sâmbătă, 29 aprilie 2023

† Duminica a 4-a a Paştelui [A]: Isus este „poarta” spre fericire [30 aprilie 2023]


 „Poarta” oilor.

Isus este „poarta” spre fericire

pr. Isidor Chinez (30 aprilie 2023) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14a.36-41; 1Petru 2,20b-25; Evanghelia Ioan 10,1-10; lecturi biblice

Omilie

E duminica „Bunului Păstor”. Isus și-a îndeplinit misiunea dându-și viața ca jertfă pentru turma sa. La ieșirea din Egipt și a călătoriei prin deșert, Dumnezeu s-a arătat păstorul lui Israel. Domnul a acționat ca un păstor conducând în țara promisă turma sa. Dar de multe ori poporul nu au reușit să-l urmeze pe păstor pentru că nu i-a ascultat glasul (cf. Ps 95,7-11), adică nu s-a conformat voinței lui Dumnezeu. Cine urmează păstorul și îi ascultă glasul, se lasă să fie purtat cu blândeţe pe cărările sale, acela va ajunge departe, în viața veșnică. Vocea Domnului este cea care ne cheamă pe fiecare dintre noi ca să-i aparținem, să ne lăsăm hrăniți cu trupul și sângele său și să colaborăm cu el pentru unitatea și evanghelizarea lumii. Liturgia din această duminică ne propune tema bunului păstor și ne invită să reflectăm asupra slujirii în Biserică, căci Domnul este „poarta” spre fericire!

sâmbătă, 22 aprilie 2023

† Duminica a 3-a a Paştelui [A]: E noutatea Paștelui [23 aprilie 2023]


 E noutatea Paștelui

pr. Isidor Chinez (23 aprilie 2023) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; 1Petru 1,17-21; Evanghelia Luca 24,13-35; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile din această duminică amintesc de primii creștini ce anunță învierea lui Isus din morți. Liturgia se deschide cu discursul lui Petru, rostit în ziua de Rusalii, în care apostolul scoate în evidență „planul stabilit şi preştiinţa lui Dumnezeu” și exprimă același concept în cea de a doua lectură, unde afirmă că Isus a fost predestinat ca „miel pascal” „deja înainte de întemeierea lumii” (v. 20). În fragmentul evanghelic Cristos înviat din morți a apărut într-un aspect de nerecunoscut către cei doi ucenicii din Emaus care preluând Scripturile – adică Vechiul Testament – ​​arată că se refereau la el. Punctul de referință al Liturgiei Cuvântului de astăzi – ca și în tot timpul pascal – este evanghelie ce relatează apariția celui înviat: este Domnul înviat care se întâlnește cu doi discipoli. Este noutatea Paștelui!

sâmbătă, 15 aprilie 2023

† Duminica a 2-a a Paştelui [A]: Duminica milostivirii divine [16 aprilie 2023]


Isuse, mă încred în tine!

Duminica milostivirii divine

pr. Isidor Chinez (16 aprilie 2023) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,42-47; 1Petru 1,3-9; Evanghelia Ioan 20,19-31 [A B C]; lecturi biblice 

Omilie

Duminicile din timpul pascal sunt caracterizate de relatările evanghelice ale aparițiilor Celui Înviat și a primei comunități creștine din Faptele Apostolilor. La aceasta se adaugă reflecția apostolului din lectură a doua. Liturgia de astăzi se bazează pe două apariții ale Celui Înviat în cenaclu, subliniind darurile care decurg din înviere, pe care Isus le revarsă asupra comunității discipolilor. Prima lectură descrie comunitea creștină din Ierusalim: „fraţii erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fap 2,42). În a doua lectură este un comentariu despre renașterea celui botezat, adică începutul sacramentului învierii – e primul dar al Înviatului: „binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, în marea sa îndurare, ne-a renăscut [nota mea: prin botez] la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi” (1Pt 1,2). Temele pascale sunt: fericirea de a crede în Domnul, fără să-l fi văzut. Este discursul lui Isus față de Toma: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!” (In 20,29). În lumina evangheliei se urmărește logica textelor de astăzi cum au fost apropiate. În esență: e itinerariul care duce de la Isus la Biserica prin slujirea apostolică. Mormântul gol și aparițiile Cel Înviat sunt semnele vestirii pascale pe care martorii l-au răspândit în lume să răsune până la sfârșitul timpurilor: Isus Cristos este viu! Astăzi ajunge la urechile și inimile noastre datorită experienței lui Toma. Astfel, milostivirea Tatălui este cunoscută de toți oamenii din întreaga lume: este iertare!

luni, 10 aprilie 2023

Luni din Octava Paștelui: Isus merge înaintea noastră în vestirea învierii sale [10 aprilie 2023]

Femeile la mormânt de Peter Paul Rubens.

Isus merge înaintea noastră în vestirea învierii sale

 pr. Isidor Chinez (10 aprilie 2023) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; Evanghelia Matei 28,8-15; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia Cuvântului, care se deschide în Octava Paștelui, se caracterizează printr-o schimbare de accent de la slujirea lui Isua la slujirea Bisericii, de la învierea lui Domnului la adunare și la renaşterea comunităţii lui Cristos, care până în acest moment rămăsese ascunsă şi temătoare de ameninţările persecuţiei. Faptele Apostolilor, care ne vor însoți de-a lungul acestei perioade pascale, ne permite să reluăm cele mai importante etape din istoriea bisericii primare.

sâmbătă, 8 aprilie 2023

† Duminica Învierii [Paștele] [A B C]: Credința că Domnul a înviat din morți! Aleluia! [9 aprilie 2023]


Mormântul este gol!

Credința că Domnul a înviat din morți! Aleluia!

 pr. Isidor Chinez (9 aprilie 2023) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4; Evanghelia Ioan 20,1-9; lecturi biblice

Omilie

Liturgia pascală propune ca temă de reflecție învierea lui Isus, văzut nu ca un fapt istoric care poate fi documentat, ci ca un eveniment salvator care trebuie acceptat prin credință. Învierea este un mister: cel mai marele eveniment. „Mormântul gol”, îngerii, aparițiile celui înviat sunt prea sărace pentru a afirma existența unei lumi a transcendenței și a gloriei divine. Trecerea dintre ceea ce poate fi văzut și ceea ce trebuie acceptat este mereu un salt în întuneric, un risc, dar și un act de credință în Dumnezeu. Liturgia Cuvântului este caracterizată de relatarea evangheliei despre mormântul gol, [după Ioan 20,1-9], însoțit de Faptele Apostolilor (Fap 10,34.37-43) în care Petru mărturisește solemn în casa lui Corneliu că Domnul a înviat din morți și că oricine crede în el primește iertarea păcatelor. În a doua lectură (Col 3,1-4), apostolul Paul îi îndeamnă pe creștini să-și atașeze inima la „lucrurilor” de sus, unde a înviat Cristos, căci de acum înainte „sunteți cetățeni ai cerului”. În prima lectură și în evanghelie este figura lui Petru: martor ocular al învierii lui Isus. În textul evanghelic, Petru, după anunțul Mariei Magdalena, aleargă la mormânt, împreună cu Ioan, și găsește mormântul gol și giulgiul bine împăturite și pus deoparte. Este momentul în care Petru și Ioan se confruntă pentru prima dată asupra evenimentului nemaiauzit al întoarcerii din morți: Domnul a înviat!

joi, 6 aprilie 2023

† Vinerea Sfântă: Gloria crucii [7 aprilie 2023] – post şi abstinență

Crucifixul – Cappella „Redemptoris Mater”. 

Gloria crucii

pr. Isidor Chinez (7 aprilie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 52,13-53,12; Evrei 4,14-16; 5,7-9; Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan (18,1-19,42); lecturi biblice

Omilie

Astăzi liturgia ne face să contemplăm crucifixul, ne propune rugăciune tăcută, adorarea, pentru suferința și moartea Fiului lui Dumnezeu. Nu se celebrează Euharistia, dar în centru este proclamarea Cuvântului, rugăciunea solemnă asupra Bisericii și a întregii lumi, adorarea crucii și împărtășirea cu Trupul Domnului. Aceasta este Vinerea Sfântă. Omilia este scurtă. Celebrarea se desfășoară în trei momente: Liturgia Cuvântului, adorarea crucii, împărtășirea euharistică. În această zi, împărtăşania credincioşilor are loc numai în cadrul celebrării pătimirii Domnului; însă bolnavilor, care nu pot participa la această celebrare, li se poate duce sfânta Împărtăşanie la orice moment al zilei. Preotul şi diaconul, dacă este, îmbrăcaţi cu veşminte de culoare roşie, ca pentru Liturghie, în tăcere, merg la altar şi, după ce fac închinarea cuvenită, se prosternează cu faţa la pământ sau, după caz, îngenunchează. Toţi se roagă câtva timp în tăcere.

miercuri, 5 aprilie 2023

† Joia Sfântă: Memorialul Domnului [6 aprilie 2023]

Spalarea picioarelor (mozaic), de Ivan Rupnik, Mânăstirea „Regina Carmelului” (Snagov - România).

Memorialul Domnului

pr. Isidor Chinez (6 aprilie 2023) 

Lecturi biblice: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice

Omilie

Este Joia Sfântă când noi celebrăm instituția Euharistiei [„acesta este trupul meu... acesta este sângele meu” (1Cor 11,24.25] și a preoției ministeriale [„faceţi aceasta… în amintirea mea!” (1Cor 11,25)] arătând cum trebuie să trăim [„dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (In 13,14)]. Este sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu față de noi! E ziua solemnă pentru credința noastră! Textele biblice pe care Biserica ni le oferă pentru meditație la această Liturghie de seară, așa-numita Coena Domini [Cina Domnului], amintește tocmai evenimentul Ultimei Cine, cuvintele și gesturile săvârșite de Cristos în ultima seară a vieții sale pământești. Sunt gesturi și cuvinte își asumă valabilitate perenă pentru viața Bisericii. Sunt texte biblice referitoare la cei doi Paști, evreiesc și creștin. Sunt două evenimente: cele din cartea Exodului (Ex 12,1-8.11-14), unde vine celebrată din generație în generație ritul Paștelui – cina pascală – care este memorialul eliberării din sclavia egipteană, și din prima scrisoare a apostolului Paul către corinteni, unde vine prezentată „transmiterea” unui rit de „Alianță”, rodul experenței de eliberare, nu prin Moise, ci prin însuși Cristos: „faceţi aceasta [...] în amintirea mea!” (1Cor 11,25). Evanghelia relatează spălarea picioarelor apostolilor: este culmea iubirii dintre Dumnezeu și om. De fapt, sfântul Ioan nu relatează instituirea Euharistiei, ci exprimă același adevăr, descriindu-l pe Învățător în actul derutant de a se face slujitorul tuturor: „a început să spele picioarele discipolilor” (In 13,5). Aceasta este Joia Sfântă!