† Învierea Domnului – Paștele: Viața izbucnește în lume [1 aprilie 2018]

Nu este aici! - de Walter Rane.

Viața izbucnește în lume

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (1 aprilie 2018)

Lecturi: Faptele Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4; Evanghelia Ioan 20,1-9.  (vezi lecturi).

Omilie

După Noaptea de Paști, iată, că vine lumina soarelui ce răsare. Dimineața strălucește de lumina nouă. Vestea pascală răsună cu bucurie în Biserică: Cristos a înviat! El trăiește dincolo de moarte. El este Domnul vieții care nu va putea fi distrus de moarte.

Punctul central al predicii apostolice este vestirea kerygmei, adică mesajul biblic că Domnul Cristos, mort şi înviat, este mântuitorul lumii. Aceasta se citește astăzi în lectura întâia unde este primul discurs misionar al lui Petru, luat din tradiția orală și prezentat de Faptele Apostolilor (Fap 10,34a.37-43). Viața istorică a lui Isus este inima acestei predicări: nu este o doctrină nouă, ci viața unui om, ce a vorbit, a dat valoarea morții și învierii sale, iertând păcatele și împăcând omul cu Domnul său, judecând conduita sa ca o laudă din partea Tatălui. Suntem în Cezareea de la Marea Mediterană, într-o garnizoană romană. Petru a intrat în casa lui Corneliu, un „temător de Dumnezeu” (Fap 10,2). Este centurion din cohorta numită „Italica”. Cum a ajuns acolo? Și ce face? Petru este îmbrâncit [așa este literar], este împins de Duhul Sfânt căci este pentru prima dată când Petru, contrar la toată educația sa tradițională – el este evreu – trece pragul casei unui păgân cu numele de Corneliu și îi anunță vestea cea mare: „cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere”, cum „a făcut bine şi a vindecat pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol” (v. 38); cum „l-a omorât atârnându-l pe lemnul” crucii (v. 39), dar „Dumnezeu l-a înviat a treia zi” (v. 40). „Noi suntem martori la tot ce a făcut” (v. 39). Se notează: „pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi”. Este expresia ebraică pentru învierea morților în care Isus este înviat prin intervenția puterii Tatălui. Și centurionul Cornel a primit botezul el și cei care erau cu el și se face martor de credință. Biserica continuă să anunțe învierea Domnului care dă viață tuturor acelora care cred în el. Toți au posibilitatea de a învinge în el: condiția esențială, pentru a participa la acest triumf asupra morții, este aceea de a cunoaște pe Isus și de a trăi cum a trăit el din iubire față de Dumnezeu Tatăl. Speranța noastră este aici, este Isus Cristos: răstignitul a înviat.

Cristos a înviat! Paște binecuvântat!

 Sărbătoarea învierii Domnului nostru Isus Cristos

să vă aducă binecuvântare,

multe haruri şi belşug de bucurii.

Lumina sfântă din Noaptea de Paști 

să vă lumineze calea vieţii

şi să vă înalţe spre frumuseţile

unde vă așteaptă Dumnezeu Tatăl.

Paşte binecuvântat şi sărbători fericite!

(1 aprilie 2018)

Pe Cruce, Dumnezeu a ales tragicul

Cristos pe cruce - de Peter Paul Rubens.

De multe ori, creştinismul a fost asociat cu filozofia stoică din Antichitate. În fapt, se pot stabili anumite corespondenţe între terapia filozofică prin „exerciţii spirituale“ a lui Epictet şi Marc Aureliu şi versiunea creştină a exerciţiilor spirituale, canonizată în Occident de către sfântul Ignaţiu de Loyola. Detaşarea „filozofică“ faţă de propria viaţă, în perspectiva imensităţii lumii, antrenarea atenţiei pentru a rămâne concentrată asupra clipei de faţă, meditaţia in articulo mortis pentru dobândirea discernământului asupra celor mai înţelepte alegeri, practica examenului de conştiinţă pentru obţinerea auto-controlului, exerciţiul meditativ cu sprijinul imaginaţiei şi al reflecţiei discursive – toate aceste practici sunt comune atât tradiţiei stoice, cât şi spiritualităţii creştine (aceste practici au fost răspândite în creştinismul occidental mai ales datorită Exerciţiilor spirituale ale sfântul Ignaţiu de Loyola, fondatorul ordinului iezuit).

Cu toate acestea, intuim că există în creştinism şi un element de noutate, în raport cu practicile „terapiei prin filozofie“ ale stoicilor – şi această noutate constă tocmai în aceea că Dumnezeul creştin nu seamănă deloc cu universul indiferent al stoicilor sau cu Destinul implacabil, ce nu lasă loc decât pentru o înţelepciune dobândită prin seninătate şi detaşare pesimistă, purtate cu mândria celui care nu se plânge niciodată de nimic. Dumnezeul creştin „s-a făcut om“ şi a ales să trăiască o viaţă plină de lipsuri, să fie dispreţuit şi detestat de oamenii importanţi ai timpului său şi să fie, în final, ucis ca un tâlhar, pentru crima de a fi mărturisit că imaginea legalistă a unui Dumnezeu care pune formalismul şi puritatea rituală mai presus de milă, de iubire şi de iertare este falsă. Dumnezeul creştin iese din paradigma stoică, pentru că a ales suferinţa şi tragicul – înţelepciunea Crucii – şi nu indiferenţa senină şi apatică.

„Faceți în amintirea mea!” [Joia Sfântă] (29 martie 2018)

Învățătorul slujind - de Del Parson.

„Faceți în amintirea mea!”

pr. Isidor Chinez  (29 martie 2018)

Lecturi: Exodului 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26;  Evanghelia Ioan 13,1-15 (lecturi).

Omilie

Biserica și toată comunitatea creștină sunt inaugurate de cuvintele pronunțate de Isus la Ultima Cină: „Faceţi aceasta în amintirea mea!” (1Cor 11,24), adică ca „memorial” al meu, după cum este textul biblic. 

În lectura întâia luată din cartea Exodului (Ex 12,1-8.11-14) Dumnezeu recunoaște valoarea vechiului rit folosit de popoarele din Asia: a mânca împreună înainte de a se despărți pentru pășunatul de primăvară, dar îi dă o semnificație cu totul nouă. Nu este vorba de persoane care se resping, dar de oameni care se află împreună pentru a forma un popor nou. Este mielul de Paști. A mânca cina în picioare pentru că după aceea este un drum lung de la sclavia Egiptului la libertate. „Să-l mâncaţi aşa: să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână; să-l mâncaţi în grabă: este Paştele Domnului!” (v. 11). Este un dar a lui Dumnezeu care trebuie celebrat ca „memorial” [zikkàrón]. Sunt mirabilia Dei – adică „minunățiile lui Dumnezeu”. Cristos este adevăratul miel pascal, cu sângele vărsat pentru noi: vrea să ne sfințească și ne iubește pe toți pe nume.

Isus, fidel tradiției, celebrează vechiul rit pascal, dar pune semnificații care depășește orizontul dat. El este noul miel pascal, jertfit, pentru că prin sângele său îi eliberează de păcat și sfințește oamenii din toate timpurile. În prima Scrisoarea către Corintieni (1Cor 11,23-26) Paul nu inventează, dar transmite tradiția care vine direct de la Domnul:  „eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis” (v. 23). Nu este o simplă comemorare, ci, după cum afirmă sfântul Augustin, se celebrează un „memorial”, așa cum este cuvântul biblic: „faceţi aceasta în amintirea mea!” (v. 24). În alte cuvinte se celebrează liturgia misterică, adică ascunsă, de actualizarea evenimentului istoric: „acesta este trupul meu cel care este pentru voi” (v. 24); „acesta este potirul noii alianțe în sângele meu” (v. 25). „Pentru voi” s-a lăsat dus la moarte din iubire. Este alianța cu noi făcută de Dumnezeu în sângele mielului. Este Euharistia sau sfânta Împărtășanie sau Pâinea frântă. Este celebrarea întregii comunități din dragoste pentru Domnul.

Să ne gândim: trestia bătută de vânt...

„Uneori observ trestia bătută de vânt,

dar cu adevărat văd persoane care cedează

la orice suflare cât de mică,

oameni înclinați să se aplece la o schimbare puternică,

fie prin laşitate sau pentru a rămâne la suprafața apei

sau sperând să câștige ceva:

cu siguranţă nu am spatele drept!”

(sursă: Enzo Bianchi https://twitter.com/enzobianchi7).

Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului a papei Francisc (25 martie 2018)

A XXXIII-a Zi Mondială a Tineretului
 

„Nu te teme, Marie, pentru că
ai aflat har la Dumnezeu” 

(Lc 1,30)

Dragi tineri,

Ziua Mondială a Tineretului din 2018 reprezintă un pas înainte în drumul de pregătire a celei internaționale, care va avea loc în Panama în ianuarie 2019. Această nouă etapă a pelerinajului nostru cade în anul în care este convocată Adunarea Ordinară a Sinodului Episcopilor cu tem: Tinerii, credința și discernământul vocațional. Este o coincidență bună. Atenția, rugăciunea și reflecția Bisericii vor fi îndreptate spre voi tinerii, în dorința de a percepe și, mai ales, de „a primi” darul prețios care sunteți voi pentru Dumnezeu, pentru Biserică și pentru lume.

Așa cum știți deja, am ales să fim însoțiți în acest itinerar de exemplul și de mijlocirea Mariei, tânăra din Nazaret pe care Dumnezeu a ales-o ca Mamă a Fiului său. Ea merge cu noi spre Sinod și spre ZMT din Panama. Dacă anul trecut ne-au condus cuvintele din cântarea sa de laudă – „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49) – învățându-ne să comemorăm trecutul, anul acesta încercăm să ascultăm împreună cu ea glasul lui Dumnezeu care revarsă curaj și dăruiește harul necesar pentru a răspunde la chemarea sa: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). Sunt cuvintele adresate de mesagerul lui Dumnezeu, arhanghelul Gabriel, Mariei, tânără simplă dintr-un mic sat din Galileea.

Imnuri pentru Postul Mare și Paști [Hymns for Lent and Easter]

În limba franceză o oră și...

↓TRACKLIST↓

1. Ouvre mes yeux, Seigneur : 00:00

2. Changez vos coeurs : 03:21

3. L'amour a fait les premiers pas : 07:02

4. Ta nuit sera lumière de midi : 10:16

5. Si l'espérance t'a fait marcher : 14:04

6. Avec toi, nous irons au désert : 16:29

7. Peuple de l'Alliance : 19:40

8. N'aie pas peur : 22:15

9. Veillez et priez : 26:29

10. Tout recommence : 29:48

11. Sur les routes de l'alliance : 32:57

12. Ô croix dressée sur le monde : 37:04

13. Au coeur de nos détresses : 39:40 1

4. Croix plantée sur nos chemins : 43:37

15. Voici la nuit : 47:42

16. Le Seigneur est ressuscité : 50:30

17. Il nous précède en Galilée : 53:17

18. Depuis l'aube où sur la terre : 56:37

19. Souviens-toi de Jésus-Christ : 01:00:02

20. Qu'éclate dans le ciel : 01:02:39

21. Quand il disait à ses amis : 01:08:37

† Duminica Floriilor (B): În fața crucii – culmea evangheliei [25 martie 2018]

În fața crucii – culmea evangheliei

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (25 martie 2018)

Lecturi: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11;  Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu (15,1 – 39) (lecturi).

Omilie

Astăzi intrăm în Săptamâna Sfântă. Celebrarea de azi a Duminicii Floriilor este a Pătimirii Domnului și – din dorința papei – Ziua Mondială a Tineretului. Duminica Floriilor constituie unul dintre cele mai atractive și sugestiv evenimente: intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim. Noi comemorăm intrarea Domnului cu ramuri de salcie [mâțâșoare] și cântec: „Osana fiului lui David…” Un semn al victoriei în care amintim că Isus a învins moartea. În evanghelie citim Pătima Domnului descrisă de Marcu. De ce „Ziua Tineretului”? Pentru că sunt cei mai entuziaști în proclamarea victoriei lui Cristos. Este recunoștința Bisericii față de tineri, pe care papa Paul al-VI-lea îi numea „fiziologic necesari Bisericii”, voind să indice că sunt capabili, înflăcărați, disponibili cu timpul, cu angajamentul, cu creativitatea și dăruirea lor.

În prima lectură, luată din cartea profetului Isaia (Is 50,4-7), [mai precis din Deutero-Isaia (capitolul 40 la 55)] se deschide cu al treilea „Cântec al slujitorului Domnului” cu care un profet din timpul deportării în Babilon descrie un personaj obscur, numit „Slujitorul suferind”. Textul prezintă relația extraordinară ce unește „servitorul” cu Dumnezeu. Principala sa caracteristică este ascultarea cuvântului lui Dumnezeu cu disponililitatea, fidelitatea și supunerea sa blândă. „Deschide urechile” sau cum spunea profetul „ascultă” Cuvântul, „lăsându-se instruit” de el: asta înseamnă a trăi cu încredere, venind într-ajutor „celui lovit”. „Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă de discipol ca să ştiu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt; el mă trezeşte dimineaţa, de dimineaţă îmi deşteaptă urechea ca să ascult asemenea discipolilor” (v. 4). Persecutat de dușmanii, „slujitorul” are „spatele lovit”, „obrajii pălmuiți” de „cei care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (v. 6). Își pune toată încrederea în Dumnezeu. „Domnul Dumnezeu mi-a venit în ajutor” (v. 7). Din tot cei rău, din toate dificultățile și încercările, el face să iasă binele; din toată ura, el pune în față iubirea care este cea mai puternică; din toată persecuția, el dă putere iertării; din moarte, el face să răsară viața și învierea. Această profeție este descrisă [cu anticipație] viața lui Isus și patimile sale.

Războiul: de ce?

Un copil fuge de război şi în deşert 

este întâmpinat cu surprindere de oamenii de la ONU. 

În punga târâtă are hainele de la mama sa 

care nu este cu el: 

acest este războiul de care acest copil nu ştie de ce. 

(sursă: https://twitter.com/enzobianchi7).

Domnul este partea mea de moştenire

¹Păzeşte-mă, Dumnezeule,

pentru că îmi caut refugiu în tine!
² I-am spus Domnului:
„Tu eşti Dumnezeul meu,
fericirea mea e numai la tine”. 
³ În sfinţii care sunt pe pământ, în cei puternici,
în ei era toată plăcerea mea.
⁴ Îşi înmulţesc durerile cei care aleargă după [zei] străini,
dar eu nu le voi aduce nicio jertfă cu vărsare de sânge,
nici nu voi pune numele lor pe buzele mele.
⁵ Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea [cu sorţi],
tu eşti acela care ai în mână soarta mea.
⁶ Sorţii mei au căzut pe terenul cel mai bun,
într-adevăr, moştenirea mea e minunată.
⁷ Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit,
la aceasta până şi noaptea mă îndeamnă inima.

⁸ Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin.
⁹ De aceea, inima mea se bucură şi sufletul meu tresaltă de bucurie;
ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă,
¹⁰ deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău să vadă putrezirea.
¹¹ Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii;
 în faţa ta sunt bucurii depline
şi desfătări veşnice la dreapta ta.

(sursa: http://bibliacatolica.ro; Psalmul 16[15]).

Nu putem opri primăvara...

Pablo Neruda [1904-1973].

„Putem tăia toate florile, 

dar nu putem opri primăvara”.

(Pablo Neruda).

† Sfântul Iosif, soţul Sfintei Fecioare Maria: Ascultă cuvântul lui Dumnezeu [19 martie 2018]

Visul lui Iosif (1773) - 
de Anton Raphael Mengs.

Ascultă cuvântul lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 17:30 (19 martie 2018)
Lecturi: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a.

Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a: Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului.

Omilie

Astăzi sărbătorim cu o mare solemnitate, împreună cu întreaga Biserică, pe sfântului Iosif, „slujitor credincios şi înţelept, pe care Domnul l-a aşezat în fruntea familiei sale”, [după antifona de la intrare]; îl sărbătorim pe sfântul Iosif, soţul sfintei Fecioare Maria şi patronul Bisericii universale. Au trecut două mii de ani de când tâmplarul din Nazaret şi-a încheiat existenţa sa pământească; dar chipul lui străbate peste veacuri şi se prezintă astăzi ca un model de viaţă și pentru noi. Liturgia introduce în istoria mântuirii figura lui Iosif ca omul drept, care trăiește în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu cu el.

Iosif, din neamul lui David, poartă cu sine profeția făcută regelui David asupra stabilității descendenței sale. Este interesant jocul cuvintelor din limba ebraică – din  prima lectură luată din Cartea a doua a lui Samuel (2Sam 7,4b-5a.12-14a.16) – bayit care înseamnă „casă” sau „dinastie” și termenul zera care înseamnă „sămânță” și olam care înseamnă „veșnic”. Toată profeția este construită pe un contrast: nu David va face o casă, un templu, lui Dumnezeu, ci Domnul va face o casă – dinastie – lui David. „Cuvântul Domnului a fost adresat lui Natan: «Du-te şi spune-i slujitorului meu David: ʹAşa vorbeşte Domnul: […] voi ridica un descendent al tău după tine […] el va zidi o casă numelui meu. […] Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiuʹ»” (vv. 4; 13-14). Promisiunea privește la stabilitatea liniei davidice pe tronul lui Israel. Oracolul merge dincolo de persoana succesorului lui David – Solomon. Profeția lasă să se întrevadă Mesia, fiul lui David. Textul se aplică lui Cristos în liturgia de astăzi.

Cu alegerea câtorva versete semnificative, Scrisoarea către Romani (Rom 4,13.16-18.22) vrea să ne ajute să recitim viața sfântului Iosif în lumina credinței lui Abraham. Totul depinde de credință. El este fiul lui David, din neamul lui Abraham. Este drept „nu prin Lege, ci prin îndreptățirea din credinţă” (v. 13). Ca și Abraham, Iosif a crezut cuvântului ce i-a fost dat [„în care a crezut” (v. 17)]. Abraham devine „tatăl multor neamuri” (v. 17). Ceea ce Paul zice despre credința lui Abraham, în liturgia de astăzi vine aplicat credinței sfântului Iosif.

În textul evanghelic din Matei (Mt 1,16.18-21.24a), Iosif este un om drept, adică un om practicant al Legii și în același timp așteptântu-l pe Mesia. Evanghelia ne vorbește în mod clar despre drama lui Iosif: „Maria, mama lui [lui Isus], fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (v. 18). Logodnica sa, Maria, revenită la Nazaret, după cele trei luni petrecute la Elisabeta, prezenta semnele unei sarcini. Iosif era sigur de Maria: nu putea să o constrângă; nu o întrebă nimic, nu îi pune nici o întrebare pentru a afla detalii. Iosif nu are îndoială că Maria este nevinovată. Ea s-a logodit cu el. Ce poate să facă? Știe că copilul nu este al său și încearcă să se retragă în liniște, să o lase în secret. Nu o expunea la repudiere sau la lovirea cu pietre. Rămânea totuși pentru Maria condiţia tristă de a avea un copil nelegitim şi ar fi trăit singură. Cazul lor era dramatic. El se găsește în fața misterului lui Dumnezeu. Un răspuns ar fi putut să dea Maria, prezentând ca pe o sarcină care este opera Duhului Sfânt, dar Maria nu a spus nimic: așteaptă să intervină Dumnezeu și să-l lumineze pe logodnicul ei. Maria nu a vorbit despre aceasta pentru că numai Dumnezeu putea să facă ca Iosif să depășească greutatea. Cu toate acestea putem să vedem ce dramă este pentru Iosif și ce suferință văzând-o pe Maria în durere.

Intervenția lui Dumnezeu nu întârzie; intervine printr-o misterioasă apariție în vis a unui înger care-i explică sarcina Mariei: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale” (vv. 20-21).

Evanghelistul Matei laudă pe Iosif și rolul pe care l-a avut el alături de Maria și Isus cu credința sa mare. Dar acceptă prețul bârfelor, al zvonurilor, acceptă să suporte zâmbetele prietenilor care făc cu ochiul. Dar glumele nu contează pentru acela care crede în Dumnezeu și în inițiativele sale. Iosif a crezut. Nu întreabă. Ceea ce a auzit în vis era clar. El este Mesia, Mântuitorul; pe el îl aștepta. Pe el îl așteaptă tot Israelul. Iosif este omul drept care așteaptă venirea lui Mesia. Pentru aceasta a luat-o la sine pe Maria.

Credinţa sa e simplă precum cea a marilor patriarhi, având în comun şi mijlocul prin care Dumnezeu comunica cu ei, adică prin vis. Este o credinţă, o ascultare, gata să împlinească ceea ce i se cere. Credinţă sa nu rămâne o simplă atitudine a inimii, dar se traduce în slujire umilă prin fapte. Iosif este un om cu puţine cuvinte şi multe fapte. Textul sacru ne prezintă prima poruncă pe care Dumnezeu i-o dă lui Iosif în somn; vor urma şi altele. Om practic şi tăcut, Iosif nu răspunde prin cuvinte, dar cu faptele, şi face aceasta imediat. „Trezindu-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului” (v. 24). Evangheliştii, după toate cercetările lor, n-au reuşit să găsească şi să ne transmită nici un cuvânt rostit de Iosif. El este omul care uită de sine, mereu gata să intervină pentru alţii, fără să pretindă ceva la schimb.

Prin mijlocirea sfântul Iosif, să-l rugăm pe Domnul să ne dea o încredere deplină în iubirea Tatălui. Asemenea lui, suntem invitaţi să devenim slujitori ai unui mister ce ne depăşeşte. Toată evanghelia ne spune că Domnul ne conduce pe căile sale.

---

[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.

---

Duminica a 5-a din Post (B) : Isus moare pentru toţi oamenii: acesta este a aduce rod

Isus moare pentru toţi oamenii: acesta este a aduce rod 

[pentru copii]

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 17:30 - Liturghia copiilor (18 martie 2018)
Lecturi: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33. 

Omilie

Sărbătoarea Paștelui este aproape. Vom sărbători victoria lui Cristos cel înviat, dar mai întâi este înfrângerea morții: Isus moare cu adevărat. Pentru ce? La ce servește moartea sa?! Cristos spune o scurtă parabolă în evanghelie, cu un singur verset tulburător: „Dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,24). Jertfa lui Isus se actualizează nu numai prin moarte, ci prin întreaga realitate pascală: este bobul de grâu mort și făcut spic copt, este umilire și înălțare, este viață pământească și viață veșnică, este om și Dumnezeu.

Domnul ne vorbeşte în prima lectură, luată din cartea profetului Ieremia (Ier 31,31-34), despre o alianţă nouă, nu scrisă pe table de piatră, ci în inimi: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (v. 33). Ieremia anunță planul lui Dumnezeu: el vrea ca poporul său să-i fie prieten și toți să-l conoască ca pe oricare alt om. Să ne gândim! Părinții ar lăsa un copil de doi ani să se joace cu un cuțit? Veți spune: „Nu, nu se poate! E prea periculos!” Părinții lasă să crească copilul, să poată să înțeleagă și alte lucruri. Așa face și Dumnezeu. Așteaptă ca să ajungă momentul în care noi să înțelegem că nu se poate trăi de unul singur, trebuie să ai încredere… Este o alianță de prietenie pe care Dumnezeu o stabilește cu poporul său Israel: în locul Legii se suprapune harul, în locul fricii comuniunea intimă cu Dumnezeu: căci „toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare” (v. 34). Și în locul păcatului stă iertarea: „eu le voi ierta nelegiuirile şi de păcatele lor nu-mi voi mai aduce aminte” (v. 34). Este noua alianță! Va fi pecetluită prin crucea lui Cristos.

În a doua lectură autorul Scrisorii către Evrei (Evr 5,7-9) îl prezintă pe Isus care plânge și se cutremură în fața morții. „În zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (v. 7). Rugăciuni intense… cereri… Este neliniștea îngrijorătoare a celui care se dă morții… El este frate al nostru, vecin cu noi, unul care încearcă spaimele noastre, care trece prin propria noastră frică; apare slab, firav, neajutorat, pierdut… Dar datorită lui Dumnezeu el a rezistat. Isus a descoperit în Domnul pe Tatăl său preaiubitor și a transformat suferința noastră în drumul mântuirii. Durerea, acceptată din iubire, devine astfel un sacrament de fraternitate, o școală a omenirii.

În Evanghelia după Ioan (In 12,20-33) vedem că se apropie sărbătoarea Paștelui ebraic. Sosesc la Ierusalim de prin toată Iudeia și Palestina și din lumea întreagă. Câţiva greci cer să-l poată întâlni pe învăţătorul Isus. Sunt niște păgâni care cu siguranță auziseră vorbindu-se despre Cristos. „Domnule, vrem să-l vedem pe Isus” (v. 21). Primindu-i pe acești pelerini, le vorbeşte despre moarte și le răspunde cu o parabolă care face lumină asupra sensului vieţii sale. „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (vv. 23-24). Viața lui Isus este ca o sămânţă care merge în pământ – adică se dăruieşte până la moarte – pentru a aduce rod. Moartea lui Cristos a fost teribilă pentru că este destrămarea vieții.

Când țăranul seamănă grâul îl acoperă cu pământ. Sămânța putrezește și moare, dar pentru a da o viață nouă, un spic, care va produce o sumedenie de boabe de grâu. Dacă agricultorul ar voi să păstreze grâul în grânar pentru a face făină, nu va mai avea ce semăna și în anul următor nu va culege grâul. Isus nu păstrează viața sa, ci o dă. Moartea sa se aseamănă cu aceea a unui bob de grâu. Produce viață, viața lui Dumnezeu pentru întreaga lume.

O legendă din India povesteşte cum un ţăran care căra în spate un sac plin de grâu l-a întâlnit odată pe bunul Dumnezeu. „Dăruieşte-mi sămânţa!” l-a rugat Dumnezeu. Şi atunci omul a căutat cel mai mic bob de grâu pe care-l avea în sac şi i l-a oferit Domnului. Acesta l-a luat, l-a preschimbat în aur şi i l-a dat înapoi. Iar atunci ţăranului i-a părut rău din toată fiinţa că nu l-a lăsat inima să-i dăruiască tot sacul de grâu lui Dumnezeu.

Isus foloseşte parabola bobului de grâu pentru a explica faptul că fugind de moarte, atunci când îi vine ceasul, nu facem decât să ne limităm la viaţă [„rămâne singur”], în timp ce dăruindu-ne pe noi înşine până la moarte când vine ceasul, o înmulțim [„aduce mult rod”]. Grecii care voiau să ştie cine este Isus, sunt invitaţi să înţeleagă misterul crucii…

---

[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.

---