† Toți Sfinții: Sfințenia este un dar oferit omului de Dumnezeu la botez [1 noiembrie 2019]

Sfinții timpurilor noastre...

Sfințenia este un dar oferit omului de Dumnezeu la botez

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (vineri, 1 noiembrie 2019)     

Lecturi: Apocalipsul 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi

Omilie

Astăzi sărbătorim pe toți sfinții. Prima întrebare este: dar ce sunt sfinții și ce este sfințenia? Răspunsul ni-l dă lecturile biblice din această zi, mai ales Evanghelia din „Predica de pe Munte”, adică „fericirile”. 

Nu sunt o excepție, nu sunt puțini aleși pentru a-i pune pe piedestal riscând îndepărtarea de noi, dar așa cum spune cartea Apocalipsului – din prima lectură (Ap 7,2-4.9-14): sunt o mulțime imensă. Cartea anunță, într-un limbaj în imagini, că forţele răului se duc la ruină. Sfântul Ioan „dezvăluiește” acest triumf, căci în limba greacă apocalips se zice „arătate”, „revelare”, „dezvăluire”. Cartea dă o judecată foarte severă asupra răului care este în lume. Numai Dumnezeu poate să facă omul fericit. Vede „o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în faţa mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini” (v. 9). Aceste persoane vin din diverse orizonturi, din lumea ebraică, dar și păgână; bărbați și femei care „şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului” (v. 14). Dincolo de greutățile și persecuțiile îndurate, îl descoperă pe Cristos, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Sunt o mulțime imensă în care strălucește sfințenia lui Dumnezeu, manifestată și dăruită de Isus, care a modelat existența noastră făcut-o vizibilă în viața și istoria omenirii.

† Duminica a 30-a de peste an [C]: Rugăciune și milostivire [27 octombrie 2019]

Fariseul și vameșul.

 Rugăciune și milostivire

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (27 octombrie 2019)     

Lecturi: Ben Sirah 35,15b-17.20-22a; 2Timotei 4,6-8.16-18; Evanghelia Luca 18,9-14; lecturi

Omilie

Liturgia Cuvântului continuă tema rugăciunii: este rugăciune și milostivire a lui Dumnezeu. Duminica de astăzi ne aminteşte că Biserica este trimisă să anunțe îndurările Domnului.

Prima lectură: Ben Sirah (Sir 35,15b-17.20-22a) scrie pe la anul 180 înainte de Cristos, în Alexandria Egiptului. Este un evreu din „diaspora iudaică”, care ținea mult la „Lege”, care era considerată „Înțelepciune ebraică” sau Cuvânt divin. Se năștea un alt tip de relație a omului cu Dumnezeu în sensul de paternitate universalistică a Domnului. Autorul transmite experiența sa personală despre un Dumnezeu judecător care nu face nici o diferenţă între oameni; este imparţial; nu judecă după aparenţe: „Nu va fi părtinitor împotriva celui sărac şi rugăciunea celui nedreptăţit va fi ascultată” (v. 16). Cuvântul Domnului trimite la unicul judecător drept care nu ascultă de cei fărădelege, nu închide ochii asupra nedreptăților și abuzurilor celor puternici și ajută pe cei săraci și slabi. Pornind de la jertfă, trece la rugăciunea pe care Dumnezeu o ascultă: este aceea a săracului, a orfanului, a văduvei, a celui umil. În Vechiul Testament, aceștia erau considerați în nesiguranță. „Rugăciunea celui umil străbate norii” (v. 21). Subliniază înclinarea milostivirii lui Dumnezeu de a asculta pe omul în dificultate. Glasul celui asuprit, al celui care are inima umilă și căită, este unica voce care pătrunde cerurile. Este mesajul grăitor și viu pe care omenirea poate să-l îndrepte spre inima lui Dumnezeu și să-l asculte și să intervină. Să urmăm exemplul Domnului, care este plin de îngăduință şi milostivire.

† Duminica a 29-a de peste an [C]: Biruinţa rugăciunii perseverente [20 octombrie 2019]

Judecătorul nedrept și văduva insistentă

 Biruinţa rugăciunii perseverente

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (20 octombrie 2019)     

Lecturi: Exodul 17,8-13; 2Timotei 3,14-4,2; Evanghelia Luca 18,1-8; lecturi

Omilie

Liturgia Cuvântul din această duminică ne amintește despre importanţa rugăciunii. Ce este rugăciunea? Cum, când și pentru ce ne rugăm?

În prima lectură luată din cartea Exodului (Ex 17,8-13a) îl prezintă pe Moise pe vârful dealului cu mâinile ridicate, în semn de rugăciune, în timp ce în vale poporul luptă împotriva amaleciţilor care erau urmașii lui Esau: niște nomazi ce trăiau în deșertul Negheb, în sudul Palestinei. S-au opus intrării israeliților în Canaan. Bătălia dintre Israel și Amalec nu vine decisă doar de forțele armate, ci de rugăciunea lui Moise care are în mână „toiagul lui Dumnezeu”, cel care a făcut lucruri minunate în fața faraonului (plăgile Egiptului – Ex 7,17; 9,23; 10,13), a despărțit în două Marea Roșie (Ex 14,16.21), a lovit stânca și a curs apă (Ex 17,6). Mâinile ridicate de Moise exprimă deschiderea depentenței totoale de Dumnezeu. Viața și viitorul poporului depinde de recunoașterea prezenței Domnului. Rugăciunea vine prezentată ca o stare la prezența lui Dumnezeu. Când Moise își înalță mâinile – în semn de rugăciune – devine mai tare Israel. Când îşi lăsă mâinile în jos, din cauza oboselii, mai tare erau duşmanii. De aceea, în centru este figura lui Moise care continuă să se roagă implorându-l pe Dumnezeu, până seara târziu, fără încetare. Când relua rugăciunea, puterea Domnului revenea poporului. Israel înțelege că în apropierea lui Dumnezeu este rădăcina puterii sale. Datorită aceastei rugăciuni stăruitoare poporul a triumfat asupra lui Amalec, luptând împreună cu Iosue ținând mâinile lui Moise „ridicate”. Aaron, fratele lui Moise, și Hur, îl așează pe o piatră, ținându-i mâinile în sus, ceea ce semnifică că are „credință”. Rugăciunea lui Moise, susținut de Aaron și Hur, obține de la Dumnezeu biruință împotriva dușmanilor.

† Duminica a 28-a de peste an [C]: Domnul vrea să-i mulțumim [13 octombrie 2019]

Domnul vrea să-i mulțumim

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (13 octombrie 2019)     

Lecturi: 2Regilor 5,14-17; 2Timotei 2,8-13; Evanghelia Luca 17,11-19; lecturi

Omilie

Mesajul lecturilor din această duminică nu este o simplă învățătură despre datoria morală a recunoștinței umane. Mulțumirea este și un act de credință. Naaman Sirul trece de la vindecare la credință. El recunoaște: „Știu acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât numai în Israel!” Leprosul din Evanghelie, după ce s-a vindecat prin intervenția lui Isus, „s-a întors glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic şi a căzut cu faţa la picioarele lui, mulţumindu-i”.

† Duminica a 27-a de peste an [C]: Să avem grijă de credința în Dumnezeu [6 octombrie 2019]

„Plantează-te în mare!”

Să avem grijă de credința în Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (6 octombrie 2019)     

Lecturi: Habacuc 1,2-3; 2,2-4; 2Timotei 1,6-8.13-14; Evanghelia Luca 17,5-10; lecturi

Omilie

Liturgia de astăzi pune în evidență aspectul fondamental al vieții creștinului: credința ce ne face puternici și răbdători în fața suferințelor și persecuțiilor, ne face să înțelegem care este voința lui Dumnezeu cu noi și s-o realizăm, lăsându-ne iluminați de adevărurile descoperite și să le trăim. Lecturile biblice ne invită să avem grijă de credinţă în Dumnezeu şi de a fi slujitorii Domnului dezinteresaţi şi umili.

Sfânta Tereza a Pruncului Isus [de Lisieux] (1873-1897), călugăriţă, doctor al Bisericii (1 octombrie)

„Am înțeles că Biserica avea o inimă și că această inimă ardea de Iubire. Am înțeles că numai Iubirea dădea vitalitate membrelor Bisericii, că, dacă Iubirea s-ar fi stins, apostolii nu ar mai fi vestit evanghelia, martirii ar fi refuzat să-și verse sângele… Am înțeles că Iubirea era totul… Atunci am exclamat: «Vocația mea este Iubirea!»” [1].

Istoricul Joseph Lortz, vorbind despre oamenii care au influențat reînnoirea Bisericii în sec. al XIX-lea, o citează și pe Tereza de Lisieux, spunând că „ea nu este acea sfântă sentimentală așa cum a fost considerată mult timp” [2]. Abia în 1956, când manuscrisele sale au fost publicate în întregime, s-a reve-lat lumii figura extraordinară a acestei femei. Fiică a timpului ei, când ateismul își făcea drum în cultura europeană, ea, deși trăia între zidurile Carmelului, „a avut – continuă Lortz – o extraordinară înțelegere pentru necreștini, pentru necredincioși și chiar pentru cei excomunicați” [3].

Tereza nu a ezitat să se așeze la masă cu cei fără credință și să-și facă propriu chinul lor. Astfel, din gaura neagră a necredinței, prin inima ei feciorelnică, prin inima ei de fecioară, strigătul îndurerat al acestui segment de umanitate urca până la ceruri.

O copilărie nevinovată

Tereza s-a născut la Alengon, în Normandia, la 2 ianuarie 1873, ca fiică a Zeliei Guerin și a lui Ludovic Martin; ea, dantelăreasă foarte apreciată și el, ceasornicar priceput. Cei doi doriseră să intre în mănăstire, dar, dându-și seama că nu acesta era drumul lor, au cerut de la Dumnezeu o familie numeroasă. Au avut nouă fii, dar au supraviețuit doar cinci, toate fete. Tereza, ultima născută, avea mai puțin de 3 ani când viața mamei a fost atinsă de un cancer la sân. Din fericire, armonia care domnea în casa Martin între fiice și tată era așa de mare, încât mica Tereza nu a suferit nici o traumă din cauza pierderii premature a mamei.