pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (9 februarie 2025)
Lecturi biblice: Isaia 6,1-8; 1Corinteni 15,1-11; Evanghelia Luca 5,1-11; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi ne prezintă trei oameni, pe profetul Isaia, Paul din Tars și Simon Petru, ce au fost chemați de Dumnezeu. Când a sosit momentul toți s-au simțit nepregătiți și nevrednici să primească chemarea. Ceea ce puteau decide, era cum să răspundă acestei misiuni încredințate lor. S-au lăsat învinși. În prima lectură, Isaia este înspăimântat de viziunea lui Dumnezeu din cauza stării de păcat, dar îngerul îi vorbește: „«Pe cine voi trimite şi cine va merge pentru noi?» Iar eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă pe mine!»” (Is 6,8). Domnul îl învestește cu misiunea profetică. Își găsește ecou în chemarea primilor discipoli. Pe malul lacului Ghenesaret întâlnește pescari umili: „Isus i-a spus lui Simon: «Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!» După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe Isus” (Lc 5,10-11). Apostolul Paul, în reflecția sa teologică asupra slujirii apostolice, arată inima vocației sale: întâlnirea personală cu Isus cel înviat – „ultimului dintre toţi, ca unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat şi mie” (1Cor 15,8). Paul se grăbește să-l sublinieze pe cel pe care îl reprezintă, pe Isus Cristos, Domnul [Kyrios, în greacă]. În lecturile de astăzi chemarea este considerată ca expresie a voinţei lui Dumnezeu de a asocia fiinţele umane la opera sa de mântuire. Printr-un plan necunoscut de iubire, Domnul vrea o contribuție umană la slujirea „împărăţiei”.
În prima lectură (Is 6,1-8), viziunea lui Isaia se deschide cu o privire în curtea cerească și la celebrarea transcendenței și sfințeniei lui Dumnezeu. Domnul apare înconjurat de serafimi care îi cântă sfințenia, în timp ce templul se umple de fum. Gloria, sfințenia, nor și fum... toate sunt expresii ale transcendenței lui Dumnezeu și ale misterului insondabil care îl înconjoară. Biblia nu vorbește niciodată despre frica de Dumnezeu, ci despre teama de Dumnezeu. Asta îi altceva. A te teme de Dumnezeu înseamnă „a-l lua în serios” și a fi iubit. Isaia se simte nevrednic în fața lui: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate” (v. 5). Un profet, chemat să vestească cuvântul cu buzele sale contaminate! Își mărturisește nevrednicia. Nu este atât o mărturisire a păcatului, ci o distanță de netrecut care separă pe fiecare om de Dumnezeu: „Doamne nu sunt vrednic”, exclamă atâțea oameni în fața chemării lui Dumnezeu. Domnul însuși răspunde oamenilor, nu pentru a sublinia distanța, ci pentru a ne asigura că perspectiva se schimbă. Simbolul focului care purifică sau al cuvântului divin care este trimis în ciuda obiecțiilor spun același lucru: nu omul este cel care trebuie să urce pe muntele sfânt, pentru că nu este capabil de asta; Dumnezeu însuși va traversa abisul. Iată minunea: întrebat cine ar trebui să vestească tuturor mântuirea, Isaia răspunde prompt: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (v. 8). Este încrederea celor care se aruncă cu totul în brațele lui Dumnezeu. Ce contează nevrednicia, frica, eșecul, păcatul? Este bucuria că asupra slăbiciunii noastre a fost revărsată milostivirea lui Dumnezeu. Tocmai așa se întâmplă cu profetul Isaia: chemat de Dumnezeu, curățat de păcate el devine un om nou, capabil să-și asume noi responsabilități.
În lectura a doua (1Cor 15,1-11), învierea este tema centrală a Noului Testament. Textul amintește de rolul apostolic al marelui eveniment. Această anunțare esențială a mesajului creștin avansează în timp și în istorie prin martori autorizați. Este necesar să ne bazăm pe ei pentru a ști cine este Cristos și pentru a-l face cunoscut celor care îl ignoră. „Mântuirea” avansează prin munca lor și prin primirea lor, altfel este un anunț gol: „fraţilor, vă fac cunoscută evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care voi aţi primit-o şi în care aţi rămas, prin care sunteţi mântuiți […] altfel, în zadar aţi crezut” (v. 1-2). Evanghelia este mesajul morții și învierii lui Isus și „tradiția” nu poate decât să o facă cunoscută: „v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (v. 3-4). Primele versete expun credința creștină: sunt cea mai veche formulă a crezului creștin: acest om – Isus – a fost răstignit pentru păcatele noastre și a înviat. Dumnezeu l-a făcut Cristos [Mesia, în ebraică], și Domn [Kyrios, în greacă]: Kyrie eleison care înseamna „Doamne, îndură-te”, „Doamne, miluieşte!” Nu există alt Nume prin care să fi mântuiți. Însuși Paul a experimentat întâlnirea personală cu cel înviat pe drumul Damascului. Apostolul transmite corintenilor „tradiția” care se bazează pe mărturia lui „Chefa, apoi celor doisprezece” (v. 5). Este mărturia martorilor oculari! Această mărturie întemeiază credința corintenilor, dar și pe a noastră astăzi.
În Evanghelia după Luca (Lc 5,1-11), Isus la început este prezentat în mijlocul unei mulțimi mari căci „pe când mulţimea îl îmbulzea […] ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezaret” (v. 1), în timp ce unii pescari dezamăgiţi [între care Simon] îşi spală năvoadele după o noapte de pescuit întrucât n-a mers bine deloc. Apoi are loc manifestarea Domnului către Petru – „Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă” (v. 3) – și către primii însoţitori – „îl cuprinsese teama pe el şi pe toţi care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o, la fel şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zebedeu” (v. 9-10). Isus își începe misiunea sa printre pescari. Urcă într-o barcă care aparține lui Simon Petru și îl rugă să o îndepărtează de mal ca din ea să învețe mulțimile ca de pe un pupitru sau amvon [adică loc înălțat în biserică – un poduim – de unde se citește evanghelia sau se țin predici]. După ce a terminat de vorbit, îi spune lui Simon: „Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!” (v. 4). În acest fragment Luca, Isus îi cere lui Petru să aibă încredere în el: „și, făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti încât li se rupeau năvoadele” (v. 6). Este pescuirea miraculoasă a peştilor!
Pescuitul este descris de sfântul Luca în multe detalii, pentru a sublinia că Dumnezeu răspunde așteptărilor umane, ba chiar se bucură. În fața puterii divine, Petru reia aceeași experiență a lui Isaia, omul religios: „Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!” (v. 8). Avem aici încă o dată o calificare morală, o percepție de nepotrivire căci cerându-i lui Isus să se îndepărteze, Petru îl recunoaște ca sfânt și radical diferit de tot ce putea să cunoască sau să-și imagineze. Cu toate acestea, Domnul, cel de nedescris, îl alege pe Petru „păcătosul” deoarece îi aparține. Dumnezeu pronunță înaintea lui „da”-ul său definitiv, „Amin”-ul său, și pe acest „Amin” se sprijină misiunea Bisericii: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!” (v. 10). Din acel moment, ființa și acțiunea lui Petru se bazează exclusiv pe acțiunea harului lui Isus. Înseamnă că oamenii merg la Dumnezeu cu slăbiciunea lor, cu nevrednicia lor, cu păcatul lor. Ei gândesc că nu o pot face, dar tocmai când „unul îmi imaginează că nu este capabil să-și continuie drumul cu Dumnezeu pentru că este prea greu, iată că se apropie Dumnezeu cu fidelitatea sa, cu forța sa, devenind consolare și ajutorul său. Abia atunci știm cine este Dumnezeu și care este sensul vieții noastre” (Bonhoeffer). Ca răspuns Petru, Iacob, Ioan, „fii lui Zebedeu”, au lăsat totul și „l-au urmat pe Isus” (v. 11). Este un exemplu pentru noi, căci milostivirea Domnului este pentru toți oamenii și ne duce în paradis!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu