis: „Veniţi şi vedeţi!” Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan şi-l urmaseră pe Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: „L-am găsit pe Mesia!” – care, tradus, înseamnă „Cristos” – şi l-a adus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa» –  care înseamnă «Petru»”.

Omilie

În duminca de astăzi, lecturile biblice definesc istoria unui Dumnezeu care cheamă și nu obosește în chemarea sa… 

Prima lectură prezintă chemarea lui Samuel (1Sam 3,3b-10.19) care avea doi părinți minunați: mama sa Ana și tatăl său Elcana; s-au rugat pentru acest copil, și-au dorit nașterea sa și l-au consacrat Domnului. Textul din Biblie îl prezintă trăind împreună cu bătrânul preot Eli, orb, alături de chivotul legământului de la sanctuarul din Șilo. Poporul percepea rar prezența Domnului care îi însoțise pe drumul exodului – al ieșirii din Egipt – cu mână puternică și braț întins. Dintr-odată, cuvântul lui Dumnezeu răsună cu putere pentru a încredința acestui copil judecata asupra istoriei. Samuel descoperă adevărul despre Dumnezeu; își dă seama că Dumnezeu este persoană; ia în serios rugăciunea și înțelege că Dumnezeu există, în timp ce restul trece repede. Samuel aude chemarea lui Dumnezeu. Nu este vorba de un vis, deoarece aude vocea care îl trezește: „El a răspuns: «Iată-mă!»” (v. 4). De trei ori i-a auzit glasul, chiar dacă nu îl vede. „Samuel nu îl cunoştea încă pe Domnul şi cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit” (v. 7). El se duce la Eli: „M-ai chemat? Iată-mă!” (v. 8). Samuel confundă vocea lui Dumnezeu cu a lui Eli. Nu este așa de ușor să distingi de alte voci care ajung la urechea și inima ta! Domnul cheamă cu insistență. În sfârșit, bătrânul Eli își dă seama că Domnul îl cheamă: „și dacă vei mai fi chemat, supune: «Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!»” (v. 9). Este momentul în care Samuel „îl cunoaște pe Domnul” (v. 7) sau, mai degrabă, în care Domnul i se face cunoscut. În această disponibilitate stă toată măreția lui Samuel: deoarece el a înțeles divestitatea care există între Dumnezeu și tot restul, a înțeles chiar valoarea vieții și o simte ca chemare și misiune. Acum el devine un profet: ascultă glasul Domnului. Este investitura profetică: Samuel devine acum „glasul” lui Dumnezeu pentru că „Domnul era cu el” (v. 19).