 |
| „Plantează-te în mare!” |
Să avem grijă
de credința în Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (6 octombrie 2019)
Lecturi: Habacuc 1,2-3;
2,2-4; 2Timotei
1,6-8.13-14; Evanghelia Luca
17,5-10; lecturiOmilie
Liturgia de astăzi pune în
evidență aspectul fondamental al vieții creștinului: credința ce ne face
puternici și răbdători în fața suferințelor și persecuțiilor, ne face să
înțelegem care este voința lui Dumnezeu cu noi și s-o realizăm, lăsându-ne
iluminați de adevărurile descoperite și să le trăim. Lecturile biblice ne invită
să avem grijă de credinţă în Dumnezeu şi de a fi slujitorii Domnului
dezinteresaţi şi umili.
Profetul Habacuc, din care s-a citit prima lectură (Hab 1,2-3; 2,2-4), s-a născut într-o localitate
la 16 km sud de Ierusalim și-a desfășurat activitatea în regatul lui Iuda spre
sfârșitul secolului al VII-lea, între 625-612 înainte de Cristos, în timpul
profetului Ieremia, Sofonia, Naum, sub regele Iosia (640–609 î.C.).
Liturgia de astăzi începe cu un
strigăt de revoltă către Dumnezeu: „Până când voi striga către tine, Doamne, şi
tu nu vei asculta? Până când voi striga la tine: «Violenţă!» şi tu nu
mântuieşti?” (v. 2). Sunt întrebări pe care profetul Habacuc i le adresează lui
Dumnezeu în rugăciune și îl imploră să nu mai „usuce” inima omului:
„De ce mă faci să văd nelegiuire şi tu doar priveşti? Devastare şi violenţă
sunt înaintea mea, ceartă şi neînţelegere se ridică” (v. 3). Profetul s-a rugat
și se roagă, dar nu înțelege nimic. De ce Dumnezeu rămâne tăcut în fața
violenței, a devastării, a luării de ostatecii, a desconsiderării? Domnul este
un spectator fără a avea voința să-și salveze poporul? Luptă împotriva acestui
gând care îl scufundă. Habacuc are curajul să lanseze către Dumnezeu strigătul de durere și așteaptă răspunsul. Dar răspunsul Domnului
este o invitație: să rămână credincios. Și, o promisiune: cuvântul său se va
realiza. Drepții trăiesc prin credință, în timp ce răii sunt doborâți. Este un
act de credință în Dumnezeu dincolo de toate opozițiile: „cel drept va trăi
prin credinţă” (v. 4), adică credința devine structură de viață. Dreptul este
acela care fără scurtături, fără răspunsuri ușoare la rău, își menține
încrederea în Dumnezeul vieții. Găsește stabilitatea în încredințare, așa cum a
făcut-o Isus.
Rugăciunea lui Habacuc este ascultată: „dacă
întârzie, aşteapt-o, pentru că va veni şi nu va întârzia!” (v. 3). E „o viziune
la timpul hotărât”: este sfârșitul puterii babiloniene prin invazia în Babilon
a regelui persan Cirus al II-lea, în anul 539 î. C., când va elibera
Israelului, ce se întoarce din robie. Oricât de grea şi îndelungată ar fi
încercarea va avea un sfârşit. Finalul este pozitiv. Poporul va rămâne în viaţă
datorită credinţei lui. Cel drept își va fixa fidelitatea în Domnul, în puterea lui Dumnezeu de a-l susţine
în toate încercările dificile. În orice epocă au fost oameni care au știut să
trăiască din credință chiar dacă sunt puțini: este un „rest” al poporului.
În lectura a doua sfântul Paul (2Tim
1,6-8.13-14) se
adresează tânărului Timotei, ajuns episcop de Efes, poate descurajat și un pic
deprimat pentru dificultățile apostolatului. Îl îndeamnă să aibă grijă de darul credinței: „păstrează depozitul cel bun prin Duhul
Sfânt care locuieşte în noi!” (v. 14). În consacrarea sa el nu a primit „un duh
al fricii, ci Duhul tăriei, al iubirii şi al chibzuinţei” (v. 7). În Timotei era
vie credința. Și totuși Paul îl cheamă la acțiune: „să reînflăcărezi darul lui
Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele!” (v. 6). Credința are
nevoie întotdeauna să fie alimentată și trăită. O credință fără hrană nu
rezistă. Așa, ca peste tot. Creștinii sunt persecutaţi; Paul este în
închisoare: legat ca un răufăcător. Pentru Timotei acest lucru este foarte greu; și pentru responsabilii comunității creștine. Paul îi recomandă să stea dârz,
chiar şi în situaţiile cele mai disperate. Este important a rămâne hotărât în
credinţă. Nu trebuie să-ţi fie ruşine de „a da mărturie Domnului” (v. 8). Nu
înroși să dai mărturie despre Cristos și despre Evanghelia sa. Credinţa este cel mai
mare dar al lui Dumnezeu care trebuie păstrat, reaprins, mărturisit și transmis
tuturor generaţiilor. Credința trebuie să se incarneze în persoana noastră...
În Evanghelia după Luca (Lc 17,5-10) am auzit întrebarea pusă de apostoli: „Măreşte-ne credinţa!” (v. 5). Isus nu „mărește” credința, dar o reduce la esențial. Credința se situează la frontiera dintre slăbiciunea umană și puterea care vine de la Dumnezeu. Ce vrea să spună Cristos? Să postească, să respecte niște norme, să facă sacrificii rituale? Isus refuză această „materie”, proclamând că „faptele” nu servesc la nimic dacă nu sunt încredințate lui Dumnezeu. Toată Evanghelia arată cum Cristos își pune încrederea în comuniunea cu Tatăl. Această credință vrea s-o insufle apostolilor: o credință ce este totală aderare – aici este cuprinsă și crucea. La acest punct, apostolii realizează cât de slabă şi cât de nesigură este credinţa lor. De aceea îl roagă pe Isus să le mărească: „dă-ne mai multă credinţă!” Simt dezacordul între cuvintele lui Cristos şi credinţa lor.
Isus le răspunde folosind o
comparaţie a grăuntelui de muştar şi a copacului plantat în mare. La nivelul
credinţei se întâmplă același lucru. Este un dar din partea lui Dumnezeu și
actul de adeziune a omului, cu toată libertatea sa. „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului
acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta” (v. 6).
Isus spune despre un arbore care se plantează în mare. În Biblie arborele este
simbolul vieții; marea este simbolul morții. Copacul plantat în mare este viața
în moarte. Așa a făcut și Cristos: a plantat viața în moarte; iar moartea a
fost învinsă. Prin moartea și învierea sa ne-a deschis calea spre o viață
nouă. Îi putem da încrederea noastră căci nimic nu ne poate separa de iubirea
lui.
Isus trece la ilustrarea
adevăratului credincios: este un slujitor smerit și devotat. O face printr-o parabolă
la prima vedere destul de supărătoare. „Cine
dintre voi, având un servitor la arat sau la păstorit, când acesta se întoarce
de la câmp, îi va spune: «Vino îndată şi așeză-te la masă!»? Nu-i va spune mai
degrabă: «Pregăteşte-mi ceva pentru cină, încinge-te ca să-mi slujeşti până
când voi mânca şi voi bea eu, după aceea vei mânca şi vei bea şi tu!»?” (v.
7-8). Parabola devine inteligibilă dacă se încearcă adevăratul ei sens. Nu este
stăpânul, nici comportamentul său, ci acela al servitorului: „încinge-te ca
să-mi slujeşti!” Omul este slujitor al lui Dumnezeu cu iubire și fără calcule. Ne
este sugerat în ultimul verset: „Suntem
servitori inutili. Am făcut ceea ce eram datori să facem” (v. 10). Putem
spune cu umilinţă şi sinceritate: cu ajutorul Domnului am făcut tot ceea ce ni
s-a cerut. Suntem umili slujitori. Senini și fericiți pentru că putem servi lui Dumnezeu, fără logica de fier
a capitalismului. Se șterg toate contractele: „a da”, „a avea”. E o încredințare a lui Dumnezeu.
Slujesc, nu pentru premiu sau de teama
pedepsei, cum fac copiii de frica represaliilor, ci dintr-o
necesitate vitală.
Este celebrarea bucuriei mântuirii pe care numai Dumnezeu ne-o oferă…
Este celebrarea bucuriei mântuirii pe care numai Dumnezeu ne-o oferă…
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și
omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico
A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu