Iubirea milostivă a lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (23 februarie 2025)
Lecturi biblice: 1Samuel 26,2.7-9.12-13.22-23; 1Corinteni 15,45-49; Evanghelia Luca 6,27-38; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului din această duminică ne propune să reflectăm tema iubirii. Mântuirea implică o reînnoire radicală a relațiilor interumane. Între ei, oamenii sunt frați, prieteni, egali. Înțelegerea sau compasiunea față de cei mici, cei slabi apare în fiecare cultură. În cărțile biblice, mai ales în evanghelii, sunt evocate iertarea, bunăvoință față de toți, chiar și față de cei care nu merită sau trebuie dojenit. Lecturi ne educă despre alegerile de viață. Deciziile corecte ne conduc la Dumnezeu. Oamenii răi rup relația cu Dumnezeu și unii cu alții. Prima lectură ne oferă un exemplu izbitor de toleranță și milostivire. David, fugarul, cruță viața lui Saul care îl urmărește: „Domnul să întoarcă fiecăruia după dreptatea lui şi după fidelitatea lui. Domnul te-a dat astăzi în mâna mea, iar eu nu am vrut să-mi întind mâna împotriva unsului Domnului” (1Sam 26,23), îi spune David regelui Saul. E un exemplu rar de bunătate, aproape unic în Vechiului Testament. Isus îi învață pe discipolii săi o morală mai exigentă. Evanghelia de astăzi este învățătura sa despre relațiile umane. El ne spune să nu calculăm ce avem de câștigat din întâlnirile noastre, ci ce avem de dăruit. El ne poruncește să mergem atât de departe încât să iubim pe vrăjmașii noștrii și să fim la fel de miloși precum Dumnezeu Tatăl: „fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!” (Lc 6,36). Discipolii săi sunt cei care, urmând exemplul său, au redescoperit și restaurat legăturile de prietenie și fraternitate. Apostolul Paul afirmă că noul Adam este Cristos și trece în evidență divergențele dintre Adam și Isus cel înviat, pe care el îl numește ultimul: „primul om, Adam, a fost făcut cu suflet viu, cel din urmă Adam, cu Duhul dătător de viaţă” (1Cor 15,45). Suntem ca Adam, prea umani în dragoste, dar într-o zi vom fi ca Isus cu o iubire care se revarsă asupra tuturor.
În prima lectură (1Sam 26,2.7-9.12-13.22.23) ni se spune despre un episod în care David demonstrează mărinimia față de dușmanul său, Saul, care îi dorea moartea, și îl cruță. David este persecutat de regele Saul pe nedrept și de curtea sa care vrea să-l elimine. Fuge și, când se ivește ocazia de al ucide, se îndură, căci este rege consacrat. El nu răspunde cu același spirit și aceleași arme: se opune insinuărilor; pentru el, Saul este încă rege și simte datoria, dacă nu să-l iubească, măcar să-l respecte și să-i apere viața. De aceea nu a îngăduit nimănui să ridice mâna împotriva lui. Este o mărinimie! Acesta este un exemplu semnificativ de non-violență. În felul acesta tânărul David, care va deveni regele lui Israel în locul lui Saul, se arată vrednic înaintaș sau străbun al lui Mesia. Este o figură cristologică: îl vestește pe Isus, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu care este binevoitor față de cei nerecunoscători și cei răi. David face acest lucru din respect pentru ungerea primită de Saul ca rege. El vestește învățătura lui Isus din evanghelia de astăzi: „nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi” (Lc 6,37). David a avut ocazia să-și lovească pe rege, dar nu a făcut-o. Este comentariului lui David: „nu aș pune mâna pe unsul sau mesia Domnului?” Aceasta este o concepție teologică. Se impune să renunțăm la propriile revindecări și drepturi. Sacralitatea persoanei regelui, precum și originea divină, au fost felului de a vedea: este bagajul cultural al autorului biblic. David alege să cruțe viața regelui, arătând respect față de unsul Domnului și îl încredințează dreptății divine.
În a doua lectură (1Cor 15,45-49), Paul îl prezintă pe Isus ca noul Adam, adică întemeietorul unei noi omeniri, eliberată de condiţionarea materiei care, conform concepţiilor timpului, era sediul păcatului. Antropologia paulină este cea semitică: omul este „carne” [basar, în ebraică sau soma, în greacă], „suflet” [nephesh, în ebrsică sau psyché, în greacă] și „spirit” [ruah, în ebraică sau pneuma, în greacă]. El nu are trup, suflet și duh, ci este un trup, un suflet și un spirit, doar că dimensiunea sau condiția existențială este diferită pe pământ, în lumea istoriei, față de cea care este în ceruri, adică în înviere. Moartea nu înseamnă despărțirea trupului de suflet, ci trecerea omului întreg, trup, suflet și spirit, la o nouă dimensiune diferită radical de cea actuală, dar care nu poate fi descrisă pentru că nu se poate arăta celor care trăiesc pe pământ: este omul adamic sau pământesc și omul spiritual. Prima imaginea este a lui Adam, iar cea de a doua este a lui Cristos înviat; prima se caracterizează printr-o corporalitate materială, a doua spirituală. Dar ce înseamnă una și celălaltă în termeni concreți nu este ușor de știut. Învierea este un mister pe care apostolul a încercat să-l ilustreze cu referiri la lumea naturală [corpuri pământești, splendoarea soarelui și a lunii] și la puținele date biblice [„primul om, Adam” și pe „cel din urmă Adam, cu Duhul dătător de viaţă” (v. 45)]. Ele servesc pentru a oferi o prezentare mai clară și nu o mai bună înțelegere! Paul îi îndeamnă pe credincioși să se conformeze cu imaginea sau chipul lui Cristos, participând la natura sa spirituală și la viața cea nouă pe care el ne-o oferă. Suntem invitați să privim în lumina transformării și regenerării care ne așteaptă la sfârșitul pelerinajului nostru pământesc, căci Domnul a înviat, parcurgând primul drumul iubirii, deoarece aceasta înseamnă a depăși propriul egoism și de a te pune în slujba celorlalți, oricine ar fi ei.
În Evanghelia după Luca (Lc 6,27-38), Isus îi învață pe discipolii săi iubirea față de dușmanii, invitându-i să facă bine celor care îi urăsc și să se roage pentru cei care îi maltratează: „voi însă iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine!” (v. 35). Această iubire necondiționată reflectă milostivirea Tatălui ceresc și ne invită să depășim logica umană a răzbunării: „iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează!” (v. 27-28). Domnul ne cheamă la o generozitate fără măsură, promițându-ne „căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!” (v. 38). Această iubire milostivă reflectă desăvârșirea Tatălui ceresc și cheamă pe credincioși să o trăiască cu dărnicie fără măsură. Isus nu face deosebire între dușmanii personali și cei ai poporului, identificați cu romani asupritori, străinii, păgânii. Față de toată lumea, Domnul cere în primul rând să evităm să reacționăm cu violență. Dar, Isus nu se oprește aici: vrea non-violență activă și ne invită să facem față de ceilalți ceea ce fiecare dintre noi și-ar dori să ni se facă. E regula de aur, atestată în cele mai vechi culturi. Apoi, Domnul subliniază că iubirea adevărată necesită gratuitate, adică disponibilitatea de a iubi fără a aștepta nimic în schimb. Discipolul lui Isus trebuie să imite exemplul lui Dumnezeu: „Veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi. Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!” (v. 35-36). Milostivirea înseamnă a nu judeca, a ierta, a accepta oamenii așa cum sunt, fără a pretinde nimic. Domnul ne asigură că făcând aceasta, primim mult mai mult decât am dat, nu în termeni de avantaje sau recompense, în viața aceasta sau în următoarea, ci ca o realizarea a binelui comun pe care el îl numește „împărăția lui Dumnezeu”. A trăi această iubire milostivă nu este ușor: necesită o convertire a inimii și o încredere profundă în Dumnezeu. Suntem chemați să iertăm greșelile sau păcatele lumii, să răspundem răului cu bine și să fim instrumente de pace în lume. Această cale a milei ne transformă nu numai viețile, ci și comunitățile în care trăim, făcând prezentă „împărăția lui Dumnezeu” printre noi! Este construirea unei lumi mai drepte și mai pline de compasiune, în care iubirea prevalează asupra urii și iertarea asupra răzbunării!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu