Învață să te uimești

Copaci desfrunziți...

„Învață să te uimești de soarele care răsare,

admiră copacii care s-au desfrunzit pentru a rezista iernii,

atenție chiar și la un zid coșcovit:

tot ce vezi cu adevărat cu inima îți va fi mângâiere și lecție”.

(sursă: https://twitter.com/@enzobianchi7).

Spage ziduri

Profetul Ezechiel sparge ziduri.

„Sunt unii care cu profetul Ezechiel au vocația de a spage ziduri, de a ieși de „unde toți stau”, dar o dată ieșiți, rămân nomazi [n. în căutarea unei locuințe statornice] în căutarea unei țări pe care nu o găsesc” (sursă: https://twitter.com/enzobianchi7).

Imitarea deportatului:

¹Cuvântul Domnului a fost către mine: ² „Fiul omului, tu locuiești în mijlocul unei case răzvrătite: au ochi ca să vadă, și nu văd; au urechi ca să asculte, și nu ascultă, pentru că sunt o casă răzvrătită. ³ Fiul omului, fă-ți bagajul ca de deportați și pleacă în exil ziua, în văzul lor. Pleacă în exil din locul tău către un alt loc în văzul lor! Poate vor vedea că sunt o casă răzvrătită. ⁴ Scoate-ţi bagajele ca bagajele deportaților ziua, în văzul lor, iar tu ieși seara, în văzul lor, așa cum ies deportații! ⁵ În văzul lor să sapi în zid și să ieși prin el! ⁶ În văzul lor să porți [bagajele] pe umăr; să ieși în amurg și să-ți acoperi fața ca să nu vezi pământul, pentru că eu te-am pus semn pentru casa lui Israél!”. ⁷ Am făcut așa cum mi-a fost poruncit: mi-am scos bagajele ca bagajele deportaților ziua, iar seara am săpat în zid cu mâna; le-am scos în amurg, purtându-le pe umerii mei, în văzul lor. (Ezechiel 12,1-7).

Ezechiel și-a desfăşurat misiunea profetică între anii 593-571 înainte de Cristos. Mesajul său însă a fost adresat în egală măsură evreilor deportaţi, ca şi celor rămaşi în Regatul lui Iuda. Cea mai mare parte a activităţii sale a desfăşurat-o pe timpul regelui Sedecia şi în timpul căderii definitive a Ierusalimului (587 î.C). Semnificația acțiunii simbolice a celei de a doua deportări va fi transformată în fuga regelui Sedecia: simbolul plecării deportaților prin spărtura zidului. [Fuga regelui nu avut loc prin spărtură, ci prin poartă dintre cele două ziduri, cea din fața grădinii regelui]. (cf. Biblia, notă].

Credință și realizare...

Christ as King in the apse of St. Mark’s Cathedral, Sicily.

„Credința nu trebuie să fie prezentă că o datorie.

Ea este mai mult decât atât e convingere,

e realizarea noastră

și astfel în ordinea bunurilor care se doresc se află în planul de fericire”.

(Primo Mazzolari)

(sursă: https://twitter.com/@altranarrazione).

Christus vincit

Christus vincit, Christus regnat,
Christus, Christus imperat!

A te, N.N. Summo Pontifici
et universali Patri,
pax vita et salus perpetua!

N.N. Reverendissimo episcopo nostro
et universo clero et populo ei commisso
pax, vita et salus perpetua!


Tempora bona veniant!
Pax Christi veniat!
Regnum Christi veniat!

Partituri PDF:
http://www.cantoeprego.it/index.php?p_fu=vedo&p_cla=c&p_nu=0519&p_so=11&p_ti=Christus%20vincit

http://www.cantoeprego.it/index.php?p_fu=vedo&p_cla=c&p_nu=0519&p_so=21&p_ti=Christus%20vincit

http://spazioinwind.libero.it/palermo21/canti/chiesa/christus_vincit.htm

† Cristos, Regele Universului [XXXIV (A)]: Pașaportul pentru Paradis [duminică, 26 noiembrie 2017]

Judecata universală.

Pașaportul pentru Paradis

Cristos, Regele Universului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (duminică, 26 noiembrie 2017)

Lecturi: Ezechiel 34,11-12.15-17; 1Corinteni 15,20-26.28; Evanghelia Matei 25,31-46.

Omilie

Am ajuns la ultima duminică a anului liturgic, în care celebrăm solemnitatea lui Cristos, Regele universului. Originea acestei sărbători este relativ recentă. A fost instituită în 1925 de papa Pius al XI-lea [cu enciclica Quas prìmas] în concluzia Anului Sfânt. S-a stabilit ultima duminică din octombrie, lună misionară. Dar la reforma liturgică voită de Conciliul Vatican al II-lea a fost transferată în ultima duminică din anul liturgic. Evanghelia ascultată privește întoarcerea Domnului în glorie; ne face să asistăm la ultimul act al istoriei noastre: judecata universală. Vom fi judecați după iubirea pe care am dat-o aproapelui nostru. Sunt atâtea drumuri pentru a intra în Paradis, dar nu trebuie să lipsească „documentul principal” prin care atestăm că l-am recunoscut și l-am ajutat pe Isus în „frații săi cei mai mici”: în săraci.

Cristos, Regele universului [XXXIV TPA (A) - duminică, 26.11.2017]

Evanghelia Matei 25,31-46: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu toţi îngerii, atunci se va aşeza pe tronul gloriei sale. Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile, iar el îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum păstorul desparte oile de capre: va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga. Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii! Căci am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit, gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit la mine!” Atunci îi vor răspunde cei drepţi, zicând: «Doamne, când te-am văzut flămând şi te-am hrănit, sau însetat şi ţi-am dat să bei? Când te-am văzut străin şi te-am primit, sau gol şi te-am îmbrăcat? Când te-am văzut bolnav sau în închisoare şi am venit la tine?” Iar regele, răspunzând, le va spune: «Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut”. Atunci le va spune celor de la stânga: «Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic pregătit pentru diavol şi îngerii lui! Căci am fost flămând şi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi nu mi-aţi dat să beau, am fost străin şi nu m-aţi primit, gol şi nu m-aţi îmbrăcat, bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat». Atunci ei îi vor răspunde, zicând: «Doamne, când te-am văzut flămând sau însetat, sau străin sau gol, sau bolnav sau în închisoare şi nu ţi-am slujit?” Iar el le va răspunde: «Adevăr vă spun: tot ce nu aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie nu mi-aţi făcut”. Şi vor merge aceştia în chinul veşnic, iar cei drepţi, în viaţa cea veşnică”.

Omilie

În această ultimă duminică din timpul de peste an sărbătorim pe Cristos Regele universului. Dar textele liturgice din această zi ne spun că nu este un rege în felul mai marilor acestei lumi. El se prezintă ca păstorul care adună turma. Aceasta este o veste bună când citim prima lectură din cartea lui Ezechiel. Dumnezeu promite să meargă să caute oile pierdute şi să aibă grijă de ele: „Eu voi păstori turma mea şi eu le voi face să se odihnească”. Astfel Dumnezeu manifestă toată bunătatea sa. Această bunătate pe care o promite devine realitate cu venirea lui Isus în lume. Toată Evanghelia ne arată că se declară cel mai umil. El realizează promisiunea sa manifestându-și îngrijorarea.

«Vocea celor care nu au voce»...

Óscar Romero,

pictură murală la Universitatea din El Salvador,

clădirea Facultății de Drept și Științe Sociale.

„Vreau să fiu un instrument fidel și docil

al acțiunii Duhului Sfânt în aceste timpuri;

în curând glasul meu dat Domnului

pentru a fi «vocea celor care nu au voce»”.

(Oscar Romero [1917-1980], arhiepiscop de El Salvador, promotor al dreptății sociale; asasinat în 24 martie 1980, San Salvador. A fost beatificat în data de 23 mai 2015).

Euharistia este un medicament pentru cei slabi...

„Euharistia nu e un premiu pentru cei buni,

este un medicament pentru cei slabi”

spune papa Francisc în al cincilea episod

al programului Padre nostro,

condus de preotul Marco Pozza,

capelanul închisorii din Padova,

în undă în Tv2000 în 22 noiembrie 2017

la ora 21.05, 

plăsmuit din colaborarea dintre Secretaria pentru Comunicații a Sfântului Scaun și televiziunea Tv2000.

Papa Francisc își amintește că

„de pe când era copil la casa sa

învăța că atunci când pâinea cădea pe jos,

imediat se aduna și se săruta.

Pâinea nu se arunca niciodată.

Pâinea este simbolul unității omenirii”.

(sursă: https://www.avvenire.it/multimedia; sursă: http://www.lastampa.it).

Fecioara Maria își dăruieşte lui Dumnezeu întreagă ființă

Prezentarea în Templu a copilei lui Ioachim și Ana 

s-a petrecut într-un cadru simplu, modest, 

nu cum se prezintă în picturi...

Fecioara Maria își dăruieşte lui Dumnezeu

fiinţa întreagă pentru totdeauna,

oferindu-i Tatălui veşnic un suflet cu totul nevinovat,

adevăratul Templu

pe care încă de la începutul lumii

îl căuta şi îl aştepta.

Pentru creştinii evlavioşi,

sărbătoarea de la 21 noiembrie

este un fericit prilej de a-şi reînnoi hotărârile

şi promisiunile pentru o viaţă sufletească mai adâncă.

Orbul Bartimeu

Isus trecea prin Ierihon.
Şi cerşetorul orb, în zdrenţe,
de jos, din colb, simţi un zvon,
un ritm de paşi în largi cadenţe.

Isus trecea sub cer iudeu,
printre grădini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nălţau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte după noapte...

Isus trecea încet. Şi-apoi
într-o solemnă fericire,
venea cu el un lung convoi,
ca o coloană de eroi
glorificând un rege mire.

Isus trecea. Şi-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodată.
Ciulind urechile în vânt,
el prinse-n taină un cuvânt.
Şi inima-ncepu să bată.

Simţi ceva ca un fluid,
ca o mireamă de zambilă.
Şi orbul a strigat livid:
– Ai milă, fiul lui David,
Isuse Salvator, ai milă!

Mesajul sfântului părinte Francisc pentru prima Zi Mondială a Săracilor (19 noiembrie 2017)

(duminica a XXXIII-a din timpul de peste an)

Să nu iubim cu vorba, ci cu fapta

1. „Copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi adevărul” (1In 3,18). Aceste cuvinte ale apostolului Ioan exprimă un imperativ de care niciun creştin nu poate să facă abstracţie. Seriozitatea cu care „ucenicul iubit” transmite până în zilele noastre porunca lui Isus este făcută şi mai accentuată prin opoziţia pe care o prezintă între cuvintele goale care adesea sunt pe buzele noastre şi faptele concrete cu care în schimb suntem chemaţi să ne măsurăm. Iubirea nu admite alibiuri: cine intenţionează să iubească aşa cum a iubit Isus, trebuie să-şi însuşească exemplul său; mai ales când suntem chemaţi să-i iubim pe săraci. De altfel, modul de a iubi al Fiului lui Dumnezeu este bine cunoscut, şi Ioan îl aminteşte cu litere clare. El se întemeiază pe două coloane portante: Dumnezeu a iubit cel dintâi (cf. 1In 4,10.19); şi a iubit dăruindu-se în întregime pe sine însuşi, chiar propria viaţă (cf. 1In 3,16).

O astfel de iubire nu poate să rămână fără răspuns. Deşi este dăruită în manieră unilaterală, adică fără a cere nimic în schimb, totuşi ea aprinde în aşa fel inima încât fiecare se simte determinat să răspundă la ea în pofida propriilor limite şi păcate. Şi acest lucru este posibil dacă harul lui Dumnezeu, caritatea sa milostivă este primită, pe cât posibil, în inima noastră, aşa încât să mişte voinţa noastră precum şi afectele noastre spre iubirea faţă de Dumnezeu însuşi şi faţă de aproapele. În acest mod milostivirea care izvorăşte, ca să spunem aşa, din inima Treimii poate ajunge să pună în mişcare viaţa noastră şi să genereze compasiune şi fapte de milostenie faţă de fraţii şi surorile care se află în necesitate.

† Duminica a 33-a de peste an (A): Așteptând întoarcerea Domnului [19 noiembrie 2017]

Parabola talanților.

Așteptând întoarcerea Domnului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 noiembrie 2017)

Lecturi: Proverbelor 31,10-13.19-20.30-31; 1Tesaloniceni 5,1-6; Evanghelia Matei 25,14-30.

Omilie

În această duminică suntem invitați de lecturile de la această sfântă Liturghie să reflectăm asupra ființei noastre de creștini și discipoli ai lui Cristos. Suntem la sfârșitul anului bisericesc. Este timpul situaților finale, a bilanțurilor. Venirea Domnului, pe care o așteptăm, trebuie să ne pregătească să dăm valoare „talanților” pe care Isus ni i-a încredințat.

În Cartea Proverbelor (Prov 31,10-13.19-20.30-31) din lectura întâia ni se vorbeşte despre frumusețea femeii ca soție și mamă. Aceste două dimensiuni din viața sa zilnică reprezintă talanții pe care Domnul îi încredințează și pe care ea e chemată să le dea roade. În timp ce cei vechi remarcau importanța femeii în viață și rolul fundamental alături de bărbat, în Israel, puteți vedea și mai mult: ea este darul lui Dumnezeu, este colaboratoarea omului, este un valid ajutor în drumul pământesc spre destinul veșnic. „Femeia de valoare, cine o poate găsi?” (v. 10). Întrebarea arată că nu se găsește ușor o femeie, dar când o găsești, e o mare comoară. Textul poetic este „cântecul femeii ideale” sau „elogiul femeii desăvârșite”. Ea este femeia „înțeleaptă” din punct de moral, social și religios. Apreciată pentru calitățile sale de soţie şi mamă, îl face fericit pe soţul său şi pe copiii săi. Cartea Proverbelor îi arată calităţile inimii sale înaintea lui Dumnezeu: „o femeie înțeleaptă va fi lăudată” spune Septuaginta [LXX]; „cea care se teme de Domnul, trebuie să fie lăudată” (cf. v. 30). În timp ce Evanghelia descrie figura discipolului fidel Domnului, cu talanții săi, ea vine evidențiată în această „teamă de Dumnezeu”, nu „frică” asemenea servitorului din parabola evanghelică care își ascunde talantul în pământ, ci în simțul ei religios care dă substanță activităților sale zilnice: soțul ei se încrede în ea cu o mare bucurie; ea își susține familia și celor săraci și suferinzi ea le dă o mână prietenoasă, plină de compasiune: „ea îşi desface palma către cel umil şi-şi întinde mâna către cel nevoiaş” (v. 20). Ea trage putere din această „teamă de Domnul”, la care noi cei de astăzi spunem: este o credință profundă.

Servitorii nu pot dormi [XXXIII TPA (A) - duminică, 19.11.2017]

Evanghelia Matei 25,14-30: În acel timp, Isus le-a spus această parabolă discipolilor săi: „Un om, voind să plece într-o călătorie, şi-a chemat servitorii şi le-a încredinţat bunurile sale. Şi unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria putere. Apoi a plecat. Îndată, cel care primise cinci talanţi s-a dus, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci. La fel cel cu doi talanţi, a câştigat alţi doi. Dar cel care primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns banii stăpânului său. După mult timp, a venit stăpânul acelor servitori şi le-a cerut cont. Venind cel care primise cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, spunând: «Stăpâne, cinci talanţi mi-ai dat, iată, alţi cinci talanţi am câştigat!” Stăpânul i-a zis: «Bine, servitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!» Venind apoi cel cu doi talanţi, a spus: «Stăpâne, doi talanţi mi-ai dat, iată, alţi doi talanţi am câştigat». Stăpânul i-a zis: «Bine, servitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!» În sfârşit, venind şi cel care primise un talant, a zis: «Stăpâne, ştiam că eşti un om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat, şi, pentru că m-am temut, m-am dus şi am ascuns talantul tău în pământ. Iată, ai ce este al tău!» Dar stăpânul i-a răspuns: «Servitor rău şi leneş! Ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat. Deci trebuia să depui banii mei la bancheri, iar la venirea mea, aş fi retras ce este al meu cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi! Pentru că oricui are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel care nu are se va lua şi ceea ce are. Iar pe servitorul netrebnic aruncaţi-l afară în întuneric: acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor!»”

Omilie

Textele biblice această duminică ne spun că noi toţi avem o misiune de împlinit. Această misiune ne-a fost încredinţată de Domnul. Într-o zi, el va reveni şi va trebui să dăm seamă înaintea lui. În fiecare zi trebuie să ne pregătim pentru acesta întâlnire de seamă. Pentru aceasta, nu suntem singuri. Domnul însuşi este acolo, în centrul vieţii noastre, pentru a ne conduce pe calea sfinţeniei. 

Mizeria nu este o fatalitate...

„Mizeria nu este o fatalitate:

are cauze ce sunt recunoscute și eliminate, 

de dragul atâtor fraţi şi surori”.

(sursă: Pontifex_it).

Privim prea mult la noi înșine...

Sfânta Elisabetta a Trinității (1880-1906).

„Privim prea mult la noi înșine,

vrem să vedem și să înțelegem

și nu avem totuși încredere în Acela

care ne învăluie cu iubirea sa”. 

[Santa Elisabetta della Santissima Trinità (Elisabeth Catez), Lettera, 25.07.1902].

(sursă: https://twitter.com).

Pentru o lume mai bună...

1) Ai ajund undeva?

– Salută-i!

2) Pleci?

– La revedere!

3) Ți se oferă ceva?

– Mulțumește!

4) Promiți la cineva?

– Îndeplinește!

5) Greșești?

– Cere-ți scuze!

6) Murdărești?

– Curăță!

7) Strici?

– Repară!

8) Ai?

– Oferă!

9) Nu ai?

– Nu invidia!

10) Nu cunoști situația?

– Nu bârfi!

11) Vrei respect?

– Respectă!

12) Nu înțelegi?

– Întreabă!

13) Iubești?

– Arată!

14) Urăști?

– Oprește-te!

(sursă: http://loveisaname.com/).

Lăsă-ți în spate trecutul...

(via 500px - Autumn along the way by Andy 58).

„Nu se poate face nimic la trecutul tău,

dar atitudinea ta şi modul de gândire

pot să-ți determine viitorul.

Lăsă-ți în spate trecutul

și lasă ca Dumnezeu să fie Dumnezeu!”

(sursă: https://www.linkedin.com/in/radio-speranza;

trad. I.C.).

† Duminica a 32-a de peste an (A): Să-l întâlnim pe Domnul [12 noiembrie 2017]

Cele zece fecioare...

Să-l întâlnim pe Domnul

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (12 noiembrie 2017)

Lecturi: Înţelepciunii 6,12-16; 1Tesaloniceni 4,13-18; Evanghelia Matei 25,1-13.

Omilie

Suntem spre sfârșitul analului liturgic. Lecționarul ne propune lecturi care ne vestesc sfârșitul timpului și al istoriei. Viața noastră este în tensiune spre întâlnirea noastră cu Domnul: pe el îl așteptăm; ne pregătim pentru întâlnirea cu el. În fiecare duminică mergem la Liturghie pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu și a ne umple inima de Euharistie, pentru ca lampa credinței să nu se stingă. Atunci când va veni Domnul vom intra la întâlnire de nuntă. Această întâlnire se pregătește. Să nu fim nepăsători, dar să fim prevăzători. Este nevoie de înțelepciune. Dumnezeu se lasă găsit de către cei care îl caută.

Invitați la nuntă [XXXII TPA (A) - duminica, 12.11.2017]

Zece fecioare... 

Evanghelia Matei 25,1-13: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: „Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!» Dar cele înţelepte au răspuns zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!”  Dar, plecând ele să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă şi uşa s-a închis. Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!» Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun, nu vă cunosc». Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!”

Omilie

Ne apropiem de sfârşitul anului liturgic. Textele biblice vor să ne da ocazia să ne întoarce la sfârşitul timpului. Acest lucru va fi o mare trecerea spre această lume nouă pe care o numeşte Isus Împărăţia lui Dumnezeu. În această lume, va fi deplină comuniunea între creaţie şi Dumnezeu. Evanghelia acestei duminici ne invită să veghem pentru că nu ştim ziua, nici ceasul întoarcerea lui Cristos.

De la prima lectură, înţelegem că Înţelepciunea lui Dumnezeu este Cristos care vine să ne întâlnească. El aduce tuturor celor care îl caută lumina, bucurie şi speranţă. Iluminează viaţa noastră şi ne arată drumul. Cristos ne face capabili să primim atunci când se prezintă în viața noastră. El se prezintă în fiecare zi şi suntem invitaţi să-l primim cu iubire şi perseveranță. Credinţa noastră trebuie să fie o căutare, o dorinţă a lui Dumnezeu, o deschidere spre noi înşine, care ne pune pe drumuri în fiecare zi.

Bazilica Laterană a „Preasfântului Mântuitor” din Roma (9 noiembrie)

Bazilica Laterană a „Preasfântului Mântuitor” sau a Sfântului Ioan din Lateran este considerată „mama şi capul tuturor bisericilor din oraşul Roma şi din lumea întreagă”: omnium ecclesiarum Urbis et Orbis mater et caput. Sărbătoarea sfinţirii acestei biserici a fost mai întâi o sărbătoare a oraşului Roma, dar, nu peste mult timp, a fost extinsă la toate bisericile de rit roman, ca semn al iubirii şi al unirii cu Catedrala lui Petru, care, după cum scria Sfântul Ignaţiu din Antiohia (n. cca. 35 sau 50 - d. între 98 -117), universo caritatis coetui praesidet – „stă în fruntea tuturor celor adunaţi prin dragoste”, adică a întregii creştinătăţi. Sfântul Cezar de Arles se adresa credincioşilor săi, spunându-le: „Cristos ne-a ajutat, fraţilor preaiubiţi, să cinstim astăzi cu nespusă bucurie ziua de naştere a acestei biserici, dar nu uitaţi că noi trebuie să fim templul adevărat şi viu al lui Dumnezeu” (Sermo 229).

Sfântului Ioan din Lateran (interior).

O viață grea...

Un ienupăr.

„Cunosc persoane a căror viaţă

a fost greu încercată

ca aceea a acestui ienupăr:  

îndoit de vânt, scobit în mare,

ars de soare, încă este în viaţă! în viaţă!”

(Enzo Bianchi; sursă: https://twitter.com/enzobianchi7).

Isus umblă cu noi...

„Isus din Nazaret umblă cu noi

pentru a ne introduce prin cuvântul său

și cu gesturile sale

în misterul profund al iubirii Tatălui”. 

(papa Francisc, https://twitter.com/Pontifex_it).

Isus – păcatul sau durerea...

Johann Baptist Metz [n. 1928]

„Prima privirea a lui Isus

a fost nu spre păcatul altora, 

dar la durerea altora”.

(Johann Baptist Metz  – are 89 de ani;

un teolog german catolic;

fost profesor de teologie fundamentală

la Universitatea din Münster [1963-1993];

este emerit).  

(sursă: https://twitter.com/altranarrazione).

Requiem aeternam - gregorian

Requiem aeternam dona ei, Domine, 

et lux perpetua luceat ei. 
Requiescat in pace. Amen.

Odihna ce veșnică dă-i-o lui, Doamne,
Și lumina fără de sfârșit să-i strălucească.
Să se odihnească în pace.
Prin mila lui Dumnezeu. Amin.

† Duminica a 31-a de peste an (A): Iubirea Domnului între frați [5 noiembrie 2017]

Isus cu fariseii și cărturarii.

Iubirea Domnului între frați

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (5 noiembrie 2017)

Lecturi: Malahia 1,14b-2,2b.8-10; 1Tesaloniceni 2,7b-9.13; Evanghelia Matei 23,1-12.

Omilie

În această duminică, Isus ne cere să dăm un răspuns avertizându-ne împotriva tentaţiei de a ne simţi superiori altora. Suntem fii aceluiași Tată, chemați să ne manifestăm prin operele de iubire și milostivire între frați.

Poporul lui Israel s-a întors de puţin timp în patrie din exil, dar se comportă în mod greşit faţă de Domnul care i-a eliberat. În prima lectură, textul este luat din profetul Malahia (Mal 1,14b-2,2b.8-10) care a trăit în al șaselea secol înainte de Cristos. Este un nume necunoscut care poate fi „mesagerul meu”, în termenul ebraic. Profetul face un reproș sever adresat preoților Templului care s-au îndepărtat de Dumnezeu, demonstrând că nu avea nici o fărâmă de inimă din gloria Domnului. Preoții au rolul de a consacra poporul lui Dumnezeu, să-i înveţe legea și să caute mărirea lui. În loc de a gândi la gloria Domnului, ei reduc religia la o pură formalitate, la un pur ritualism gol. Dar cum poate asculta Dumnezeu rugăciunea acestor preoți rebeli? Domnul nu acceptă un cult superficial, fără inimă, exterior: „nu este nimeni între voi care să pună la inimă; voi v-aţi îndepărtat de la cale şi mulţi s-au poticnit de lege; aţi distrus alianţa cu Levi – zice Domnul Sabaot” (vv. 7-8). Malahia contestă această religie. Ameninţarea lui sunt deosebit grave. Preoții duc o viaţă searbădă, fără gust, ajungând să fie dispreţuiţi şi înjosiţi în faţa întregului popor. „De aceea, şi eu v-am făcut să fiţi nişte dispreţuiţi şi nişte zdrobiţi pentru tot poporul, pentru că nu aţi păzit căile mele şi v-aţi înălţat faţa împotriva legii” (v. 9). Un fior de teamă străbate mesajul profetic arătându-le păcatele și chemându-i la convertire. Le aminteşte că Dumnezeu este un „tată” care își iubeşte copiii: „oare nu este un singur tată pentru noi toţi?” (v. 10). Acest mesaj este sever, dar şi onest! Ei sunt „făpturi sărmane” şi în slăbiciunea naturii lor umane pot să-i dea mereu peste cap. De aceea, Dumnezeu i-a ales din marea sa milostivire. Și când ne-am îndepărtat, Domnul nu încetează să ne cheme să revenim la el din toată inima; iubirea sa merge până la iertare.