 |
| Viticultorii ucigași. |
Evanghelia Matei 21,33-43: În acel timp, Isus
le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: „Ascultaţi o altă parabolă: era
odată un stăpân care a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un
teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a
plecat în călătorie. Când s-a apropiat timpul culesului, i-a
trimis pe servitorii săi la viticultori, ca să primească roadele sale. Dar viticultorii, prinzându-i pe servitorii săi, pe unul l-au lovit, pe altul
l-au ucis, pe altul l-au bătut cu pietre. A trimis din nou alţi
servitori, mai numeroşi decât primii, dar le-au făcut la fel. În
cele din urmă l-a trimis pe fiul său la ei, zicându-şi: «De fiul meu le va fi
ruşine”. Însă viticultorii, când l-au văzut pe fiu, au zis între
ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem, ca să avem moştenirea lui!» Prinzându-l, l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis. Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori?” I-au zis: „Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor
viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit”. Isus le-a
zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au dispreţuit-o
constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri»? De aceea, vă spun: Împărăţia
lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele
cuvenite”.
Omilie
Pentru a treia oară consecutiv,
liturgia ne vorbeşte despre viţă de vie. Prin intermediul textelor din această
zi, auzim întrebări de mai mare importanţă: ce am făcut viei Domnului? Nu știm
că suntem toţi responsabili? Într-adevăr, știm bine că Dumnezeu ne-a creat; el ne-a
dat viaţă. Dar nu uităm niciodată că el ne-a dat responsabilitatea creației şi
deci pe noi înşine. Într-o zi, va trebui să dăm cont despre aceasta.
Știm cu toţii că via necesită
multă treabă; tot anul este ocupat. Pentru cartea lui Isaia (din prima lectură),
această vie este poporul lui Israel. În textul de astăzi, profetul ne arata adevărata
față a lui Dumnezeu. El a făcut totul pentru via sa. Dar această iubire
pasională a lui Dumnezeu este dezamăgită: el aştepta de la poporul dreptate. Ori,
iată, că se dovedeşte putred de minciună, violenţă şi trădare.
Dar, în ciuda dezamăgirile grele,
Dumnezeu continuă să iubească poporul său. De-a lungul vieţii noastre, suntem
invitați să recunoaștem tandrețea sa faţă de noi. Din păcate, răspunsul nostru
nu este întotdeauna pe măsura acestei iubiri: violenţa, trădare, acuzaţii
nedrepte continuă să otrăvească viaţa şi lumea noastră. Este un afront adus Celui
care ne-a iubit până la moartea pe cruce. Dar această iubirea a Domnul este mai
mare decât toate păcatele lumii. Nu încetează să ne cheme să revenim spre el cu
toată inima noastră. Doar prin aceste condiţii viaţa noastră va aduce roade.
În a doua lectură, sfântul Paul
ne invită să avem încredere. În ciuda încercărilor, nimic nu poate să-l împiedice
pe Domnul să ne iubească. Doar râmând în comuniune cu el că viaţa noastră va
produce fructe. Sfântul Paul insistă pe rugăciune, implorare şi mulţumire. El știe
despre ce vorbește: din momentul în care l-a întâlnit pe Isus, viaţa sa este complet
bulversată; Evanghelia este anunțată păgânilor; comunităţile creştine se nasc
şi se dezvoltă. Acest lucru a fost posibil pentru că toată viaţa sa a rămas
centrată pe Cristos. Asemenea lui Paul și mulți alții, suntem trimiși să fie
martori şi mesagerii Evangheliei.
Evanghelia din această zi ne vorbește
tot despre vie; dar astăzi, Isus povestește despre istoria unui stăpân care
merge într-o călătorie şi încredinţează via sa unor viticultori. În momentul
recoltării, trimite servitori pentru a-i da rodul viţei. Am văzut ce s-a
întâmplat: servitorii au fost hărţuiţi, aruncându-se cu pietre şi uciși. Şi
chiar fiul stăpânului nu va scăpa; şi totuşi, având în vedere demnitatea sa, ar
fi trebuit să fie nepedepsit. Această parabolă se încheie cu o întrebare:
„Stăpânul, la întoarcerea sa, ce le va face?”
Povestind această parabolă, Isus
se adresează marilor preoţi, cărturarilor şi fariseilor. Și unii şi alţii se
comportă ca și cum ar fi proprietarii viei. De-a lungul istoriei, s-au arătat deosebit
de odioși. Ei chiar au mers să-l ucidă pe fiul proprietarului. Trebuie amintit
că Isus istorisind această parabolă este înaintea pătimirii şi morţii sale pe
cruce.
Această evanghelie este și pentru
noi toţi. Domnul ne-a încredințat bunurile Împărăției sale. El ne-a încredințat
vestea bună a Evangheliei care trebuie proclamată peste lumea întreagă. Ne-a
făcut copiii săi; ne-a pus la dispoziţia imensa sa bogăţie spirituală; pe calea
noastră sunt mulți fraţi şi surori care trebuie iubiți. Dacă nu suntem fideli
acestei misiuni, ea va fi încredințată altora.
Noi creştinii de astăzi suntem
trimiși să mărturisim Evanghelia lui Cristos. Dar nu trebuie să uităm că noi nu
suntem pe contul nostru. Misiunea nu este în primul rând afacerea noastră, dar e
a Domnului. Trăim într-o lume care caută să dea afară pe Dumnezeu. Dar iubirea
sa răstignită va fi mai puternică decât orice. Cu el viaţa noastră va da roade.
În Euharistie, Domnul adoptă o
atitudine total opusă egoismul posesiv: „Acesta este Trupul meu dat pentru voi...
Acesta este Sângele meu vărsat pentru voi…”. Să cerem ca el să fie totdeauna cu
noi şi noi întotdeauna cu el pentru a trăi pe deplin acest dar.
http://dimancheprochain.org/7109-homelie-du-27eme-dimanche-a/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu