† Duminica a 7-a de peste an [C]: Iubirea milostivă a lui Dumnezeu [23 februarie 2025]

Iubindu-i pe dușmani... 

Iubirea milostivă a lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (23 februarie 2025)

Lecturi biblice: 1Samuel 26,2.7-9.12-13.22-23;  1Corinteni 15,45-49; Evanghelia Luca 6,27-38; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia Cuvântului din această duminică ne propune să reflectăm tema iubirii. Mântuirea implică o reînnoire radicală a relațiilor interumane. Între ei, oamenii sunt frați, prieteni, egali. Înțelegerea sau compasiunea față de cei mici, cei slabi apare în fiecare cultură. În cărțile biblice, mai ales în evanghelii, sunt evocate iertarea, bunăvoință față de toți, chiar și față de cei care nu merită sau trebuie dojeniți. Lecturi ne educă despre alegerile de viață. Deciziile corecte ne conduc la Dumnezeu. Prima lectură ne oferă un exemplu izbitor de toleranță și milostivire. David, fugarul, cruță viața lui Saul care îl urmărește: „Domnul să întoarcă fiecăruia după dreptatea lui şi după fidelitatea lui. Domnul te-a dat astăzi în mâna mea, iar eu nu am vrut să-mi întind mâna împotriva unsului Domnului” (1Sam 26,23), îi spune David regelui Saul. E un exemplu rar de bunătate, aproape unic în Vechiului Testament. Isus îi învață pe discipolii săi o morală mai exigentă. Evanghelia de astăzi este învățătura sa despre relațiile umane. El ne spune să nu calculăm ce avem de câștigat din întâlnirile noastre, ci ce avem de dăruit. El ne poruncește să mergem atât de departe încât să iubim pe vrăjmașii noștrii și să fim la fel de miloși precum Dumnezeu Tatăl: „fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!” (Lc 6,36). Discipolii săi sunt cei care, urmând exemplul său, au redescoperit și restaurat legăturile de prietenie și fraternitate. Apostolul Paul afirmă că noul Adam este Cristos și trece în evidență divergențele dintre Adam și Isus cel înviat, pe care el îl numește „ultimul”: „primul om, Adam, a fost făcut cu suflet viu, cel din urmă Adam, cu Duhul dătător de viaţă” (1Cor 15,45). Suntem ca Adam, prea umani în dragoste, dar într-o zi vom fi ca Isus cu o iubire care se revarsă asupra tuturor.

† Duminica a 6-a de peste an [C]: Să ne punem încrederea în Domnul [16 februarie 2025]

Predica lui Isus de Rudolf Yelin der Ältere (1864-1940).

 Să ne punem încrederea în Domnul

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (16 februarie 2025)

Lecturi biblice:  Ieremia 17,5-8; 1Corinteni 15,12.16-20; Evanghelia Luca 6,17-18a.20-26; lecturi biblice

Omilie

Lecturile de astăzi au ca temă fericirile. Prima lectură stigmatizează omul care se încrede în om: „blestemat este bărbatul care-şi pune încrederea în om” (Ier 17,5), dar „binecuvântat este omul care se încrede în Domnul” (Ier 17,7). Evanghelistul Luca găsește fericirea încarnată la cei săraci: „fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu!” (Lc 6,20), dar și dezaprobarea celor ce se simt siguri în viață pentru că au multe bunuri: „dar, vai vouă, bogaţilor, pentru că vă primiţi mângâierea! Vai vouă, celor care sunteţi sătui acum, căci veţi suferi de foame!” (Lc 6,24-25). Apostolul Paul se concentrează, în a doua lectură, asupra unicei bogății în care omul se poate încrede – învierea Domnului: „dar acum, Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi” (1Cor 15,20). Paul este cel care împinge privirea dincolo de momentul prezent în perspectiva escatologică. Rădăcina creștinismului se află în credința în învierea morților – izvorul întregii noastre speranțe. Trebuie să fim atenți de ce parte este omul și să ne punem încrederea în Dumnezeu!

† Duminica a 5-a de peste an [C]: Milostivirea Domnului ne duce în paradis [9 februarie 2025]

Milostivirea Domnului ne duce în paradis

 pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (9 februarie 2025)

Lecturi biblice: Isaia 6,1-8;  1Corinteni 15,1-11; Evanghelia Luca 5,1-11; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi ne prezintă trei oameni, pe profetul Isaia, Paul din Tars și Simon Petru, ce au fost chemați de Dumnezeu. Când a sosit momentul toți s-au simțit nepregătiți și nevrednici să primească chemarea. Ceea ce puteau decide, era cum să răspundă acestei misiuni încredințate lor. S-au lăsat învinși. În prima lectură, Isaia este înspăimântat de viziunea lui Dumnezeu din cauza stării de păcat, dar îngerul îi vorbește: „«Pe cine voi trimite şi cine va merge pentru noi?» Iar eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă pe mine!»” (Is 6,8). Domnul îl învestește cu misiunea profetică. Își găsește ecou în chemarea primilor discipoli. Pe malul lacului Ghenesaret întâlnește pescari umili:  „Isus i-a spus lui Simon: «Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!» După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe Isus” (Lc 5,10-11). Apostolul Paul, în reflecția sa teologică asupra slujirii apostolice, arată inima vocației sale: întâlnirea personală cu Isus cel înviat – „ultimului dintre toţi, ca unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat şi mie” (1Cor 15,8). Paul se grăbește să-l sublinieze pe cel pe care îl reprezintă, pe Isus Cristos, Domnul [Kyrios, în greacă]. În lecturile de astăzi chemarea este considerată ca expresie a voinţei lui Dumnezeu de a asocia fiinţele umane la opera sa de mântuire. Printr-un plan necunoscut de iubire, Domnul vrea o contribuție umană la slujirea „împărăţiei”.

† Întâmpinarea Domnului [A B C]: Este sărbătoarea luminii și a întâlnirii [2 februarie 2025]

Este sărbătoarea luminii și a întâlnirii

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (2 februarie 2025)

Lecturi biblice: Malahia 3,1-4; Evrei 2,14-18;  Evanghelia Luca 2,22-40; lecturi biblice

Omilie

Este sărbătoarea Prezentării lui Isus la templu: e sărbătoarea „luminii”. Dar mai este sărbătoarea „întâlnirii” [hypapànte, în greacă]: Biserica bizantină sau creștinii din răsărit au această manifestare solemnă subliniind întâlnirea lui Isus cu bătrânul Simeon și cu profetesa Ana. Domnul, condus de Maria și de Iosif la templu pentru a împlini legea mozaică, întâlnește poporul său credincios și bucuros de lumina ce lumninează neamurile păgâne și pe evrei. Este o întâlnire cu Dumnezeu, prin întruparea Fiului său Isus, cu omenirea, cu fiecare om. Face să sune diferite teme biblice: împlinirea Legii din partea familiei din Nazaret, intrarea în templu lui Dumneazeu a lui Isus, așteptarea plină de răbdare a venirii Mesiei, manifestarea luminoasă a lui Dumnezeu, prin Isus, către oameni: „căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi gloria poporului tău, Israel!” (Lc 2,30-32). „O lumină pentru neamurilor”, exclamă bătrânul Simeon vorbind despre mântuirea lui Dumnezeu manifestată prin acest copil adus de Maria și Iosif la templul lui Ierusalimul așa cum este prescris de „Tora” [adică Legea Domnului]. Nu întâmplător se numește popular sărbătoarea luminilor care își are originea în procesiunile cu torțe așa cum erau în antichitate căci luminau noaptea. În secolul al VI-lea s-a răspândit în Occident, la Roma cu un caracter penitențial și în Galia cu binecuvântarea solemnă și procesiunea lumânărilor. Există mărturii încă din secolul al X-lea cu ritualul al lumânărilor binecuvântate inspirate din cuvintele lui Simeon. Este potrivit ca liturgia să ne amintească astăzi de Acela care este Isus Cristos în care putem găsi lumina speranţei.