Întâlnirea lui Ilie cu Dumnezeu

Profetul Ilie, aflat pe muntele Horeb sau Sinai, îl aude pe Dumnezeu trecând.

„Domnul i-a zis: «Ieși și stai pe munte în fața Domnului, deoarece, iată, Domnul e pe punctul să treacă!» Atunci a fost un vânt mare și puternic, să rupă munții și să despice stâncile în fața Domnului; dar nu era în vânt Domnul. Dupăvânt a fost un cutremur de pământ; dar nu era în cutremur Domnul. După cutremur a fost un foc; dar nu era în foc Domnul; după foc a fost un sunet de liniște adâncă. Când l-a auzit Ilie, și-a acoperit cu mantaua, a ieșit și a stat la intrarea peșterii; și, iată, a fost o voce către el: «Ce faci aici, Ilie?»” (1Rg 19,11-13).

Nu în uragan, nici în cutremur, nici în foc, ci în „foșnetul unei dulci adieri de vânt.

Emmanuel Lévinas tradice astfel: „vocea tăcerii fine”, iar Olivier Clémant: „un cuvânt la extremitatea tăcerii”.

(Varillon F., Umilința lui Dumnezeu, Sapientia, Iași 2014, p. 25-26).

Papa Francisc - întâlnirea cu tinerii - Panama (26 ianuarie 2019)

Panama: Noapte de veghe a papei Francisc cu tinerii în Campo San Juan Pablo II (Metro Park) [26 ianuarie 2019].

 

† Duminica a 3-a de peste an (C): Cuvântul lui Dumnezeu este o veste bună [27 ianuarie 2016]

Isus în sinagoga din Nazaret.

Cuvântul lui Dumnezeu este o veste bună

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (27 ianuarie 2019)

Lecturi: Nehemia 8,2-4a.5-6.8-10; 1Corinteni 12,12-14.27; Evanghelia Luca 1,1-4; 4,14-21; lecturi

Omilie

Lecturile biblice din această duminică insistă asupra importanţei cuvântului lui Dumnezeu în viaţa credincioşilor pe care îi hrănește. În Isus Cristos s-a întrupat Cuvântul. Cu Vechiul și Noul Testament noi suntem poporul cuvântului. Este veste bună!

Prima lectură luată din Cartea lui Nehemia (Neh 8,2-4a.5-6.8-10) prezintă marea liturgie a cuvântului. Poporului evreu s-a reîntors în țară după exilul din Babilon în anul 538 î.C. după edicul lui Cirus. Se organizează viața ca națiune liberă: 20 ani mai târziu templu este reconstruit  [515 î.C.] (Esd 5-6) și zidurile Ierusalimului sunt zidite (Neh 3-6). Mai dificil este să-ți găsești identitatea pierdută. Lectura descrie descoperirea unei cărții vechi, a Legii [Toràh]: este Deuteronomul. O zi întreagă poporul vine reunit „înaintea Porții Apelor” de preotul Esdra pentru a-i asculta citirea. Națiunea este guvernată de Dumnezeu cu cele două puteri: cea laică, reprezentată de Nehemia, și cea sacră, reprezentată de preotul Esdra, care lucrează în concordanță în lumina cuvântului Domnului. Este reunirea lui Israel ca popor a lui Dumnezeu sărbătorind liturgia cuvântului. O ceremonie impunătoare! Tot poporul este chemat. Esdra, urcându-se pe o platformă de lemn făcută cu ocazia aceasta, citea cuvântului Domnului de la răsăritul soarelui până la prânz. Astfel s-a născut liturgie fără sacrificiu cu rugăciuni, lectură, explicarea cuvântului, binecuvântări, adorații, gesturi [cum ar fi: stând în picioare, ridicarea mâinilor spre cer, prosternându-se] cu cântări pentru a-i striga Domnului credința lui Israel. Și cum nu toți evreii cunoșteau ebraică în care era scrisă Toràh cereau explicații ale textului. Dumnezeu construiește poporul în jurul cuvântului. Mulțimea se alătură la ceea ce spune cărturarul: „Esdra l-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, iar tot poporul a răspuns ridicând mâinile: «Amin! Amin!» Apoi s-au plecat cu faţa la pământ şi s-au prosternat înaintea Domnului” (v. 6). Poporul plânge în timp ce ascultă cuvintele Legii; ascultă ca pe vremuri, ca în zilele lui Moise. Lectura Legii [Toràh] devine memorial [zikkāôn] al revelației de pe muntele Sinai. Comunitatea se pune în prezența lui Dumnezeu și primește poruncile Alianței, confruntând propria viață ca și cum ar fi față în față cu Domnul. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru toți: bărbați, femei, copii, fără diferențe.  Este un bun exemplul – descris pe viu – despre liturgia cuvântului conform practicii sinagogale. Pentru mulțime este începutul unei noi vieți. Ar trebui să nu ne mai gândim la trecut. Prezența lui Dumnezeu în mijlocul nostru este o sursă de bucurie: „Nu fiţi trişti, pentru că bucuria Domnului este forţa voastră!” (v. 10). Bucuria de a înțelege cuvântul lui Dumnezeu. Este timpul să sărbătorim. Nehemia subliniază că este necesar să facă această sărbătoare căci cuvântului Domnului este „bucurie” care dă putere poporul.

Evlavia trebuie practicată în diferite moduri

Sfântul Francisc de Sales (1567-1622) , episcop - patronul jurnaliștilor.

La facerea lumii, Dumnezeu poruncea plantelor să facă roadele lor, fiecare după felul ei: tot astfel porun­ceşte el creştinilor, care sunt plantele vii ale Bisericii sale, să producă roadele evlaviei, fiecare după starea şi chemarea lui. 

Evlavia trebuie să fie practicată în diferite moduri: într-un fel de nobil, în alt fel de meseriaş, într-un fel de servitor, în alt fel de rege, într-un fel de văduvă şi de tânăra necăsătorită, în alt fel de femeia măritată. Şi nu numai atât, dar trebuie potrivită practicarea evlaviei cu puterile, treburile şi obligaţiile fiecăruia în particular. 

Spune-mi, te rog, Filotee, ar fi potrivit oare ca epis­copul să voiască a fi izolat ca certosinul? Şi dacă oamenii căsătoriţi n-ar voi să strângă mai mult decât capucinii, dacă lucrătorul ar fi toată ziua la biserică, cum e călugărul, iar călugărul ar fi mereu expus la tot felul de întâlniri pentru serviciul aproapelui ca epis­copul, această evlavie n-ar fi oare ridicolă, fără regulă şi de nesuferit? 

Această greşeală şi absurditate totuşi se întâmplă foarte des. Nu, Filotee, evlavia nu strică nici un lucru când este adevărată, ci le desăvârşeşte pe toate, iar când se împo­triveşte legitimei ocupaţii a cuiva, ea este, fără îndoială, greşită. 

Albina scoate mierea ei din flori, fără a le stânjeni, lăsându-le întregi şi proaspete precum le-a găsit; dar adevărata evlavie face şi mai bine, căci nu numai că nu strică nici un fel de îndeletnicire sau ocupaţie, ci, dimpotrivă, le împodobeşte şi le înfrumu­seţează. 

Căci, aşa cum orice fel de pietre scumpe puse în miere devin mai strălucitoare, fiecare după culoarea ei, tot aşa, oricine devine mai plăcut în ocupaţia lui, când o uneşte cu evlavia: grija casei devine liniştită, iubirea soţului şi a soţiei mai sinceră, serviciul principelui mai credin­cios şi tot felul de ocupaţii mai dulci şi mai prietenoase. 

Este o greşeală, ba chiar o erezie, de-a voi să scoţi viaţa evlavioasă din cazarma soldaţilor, din prăvălia negustorilor, de la curtea capetelor încoronate, din căsni­cia persoanelor căsătorite. Este adevărat, Filotee, că evlavia pur contemplativă, călugărească şi religioasă nu poate fi exercitată în aceste profesii; dar, de aseme­nea, în afară de aceste trei feluri de evlavie, mai există multe altele, menite să-i desăvârşească pe aceia care trăiesc în lume. 

Oriunde am fi, putem şi trebuie să tindem la viaţa desăvârşită.

(Din Îndrumare la viaţa evlavioasă, de sfântul Francisc de Sales, episcop [partea 1, cap. 3]).

 

Nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit deja

Christ in Perspective (1950) by Salvador Dali.
(astăzi când a murit Salvador Dali [23 ianuarie 1989], Spania). 

 „Nu m-ai căuta / dacă nu m-ai fi găsit deja!”

 (Pascal, Le Mysière de Jésus).

„Isus va fi în agonie până la sfârșitul lumii: el nu poate să doarmă până în momentul acela!”

(Pascal, Le Mysière de Jésus).

Iubirea acoperă o mulţime de păcate

„Pieta” (1499) de Michelangelo Buonarroti.

Cine ar putea să explice legătura iubirii lui Dumnezeu? Cine ar fi în stare să exprime măreţia frumuseţii sale? Înălţimea la care ne duce iubirea nu poate fi exprimată prin cuvinte. Iubirea ne uneşte cu Dumnezeu, iubirea acoperă o mulţime de păcate (1Pt 4,8), iubirea pe toate le suportă, pe toate le îndură cu răbdare; în iubire nu este meschinărie, nu este mândrie; iubirea nu cunoaşte diviziunea, nu duce la revoltă; iubirea le face pe toate în armonie; prin iubire, toţi aleşii lui Dumnezeu au ajuns la desăvârşire; fără iubire, nimic nu-i este plăcut lui Dumnezeu. Prin iubire, Dumnezeu ne-a atras la sine: datorită iubirii pe care a avut-o faţă de noi, Domnul nostru Isus Cristos, din voinţa divină, şi-a vărsat sângele pentru noi, şi-a dat trupul pentru trupul nostru, viaţa sa pentru viaţa noastră. Iată, preaiubiţilor, ce lucru mare şi minunat este iubirea! Perfecţiunea ei nu poate fi exprimată! Cine ar fi vrednic să se afle în ea, în afară de cei pe care Dumnezeu a voit să-i facă vrednici? De aceea, să-l rugăm şi să cerem de la milostivirea lui să fim găsiţi în iubire liberi de orice înclinaţie omenească şi nevinovaţi.

(Din Scrisoarea către corinteni a sfântului Clement I, papă; nr. 49-50: Funk 1, 123-125).

† Duminica a 2-a de peste an (C): Iubirea Domnului față de omenire [20 ianuarie 2019]

Isus schimbă apa în vin.

Iubirea Domnului față de omenire

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (20 ianuarie 2019)

Lecturi: Isaia 62,1-5; 1Corinteni 12,4-11; Evanghelia Ioan 2,1-11; lecturi

Omilie

În această duminică, după Epifania şi Botezul Domnului, părăsim timpul sărbătorilor Crăciunului pentru a intra în timpul de peste an în care celebrăm misterul lui Isus, misterul mântuirii noastre, în care îşi are momentul decisiv: moartea şi învierea lui Cristos. În această zi, textele biblice ne anunță că suntem invitați la nuntă: este nunta lui Dumnezeu care face o alianță cu omenirea.

Tema fundamentală este nunata lui Dumnezeu cu poporul său. În cărțile profeților se vorbește mult despre iubirea Domnului față de Israel. Sunt într-o alianță asemănătoare cu căsătoria. După ce Ierusalimul și întreaga națiune au fost în exil, Dumnezeu anunță o nouă alianță. Domnul își pregătește poporul. Prima lectură luată din Cartea lui Isaia (Is 62,1-5) [mai precis din al Treilea-Isaia (Is 56-66)] prezintă viziunea profetului despre cetatea sfântă, învăluită de iubirea lui Dumnezeu: „cum se căsătoreşte un tânăr cu o fecioară, tot aşa se va căsători cu tine cel care te-a zidit” (v. 5). Domnul are față de omenire o dragoste înflăcătată: „după cum se bucură mirele de mireasă, aşa se va bucura de tine Dumnezeul tău” (v. 5). Domnul se prezintă la toți ca un soţ înflăcărat de iubire față de soţia sa, poporul israelit. Profetul intervine pentru a le reaminti că Dumnezeu nu a încetat niciodată să iubească. Domnul se adreseasă cu un anunț de speranță fericită: va face să strălucească mireasa sa ca o făclie aprinsă, plină de glorie, cu o coroana splendidă. Dumnezeu vestește: „de dragul Ierusalimului nu voi sta liniştit până când nu va răsări dreptatea lui ca aurora şi mântuirea lui nu va arde ca o flacără” (v. 1). Simbolismul nunții e atât de drag Bibliei: vorbește despre iubirea lui Dumnezeu față de popor. „Vei fi numit cu un nume nou, pe care gura Domnului îl va indica” (v. 2). Acum tradus este „plină de har”, cum îi va spune îngerul Gabriel Mariei, mama poporului nou, prin care se împlinesc aceste profeții. Dumnezeu se unește cu omenirea.

Să nu denaturăm „Tatăl nostru”

Fericitul Vladimir Ghika, 
monsenior (1873-1954).

Tot ceea ce deformează viața nostră interioară se poate reduce la felul, mai mult sau mai puțin conștient, în care denaturăm în noi textul din „Tatăl nostru”. În loc să spunem „Tatăl nostru care ești în ceruri”, ceea ce spunem este potrivit calității noastre sufletești: „Judecătorul nostru care ești la tribunal”, „Furnizorul nostru care ești la tejghea”, „Creditorul nostru care prea des ne bați la ușă”, „Cauza noastră primă al cărei efect pierdut în depărtări suntem”, „Stăpânul nostru suprem în fața căruia nu suntem decât pulbere”, „Camaradul nostru cu care tratăm liber” – și așa mai departe, într-o dezolantă varietate... Nu mai spunem în adevărul lor tocmai cuvintele pe care Dumnezeu ne-a învătat să le rostim când ne rugăm: Tatăl nostru care ești în ceruri.

(Vladimir Ghika, Gânduri pentru zilele care vin).

A muri nu este opusul lui a trăi, ci al lui a te naşte

 

La troiță - de Ignat Bednarik.

A muri nu este opusul lui a trăi, ci al lui a te naşte. Cele două antonime reprezintă fiecare clipa intrării într-o stare – în viaţă sau în moarte –, în timp ce a trăi este acţiunea, de durata vieţii, căreia nu îi este opus în limbă decât a fi mort. Dar acesta din urmă nu este decât o formă verbală pasivă, nu un verb propriu-zis, nu o acţiune, pentru că nimeni n-a fost în stare să creadă, dincolo de moarte, în posibilitatea reală a unei acţiuni. Dar dacă, totuşi, ea există, şi pentru a fi revelată nu-i lipseşte decât verbul exprimării? Dacă s-ar întoarce cineva să povestească ce înseamnă a morţi?

(Dicționar de Ana Blandiana, Coridoare de oglinzi, Editura Liternet  2003, p. 16).

La Eminescu găsești...

„La Eminescu găsești revoltă, 
găsești încrâncenare, 
găsești și ură, 
dar tot ce găsești la el, 
important e că  în substrat 
e o dragoste imensă față de viață, 
față de om și față de Dumnezeirea din om”. 

(actorul Marius Bodochi).

† Botezul Domnului (C): Botezul creștin: prezența lui Dumnezeu în om [13 ianuarie 2019

Botezul creștin: prezența lui Dumnezeu în om

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (13 ianuarie 2019)

Lecturi: Isaia 40,1-5.9-11; Tit 2,11-14; 3,4-7; Evanghelia Luca 3,15-16.21-22; lecturi

Omilie

Săptămâna trecută a fost sărbătorită Epifania Domnului, cuvânt care înseamnă „manifestare” sau „revelaţie”. Cristos apare lumii întregi prin vizita magilor. Astăzi celebrăm botezul lui Isus în Iordan de către Ioan Botezătorul. O altă manifestare. Ioan anunță venirea aceluia care aduce mântuirea lumii: Cristos Domnul. Vestește prezența lui Dumnezeu în om: a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt prin botez.

Discursul în română ținut de Donald Tusk (polonez), preşedintele Consiliului European (10 ian. 2019)

Un sens suferinței

Înțeleptul Iob de Bonnat Leon Joseph.

„Nu poți da un sens suferinței întrucât suferința 

este mereu fără sens, 

nu se poate spune că boala este un har 

de vreme ce maladia debilitează 

și uneori dezumanizează, 

dar este necesar să căutăm un sens al vieții

chiar și în suferință 

și astfel poți deveni mai înțelept”. 

(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7).

„Învaţă-ne să numărăm zilele noastre

ca să ajungem la înţelepciunea inimii”.

(Ps 90,12). 

Sunt în inima lui Dumnezeu

„Să nu spunem: am pe Dumnezeu în inimă, 

ci mai degrabă: sunt în inima lui Dumnezeu”.

(don Tonino Bello, episcop).

Credința magilor

Astăzi, magii, care îl căutau pe cel ce străluceşte prin­tre stele, îl găsesc scâncind în leagăn. Astăzi, magii rămân surprinşi văzându-l înfăşat în scutece pe cel care mult timp se ascunsese după stele.

Astăzi, magii privesc cu mare stupoare ceea ce văd aici: cerul pe pământ, pământul în cer; omul în Dum­nezeu, Dumnezeu în om; şi cel pe care lumea întreagă nu-l poate cuprinde, închis într-un trup atât de mic. Şi îndată ce văd, cred fără să discute şi, prin daruri simbo­lice, ei mărturisesc, prin tămâie, că este Dumnezeu; prin aur, că este rege; prin smirnă, că va trebui să moară.

 

Astfel, păgânii, care erau cei din urmă, devin cei dintâi; pentru că atunci, prin credinţa magilor, este inau­gurată venirea păgânilor la credinţă.

(Petru Crisologul, Predica 160: PL 52,621).

Magii

Pe urma stelei strălucite ce-a izvorât din infinit

Trei magi, sătui de contemplare, încălecară, şi-au pornit…

Ca trei lunateci prinşi de-un farmec, nici nu priviră înapoi,

Ci s’avântară ‘n largul lumii, naivii, gârbovii eroi.

Deşi din porţile cetăţii un pas afară n’au făcut,

Mergeau acum ca duşi de aripi pe-un drum deapururi cunoscut.

Străini, pe ţărmuri neumblate, pe mări, prin codri şi pustii

De-a-dreptul cale îşi croiră pe urma stelei argintii…

Înfriguraţi, nu se opriră nici chiar când steaua-i părăsi:

…Şi nu ştiau unde-au s’ajungă, ştiau atât, ce vor găsi!

În fundul lumii străbătură, apoi încet s’au înturnat

Prea fericiţi c’au dat prinoase şi că ’n sfârşit s’au închinat.

Şi cum li se vărsa din suflet prisosul sfintei bucurii,

Bătrânii magi de-odinioară păreau acuma trei copii.

Ce ’nsufleţiţi ca de-o izbândă, îşi cred tot visul împlinit

C’au mers pe urma unei stele... ce s’a pierdut în infinit!

de Vasile Voiculescu

 

† Epifania Domnului: La lumina credinței [6 ianuarie 2019]

La lumina credinței

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (6 ianuarie 2019)

Lecturi: Isaia 60,1-6; Efeseni 3,2-3a.5-6; Evanghelia Matei 2,1-12; lecturi

Omilie

 

Astăzi celebrăm „Epifania” Domnului care înseamnă „manifestare”, „apariție”. Isus s-a arătat lumii păgâne: magilor; s-a prezentat iudeilor la botezul în râul Iordan; s-a înfățișat ucenicilor săi la prima minune săvârşită la nunta din Cana Galileii. Sunt trei manifestări ale Domnului celebrate succesiv în ritul latin: astăzi, sosirea şi adorația magilor; duminica viitoare, Botezul Domnului iar duminica cealaltă minunea prefacerii apei în vin săvârşită de Isus la nunta din Cana Galileii. 

Cele trei lecturi ne fac să înțelegem că mântuirea lui Dumnezeu este pentru toți oamenii, fără excepție. Textele biblice de astăzi ne anunță veste cea bună: iubirea lui Dumnezeu se revarsă asupra lumii în lumina mântuitoare ce răsare în Cristos.

Rugă pentru timp

Timpule, rebelă clipă,
Cetineşte zborul tău
Că mi se deşiră ghemul
Răscolind păreri de rău!
Tu nu oboseşti vreodată?
Vino, stai pe prispa mea,
Odihnește-te oleacă,
Vreau a te-ntreba ceva:
Ce să-ţi dau spre mulțumirea-ţi
Ce oare te-ar mângaia,
Să-ţi întorci o vreme roata,
În copilaria mea...?
Că-mi doream cu foc şi-ardoare
Mult prea repede să cresc,
Nu știam că dorul doare
Şi că oamenii rănesc...
Şi credeam c-orice iubire-i
Sincera ca cea de mamă
Şi tradarea-i doar o vorba,
Nu un fapt, de buna seama...
Du-mă, hai și mă ascunde
La capița cea de fân
Din casa copilariei,
Unde raiul e stăpân...
Şi-am să las de bucurie
Doar o lacrimă să cadă
Poate o veni și mama,
Lângă mine ca să șadă...
Timpule, hai, fie-ți milă,
Dacă vrei, te şi plătesc,
Du-mă în copilărie,
N-am să vreau mare să cresc...

de Licuţa Pântia (sursă: www.citatepedia.ro)

Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii – papa Francisc 2019

Papa Francisc cu porumbelul simbolul păcii.

 Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru celebrarea celei de-a 52-a
Zile Mondiale a Păcii 1 ianuarie 2019

Politica bună este în slujba păcii 

1. „Pace acestei case!” 

Trimițându-i în misiune pe discipolii săi, Isus le spune: „În casa în care intrați spuneți mai întâi: «Pace acestei case!» Și dacă se află acolo cineva vrednic de pace, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi” (Lc 10,5-6).

A oferi pacea este în inima misiunii discipolilor lui Cristos. Și această ofertă este adresată tuturor, bărbați și femei, care speră în pace în mijlocul dramelor și a violențelor din istoria umană[1]. „Casa” despre care vorbește Isus este fiecare familie, fiecare comunitate, fiecare țară, fiecare continent, în singularitatea lor și în istoria lor; este înainte de toate fiecare persoană, fără deosebiri și fără discriminări. Este și „casa comună” a noastră: planeta în care Dumnezeu ne-a pus să locuim și de care suntem chemați să ne îngrijim cu atenție.

Așadar aceasta este și urarea mea la începutul noului an: „Pace acestei case!”.