 |
| Nunta din Cana Galileii - la mănăstirea din Bose (Biella). |
Suntem invitați la banchetul euharistic
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (15 octombrie 2017)
Lecturi: Isaia 25,6-10a; Filipeni
4,12-14.19-20; Evanghelia Matei
22,1-14.
Omilie
Textele biblice din această
duminică ne vorbesc despre un ospăț. Suntem toți cerșetori, lipsiți de ocupație
până când Domnul ne invită la banchetul euharistic unde ne îmbracă în haina de
nuntă cu harul său. Să nu
neglijăm acest dar al bucuriei și al prieteniei cu Domnul.
Prima lectură luată din Cartea lui Isaia (Is 25,6-10a) descrie un banchet care celebrează întronarea Domnului
ca „rege” al universului. Sunt invitate toate popoarele lumii inclusiv poporul evreilor.
Acest ospăț simbolizează salvarea universală adică eliberarea totală,
promovarea tuturor popoarelor și a fiecăruia dintre noi până la fericirea
deplină. Domnul prepară ospățul „cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese […] şi
rafinate” (v. 6). Imaginea profetică a unui Dumnezeu care mângâie cu un banchet
pentru toate popoarele reînvie iubirea Domnului pentru omenire. A pregăti
mâncarea unuia înseamnă a-l iubi, a-i spune: „eu vreau ca tu să trăiești”, „eu
nu vreau ca tu să mori”. Se celebrează dispariţia definitivă a umilirii,
suferinței şi morții: „Va înlătura moartea pentru totdeauna” (v. 8). Isaia
adaugă în mod literal: „va devora moartea”, „va înghiți moartea”. Iar aceste
pagini au fost scrise de fapt într-un timp de disperare: era complet speriat de situaţia dezastroasă din ţară. Profetul întrezărește sfârșitul morții.
Dumnezeu care pregătește masă la toate popoarele face promisiune de viață
pentru întreaga umanitate. Să avem încredere fără limite în bunătatea Domnului
care dă forță și ne eliberează.
În cea de-a doua lectură luată
din Scrisoarea către Filipeni (Fil 4,12-14.19-20), sfântul apostol Paul mulțumește
cu recunoștință creștinilor din cetatea Filipi pentru ajutorul primit cu multă
generozitate. Dar în același timp proclamă libertatea spiritului în confruntarea
cu bunurile materiale: „ştiu şi să duc lipsă, şi să am din prisos. În
toate şi în orice împrejurare m-am deprins şi să fiu sătul, şi să-mi fie foame,
şi să am din prisos, şi să duc lipsă” (v. 12). Paul a trăit momente grele; a
cunoscut lipsuri; a suferit persecuţie. Lanțurile lui sunt o încurajare pentru
predicarea Evangheliei. Găseşte puterea în Dumnezeu: „toate le pot în cel care
mă întăreşte” (v. 13). În persecuție recunoaște darul harului care se bucură în
răspândirea mesajului lui Cristos: harul său este suficient pentru noi.
Secretul este dependenţa de un altul: Cristos. Este în unire vitală cu el; el dă
putere.
În Evanghelia după Matei (Mt 22,1-14), Isus se află în templul și spune în fața capilor
religioşi o a treia parabolă despre invitații la ospățul de nuntă, mai complexă
decât cele de mai înainte. Este istoria prin care el evocă banchetul împărăţiei
şi judecata finală. Dumnezeu ne invită în fiecare zi să intrăm în iubirea sa.
În parabola de astăzi, regele face să fie chemaţi invitaţii pentru nunta fiului
său, dar aceştia răspund printr-un refuz categoric: „ei nu au luat în seamă şi
s-au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui” (v. 5). Cei invitați
ripostează cu indiferență, plictiseală sau chiar cu dușmănie și dispreț. Este
reacția ascultătorilor lui Isus. Când ne cheamă Domnul, ne simţim deranjați deoarece
avem multe ocupaţii. Dar Dumnezeu nu este descurajat; confruntându-se cu
refuzul invitaților, nu anulează sărbătoarea, planul lui nu este oprit. Trimite
slujitori în pieţe şi la răscruce de drumuri pentru a aduna pe toții care îi
găsesc, cu predilecţie specială
pentru săraci şi dezmoşteniţi. Este o întreagă lume de suferinzi,
marginalizați, risipiți pe străzile lumii… Sunt multe persoane, care în
mentalitatea noastră umană, sunt nevrednice. Săracii lui Dumnezeu sunt aceea
care nu au nimic, care nu se tem să-și arate neputința spiritului și aleargă la
sărbătoare și răspund la invitația regelui. Lor le este foame, sunt dornici de
viaţă, de sărbătoare. Buni ca şi răi suntem cu toţii invitaţi la ospățul fiului
regelui. Chemarea este adresată tuturor.
Dumnezeu este foarte generos față
de noi, ne oferă prietenia, bucuria sa. Biserica trebuie să adreseze tuturor
– fără deosebire – invitaţia la
mântuire. Este ceasul decisiv: nu se poate amâna, totul este deja pregătit. În
faţa chemării Evangheliei nu-ţi este permis să fii distrat sau să eziţi…
Dar pentru ce Isus vorbește
despre haina de nuntă? „Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei care stăteau,
a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă şi i-a spus:
«Prietene, cum ai intrat aici neavând haina de nuntă?» El a amuţit” (v. 11-12).
E nevoie ca fiecare să poarte haina de nuntă. Este un obicei în vigoare la
evrei în timpul vieții lui Isus ca mirele să dea invitațiilor haina de
sărbătoare oferită în mod gratuit la intrarea în sala ospăţului. Doar trebuie
îmbrăcată. În tradiția biblică haina indică rolul arătând demnitatea persoanei.
Acest veșmânt simbolizează acțiunea lui Dumnezeu asupra omului: „m-a îmbrăcat
cu haina mântuirii” (Is 61,10), spune
Isaia profetul. Textele biblice, care vorbesc despre haina de nuntă, fac
referință la dreptatea sau sfințenia lui Dumnezeu la care participă omul cu
harul sfințitor. „Eu nu am acest veșmânt – e adevărat, Doamne – dar am încredere
în tine ca tu să mă îmbraci!” Acesta este rugăciunea săracului Domnului! Dumnezeu îl îmbracă „în
sentimente de milostivire, bunătate, umilință, blândeţe, răbdare”.
Deși sunt invitați buni și răi,
înainte de a începe sărbătoarea cei care nu întrunesc condițiile de participare
la bucuria și comuniunea salvifică să stea atenți. Parabola este un avertisment
al lui Cristos pentru acei evrei care își făceau iluzii că simpla apartenență
la poporul ales le conferă dreptul de a participa la sărbătoarea celor
mântuiți. Nu este Dumnezeu cel care i-a respins: s-au exclus singuri deoarece au
fost străini de bucuria şi viaţa oferită de Domnul.
Să-i cerem Domnului de a ne
îmbrăca cu haină de nuntă şi cu harul său în această celebrare Euharistică. Haină
de nuntă ne este dată prin sacramentul Reconcilierii [sau al Spovezii] în care găsim
demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Să nu uităm niciodată că Domnul este acolo întotdeauna
pentru a ne îmbrăca cu lumina și gloria sa. Avem nevoie de împărtășirea vieții cu Dumnezeu.
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,
Edizioni Paoline, Torino 1989].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu