† Toți Sfinții: Sfinții – oameni ai fericirilor [miercuri, 1 noiembrie 2017]

Toți Sfinții - de Johann Koenig.

Sfinții – oameni ai fericirilor 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:00 (miercuri, 1 noiembrie 2017)

Lecturi: Apocalipsul 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a.

Omilie

Celebrăm cu întreaga Biserică pe Toţi Sfinţii: sunt prieteni ai lui Dumnezeu care au trăit în credință, speranță și iubire și acum se află cu Domnul. Este comuniunea tuturor sfinților din cer şi de pe pământ: aceia pe care i-a sărbătorit deja în cursul anului şi pe aceia pe care nu i-a sărbătorit niciodată, pentru că nu au ştiut cine sunt şi cum îi cheamă şi pe care numai Domnul îi ştie împreună cu Biserica sa triumfătoare din cer. Îi sărbătorim pe aceşti sfinţi necunoscuţi pentru că ceilalţi şi-au avut deja sărbătorile lor. Această solemnitate ne invită să creștem în credință orientându-ne spre bunurile viitoare în speranța că în casa Tatălui sunt promise și pentru noi. 

„Imensa procesiune a tuturor sfinților” [Toți Sfinții - miercuri, 01.11.2017]

Evanghelia Matei 5,1-12a: În acel timp, văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire! Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!”

Omilie

Astăzi este sărbătoarea tuturor acelora care sunt în bucuria lui Dumnezeu. În prima lectură, autorul Apocalipsei a făcut un tablou entuziast și extraordinar. El ne arată că sfinţenia nu este ceva rezervat câtorva persoane privilegiate. Este un har pe care Dumnezeu îl pregăteşte pentru o mulțime nenumărată. Dumnezeu îl propune la toți; suntem cu toţii chemaţi la sfinţenie. Din nenorocire, unii rezista şi nu primesc acest har prea prețios al lui Dumnezeu.

Autorul cărţii Apocalipsei ne vorbește despre 144 000 de persoane care provin din toate triburile lui Israel. Aceasta cifră reprezintă numărul foarte mare de credincioşi care formează noul popor al lui Dumnezeu. Această mulţime imensă pe care nimeni nu poate să o numere vine din toate orizonturile, din lumea evreiască dar și din cea păgână. Dincolo de încercări şi persecuţii, ei îl descoperă pe Cristos, Mielul lui Dumnezeu „care ridică păcatul lumii”. Cu el, răul nu va avea ultimul cuvânt de spus căci Iubirea este mai puternică decât orice. Victoria lor este deja a noastră. Aşteptăm triumful definitiv al lui Cristos asupra răului.

† Duminica a 30-a de peste an (A): Este unica iubire cu două fețe [29 octombrie 2017]

Dumnezeu și aproapele - de James Tissot (1836-1902)

Este unica iubire cu două fețe 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (29 octombrie 2017)

Lecturi: Exodului 22,20-26; 1Tesaloniceni 1,5c-10; Evanghelia Matei 22,34-40.

Omilie

Venim la Liturghie; celebrăm Euharistia. Tot ce ne face știm este mai mult teorie. Dar Cristos vrea să experimentăm credința noastră și nu doar recitarea frazelor credinței: să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele. Putem să iubim pe frații și surorile noastre! Nu este o frază de citit, ci e trăire!  Căci suntem o comunitate de credință, iubire și speranță (rugăciunea zilei).

În prima lectură luată din cartea Exodului (Ex 22,20-26) se citește din codul alianței (Ex 20,22-23,19). Sunt trei clase privilegiate reprezentând pe străin sau emigrant, pe văduvă și orfan, pe cel nevoiaș lipsit de „apărător”. Dar Dumnezeu însuși a hotărât să-i ocrotească și de aceea comunitatea trebuie să îi ia sub grija sa. „Să nu faci rău celui străin şi să nu-l asupreşti” (v. 20); „Să nu faci rău niciunei văduve, nici orfanului! (v. 21); „Dacă împrumuţi bani celui sărman din poporul meu, să nu te comporţi cu el ca un cămătar şi să nu ceri dobândă de la el!” (v. 24). Dumnezeu ne atrage atenţia asupra persoanelor vulnerabile care depind de bunăvoința altora. Cartea Exodului vine să amintească că alianța cu Dumnezeu trece prin iubirea fraţilor şi în special al celor slabi. Dacă îi uităm pe ei, viaţa noastră va deveni falsă. Tot omul devine frate de iubit în Dumnezeu.

„Nimeni nu este străin pe acest pământ” [XXX TPA (A) - duminica, 29.10.2017]

Cele două porunci.

Evanghelia Matei 22,34-40: În acel timp, auzind fariseii că le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc, iar unul dintre ei, învăţat al Legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat: „Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?” El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii”.

Omilie

„Nu există un străin pe acest pământ”. Această formulă al Comitetului pentru mișcări de evacuați [CIMADE – Comité inter mouvements auprès des évacués – Comitetul internațional cu mișcări de evacuați – asociație înființată din 1939] vrea să ne provoace. Într-o limbă foarte actuală, cartea Exodul (din prima lectură) ne dă însemnări foarte concrete: „Să nu faci rău celui străin [emigrantului] şi să nu-l asupreşti; să nu pui zălog pe haina aproapelui tău: căci este singura lui învelitoare când se face frig”. Astfel Dumnezeu ne atrage atenţia asupra persoanelor vulnerabile ce depind de bunăvoința altora. Se delimitează de acţiunile vinovate declarând că va răspunde la strigătul celor umili.

În ceasul morții Isus este acolo, lângă noi

„În ceasul morții,

chiar dacă nu este niciunul

care să amintească de noi,

Isus este acolo, lângă noi”

(papa Francisc).

(sursă: https://twitter.com/TV2000it/status/923096844779114496).

Frumusețea care râmâne

Anna Frank (1929-1945) - Jurnal.

„Nu cred în toată mizeria aceasta,

dar în frumusețea care rămâne încă”.

„În ciuda tuturor eu încă mai cred
că oamenii sunt buni în inima lor”. 

Anne Frank

Anne Frank (1929-1945) a fost o fată evreică germană, care a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial, în martie 1945 la Bergen-Belsen. A izbucnit în lagăr o epidemie de tifos, care, se pare, că a omorât 17.000 de prizonieri. Printre ele s-au aflat și Anne și sora sa Margot Frank.

Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată. Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, a fost considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.

Nimic să nu te tulbure

Sfânta Tereza de Avila (1515-1582).

Nimic să nu te tulbure,

nimic să nu te sperie;
totul trece, 
Dumnezeu nu se schimbă;
răbdarea obține totul; 
cine îl posedă pe Dumnezeu
nu-i lipsește nimic.
Singur Dumnezeu îi ajunge.

Sfânta Tereza de Avila.

Tinerii, speranța misiunii

Tinerii sunt speranța misiunii. Persoana lui Isus și Vestea Bună proclamată de El continuă să-i fascineze pe mulți tineri. Ei caută parcursuri în care să realizeze curajul și elanurile inimii în slujba omenirii. „Sunt mulți tinerii care își oferă ajutorul lor solidar în fața relelor din lume și întreprind diferite forme de militare și de voluntariat […]. Ce frumos e ca tinerii să fie «călători ai credinței», fericiți să-l ducă pe Isus pe orice stradă, în orice piață, în orice colț al pământului!” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 106). Următoarea Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, care se va celebra în 2018 cu tema „Tinerii, credința și discernământul vocațional”, se prezintă ca ocazie providențială pentru a-i implica pe tineri în responsabilitatea misionară comună care are nevoie de bogata lor imaginație și creativitate.

[Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor (2017), nr. 8].

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor (2017)

Misiunea în inima credinței creștine

Iubiți frați și surori,

Și în acest an, Ziua Mondială a Misiunilor ne convoacă în jurul persoanei lui Isus, „primul și cel mai mare evanghelizator” (Paul al VI-lea, Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 7), care încontinuu ne invită să vestim Evanghelia iubirii lui Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt. Această zi ne invită să reflectăm din nou asupra misiunii în inima credinței creștine. De fapt, Biserica este misionară prin natură; dacă n-ar fi așa, n-ar mai fi Biserica lui Cristos, ci o asociație între multe altele, care foarte repede s-ar termina cu epuizarea propriului scop și cu dispariția. De aceea, suntem invitați să ne punem câteva întrebări care ating însăși identitatea noastră creștină și responsabilitățile noastre de credincioși, într-o lume învălmășită de atâtea iluzii, rănită de mari frustrări și sfâșiată de numeroase războaie fratricide care pe nedrept îi lovesc în special pe nevinovați. Care este fundamentul misiunii? Care este inima misiunii? Care sunt atitudinile vitale ale misiunii?

Misiunea și puterea transformatoare a Evangheliei lui Cristos, Cale, Adevăr și Viață

1. Misiunea Bisericii, destinată tuturor oamenilor de bunăvoință, este întemeiată pe puterea transformatoare a Evangheliei. Evanghelia este o Veste Bună care poartă în sine o bucurie contagioasă deoarece conține și oferă o viață nouă: aceea a lui Cristos înviat, care, comunicându-l pe Duhul său dătător de viață, devine Cale, Adevăr și Viață pentru noi (cf. In 14,6). Este Cale care ne invită să-l urmăm cu încredere și curaj. Urmându-l pe Isus drept Cale a noastră, îi experimentăm Adevărul și primim Viața sa, care este comuniune deplină cu Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt, ne face liberi de orice formă de egoism și este izvor de creativitate în iubire.

† Duminica a 29-a de peste an (A): Lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu [22 octombrie 2017]

Lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (22 octombrie 2017)

Lecturi: Isaia 45,1.4-6; 1Tesaloniceni 1,1-5b; Evanghelia Matei 22,15-21. 

Omilie

În această duminică auzim textele biblice care ne cer răspuns. Ele amintesc despre importanţa pe care noi o avem în ochii lui Dumnezeu și a celorlalți oameni, adică societatea și Statul. Suntem toți invitați la reflexia asupra ființei noastre creștine de discipoli ai Domnului.

În prima lectură luată din cartea lui Isaia (Is 45,1.4-6) – mai bine zis din cartea lui deutero-Isaia [Is 40-55] cum spun exegeții: o scriere a unui profet necunoscut  –  care este o revelație din partea lui Dumnezeu despre Cirus, noul rege al Persiei (557-529 î. C.); cucerind Babilonul anexează toate posesiunile regelui caldeu (Siria, Fenicia și țara Israelului) și prin edictul său [din 538 î. C.] dă libertate la toate popoarele inclusiv evreilor. Dumnezeu nu acționează direct în istorie, ca mai înainte, ci se ascunde în spatele instrumentelor sale, ca Cirus; însă rămâne eliberatorul poporului său. „De dragul slujitorului meu Iacob şi al lui Israel, alesul meu, te-am chemat pe nume, ţi-am dat un titlu de cinste când tu nu mă cunoşteai” (v. 4). Cirus a devenit omul providenţial care va permite poporului lui Israel să se întoarcă în țara sa. „Te-am chemat pe nume. Ți-am dat un titlu; eu sunt Domnul şi nu este altul”. Rege păgân, care nu cunoștea pe Dumnezeu (v. 4), este chemat „ales” [uns] – termenul „uns” este dat lui Mesia, titlu rezervat regelui lui Israel. Oracolul regal este de o îndrăzneală incredibilă. Domnul l-a ridicat pe Cirus ca Mesia, adică mântuitor al poporului lui Israel. Acest popor distrus şi umilit își va regăsi demnitatea şi strălucirea sa. Este extraordinar că Dumnezeu se servește de un rege păgân pentru a realiza proiectul său de mântuire. Inițiativa aparține Domnului care lucrează în toată libertatea, dincolo de orice inițiativă umană. Dumnezeu se descoperă prin Cirus ca supremul stăpân absolut al istoriei și al timpului.

Ziua Mondială a Misiunilor [XXIX TPA (A) - duminica, 22.10.2017]

Daţi-i Cezarului... 

Evanghelia Matei 22,15-21: În acel timp, fariseii s-au dus să ţină sfat, ca să-l prindă pe Isus în vorbă. Şi i-au trimis la el pe discipolii lor împreună cu irodienii, ca să-i spună: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu ţii seamă de nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului. Spune-ne, aşadar, ce părere ai: este permis sau nu a da tribut Cezarului?” Dar Isus, cunoscând răutatea lor, le-a zis: „Ipocriţilor, de ce mă ispitiţi? Arătaţi-mi moneda tributului!” Iar ei i-au adus un dinar. El le-a zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?” I-au zis: „Ale Cezarului”. Atunci le-a zis: „Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”

Omilie

În această duminică a 29-a din timpul de peste an auzim textele biblice care ne cer un răspuns. Ele amintesc de importanţa pe care noi o avem în ochii lui Dumnezeu şi rolul pe care îl au ceilalţi. Acestea sunt cuvintele din prima lectură: „Te-am chemat pe nume. Ți-am dat un titlu; eu sunt Domnul şi nu este altul”.  Această veste bună a fost anunţată unui popor care tocmai a petrecut 50 de ani de exil într-o ţară străină. Acest popor distrus şi umilit va putea regăsi demnitatea şi strălucirea sa. Ceea ce este extraordinar, este că Dumnezeu se slujește de un rege păgân pentru a realiza proiectul său de mântuire. Este vorba despre Cyrus, regele Persiei, care a devenit omul providenţial care va permite poporului lui Israel să se întoarcă în țara sa. 

Prin acest text al profetului, noi întrevedem un alt eliberator: Isus Cristos. Cu el, nu numai Israelul este salvat. El a venit pentru toate popoarele lumii. Ne vede cufundați în păcatul nostru, departe de Dumnezeu. Și-a dat Trupul și Sângele său vărsat pentru noi, şi pentru mulţi. El vrea să ne asocieze pe toți oamenii la victoria sa asupra morţii şi a păcatului. Ziua misionară este aici pentru a ne reaminti că suntem misionari.

Omul contemporan îi ascultă pe martori

Fericitul Paul al VI-lea (1897-1978).

„Omul contemporan îi ascultă cu mai mare plăcere

pe martori decât pe învățători,

tocmai pentru că ei sunt martori.

Omul contempotan dovedește de fapt o repulsie instinctivă

pentru tot ce poate părea mistificare, fațadă, compromis.

Într-un astfel de context,

înțelegem importanța unei vieți ce rezonează

într-adevăr cu evanghelia”.

(Paul al VI-lea  [2 actombrie 1974], Doc. Cath., [20.11.1974], 852).

Sfântul Luca, evanghelist

Cine este sfântul Luca? Tradiţia creştină, până la sfântul Irineu, i-a dat un nume: Luca, „medicul drag” (Col 4,14), discipol şi tovarăş al lui Paul în călătoriile sale apostolice, fidel lui până la ultima încarcerare în închisoarea romană (2Tim 4,11).

Luca, în opera sa, s-a folosit de toate izvoarele scrise şi orale care circulau deja în comunităţile creştine şi le-a compus într-o unitate.

Caracteristicile lucane. Unele caracteristici ale evangheliei sale au făcut-o foarte atrăgătoare. Înainte de toate, ea pune în evidenţă iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni, mai presus de toate, faţă de păcătoşi, cum sunt publicanii şi prostituatele, şi cei care nu au ce mânca şi cu ce se îmbrăca, cum este Lazăr cel sărac. Celebre în această privinţă sunt parabolele fiului risipitor şi a bogatului lacom. Se poate spune, de asemenea, că Luca avea un profund sens al socialului. El avea la inimă un nou tip de societate, bazată pe iubirea fraternă, până la împărţirea bunurilor, cum se poate vedea în parabola samariteanului milostiv şi în descrierea primei comunităţi din Ierusalim.

Pentru Luca, cel care îşi dorea să intre în comunitatea creştină trebuia să-şi asume, în mod liber, obligaţia de a se lepăda de sine şi de stilul de viaţă de mai înainte, renunţând la bunurile proprii şi fiind disponibil să-şi ia în fiecare zi propria cruce pentru a merge cu hotărâre pe urmele învățătorului.

Un alt aspect tipic lui Luca este absenţa discriminării între bărbat şi femeie. „Femeia îşi dobândeşte personalitatea, îndeosebi în evanghelia copilăriei (Maria, Elisabeta, Ana); de asemenea, nu trebuie uitată importanţa pe care Luca o atribuie femeii în Biserica primară. Lui îi place să unească episoade care pun în scenă bărbatul şi femeia cu evidenta intenţie de a afirma egalitatea dintre sexe, sau, mai bine, iubirea lui Dumnezeu faţă de toţi, fără discriminare: astfel, cântării lui Simeon îi urmează laudele profetesei Ana, primei minuni, care se referă la un posedat (la Cafarnaum), îi urmează vindecarea soacrei lui Petru, vindecării slujitorului centurionului îi urmează învierea fiului văduvei din Naim etc. Acest fapt trebuie atribuit, în parte, sensibilităţii elenistice a lui Luca; dar, mai presus de toate, trebuie spus că el a luat cu adevărat în serios învăţătura şi comportamentul lui Isus cu privire la femeie, ca, de altfel, şi faţă de alte tipuri de persoane emarginate, ca păcătoşi, samariteni; el se adresează umanităţii omului considerat persoană iubită de Dumnezeu dincolo de barierele religioase, morale, sociale sau de sex” (Gérard Rossé, Evanghelia după Luca, Cittá Nuova, Roma 1992, p. 13).

Protector al medicilor şi pictorilor. Nu se ştie nimic sigur în privinţa morţii evanghelistului. Mulţi cred că el, în tinereţe, a fost un slujitor itinerant al cuvântului şi că, la o vârstă înaintată, s-a oprit într-o comunitate din Ahaia, unde, bogat în sfinţenie, experienţă şi în materialele adunate în anii precedenţi, ar fi scris opera sa.

Medicii l-au ales ca patron, dar şi pictorii l-au vrut ca protector, deoarece, conform unei legende, el ar fi pictat pentru prima dată un portret al sfintei Fecioare. Chiar dacă este dificil a demonstra din punct de vedere istoric că a fost şi un artist al penelului, nu se poate nega că el, cu pana sa, ne-a lăsat imaginea cea mai desăvârşită a Mamei lui Isus. 

(sursă: http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/tabid/66/articleType/ArticleView/articleId/3298/SF-LUCA-ev.aspx).

Uite, Doamne, mâinile mele...

Îmi vine în minte visul apostolului leproşilor, Raoul Follereau, care a spus: „Am visat că am ajuns în cer şi arătam mâinile mele Domnului. I-am spus: «Uite, Doamne, la mâinile mele: sunt frumoase. Sunt curate!”. „Văd, văd – mi-a răspuns Domnul – . Dar sunt goale»!”.

Moralitatea actului uman: Teologia morală fundamentală [I] de Isidor Chinez

Introducere


Un curs de teologie morală fundamentală trebuie să ţină cont de reflecţia filosofică asupra eticii, de fundamentarea biblică a moralei, de cunoştinţele antropologice. Specificul acestui curs este de a stabili ce este experienţa morală trăită în credinţa creştină, în centrul său de semnificaţie, în raportul său constitutiv cu alte dimensiuni ale trăirii umane, în raportul dintre moralitatea personală – a individului – şi „ethos” – al unui grup de oameni.

Prin expresia teologie morală fundamentală înţelegem morala creştină ca fundamentată biblic, în timp ce prin expresia teologie morală generală înţelegem studiul principiilor generale ale moralei. În manualistica scolastică, acest curs corespunde tratatului De principiis. El priveşte ambele aspecte (fundamental şi general), de aceea, nu vor fi despărţite, deşi rămân distincte: vom porni, de fapt, de la fundamentare pentru a descoperi apoi înţelegerea principiilor.

Studiul teologiei morale, ca şi cel al oricărei ştiinţe, trebuie să înceapă de la delimitarea obiectului său şi a caracteristicilor sale. Teologia morală este ştiinţa despre om şi despre conduita sa, ancorată în revelaţia divină, care culminează cu întruparea Cuvântului, „îl dezvăluie pe deplin omului pe om şi îi descoperă măreţia chemării proprii” (GS 22), înrădăcinată în învăţăturile sale şi în tot ceea ce a făcut să răsară în experienţa acumulată şi transmisă secole de-a rândul de oamenii care l-au cunoscut şi iubit şi continuă să-l iubească, întrucât Isus trăieşte şi dă viaţă astăzi şi mereu: „Isus Cristos, ieri şi astăzi”. De aceea, este ştiinţa supremă despre acţiunea umană, capabilă să-l conducă pe om la perfecţiunea şi la fericirea sa, atât temporală, cât şi veşnică.

Fiind o ştiinţă specială – ştiinţa credinţei –, trebuie să înaintăm ţinând cont de particularitatea sa. Pentru a dobândi această cunoaştere este de folos să considerăm raportul teologiei morale cu celelalte ştiinţe ale comportamentului uman şi dezvoltarea sa în istorie: progresele şi momentele de flexiune, provocările şi promisiunile timpului nostru sintetizate în exigenţele Conciliului al II-lea din Vatican, pentru ca ea să rămână rodnică şi vitală.

Cursul apare ca teoretic, întrucât nu caută să prezinte o serie de cazuri particulare, nici problematici specifice (aşa cum se face în cursurile de morală „specială”). Este un studiu al antropologiei revelate şi al incidenţei sale asupra actului uman, asupra concepţiei despre binele şi despre răul uman, adică despre binele şi răul moral care se găsesc în noi, în omul istoric – omul existent –, chiar de la început chemat la comuniunea cu Dumnezeu, dar căzut în păcat şi răscumpărat de Cristos.

pr. dr. Isidor Chinez

sursă: 

http://www.editurasapientia.ro/Carti/tabid/407/articleType/ArticleView/articleId/798/Moralitatea-actului-uman-Teologia-morala-fundamentala-I.aspx

† Duminica a 28-a de peste an (A): Suntem invitați la banchetul euharistic [15 octombrie 2017]

Nunta din Cana Galileii - la mănăstirea din Bose (Biella).

Suntem invitați la banchetul euharistic 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (15 octombrie 2017)

Lecturi: Isaia 25,6-10a; Filipeni 4,12-14.19-20; Evanghelia Matei 22,1-14.

Omilie

Textele biblice din această duminică ne vorbesc despre un ospăț. Suntem toți cerșetori, lipsiți de ocupație până când Domnul ne invită la banchetul euharistic unde ne îmbracă în haina de nuntă cu harul său. Să nu neglijăm acest dar al bucuriei și al prieteniei cu Domnul.

Prima lectură luată din Cartea lui Isaia (Is 25,6-10a) descrie un banchet care celebrează întronarea Domnului ca „rege” al universului. Sunt invitate toate popoarele lumii inclusiv poporul evreilor. Acest ospăț simbolizează salvarea universală adică eliberarea totală, promovarea tuturor popoarelor și a fiecăruia dintre noi până la fericirea deplină. Domnul prepară ospățul „cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese […] şi rafinate” (v. 6). Imaginea profetică a unui Dumnezeu care mângâie cu un banchet pentru toate popoarele reînvie iubirea Domnului pentru omenire. A pregăti mâncarea unuia înseamnă a-l iubi, a-i spune: „eu vreau ca tu să trăiești”, „eu nu vreau ca tu să mori”. Se celebrează dispariţia definitivă a umilirii, suferinței şi morții: „Va înlătura moartea pentru totdeauna” (v. 8). Isaia adaugă în mod literal: „va devora moartea”, „va înghiți moartea”. Iar aceste pagini au fost scrise de fapt într-un timp de disperare: era complet speriat de situaţia dezastroasă din ţară. Profetul întrezărește sfârșitul morții. Dumnezeu care pregătește masă la toate popoarele face promisiune de viață pentru întreaga umanitate. Să avem încredere fără limite în bunătatea Domnului care dă forță și ne eliberează.

„Fericiți cei invitați la masa Domnului” [XXVIII TPA (A) - duminica, 15.10.2017]

Evanghelia Matei 22,1-14: În acel timp, Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit arhiereilor şi fariseilor în parabole, zicând: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său. Şi i-a trimis pe servitorii lui să-i cheme pe cei invitaţi la nuntă. Însă ei nu au voit să vină. A trimis din nou alţi servitori, zicându-le: «Spuneţi celor invitaţi: Iată, am pregătit ospăţul; taurii mei şi animalele îngrăşate sunt tăiate şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă!» Dar ei nu au luat în seamă şi s-au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui; iar ceilalţi i-au prins pe servitorii lui, i-au batjocorit şi i-au ucis. Atunci regele a fost cuprins de mânie şi, trimiţând armatele sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o. Apoi a spus servitorilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei chemaţi nu au fost vrednici. Mergeţi, aşadar, la intersecţiile drumurilor şi, oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă”. Servitorii aceia au ieşit pe drumuri şi i-au adunat pe toţi pe care i-au găsit, răi şi buni, şi sala de nuntă s-a umplut. Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei care stăteau, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă şi i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici neavând haina de nuntă?» El a amuţit. Atunci regele a zis slujitorilor: «Legaţi-i picioarele şi mâinile şi aruncaţi-l afară în întuneric! Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi»”.

Omilie

Textele din această duminică vorbesc despre un ospăț. În prima lectură Isaia evocă o sărbătoare pentru toate popoarele lumii. Această veste bună este anunțată la popoarele care sunt complet speriate de situaţia dezastroasă din ţara lor. Va fi o viaţă complet nouă în comuniune cu Dumnezeu. Ospățul va celebra dispariţia definitivă a umilirii, suferinței şi morții. În comuniune unul cu altul, vom celebra măreţia lui Dumnezeu.

Sfântului Paul a anunţat această veste bună la lumea păgână din timpul său. Viaţa sa era departe de o înșiruire de ospețe. Marea sa preocupare era ca invitaţia lui Cristos să fie proclamată în întreaga lume. A trăit momente grele; a cunoscut privări; a suferit persecuţie. Dar găseşte puterea în Dumnezeu. Numai el ne poate umple complet. Harul său este suficient pentru noi.

Evanghelia ne vorbește despre răspunsul nostru dat la invitația lui Dumnezeu. Această invitație are trei caracteristici: este gratuită, generoasă şi universală. Invitații sunt numeroși, dar se întâmplă ceva surprinzător: unii dintre aleși n-acceptă să ia parte la sărbătoare. Ei au ceva de a face. S-a dus care la ogorul său, care la negustoria sa. Unii merg chiar să-i maltrateze şi să-i ucidă pe servitori.

Cred în iubirea ta

Isuse, tu ești în inima mea.

Cred în iubirea ta față de mine
și te iubesc. Amin.

Sfânta Tereza de Calcutta

Veghează, Doamne

Veghează, Doamne,
împreună cu cei care veghează
sau plâng în această noapte.
Păzește-i pe bolnavii.
Ajută-i pe cei obosiți să se odihnească.
Binecuvântează-i pe cei muribunzi.
Mângâie-i pe cei aflați în suferință.
Îndură-te de cei întristați 
și fii alături de cei fericiți
și de noi toți
pentru a dori iubirea ta fără sfârșit. 

Sfântul Augustin

Dorința după adevăr

Praying Monk (1864) -

by Jacobus Hendricus Maris.

Te laud, Tatăl meu,

pentru dorința după adevăr
pe care ai sădit-o adânc în mine.
Ea nu se mulțumește cu promisiuni goale,
Cu soluții simple sau cu expresii vagi.

Te rog, Tatăl meu,
să privești împreună cu mine
la adevărul vieții mele,
la ceea ce este adevărat și fals,
la ceea ce prisosește
și la ceea ce lipsește.

Am încredere în tine, Tatăl meu,
că vii în viața mea,
luminezi întunericul meu cu lumina ta
și ești pentru mine Adevărul,
de care întreaga mea dorință va fi liniștită. 
Amin.

Dörte Schrömges

(traducere în limba română de pr. Liviu-Narcis Matieș;

sursă: Youcat, Carte de rugăciuni pentru tineri, Sapienta, Iași 2016).

Parabola unui „bolnav terminal”

Bunul sameritean (1838) – de William Etty.

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon… din leagăn spre mormânt… Era ajuns la ultima fază a vieții sale. Zăcea în spital, cu o inimă nenorocită sau cu un cancer în metastază sau cu rinichii blocați: în parabolă era un „bolnav terminal”. Trece pe lângă el un medic: vede un „caz interesant” din care se poate învăța multe, cu o contribuție remarcabilă la progresul științei. Și-a pus la punct cu grijă un program de cercetare și nu a uitat nimic nici un detaliu al bolii, după cum rezultă dintr-un articol publicat într-o revistă științifică din specialitatea sa. Și a trecut mai departe liniștit în conștiința sa.

După aceea se apropie capelanul spitalului. După ce i-a făcut un discurs drăguț despre voința lui Dumnezeu, despre resemnarea și despre ispășirea păcatelor, îi ascultă spovada și îi dădu și împărtășania, în așteptarea ultimul sacrament, „ungerea bolnavului” – in-extremis –, când nu și-a pierdut conștiința.

† Duminica a 27-a de peste an (A): Via Domnului suntem noi [8 octombrie 2017]

Viticultorii ucigași.

Via Domnului suntem noi

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (8 octombrie 2017)

Lecturi: Isaia 5,1-7; Filipeni 4,6-9; Evanghelia Matei 21,33-43.

Omilie

Este a treia duminică când liturgia ne vorbeşte despre viţă-de-vie. Via este un simbol pentru întreaga Biblie. Via Domnului este casa lui Israel. Cântarea lui Isaia despre vie (Is 5,1-7) este capodopera literaturii biblice și universale. Profetul se foloseşte de o alegorie pentru a descrie în profunzime istoria evreilor. Autorii biblici, plecând de la serenadele de iubire, foloseau aceeaşi scenă pentru Domnul și poporul său. Poemul acesta a fost la origine un cântec de dragoste transformat apoi într-o parabolă a judecății. Ascultătorii tind să audă cântecul pentru a ști cât e de mare această iubire. „Vreau să cânt o cântare de dragoste pentru iubitul meu” (v. 1), scrie Isaia, și continuă: „Iubitul meu avea o vie pe un deal mănos. A săpat-o, a curăţat-o de pietre şi a plantat viţă aleasă, a construit un turn în mijlocul ei şi a pus un teasc în ea” (v. 2). Este istoria de iubire dintre Dumnezeu și poporul său. Comportamentul poporului contrastează cu cel divin, căci Israelul nu-i oferă Domnului roadele recunoştinţei şi iubirii sale, pe care i le datorează numai lui. Atmosfera acestui cântec de toamnă are tonul unei iubirii matrimoniale. Profetul se prezintă ca „prietenul mirelui”. Tonul trist devine plângere a unui îndrăgostit înșelat. Domnul aşteaptă struguri buni dar în schimb are poamă acră. Răbdarea lui Dumnezeu are o limită şi va fi o judecată. „Acum, locuitori ai Ierusalimului şi oameni ai lui Iuda: faceţi judecată între mine şi via mea!” (v. 3). Dincolo de metaforă se aştepta dreptatea şi, iată, oprimare, se aşteptă corectitudinea şi, iată, răutatea. Reacţie Domnului nu rămâne decât pedeapsa: via va cădea în ruină, va fi năpădită de spini şi bălării; într-un cuvânt va deveni abandonată: „îi voi îndepărta gardul şi va fi devastată; îi voi distruge zidul şi va fi călcată în picioare” (v. 5). Dar pedeapsa lui Dumnezeu nu este niciodată pentru totdeauna. Ameninţările Domnului sunt pentru convertire, nu pentru distrugere. „Să nu uităm că munca Bisericii se aseamănă cu aceea a unui spital de campanie”, spune papa Francisc (Amoris laetitia 291). Speranța lui Dumnezeu nu moare niciodată. Domnul îl trimite pe Isaia spre oracolele speranței și încrederii anunțând pe „Emanuel” – Dumnezeu cu noi (Is 6,1-12,6). Într-un final, Domnul salvează poporul său.

Viticultorii ucigași [XXVII TPA (A) - duminică, 08.10.2017]

Viticultorii ucigași.

Evanghelia Matei 21,33-43: În acel timp, Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: „Ascultaţi o altă parabolă: era odată un stăpân care a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat în călătorie. Când s-a apropiat timpul culesului, i-a trimis pe servitorii săi la viticultori, ca să primească roadele sale. Dar viticultorii, prinzându-i pe servitorii săi, pe unul l-au lovit, pe altul l-au ucis, pe altul l-au bătut cu pietre. A trimis din nou alţi servitori, mai numeroşi decât primii, dar le-au făcut la fel. În cele din urmă l-a trimis pe fiul său la ei, zicându-şi: «De fiul meu le va fi ruşine”. Însă viticultorii, când l-au văzut pe fiu, au zis între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem, ca să avem moştenirea lui!» Prinzându-l, l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis. Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori?” I-au zis: „Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit”. Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au dispreţuit-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri»? De aceea, vă spun: Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite”.

Omilie

Pentru a treia oară consecutiv, liturgia ne vorbeşte despre viţă de vie. Prin intermediul textelor din această zi, auzim întrebări de mai mare importanţă: ce am făcut viei Domnului? Nu știm că suntem toţi responsabili? Într-adevăr, știm bine că Dumnezeu ne-a creat; el ne-a dat viaţă. Dar nu uităm niciodată că el ne-a dat responsabilitatea creației şi deci pe noi înşine. Într-o zi, va trebui să dăm cont despre aceasta.

Știm cu toţii că via necesită multă treabă; tot anul este ocupat. Pentru cartea lui Isaia (din prima lectură), această vie este poporul lui Israel. În textul de astăzi, profetul ne arata adevărata față a lui Dumnezeu. El a făcut totul pentru via sa. Dar această iubire pasională a lui Dumnezeu este dezamăgită: el aştepta de la poporul dreptate. Ori, iată, că se dovedeşte putred de minciună, violenţă şi trădare.

Cursuri de formare pentru preoți la Traian (NT) [seria a III-a (3-5 octombrie 2017)]

(foto: Adrian Fărăoanu)

Conferința: pr. Iosif Antili, Fundamentele biblice ale familiei.
Conferința: pr. Felician Tiba, „Creați pentru a ne dărui”: fundamentele antropologice ale familiei în exortația post-sinodală „Amoris laetitia”.
Conferința: pr. Mihai Pătrașcu, Aspecte canonice în exortația post-sinodală „Amoris laetitia”.
Conferința: pr. Benone Farcaș, Prezentarea unor aspecte canonice și pastorale ale scrisorii apostolice în formă de „Motu proprio” a suveranului pontif Francisc.
Conferința: pr. Daniel Iacobuț, Spiritualitatea conjugală și familială în „Amoris Laetitia”.
Conferința: pr. Felix Roca, În drum spre Sinodul Episcopilor: tinerii.