† Duminica a 26-a de peste an [C]: Să nu-l uităm pe „Lazăr”… (29 septembrie 2019)

Să nu-l uităm pe „Lazăr”…

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (29 septembrie 2019)     

Lecturi: Amos 6,1a.4-7; 1Timotei 6,11-16; Evanghelia Luca 16,19-31; lecturi

Omilie

Liturgia Cuvântului din această duminică ne invită încă o dată să reflectăm asupra folosirii bogățiilor.

Prima lectură biblică este luată din profetul Amos (Am 6,1.4-7). E un iudeu din Teoca, nu departe de Betleem, la 18 km la sud de Ierusalim, la marginea pustiului lui Iuda. Trimis de Dumnezeu de la agricultură [culegător de sicomori] și crescutul oilor să meargă și să locuiască în Regatul de Nord, scufundat în necredință  [se închina la vițelul de aur în sanctuarul din Betel sau din Samaria]. Este trimis să predice cuvântul lui Dumnezeu pe la anului 760 înainte de Cristos. După comercianții din duminica trecută, acum profetul deschide focul asupra bogaților și puternicilor țării care se îndoapă și nu le pasă de cei săraci și de destinul națiunii. Amos se gândește la Ierusalim: „Vai de cei care sunt fără grijă în Sion!” (v. 1). Condamnă în cuvinte foarte aspre nedreptatea socială a bogaților și din Iudeea și din Samaria, capitala Regatului de Nord. Dar luxul și nepăsarea sunt prezentate ca prevestire care atrag pedeapsa. „Ei se culcă pe paturi de fildeş şi se întind pe divanele lor; mănâncă miei […]; beau din vase vin şi se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif. De aceea, vor fi deportaţi în fruntea deportaţilor şi va înceta ospăţul celor care stau întinşi” (v. 4. 6-7). „Zdrobirea lui Iosif”, adică situația disperată și tragică a țării, prăbușirea politică, socială și religioasă. Nu au ascultat de îndemnul profetului. Nu-și dau seama că distrug o întreagă națiune. Viitorul lor este exilul. Peste puțini ani, armatele asiriene ale lui Sargon al II-lea (722-705 î.C.) au distrus Samaria (722 î.C.) – sfârșitul Regatului de Nord – și i-au dus pe locuitorii în lagărele din Babilon. Este pătura cea mai înstărită a populaţiei, în frunte cu bogaţii care îşi trăiau viaţa în petreceri. Merg în exil înaintea tuturor; deportați, vor înceta ospețele și orgiile lor.

Sfântul Pio da Pietrelcina (1887-1968), preot [23 septembrie]

Sfântul padre Pio.

Oare nu „mândria crucii” străluceşte cel mai mult în Padre Pio? Cât de actuală este spiritualitatea crucii, trăită de umilul capucin din Pietrelcina! Timpul nostru trebuie să redescopere valoarea ei, pentru a-şi deschide inima spre speranţă. In toată existenţa lui, el a căutat întotdeauna o mai mare conformare cu Cel Răstignit, având conştiinţa că a fost chemat să colaboreze în chip special la opera răscumpărării. Fără această referinţă constantă la cruce, nu s-ar putea înţelege sfinţenia lui [1]. 

Divinul Constructor îşi pregăteşte pietrele cu care să construiască edificiul etern, caută să pregătească pietrele cu care are de gând să construiască edificiul etern printr-o purificare mântuitoare şi atentă, prin lovituri repetate de daltă, aşa încât preablânda noastră mamă, sfânta Biserică Catolică, să cânte imnul oficiului sfinţirii Bisericii [2].

Francesco Forgione [3] s-a născut la Pietrelcina, provincia Benevento, la 25 mai 1887. La 22 ianuarie 1903, la 16 ani, a intrat în convent şi, ca franciscan capucin, îşi ia numele de fratele Pius de Pietrelcina. A devenit preot şapte ani mai târziu, pe data de 10 august 1910. În 1916, superiorii s-au gândit să-l mute la „San Giovanni Rotondo”, pe Muntele Gargano, şi aici, în Conventul „Santa Maria delle Grazie”, a început pentru părintele Pius o extraordinară aventură de taumaturg şi de apostol al confesionalului. La 20 septembrie 1918, capucinul a primit stigmatele pătimirii lui Cristos, care vor rămâne deschise, dureroase şi sângerânde pentru cincizeci de ani. A murit la 23 septembrie 1968, la vârsta de 81 de ani. A fost declarat venerabil în 1997, beatificat în 1999 şi canonizat în 2002.

† Duminica a 25-a de peste an [C]: Şiretenia discipolului [22 septembrie 2019]

Administratorul nedrept.

Şiretenia discipolului

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (22 septembrie 2019)   

Lecturi: Amos 8,4-7; 1Timotei 2,1-8; Evanghelia Luca 16,1-13; lecturi

Omilie

Elementul comun ale lecturilor de astăzi este denunțarea puterii banilor și bogăția pe care o poartă Isus vorbind despre unicul și adevăratul Dumnezeu. Anunțul împărăției Domnului și a iubirii care salvează este făcut într-o lume divizată între bogați și săraci. În Vechiul Testament și în Evanghelie se vorbește despre bunurile câștigate în mod fraudulos. Dar bogații din Israel, spre deosebire de administratorul necinstit, nu au făcut nimic pentru a-și asigura prieteniile pentru viață cealaltă: aceasta este rugăciunea discipolului pentru toți oamenii...

† Duminica a 24-a de peste an [C]: Milostivirea lui Dumnezeu [15 septembrie 2019]

„Fiul risipitor” – de Sieger Köder (1925-2015).

Milostivirea lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (15 septembrie 2019)   

Lecturi: Exod 32,7-11.13-14; 1Timotei 1,12-17; Evanghelia Luca 15,1-32; lecturi

Omilie

În duminica de astăzi liturgia cuvântului este concentrată asupra parabolelor milostivirii lui Dumnezeu: „evanghelia evangheliilor”, cum spunea un exeget.

În timp de Domnul încredințează tablele Legii lui Moise, evreii și-au fabricat un zeu în formă de bou, apoi s-au prosternat în fața lui ca să-l adore. „Domnul i-a zis lui Moise: «Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe»! […] Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i va mistui!” (v. 7-8.10). Prima lectură luată din cartea Exodului (Ex 32,7-11.13-14) pare că vrea să descrie mânia lui Dumnezeu împotriva lui Israel după ce acesta încălcase alianţă prin adorarea viţelului de aur. Dar Moise se roagă amintind Domnului promisiunile făcute patriarhilor și fidelitatea iubirii sale pentru poporul său. Descoperă iubirea milostivă a lui Dumnezeu care este mai mare decât infidelitățile poporului său „cu ceafă dură” [dura cervice], incapabil să-și plece capul pentru a asculta. „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic?” (v. 11). Dumnezeu rămâne mereu credincios promisiunile sale. Toată Biblia ne pune în faţa infidelitățile poporului, dar mai ales milostivirea și iertarea lui Dumnezeu. „Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său” (v. 14). Într-un limbaj prea uman Sfânta Scriptura vorbește despre Dumnezeu că i-a iertat păcatul,  și vrea să pună în lumină puterea rugăciunii de mijlocire a lui Moise care schimbă inima lui Dumnezeu în milostivire. Mai târziu, evreii au înțeles că nu este Dumnezeu care ne pedepsește; au cunoscut pe un Dumnezeu eliberator. Aceasta este istoria alianţei între Dumnezeu și poporul său: o istorie a milostivirii… 

Sfântul Ioan Gură de Aur [Crisostomul] (347-407), episcop, doctor al Bisericii [13 septembrie]

„Multe valuri şi furtuni ameninţătoare vin peste noi, dar nu ne este teamă că ne vom scufunda, deoarece suntem zidiţi pe stâncă […] De ce să ne temem? De confiscarea banilor? «Nu am adus nimic pe acest pământ şi nici nu putem lua nimic cu noi». Dispreţuiesc puterile acestei lumi şi bunurile ei mă fac să zâmbesc. Nu mă tem de sărăcie, nu doresc bogăţiile, nu mă tem de moarte, nici nu doresc să trăiesc, decât pentru binele vostru”  [1]. 

Acestea sunt cuvinte pronunţate de păstorul Bisericii din Constantinopol în timp ce mergea în exil. Curtea imperială nu reuşise să-l corupă pentru a-l face să tacă. Crisostomul trăia şi anunţa evanghelia fără să-şi facă calcule nici pentru sine, nici pentru alţii. Aceasta a fost şansa sa înaintea lui Dumnezeu şi a istoriei şi, de asemenea, a fost dizgraţia sa înaintea puternicilor lumii. 

Rădăcinile sale 

S-a născut la Antiohia, între anii 340 şi 350. Tatăl său se numea Secundus şi era general al armatei romane staţionate la Antiohia, în Asia Mică. Când acesta a cunoscut-o pe Antusa, o tânără de origine greacă, în care frumuseţea fizică se unea cu o inteligenţă ieşită din comun, nu s-a gândit prea mult să o ceară de soţie. Erau amândoi creştini şi înţelegerea lor a fost perfectă, spre marea bucurie a familiilor lor.

† Duminica a 23-a de peste an (C): Înțelepciunea lui Dumnezeu [8 septembrie 2019]

Isus vorbeste multimii...

 Înțelepciunea lui Dumnezeu

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (8 septembrie 2019) 

Lecturi: Înţelepciunii 9,13-18b; Filemon 9b-10.12-17; Evanghelia Luca 14,25-33; lecturi

Omilie

Cele trei lecturi biblice din această duminică ne descoperă înţelepciunea lui Dumnezeu care nu are nimic cu înțelepciunea acestei lumi. Spun despre iubirea înfăcărată a Domnului care vrea mântuirea tuturor oamenilor. Putem intitula această duminică sărbătoarea „Înțelepciunii lui Dumnezeu”, care știe să conducă omul să se înțeleagă pe sine însuși în istoria lumii, după planul Domnului.

Pentru înțelepciune, singurul Dumnezeu cunoaște secretele fericirii omului. Când omul pretinde să se descopere pe sine însuși, se angajează în mod inevitabil într-o direcție greșită: e lecția din grădina Eden, din paradisul pământesc, când Adam și Eva au păcătuit. Domnul descoperă poporului său și omenirii secretul fericirii. Despre aceasta vorbește lectura întâia din cartea Înțelepciunii (Înț 9,13-18b). Primul mesaj este o lecție de umilință: „Cine poate cunoaşte planul lui Dumnezeu şi cine se va gândi la ce vrea Domnul? Gândurile celor muritori sunt şovăielnice şi cugetările noastre, nesigure” (v. 13-14). Într-o lume care se mândrește cu marea „știință”, cuvântul lui Dumnezeu ne învață că „gândurile muritorilor sunt şovăielnice” dacă nu sunt luminate de sus cu darul înțelepciunii. Este o altă scară de valori în care se verifică realitatea creată. Toată știința lumii, fără înțelepciune, nu ne poate mântui. Singura înțelepciune a lui Dumnezeu „întreaptă căile celor de pe pământ”, îi instruiește pe oameni în ceea ce este plăcut Domnului.

Sfântul Grigore cel Mare (540-604), papă, doctor al Bisericii

 

Sfântul Grigore cel Mare de Francisco Goya.

„E sigur că funcţiile nu trebuie să fie căutate cu toată inima, dar e la fel de adevărat că trebuie să le acceptăm, dacă nu noi suntem cei care le căutăm. Când este vorba apoi de persoane supuse planurilor lui Dumnezeu şi care nu sunt atinse de păcatul încăpăţânării, răspunsul la chemarea responsabilităţii dă semnificaţie şi finalitate darurilor primite. Ţine de natura darului ca el să fie de folos mai mult pentru alţii decât pentru sine” [1].

Grigore, întotdeauna atent la planurile pe care Dumnezeu le are cu sine, a exercitat funcţiile cele mai înalte în Biserică şi, suplinind carenţele altora, a intervenit chiar şi în sectorul civil, dar cu conştiinţa clară că îşi împlineşte o datorie şi că este un simplu „slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu”.

Creştin încă de la naştere

S-a născut la Roma, în jurul anului 440, din familia nobilă Anici. Tatăl său, Gordoniu, senator, şi mama sa, Silvia, se bucurau de respectul comunităţii creştine şi, după moarte, au fost trecuţi în rândul sfinţilor. Două mătuşi, Tarsilla şi Emiliana, s-au consacrat ca fecioare, şi printre înaintaşii săi puteau fi număraţi doi papi, Felix al III-lea şi Agapit. S-ar putea spune foarte bine că micul Grigore a băut creştinismul o dată cu laptele matern. A frecventat cu mult folos şcoala, studiind literele şi specializându-se, apoi, în drept. Datorită poziţiei speciale sociale a familiei sale, el a fost destinat carierei, pe atunci prestigioase, de funcţionar imperial.