Bunul sameritean (1838) – de William Etty. |
Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon… din leagăn spre
mormânt… Era ajuns la ultima fază a vieții sale. Zăcea în spital, cu o inimă
nenorocită sau cu un cancer în metastază sau cu rinichii blocați: în parabolă
era un „bolnav terminal”. Trece pe lângă el un medic: vede un „caz interesant”
din care se poate învăța multe, cu o contribuție remarcabilă la progresul
științei. Și-a pus la punct cu grijă un program de cercetare și nu a uitat
nimic nici un detaliu al bolii, după cum rezultă dintr-un articol publicat
într-o revistă științifică din specialitatea sa. Și a trecut mai departe
liniștit în conștiința sa.
După aceea se apropie capelanul spitalului. După ce i-a
făcut un discurs drăguț despre voința lui Dumnezeu, despre resemnarea și despre
ispășirea păcatelor, îi ascultă spovada și îi dădu și împărtășania, în
așteptarea ultimul sacrament, „ungerea bolnavului” – in-extremis –, când
nu și-a pierdut conștiința.
Bolnavul a fost prins de o echipă medicală de maximă
eficiență: a făcut totul pentru el – cu bisturiul, cu iradiația, cu medicamente
de tot felul – reușind să-l facă viu („viu”?) după câteva luni peste media
statistică a acestor cazuri. E adevărat că nu au vorbit cu bolnavul despre
progresul strategiilor terapeutice la care îl spuneau, dar făceau cu adevărat
„tot ce era posibil”: li-am spus și rudelor, atunci când i-am întâlnit în
treacăt în coridor, după ce bolnavul devenise pe neașteptate mort, fără a fi
fost recunoscut ca mort.
A fost și o asistentă medicală în pavilionul din spital.
Împărțea medicamentele la momentul potrivit, lua temperatura la ora prescrisă,
purta prânzul și ajuta bolnavii să se hrănească. Pe scurt făcea nici mai mult
nici mai puțin decât datoria ei. Dar ea considera că este de datoria ei să nu
fugă de privirile pline de întrebări ale bolnavului, să-l asculte, să-i permită
să se exprime în neliniștea sa, încercând să aline stările proaste mari și mici.
Ea le dădea mai mult decât simple îngrijiri: se îngrijea de ei. Își dedica
timpul său și perdea timpul chiar ascultând pe rudele lui. Când era în agonie,
ea era cea care stătea să-i umezească buzele, să-i usuce sudoarea, să-i întină
o mănă.
Care dintre ei, după tine, s-a comportat cu aproapele în
acel om care a căzut în anticamera morții?
„Cel care a avut milă de el”.
„Mergi și fă și
tu la fel cu aproapele tău!”
(Spinsanti S., Presentazione
la Verspieren P., Eutanasia? Dall’accanimento terapeutico all’accanimento dei morenti, Ed.
Paoline 1985, p. 8-9; tradus din limba italiană pr. Isidor Chinez).
„Și văzând această parabolă, vom înțelege mai mult profunzimea, lărgimea misterului lui Cristos Isus. Învățătorul legii a plecat mut, plin de rușine, nu a înțeles. Nu a înțeles misterul lui Cristos. Poate că a înțeles acel principiu uman care ne apropie de înțelegerea misterului lui Cristos: că orice om se uită la un alt om de sus în jos, numai când trebuie să-l ajute să se ridice. Și dacă unul face acest lucru, este pe o cale bună, este pe un drum bun, spre Isus”.
„Eu ce fac? Sunt tâlhar, înșelător, corupt? Sunt tâlhar, acolo? Sunt un preot care se uită, vede, își întoarce privirea și merge mai departe? Sau un lider catolic, care face la fel? Sau sunt un păcătos? Unul care trebuie condamnat pentru păcatele proprii? Și mă apropii, devin aproape, am grijă de cel care are nevoie? Cum mă comport eu în fața atâtor răni, a atâtor persoane rănite cu care mă întâlnesc în fiecare zi? Fac cum a făcut Isus? Iau firea sclavului? Ne va prinde bine această reflecție, citind și recitind acest pasaj. Dar aici se manifestă misterul lui Isus Cristos care, fiind noi păcătoși, a venit pentru noi ca să ne vindece și să-și dea viața pentru noi”.
(papa Francisc [9 oct.2019]; sursă: http://ro.radiovaticana.va/news/2017/10/09/predica_papei_francisc_la_%e2%80%9dsf_marta%e2%80%9d_bunul_samaritean/1341714).
Acesta este „misterul lui Cristos”, care s-a făcut slujitor,
s-a înjosit, s-a nimicit și a murit pentru noi”. Isus „nu a trecut mai departe,
a venit la noi, cei răniți de moarte, s-a îngrijit de noi, a plătit pentru noi
și continuă să plătească”, ”va plăti când va veni pentru a doua oară”, după cum
„a plătit deja”. Prin acest mister, Isus răspunde la întrebarea învățătorului
legii, care voia să-l pună la încercare. Isus este Bunul samaritean și îl
îndeamnă pe omul acela să facă la fel. „Nu este o povestire pentru copii”,
notează papa Francisc în fața credincioșilor din capela Casei „Sf. Marta”, ci o
imagine care ne vorbește despre „misterul lui Isus Cristos”.
„Și văzând această parabolă, vom înțelege mai mult profunzimea, lărgimea misterului lui Cristos Isus. Învățătorul legii a plecat mut, plin de rușine, nu a înțeles. Nu a înțeles misterul lui Cristos. Poate că a înțeles acel principiu uman care ne apropie de înțelegerea misterului lui Cristos: că orice om se uită la un alt om de sus în jos, numai când trebuie să-l ajute să se ridice. Și dacă unul face acest lucru, este pe o cale bună, este pe un drum bun, spre Isus”.
„Eu ce fac? Sunt tâlhar, înșelător, corupt? Sunt tâlhar, acolo? Sunt un preot care se uită, vede, își întoarce privirea și merge mai departe? Sau un lider catolic, care face la fel? Sau sunt un păcătos? Unul care trebuie condamnat pentru păcatele proprii? Și mă apropii, devin aproape, am grijă de cel care are nevoie? Cum mă comport eu în fața atâtor răni, a atâtor persoane rănite cu care mă întâlnesc în fiecare zi? Fac cum a făcut Isus? Iau firea sclavului? Ne va prinde bine această reflecție, citind și recitind acest pasaj. Dar aici se manifestă misterul lui Isus Cristos care, fiind noi păcătoși, a venit pentru noi ca să ne vindece și să-și dea viața pentru noi”.
(papa Francisc [9 oct.2019]; sursă: http://ro.radiovaticana.va/news/2017/10/09/predica_papei_francisc_la_%e2%80%9dsf_marta%e2%80%9d_bunul_samaritean/1341714).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu