 |
| Isus schimbă apa în vin. |
Iubirea Domnului
față de omenire
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (20 ianuarie 2019)
Omilie
În această duminică, după
Epifania şi Botezul Domnului, părăsim timpul sărbătorilor Crăciunului pentru a
intra în timpul de peste an în care celebrăm misterul lui Isus, misterul
mântuirii noastre, în care îşi are momentul decisiv: moartea şi învierea lui
Cristos. În această zi, textele biblice ne anunță că suntem invitați la nuntă:
este nunta lui Dumnezeu care face o alianță cu omenirea.
Tema fundamentală este nunata lui Dumnezeu cu poporul său. În cărțile profeților se vorbește mult despre iubirea Domnului față de Israel. Sunt într-o alianță asemănătoare cu căsătoria. După ce Ierusalimul și întreaga națiune au fost în exil, Dumnezeu anunță o nouă alianță. Domnul își pregătește poporul. Prima lectură luată din Cartea lui Isaia (Is 62,1-5) [mai precis din al Treilea-Isaia (Is 56-66)] prezintă viziunea profetului despre cetatea sfântă, învăluită de iubirea lui Dumnezeu: „cum se căsătoreşte un tânăr cu o fecioară, tot aşa se va căsători cu tine cel care te-a zidit” (v. 5). Domnul are față de omenire o dragoste înflăcătată: „după cum se bucură mirele de mireasă, aşa se va bucura de tine Dumnezeul tău” (v. 5). Domnul se prezintă la toți ca un soţ înflăcărat de iubire față de soţia sa, poporul israelit. Profetul intervine pentru a le reaminti că Dumnezeu nu a încetat niciodată să iubească. Domnul se adreseasă cu un anunț de speranță fericită: va face să strălucească mireasa sa ca o făclie aprinsă, plină de glorie, cu o coroana splendidă. Dumnezeu vestește: „de dragul Ierusalimului nu voi sta liniştit până când nu va răsări dreptatea lui ca aurora şi mântuirea lui nu va arde ca o flacără” (v. 1). Simbolismul nunții e atât de drag Bibliei: vorbește despre iubirea lui Dumnezeu față de popor. „Vei fi numit cu un nume nou, pe care gura Domnului îl va indica” (v. 2). Acum tradus este „plină de har”, cum îi va spune îngerul Gabriel Mariei, mama poporului nou, prin care se împlinesc aceste profeții. Dumnezeu se unește cu omenirea.
Tema fundamentală este nunata lui Dumnezeu cu poporul său. În cărțile profeților se vorbește mult despre iubirea Domnului față de Israel. Sunt într-o alianță asemănătoare cu căsătoria. După ce Ierusalimul și întreaga națiune au fost în exil, Dumnezeu anunță o nouă alianță. Domnul își pregătește poporul. Prima lectură luată din Cartea lui Isaia (Is 62,1-5) [mai precis din al Treilea-Isaia (Is 56-66)] prezintă viziunea profetului despre cetatea sfântă, învăluită de iubirea lui Dumnezeu: „cum se căsătoreşte un tânăr cu o fecioară, tot aşa se va căsători cu tine cel care te-a zidit” (v. 5). Domnul are față de omenire o dragoste înflăcătată: „după cum se bucură mirele de mireasă, aşa se va bucura de tine Dumnezeul tău” (v. 5). Domnul se prezintă la toți ca un soţ înflăcărat de iubire față de soţia sa, poporul israelit. Profetul intervine pentru a le reaminti că Dumnezeu nu a încetat niciodată să iubească. Domnul se adreseasă cu un anunț de speranță fericită: va face să strălucească mireasa sa ca o făclie aprinsă, plină de glorie, cu o coroana splendidă. Dumnezeu vestește: „de dragul Ierusalimului nu voi sta liniştit până când nu va răsări dreptatea lui ca aurora şi mântuirea lui nu va arde ca o flacără” (v. 1). Simbolismul nunții e atât de drag Bibliei: vorbește despre iubirea lui Dumnezeu față de popor. „Vei fi numit cu un nume nou, pe care gura Domnului îl va indica” (v. 2). Acum tradus este „plină de har”, cum îi va spune îngerul Gabriel Mariei, mama poporului nou, prin care se împlinesc aceste profeții. Dumnezeu se unește cu omenirea.
În a doua lectură luată din prima
Scrisoarea către Corintieni (1Cor 12,4-11) sfântul Paul le amintește despre
„carisme”, adică daruri spirituale pe care Domnul ni le dă pentru binele
întregii comunități. Apostolul se adresează unei comunităţi foarte dezbinate. Folosește
trei termeni: carisme (în grecă karismata),
slujirii (în greacă diakoniai),
activități (în greacă energeis),
pentru a indica trei aspecte diferite ale aceleași fapte. Carismele indică
gratuitatea, ministerul sau slujirea comunitatea și activitatea – tăria de a
construi împărăția lui Dumnezeu. Dacă comunitatea creștină se dezvoltă tocmai
prin harul Duhul Sfânt o face. Oricine are propria carismă de la Domnul. „Fiecăruia
îi este dată manifestarea Duhului spre binele tuturor” (v. 7), dar „prin
acelaşi unic Duh” (v. 9) care conduce la unitate. Sunt trei condiții ale carismei:
să fie dăruit de Duhul Sfânt unei persoane aparte pentru binele comun și nu
acaparat egoistic. Putem să facem liste cu darurile Duhului Sfânt în Biserica
de astăzi, cum ar spune sfântul Paul: darul înţelepciunii, cunoașterii,
credinței, vindecărilor, profeției, discernământului duhurilor, limbilor și interpretării
lor (v. 8-10). Carisma este spre binele tuturor. Este același Duhul ce ne
cheamă să slujim binelui autentic al omului prin lucrarea noastră. Duhul este
mereu prezent și activ în inima acelora care sunt pe drumul îmbogățirii
Bisericii și astăzi. Discursul carismelor trebuie să fie completat de iubire.
Omul este salvat de iubire și este chemat la iubire. Pentru sfântul Paul,
iubirea este carisma prin excelență care constituie adevărata viața creștină.
Evanghelia după sfântul Ioan (In 2,1-12) ni-l arată pe Domnul prezent și activ în viața oamenilor. Relatarea nunţii din Cana este istorisită de Ioan care nu are intenţia să ne descrie o nuntă de la ţară, din acele vremuri. Faptul istoric, îndelung meditat timp de cinzeci sau şaizeci de ani, devine pentru Ioan ocazie pentru cateheză. Să încercăm să descoperim ce semnificație profundă are acest „semn”: „aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii. Şi-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el” (v. 11). Sunt șapte minuni pe care evanghelistul le numește „semne”. Primul semn este la Cana Galileii. Semnul trimite întotdeauna la un altul, indicând, orientând și provocând o căutare. Dacă este un semn atunci este important să-i înțelegem sensul.
Isus este invitat la nunta din Cana; participă la ospățul nunții împreună discipolii săi și cu mama sa, Maria. La un moment dat mama își dă seama că numai au vin și îl provoacă pe Isus. Urmează un dialog ce ne lasă tulburați: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie; încă nu a venit ceasul meu” (v. 4). Dar, noi înțelegem că adevăratul Mire este el, Cristos, cel care dă vinul făcut din apă. Acest vin care lipsește este simbolul bucuriei, al iubirii și al sărbătorii. În limbajul alianței mirele este Dumnezeu și mireasa poporul său. Dacă vinul pentru nuntă s-a terminat [„nu mai au vin” (v. 3)], aceasta înseamnă că bucuria acelui raport privilegiat între Dumnezeu și Israel s-a sfârșit; vechea alianță a intrat în criză din cauza infidelității poporului, după cum toți profeții scot în evidență. Este nevoie de o nouă alianță. Aceasta o vedem confirmată în textul unde Ioan Botezătorul răspunde la observarea că: „iată-l că botează și toți se duc la el” [la Isus] (In 3,26). „Toți” simbolizează noul popor al lui Dumnezeu. Citind această evanghelie, vedem bine că nu suntem la o nuntă obișnuită. Adevăratul mire este Isus. Adevărata mireasă este Biserica. Domnul s-a unit cu omenirea și la bine și la rău. Oricare ar fi greșelile noastre, el rămâne mereu fidel alianței sale.
Evanghelia după sfântul Ioan (In 2,1-12) ni-l arată pe Domnul prezent și activ în viața oamenilor. Relatarea nunţii din Cana este istorisită de Ioan care nu are intenţia să ne descrie o nuntă de la ţară, din acele vremuri. Faptul istoric, îndelung meditat timp de cinzeci sau şaizeci de ani, devine pentru Ioan ocazie pentru cateheză. Să încercăm să descoperim ce semnificație profundă are acest „semn”: „aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii. Şi-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el” (v. 11). Sunt șapte minuni pe care evanghelistul le numește „semne”. Primul semn este la Cana Galileii. Semnul trimite întotdeauna la un altul, indicând, orientând și provocând o căutare. Dacă este un semn atunci este important să-i înțelegem sensul.
Isus este invitat la nunta din Cana; participă la ospățul nunții împreună discipolii săi și cu mama sa, Maria. La un moment dat mama își dă seama că numai au vin și îl provoacă pe Isus. Urmează un dialog ce ne lasă tulburați: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie; încă nu a venit ceasul meu” (v. 4). Dar, noi înțelegem că adevăratul Mire este el, Cristos, cel care dă vinul făcut din apă. Acest vin care lipsește este simbolul bucuriei, al iubirii și al sărbătorii. În limbajul alianței mirele este Dumnezeu și mireasa poporul său. Dacă vinul pentru nuntă s-a terminat [„nu mai au vin” (v. 3)], aceasta înseamnă că bucuria acelui raport privilegiat între Dumnezeu și Israel s-a sfârșit; vechea alianță a intrat în criză din cauza infidelității poporului, după cum toți profeții scot în evidență. Este nevoie de o nouă alianță. Aceasta o vedem confirmată în textul unde Ioan Botezătorul răspunde la observarea că: „iată-l că botează și toți se duc la el” [la Isus] (In 3,26). „Toți” simbolizează noul popor al lui Dumnezeu. Citind această evanghelie, vedem bine că nu suntem la o nuntă obișnuită. Adevăratul mire este Isus. Adevărata mireasă este Biserica. Domnul s-a unit cu omenirea și la bine și la rău. Oricare ar fi greșelile noastre, el rămâne mereu fidel alianței sale.
Atunci Maria, „mama lui Isus le-a spus slujitorilor: «Faceţi tot ce vă va spune!»” (v. 5). Nu încetează să ne trimită înapoi la Cristos ca să facem tot ce ne va spune el. Aceste cuvinte exprimă speranţa miracolului. Isus ne invită să scoatem apă. Această apă, pe care trebuie să o scoatem, este iubirea lui Dumnezeu; „apă vie” pe care Cristos a propus-o femeii din Samaria (In 4,10). Este suficient pentru a merge la izvor şi el va face totul. Aproape șase sute de litri de vin pentru o nuntă?!... S-ar fi îmbătat un sat întreg. Dar e o modalitate de a anunţa iubirea imensă a lui Dumnezeu ce se dăruiește din belșug. Abundenţa vinului la nunta din Cana este semn că a început sărbătoarea lui Domnului cu omenirea. Bucuria a fost regăsită. Cât de uman este Isus! Participă la bucuria nunții! Cât de tandru este!
Evanghelia ne spune că Isus „și-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el” (v. 11). Deja acest semn provoacă începuturile credinței și deschidere spre bucurie și încântare. La Cana, vinul – încununarea ideală a unei mese de nuntă – devine simbolul lui Cristos. Isus face schimbări: apa purificării iudaice este înlocuită cu vinul Evangheliei, Legea e înlocuită cu harul. Există ceva vechi – apa – care trebuie să dispară ca să lase loc la ceva nou – vinul. Încă o dată descoperim că Cristos a ținut vinul cel mai bun pentru mai târziu. Vechea Lege trebuie să lase loc celei noi: harului. Isus dă lumii bucuria darului iubirii sale pentru totdeauna. Este duminica nunții mesianice dintre Cristos și Biserica pe care o iubește.
Acesta este contestul „semnului” pe care îl împlinește Isus la nunta din Cana!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Commento della
Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu
J. (http://dimancheprochain.org); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu