Iubirea sfintei Maria se îndreaptă spre oameni

„În momentul întrupării Cuvântului, Maria se umileşte, mărturisind că este roaba Domnului. Dar ea nu se mulţumeşte doar să-şi recunoască nimicnicia înaintea lui Dumnezeu, deoarece ştie că iubirea şi umilinţa nu sunt perfecte decât atunci când de la Dumnezeu se îndreaptă către oameni. Nu este cu putinţă să-l iubim pe Dumnezeu, pe care nu-l vedem, dacă nu-i iubim pe oameni, pe care îi vedem. Sărbătoarea Vizitei Preacuratei Fecioare Maria la vara sa, Elisabeta, reprezintă recunoaşterea şi preamărirea iubirii de oameni, izvorâtă din iubirea de Dumnezeu”. (Sfântul Francisc de Sales).

Orgoliu - o plămadă de idolatrie

„În adâncul oricărui orgoliu

există această veche plămadă de idolatrie”.

(Bernanos G., Nous autres Francais, EEC I, 622).

Caritatea este o forță extraordinară...

„Caritatea în adevăr – Caritas in veritate –, pentru care Isus Cristos a devenit martor prin viața sa pământească și, mai ales, prin moartea și învierea sa, este principala forță propulsoare pentru adevărata dezvoltare a oricărei persoane și a întregii omeniri. Iubirea – caritas – este o forță extraordinară, care stimulează persoanele să se angajeze cu curaj și generozitate în domeniul dreptății și al păcii. Este o forță care-și are originea în Dumnezeu, iubire veșnică și adevăr absolut”.

(Benedict XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in Veritate, n. 1)

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale (28 mai 2017)

„Nu te teme, căci eu sunt cu tine” (Is 43,5).

A comunica speranță și încredere în timpul nostru

Accesul la mijloacele de comunicare, grație dezvoltării tehnologice, este în așa fel încât foarte mulți subiecți au posibilitatea să împărtășească instantaneu știrile și să le răspândească în mod capilar. Aceste știri pot să fie frumoase sau urâte, adevărate sau false. Deja vechii noștri părinți în credință vorbeau despre mintea umană ca despre o piatră de moară care, mișcată de apă, nu poate să fie oprită. Însă, cine are responsabilitatea morii are posibilitatea de a decide dacă să macine grâu sau neghină. Mintea omului este mereu în acțiune și nu poate înceta să „macine” ceea ce primește, dar ne revine nouă să decidem ce material să furnizăm (cf. Casian Romanul, Scrisoare către Leonțiu Igumenul).

Aș vrea ca acest mesaj să poată ajunge și să-i încurajeze pe toți cei care, fie în domeniul profesional fie în relațiile personale, în fiecare zi „macină” atâtea informații pentru a oferi o pâine aburindă și bună celor care se alimentează din roadele comunicării lor. Aș vrea să-i îndemn pe toți la o comunicare constructivă care, refuzând prejudecățile față de celălalt, să favorizeze o cultură a întâlnirii, grație căreia să se poată învăța să se privească realitatea cu încredere conștientă.

† Duminica a 7-a a Paştelui (A): În Biserică toți se roagă… [28 mai 2017]

În Biserică toți se roagă…

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (28 mai 2017)

Lecturi: Faptele Apostolilor 1,12-14; 1Petru 4,13-16; Evanghelia Ioan 17,1-11a.

Omilie

Duminică a șaptea din timpul pascal ne pregăteşte pentru marea sărbătoare a Rusaliilor, care va fi celebrată duminica viitoare. Este în perioada în care apostolii aşteaptă venirea Duhului Sfânt, stăruind în rugăciune împreună cu Maria, mama lui Isus. Așteptând, ei se reunesc într-un singur loc pentru un timp de rugăciune. Duminica de astăzi poate fi numită duminica rugăciunii: căci Isus se roagă rugăciunea sacerdotală a marelui preot, apostolii se roagă, Biserica se roagă. Toți se roagă.

Sfântul Luca în Faptele Apostolilor (Fap 1,12-14) a relatat despre plecarea lui Isus: „după ce Isus s-a înălţat la cer, apostolii s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor” (v. 12). Se spune că înălțarea a avut loc de pe muntele Măslinilor. În Evanghelia sa, Luca pune înălțarea în vecinătatea Betaniei (Lc 24,50-51). Acum discipolii trebuie să se întoarcă Ierusalim pentru a începe misiunea așa cum le indicase Isus: „începând de la Ierusalim”. Printre ei era și Maria, mama lui Isus, simbolizând Biserica în acest mic nucleu de oameni frământați și în căutare. „Când au intrat, au urcat în încăperea de sus, unde obişnuiau să se adune” (v. 13). Este Cenacolul unde Petru și Ioan au pregătit paștele (cf. Lc 22,8), la etaj [„în încăperea de sus”], unde stăteau de obicei. Erau apostolii „împreună cu femeile” din Galileea „şi cu Maria, mama lui Isus” şi cu rudele. Maria este singura căreia sfântul Luca îi pomeneşte aici numele. Ea are un loc special în tânăra comunitate. Apostolii nu erau singuri ci cu Maria: nu putea lipsi cea care fusese „umbrită” de Duhul Sfânt cu puterea Celui Preaînalt (Lc 1,35).  Într-un cuget, participă la rugăciune: adică, aceasta este ocupaţia lor principală în aceste zile. Toate aceste persoane sunt reunite pentru a participa la rugăciune. Fiecare se pregătește pentru manifestarea gloriei divine. Este o experienţă intensă de rugăciune stăruitoare pe care prima comunitate a discipolilor a trăit-o într-un cuget în aşteptarea împlinirii făgăduinţei făcute de Isus.

Merită să punem câteva întrebări: noi ne rugam?... Părintele Guy Gilbert scrie într-o carte că o zi fără rugăciune, nu valorează drept nimic. Lucrul cel mai important este să ne dea din iubirea lui Cristos și să fim pătrunși de dragostea lui Dumnezeu.

Prima Scrisoarea a lui Petru (1Pt 4,13-16) se adresează creștinilor persecutați în Biserica din Roma pe timpul împăratului Nero care a ajuns să-i ardă pe creștini de vii. Devin neliniștiți creștinii… Suferințele și moartea lui Cristos devin modelul fiecărui credincios pentru a da mărturie demnă și curajoasă despre credință. „Întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la revelarea gloriei lui!” (v. 13). Petru distinge motivele persecuției: în numele lui Cristos și nu ca un ucigaș sau un hoț sau răufăcător sau un intrigant. Să participi la pătimirile lui Isus este un har și împreună o comuniune de iubire pentru a ajunge la bucuria așteptării venirii lui Cristos pe pământ. Apostolul Petru le aminteşte că această încercare conduce la glorie. Persecutările devin fericire. „Fericiţi sunteţi, pentru că Duhul gloriei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi!” (v. 14). Trebui să ne bucurăm căci „Duhul gloriei”, Duhul lui Isus, se odihnește asupra noastră. Acest drum trece prin suferință dar conduce la bucurie.

Evanghelia din această duminică (In 14,1-11) ne încredinţează începutul a ceea ce în tradiţia creștină este rugăciunea. Era după ultima cină pascală a lui Isus cu discipolii săi. Se aflau tocmai aici, în „încăpere de sus”, în Cenacol, la Ierusalim. Ultima parte a discursului lui Isus se transformă într-o lungă rugăciune. Isus nu vorbeşte despre rugăciune, ci se roagă în prezenţa ucenicilor săi. Este rugăciunea sacerdotală a lui Cristos numită şi rugăciunea de mijlocire pentru discipolii săi din toate timpurile, cei de aici şi cei din viitor. În momentul în care e gata să intre în marea tăcere a pătimirii, Isus, cu glas puternic, în felul rugăciunii ebraice, ridicând ochii spre cer, îi vorbeşte Tatălui cu aceste cuvinte: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine!”  

Să fie o rugăciune de mândrie sau orgoliu? În lumea noastră de astăzi gloria înseamnă faima, renume. Mulți sunt dispuşi să facă orice ca să iasă în evidenţă şi să aibă onoruri. În Biblie însă nu e așa, este cu totul altfel: gloria este o valoare reală a persoanei, este greutatea sa. Prin glorificare înţelegem manifestarea puterii lui Dumnezeu în creaţie şi în istorie, iar acum şi în misiunea lui Isus. Această glorificare culminează cu moartea şi învierea lui Isus.

După ce a preamărit numele său pe pământ adunându-i pe toţi cei pe care el i-a încredinţat pentru a le da viaţa veşnică, acum se roagă ca aceştia să fie ajutaţi să-l preamărească pe pământ pe Dumnezeu. Prin această rugăciune, Isus mijloceşte prezenţa Duhului Sfânt în viaţa celor care au crezut în el. Rugăciunea lui Isus stabileşte acea comuniune care comunică ucenicilor din toate timpurile iubirea Tatălui şi îi angajează spre a o urma. Cristos îi invită pe cei ce caută viaţa veşnică să acorde fidelitate absolută lui Dumnezeu, ca singurul Dumnezeu adevărat.

Cu Maria şi cu întreaga Biserică ne întoarcem la Cristos care dă sens vieții noastre. Căutarea speranței care animă pe toți oamenii se găsește aici: într-un fluviu care stinge setea de Dumnezeu. Ne pregătim să primim pe Duhului Sfânt.

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

O Biserică care se roagă [VII TP (A) - 28.05.2017]

Evanghelia Ioan 17,1-11a: În acel timp, Isus, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui! Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos. Eu te-am glorificat pe pământ împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. Şi acum, Tată, glorifică-mă la tine însuţi cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea! Am revelat numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi mi i-ai dat, iar ei au ţinut cuvântul tău. Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine, căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am ieşit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis. Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi. Şi toate ale mele sunt ale tale şi ale tale sunt ale mele şi sunt glorificat în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine”.

Omilie

Aceasta este duminica care poate trece neobservată pentru mulţi oameni între Înălţarea Domnului şi Rusalii. Şi totuşi ea are o veste bună în gradul cel mai înalt pentru noi. Textele biblice din această zi ne vorbesc despre Biserică în timp ce se năştea. Acesta este o Biserică în rugăciune: sunt apostolii, femeile care au însoţit pe Isus în timpul slujirii sale şi apropiații familiei sale. Pentru ei este important căci așteaptă o mare misiune.

Și pentru noi este important: înainte de a lua decizii care angajează întreaga viaţă, începem cu un timp de rugăciune. Acest lucru este valabil pentru un tânăr care se pregăteşte să fie hirotonit preot. Merge într-o mănăstire pentru câteva zile de retragere. Acest lucru este pentru cazul cuplurilor care se pregătesc pentru căsătorie. Oricare ar fi angajamentele noastre, noi toţi avem nevoie de un timp de rugăciune. Ne permit să ne adaptăm la ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la noi. Este iubirea sa pe care lumea trebuie să fie capabilă s-o recunoască în noi.

În această Biserica ce se naște, sfântul Luca subliniază locul Mariei, Mama lui Isus. Ea este prezentă în grupul de apostoli; ea este și astăzi în Biserică. Noi nu putem visa la o însoțire mai bună decât aceasta. Astăzi ca și altădată, ea este aici pentru a ne trimite înapoi la Cristos şi la Evanghelia sa. Continuă să ne spună: „Faceți tot ce vă spune!” Şi ceea ce Isus ne spune, este să scoatem apă din Izvorul vieții care este în Dumnezeu.

În Evanghelia zilei, este Isus cel care se roagă; totul începe cu aceste cuvinte: „Tată, glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine”. Acest cuvânt uneori riscă să fie înţeles greşit. În lumea noastră de astăzi gloria înseamnă faima, renume. Mulți sunt dispuşi să facă orice ca să iasă în evidenţă şi să obțină onoruri. În Biblie, este cu totul altceva: gloria este o valoare reală a persoanei, este greutatea sa. Sfântul Paul ne spune în felul său: „dacă nu am iubire, sunt un nimic”.

Această rugăciune a lui Isus ne arată totala comuniune cu Tatăl său. Sunt legați unul la altul printr-o comuniune veşnică. Evangheliile ne spun că Isus petrecea uneori întreaga noapte pentru a se ruga la Tatăl său. Această unire depășește tot ceea ce putem trăi la nivelul nostru. Ea ne arată intensitatea rugăciunii lui Isus şi suntem uimiți. Și este extraordinar că vrea să ne alăture pe toți acestei rugăciuni. Cu el descoperim bucuria rugăciunii. De fapt, nu noi ne rugăm ci Cristos este cel care se roagă în noi.

Evanghelia din această duminică ni-l dezvăluie pe Isus într-un moment crucial din viaţa sa. Se pregăteşte pentru a „trece din această lume către Tatăl său”. Moartea sa pe cruce nu este un eşec ci o „ridicare”. Va fi marea victorie a iubirii asupra morţii şi a păcatului. Astăzi, el aduce mulțumiri pentru această minunăție. Recunoaşte credinţă discipolilor săi care l-au primit ca pe Trimisul Tatălui şi care au păzit cuvintele sale. Mijlocește în favoarea lor căci „rămân” în lume. Au îndatorirea de a prelungi misiunea şi munca sa.

Iată acesta este mesajul ce este chemat din nou la o Biserică ce se naşte. Este o Biserică care suferă. Găsim creştini persecutați datorită credinţei lor în Cristos. Apostolul Petru (din lectura a doua) le aminteşte că această încercare conduce spre glorie. Trebui să ne bucurăm căci „Duhul gloriei”, Duhul lui Isus, se odihnește asupra lor. Discipolii celui Înviat îi urmează calea. Acest drum trece prin suferință dar conduce la bucurie.

Cu Maria şi cu întreaga Biserică, ne întoarcem la Cristos. Ne pregătim să primim plinătatea Duhului Sfânt. Putem să-i cerem ca să ne transforme într-o comunitate de rugăciune frecventă. De la el vom putea trage puterea şi curajul de care avem nevoie pentru a depăşi încercările. Şi Maria, Mama lui Dumnezeu, ne învăţă să trăim „pentru gloria lui Dumnezeu şi mântuirea lumii”. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6871-homelie-du-7eme-dimanche-de-paques-4/).

„Eu sunt cu voi în toate zilele!” [Înălțarea Domnului (A) - 25 mai 2017]

„Eu sunt cu voi în toate zilele!”

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (25 mai 2017)

Lecturi: Faptele Apostolilor 1,1-11; Efeseni 1,17-23; Evanghelia Matei 28,16-20.

Omilie

Astăzi celebrăm Înălțarea Domnului în gloria Tatălui. După Evanghelie se stinge lumânarea pascală. Prezenţa lui Cristos încetează să mai lumineze pământul… Iată, este o sărbătoare dificilă... Cum se poate vorbi despre plecare lui Isus dintre noi atunci când în Evanghelia după Matei el însuși ne asigură: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii”? (Mt 28,20).

În cartea Faptelor Apostolilor (Fap 1,1-11), sfântul Luca descrie misterul Înălţării Domnului la cer într-un singur rând: „el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor” (v. 9).  Se vorbește despre „nor”. Este semnul prezenței dumnezeiești. Toată atenția este îndreptată la faptul înălțării: în trei versete este folosit de patru ori cuvântul „cer”. Ceea ce Luca afirmă este, în esenţă, urcarea lui Isus la Tatăl: Isus cu întreaga sa umanitate întră în gloria divină care-i este proprie. Trupul glorios a lui Isus nu aparține în nici un caz acestui pământ unde domnește încă moartea și corupția.

Acum este deziluzie, dezamăgire, tristețe… „În timp ce erau cu ochii aţintiţi spre cer şi el se înălţa”… (v. 10). Atitudinea lor este criticată de „doi bărbaţi în haine albe”: hainele albe cu care sunt îmbrăcați mesagerii cerești însoțesc marea revelație pascală. Este recunoașterea în misterul pascal a intrării în Dumnezeu a umanității noastre: a crede în Isus, Domnul gloriei și stăpânul Universului. „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer” (v. 11). Discipolii privesc în sus. Aşteptarea Domnului nu trebuie trăită în închiderea totală față de pământ, separându-ne de lume. Între Înălțarea Domnului și revenirea sa este timpul Duhului Sfânt și al Bisericii în care Cristos este deosebit de activ în favoarea credincioșilor prin Duhul dătător de viață. Sărbătoarea de astăzi îi invită pe creștini să țină picioarele pe pământ și privirea înspre cer.  

În Scrisoarea către Efeseni (Ef 1,17-23), apostolul Paul ne aminteşte despre semnificația Înălțării Domnului în viaţa credincioşilor. „Dumnezeul […] Tatăl gloriei […] înviindu-l pe Cristos din morţi la aşezat la dreapta sa în ceruri, deasupra oricărui principat şi oricărei puteri, stăpâniri şi domnii” (vv. 20-21). Cristos participă la tronul lui Dumnezeu; este „exaltat” mai presus decât tronurile cerești. Pentru noi este un mesaj de o speranţă extraordinară: toţi suntem chemaţi să ne alăturăm lui Cristos cel din ceruri. La această glorificare a lui Isus îi corespunde o transformare a omului: „luminându-vă ochii inimii voastre ca să cunoaşteţi care este speranţa chemării sale” (v. 18). La această „glorie fără de preț”  se împărtăşesc toți credincioşii săi. Este „imensa măreţie a puterii sale” încât poate cuprinde întreaga Biserică, pe care el vrea s-o atragă la sine. Mai mult, Isus cel înviat este Domnul Bisericii pe care vrea să o aibă lângă el. Plinătatea Bisericii rămâne Cristos înviat care împlinește totul în toți.

În Evanghelia după Matei (Mt 28,16-20) vine relatat o unică și singură apariție a celui înviat în Galileea, pe un munte, ca o ultimă mărturie adresată ucenicilor săi. Este ultima manifestare vizibilă a lui Isus către ucenici săi. „Apoi, cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus” (v. 16). Nu sunt chemați apostoli ci doar ucenici deoarece mai au de învățat. Suntem în Galileea, o regiune în care se spunea că nu putea să iasă nimic bun. Ori din acest pământ dispreţuit își începe Isus misiunea sa. Şi de aici ucenicii merg să anunţe vestea cea bună a Evangheliei: că Domnul este în căutarea a ceea ce era pierdut, a celor de departe, a celor rătăciți de pe drum, a celor care trăiesc în păcate și vicii. Ei sunt chemați să primească vestea cea bună a Evangheliei…

Deci, Isus apropiindu-se de cei unsprezece ucenici nu îi mustră pentru fuga de pe Calvar, nu îi face să roșească pentru puțina lor credință dar se revelează în gloria pe care o primește de la Tatăl care l-a chemat din moarte: „Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: «Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ»” (v. 18). Cristos îmbrățișează cu suveranitatea sa divină cerul și pământul. Este Kýrios – adică Domnul cerului și al pământului, făcând din absența sa fizică o prezență invizibilă așa cum a primit-o prin înviere. 

Și le-a spus: „Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit!” (vv. 19-20). Misiunea apostolilor este de a face ucenici sau discipoli prin botez și învățătură.

Evanghelistul Matei – dintre toți evangheliștii – este unicul care prezintă misterul înălțării lui Isus nu ca o părăsire a acestei lumi. Matei și-a început Evanghelia atribuindu-i lui Cristos pe Emanuel – Dumnezeu-cu-noi – îi face plăcere să termine cu vorba celui înviat subliniind nu plecarea sa dintre noi, dar permanența sa cu noi până la sfârșitul veacurilor: „iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (v. 20). Noi nu putem să ne simțim „orfani” de Isus din moment ce el nu e plecat, ci mai curând trebuie să ne decidem de a pleca și noi în misiunea semnalizată de însuși Domnul: „Merge-ți, faceți ucenici din toate popoarele!”

Să ne întrebăm cu ochii credinței: îl vedem pe Isus… Ne spune că vrea colaborarea noastră – a propriei noastre persoane – pentru a împlini mântuirea universală… Cristos ne dă în fiecare zi Duhul său Sfânt care ne face martorii iubirii sale printre oameni.

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

† Înălțarea Domnului (A): Ultima manifestarea vizibilă a lui Isus [25.05.2017]

Evanghelia Matei 28,16-20: În acel timp, cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus. Cum l-au văzut, s-au prosternat în faţa lui, dar unii se îndoiau. Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit! Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!”

Omilie

Înălțarea Domnului este ultima manifestare vizibilă a lui Isus către apostolii săi. În ziua de Paşti am sărbătorit învierea sa. El s-a arătat într-un trup vizibil dar glorios. Timp de patruzeci de zile, el a desăvârșit învăţătura sa cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu. Acum este timpul separării. Se găseşte de acum la locul său cu Tatăl.

Dar Isus nu lasă pe discipolii săi ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Pentru noi este un eveniment important: în persoana sa omenirea este introdusă în sânul sfintei Treimi. Marele său proiect este ca toţi oamenii să fie adunați în această lume nouă în Împărăţia lui Dumnezeu, cum o numește el. Este marea misiune pe care el a încredințat-o apostolilor şi întregii sale Biserici. Suntem cu toții asociați. Cu puterea Duhului Sfânt, suntem trimiși să fim martori şi mesagerii ai acestei lucrări de mântuire.

În Scrisoarea către Efeseni, apostolul Paul ne aminteşte de semnificația Înălțării Domnului în viaţa credincioşilor. El vrea ca noi să ştim la ce speranță ne deschide chemarea sa, la ce „glorie fără preţ” împărtăşesc cu credincioşii săi. Aceasta este „imensa măreţie a puterii sale”. Apoi scrisoarea descrie demnitatea lui Cristos care participă la tronul lui Dumnezeu şi este „exaltat” mai presus decât cele cerești. Pentru noi este un mesaj de o speranţă extraordinară: toţi suntem chemaţi să ne alăturăm de Cristos cel din ceruri pentru a împărtăși moştenire veşnică între sfinţi.

Această veste bună este pentru toţi, nu numai pentru cei mai apropiați, mai receptivi şi primitori; suntem trimiși să-l purtăm pe Cristos în orice mediu, până la „periferie”. Nu trebuie să lăsăm deoparte pe cei care par a fi cei mai departe sau cei mai indiferenţi. Domnul este în căutarea tuturor. El vrea ca toți să simtă căldura iubirii şi a milostivirii sale. Doreşte, într-adevăr, să-i strângă pe toţi la el. Prima sa prioritate merge la cei care sunt foarte departe și foarte jos.

În Evanghelie totul este centrat pe trimiterea în misiune a discipolilor și conținutul acestei misiuni. În timpul slujirii sale, Isus a-i trimis pentru prima dată la „oile pierdute ale Casei lui Israel”. Le-a dat puterea de a vindeca pe cei bolnavi şi de a scoate diavolii. Astăzi este trimiterea finală la lumea întreagă. Misiunea lor va fi de a face cunoscută învăţătura lui Isus și de a face discipoli.

Privind îndeaproape, vom constata că totul începe în Galileea, o regiune unde se spunea că nu putea să iasă nimic bun. Este un loc de trecere pentru caravanele care provin de peste tot. Toate credinţele şi chiar necredincioșii s-au înfruntat acolo. Ori de pe acest pământ dispreţuit își începe Isus slujirea sa, ministerul său. Şi de aici apostolii merg să anunţe vestea cea bună a Evangheliei. Trebuie să proclame în toată lumea pe Cristos cel înviat. Domnul este în căutarea celor care sunt departe, celor care s-au rătăcit pe drum, celor care trăiesc în vicii şi păcat. Toți sunt chemați să primească vestea cea bună a Evangheliei.

Sărbătoarea de astăzi nu ne interesează doar ca un eveniment din trecut. Ea ne face să celebrăm și viitorul nostru. Este locul de naștere al umanităţii spre gloria lui Dumnezeu. Cristos a ajuns la cel mai înalt punct şi ne atrage pe toți la el. Iată,  această veste bună care va fi anunţată tuturor oamenilor din timpul nostru. Suntem toți chemaţi să ne naștem la demnitate. Desigur, sunt războaie, persecuţii, dezastre. Dar cruzimea, nedreptatea şi violenţa care sunt astăzi la locul lor nu vor avea ultimul cuvânt de spus. Cristos cel înviat vrea să ne asocieze pe toți la victoria sa asupra morţii şi a păcatului. El ne dă în fiecare zi Duhul său Sfânt care ne face martorii şi mesagerii iubirii sale.

Aşadar, cu bucurie ne angajăm în această mare aventură a Evanghelizării. Nu este vorba de cucerit ci e vorba de slujit. Suntem chemaţi să trăim în această lume mărturisind această veste bună a iubirii lui Dumnezeu. În câteva zile suntem la Rusalii. Apostolii se pregătesc pentru a intra în reculegere. Cu ei şi cu întreaga Biserică, ne rugăm Domnului: „Doamne, trimite Duhul tău, ca să reînnoiască faţa pământului!”

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6857-homelie-de-la-fete-de-lascension-2/).

34 de ani în slujba Domnului [Ciugheș (BC) - 17 mai 2017]

Mai multe găsiți pe saitul Episcopiei de Iași: http://ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201705123.

Album foto - Ciugheş: aniversare colegială (17 mai 2017): https://photos.google.com/share/AF1QipNSKSkK_yNeviSiPkObP0VDTMhBfQw7jjOnqtuxQaNMbO0wUhKqnwkzmrPiuBlqag?key=OUpSVHFLWmo4QXM5V19IY18tZ3ZkbFdWTXJvbG5B.

Doamne, vino să ne inviți!

„Să trăim viața noastre,

nu ca un joc de şah, unde totul este calculat,

nu ca o partidă unde totul e greu,

nu ca o teoremă unde se rupe capul,

dar ca o sărbătoare fără sfârșit

unde întâlnirea ta se reînnoiește,

ca un bal, ca un dans,

în braţele harul tău,

în care muzică umple universul de iubire.

Doamne, vino să ne inviți!”

(Madeleine Delbrêl; tradus de Isidor Chinez).

Isus promite pe Duhul Sfânt ca „apărător” [VI TP (A) - 21 mai 2017]

Isus promite pe Duhul Sfânt ca „apărător”

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (21 mai 2017)

Lecturi: Faptele Apostolilor 8,5-8.14-17; 1Petru 3,15-18; Evanghelia Ioan 14,15-21.

Este duminica care precede sărbătoarea Înălțării Domnului. „Știind că îi venise ceasul să treacă din această lume la Tatăl” (In 13,1), Isus promite pe Duhul Sfânt discipolilor său ca „apărător” care îi protejează în lupta care vor trebui s-o susțină cu lumea ostilă. În centrul celebrării stă Cristos care, prin misterul său pascal, ne dă pacea și bucuria. Să vedem cum?

În prima lectură luată din cartea Faptele Apostolilor (Fap 8,5-8.14-17) descoperim cum s-a răspândit vestea cea bună a Evangheliei. Biserica celui înviat nu cunoaște bariere politice și culturale. Crucea lui Cristos aduce roade care rămân. Activitatea misionară înfăptuită de către diaconul Filip aduce eliberare și bucurie. Este trimis în Samaria – pe care Isus însuși a vizitat-o (In 4 – Isus și samariteana) – nu pentru a se ascunde, ci pentru ca să predice Evanghelia. Știm că Samaria era o regiune dispreţuită: evreii evlavioși nu se întâlneau cu samaritenii nici nu vorbeau între ei. Samaria era considerată „eretică”. Locuitorii săi erau priviți drept infideli față de Dumnezeului alianței. Dar după ce au fost atinși de har, se convertesc fiind botezaţi. Prima vestire a lui Isus adusă de Filip găsește o primire bucuroasă. „A început să li-l predice pe Cristos. […] Astfel încât o mare bucurie a cuprins cetatea aceea” (vv. 5; 8). După această primă fază urmează a doua intervenție. „Apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care au coborât acolo şi s-au rugat pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt” (vv. 14-15). Sunt martorii învierii lui Cristos aceea care pot să-l reverse pe Duhul Sfânt asupra credincioșilor. Ei vin de la Ierusalim. Petru și Ioan sunt cei desemnați ca să autentifice lucrarea pe care a făcut-o Filip. Ei comunica celor botezați darul Duhului Sfânt. Prin impunerea mâinilor apostolilor. Este ritul – văzut în tradiția Bisericii – a sacramentul Mirului. Reprezintă, în miniatură, sărbătoare Rusalii pentru samariteni. Duhul Sfânt vine prezentat ca rodul de credință anunțat în Samaria. Este pecetluirea întemeierii Bisericii. Duhul Sfânt însuflețește comunitatea lui Cristos.

În ochii Domnului, nimeni nu e nevindecabil. Asemenea lui Filip, Petru și Ioan suntem trimiși să împlinim gesturi care vindecă, eliberează, reconstruiesc şi dă viaţă şi speranţă lumii.

În a doua lectură, sfântul Petru (1Pt 3,15-18) se adresează creștinilor care îndură calomnii și persecuții. Rămâne în centru mereu Cristos care „a suferit o dată pentru păcate, el, cel drept, pentru cei nedrepţi, ca să vă ducă la Dumnezeu” (v. 18). Suferința Bisericii este paralelă cu cea a lui Cristos. Ea nu are ca scop moartea ci speranța.  „Sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră” (v. 15). Toate aceasta sunt ceva măreț, dar paradoxal de crezut. Și pentru aceasta creștinii nu trebuie numai să fie convinși de credința lor, ci capabili să comunice și altora „oricând gata să dea un răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră”. Viața pascală a lui Cristos trebuie trăită mereu cu curajul mărturiei, deschiși „cu blândeţe şi bună cuviinţă” demonstrând cu propria „comportare” forța transformatoare a Evangheliei constatând în contradicții și suferințe. Dar este Evanghelia care ne învață „mai bine să suferiţi făcând binele decât făcând răul” (v. 17). Pentru aceasta misiune Isus l-a trimis pe Duhul Sfânt.

Evanghelia (In 14,15-21) este o continuare a lecturii din duminica trecută. Evanghelistul Ioan relatează cum în seară zilei de Joia Sfântă Isus ține un discurs lung de rămas bun. Astăzi îi invită pe discipolii săi să se apropie de marele mister care le va fi dezvăluit în următoarele zile. Ce se va întâmpla mâine cu învățătorul lor, cu grupul de discipoli, cei care îi vor urma învățătura care și-au pus speranța în el? Isus dă un răspuns la această mare preocupare a discipolilor. Promite pe Duhul Sfânt ca mângâietor. Adresându-se ucenicilor, le-a spus: „Eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului”. Spune că cei care cred în el nu vor rămâne niciodată singuri. Nu îi va lăsa orfani. Comunitatea Bisericii este realizată printr-o prezență – aceea a Duhului Sfânt – care continuă apropierea și revelația lui Cristos.

Este un apărător sau mângâietor, pe care Evanghelia după sfântul Ioan îl numeşte „paraclet”. În lumea ebraică „apărător” (din greacă profană paraklitos) înseamnă asistent legal, avocat al apărării: o persoană importantă ce intervine între judecător şi cel acuzat. Era un om – dincolo de orice suspiciune – care era ascultat şi respectat având capacitatea de a anula o condamnare şi de a elibera pe cei acuzați sub responsabilitatea sa și în numele propriei sale reputaţii.

„Duhul adevărului… Voi îl cunoaşteţi pentru că rămâne la voi şi va fi în voi” (v. 17). Se vorbește astfel de o „coabitațiune”, în modul în care lucrează în noi și prin noi.

Duhul Sfânt este pentru noi acest apărător care intervine când suntem puși sub acuzații din cauza credinței noastre. Duhul intervine pentru a ne sfătui, încuraja, consola și sprijinii în momentele dificile ale vieții noastre. Intervine și când ne confruntăm cu slăbiciunile noastre proprii, spunând: „Nu sunt capabil!” Iar el ne spune: „Du-te, nu te teme, eu sunt cu tine!” Ne aduce necontenit la trezire. Duhul are ca ieșire ruinarea acuzatorului și a lumii păcătoase. Va lansa acuza împotriva lumii și va fi mângâietorul comunității, dându-i chiar forța lui Dumnezeu.

Să-i mulțumim lui Cristos, cel care ne dă pe Duhul Sfânt, mângâietorul sau apărătorul creștinilor.

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

† Duminica a 6-a a Paştelui (A): „Eu nu vă voi lăsa orfani…” [21.05.2017]

Duhul adevărului - „Paraklitos”

Evanghelia Ioan 14,15-21: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile mele şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi pentru că nu-l vede şi nici nu-l cunoaşte. Dar voi îl cunoaşteţi pentru că rămâne la voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi. Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea. Voi însă mă veţi vedea; pentru că eu trăiesc, veţi trăi şi voi. În ziua aceea, veţi cunoaşte că eu sunt în Tatăl meu, iar voi în mine şi eu în voi. Cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte, iar cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu şi eu îl voi iubi şi mă voi revela lui”.

Omilie

Când citim cartea Faptele Apostolilor, descoperim cum s-a răspândit vestea cea bună a Evangheliei. Crucea lui Cristos aduce roade care rămân. Ea dă îndrăzneală, promisiune certă. Toate acestea nu se întâmplă fără persecuţie. Este moartea diaconului Ştefan. Dar nimic şi nimeni nu putea opri înaintarea cuvântului lui Dumnezeu. Diacon Filip este trimis în Samaria, nu pentru a se ascunde, ci pentru ca să predice. Toate acestea le-a împlinit în legătură cu cei care i-au încredinţat această misiune. Cei din urmă vin de la Ierusalim să autentifice lucrarea sa.

Trebui să ştim că Samaria este o regiune dispreţuită. Evreii evlavioși evitau să-i frecventeze pe samariteni şi nu vorbeau cu ei. Aceștia din urmă erau considerați drept infideli ai Dumnezeului lui Israel. Dar atinși de harul, se convertesc şi sunt botezaţi. Este o sărbătoare a Rusalii pentru samariteni. E adevărat, noi trebuie să dăm mulţumirile pentru lucrurile făcute de Dumnezeu. În ochii Domnului, nimeni nu e nevindecabil. Asemenea lui Filip, suntem trimiși să împlinim gesturi care vindecă, eliberează, reconstruiesc şi dă viaţă şi speranţă lumii.

În a doua lectură, sfântul Petru care se adresează creştinilor care se confruntă cu calomnia şi persecuția. Apostolul le indică linia de conduită ce ține legat de el. Nu trebuie să renunţe la a fi martor ai credinţei. Dar trebuie să reacţioneze cu blândețe împotriva atacurilor respectând pe duşmani. În timp ce scria epistola sa, unii dintre creștini au negat credinţa lor, deoarece le era frică de pericol. Ascultând acest mesaj a lui Petru, cum să nu te poți gândi la mulţi creştini care astăzi sunt persecutaţi pentru Evanghelie? În această lume de astăzi avem de mărturisit angajamentul nostru faţă de Cristos. Şi pentru aceasta misiune el ne-a trimis pe Duhul Sfânt.

Această promisiune am auzit de la Isus în momentul în care el se pregăteşte pentru a „trece din această lume la Tatăl său”. Adresându-se discipolilor săi, le-a spus: „eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna”. Acest apărător, pe care Evanghelia după sfântul Ioan îl numeşte „paraclet”. În lumea ebraică „apărător” (în greacă paraklitos) înseamnă o persoană importantă ce intervine între judecător şi acuzat. Era un om dincolo de orice suspiciune care era ascultat şi respectat; el avea capacitatea de a anula o condamnare şi de a elibera pe cei acuzați sub responsabilitatea sa și în numele propriei sale reputaţii.

Duhul Sfânt este pentru noi acest „paraclet”, acest apărător care intervine când suntem puși sub acuzații din cauza credinței noastre. Vedem în toate zilele că Biserica este luată în râs de către cei care iau o poziție împotriva orientărilor care sunt contrare Evangheliei lui Cristos. Dar Duhul Sfânt intervine pentru a ne sfătui, pentru a ne încuraja, pentru a ne consola și pentru a ne sprijinii în momentele dificile ale vieții noastre. Ne împinge necontenit la trezire și la inițiativele eliberatoare.

Apostolul Petru ne spune că trebuie să fim gata întotdeauna să explicăm celor care ne cer cont pentru speranța care este în noi. Dar pentru a răspunde la această chemare, avem nevoie de Duhului Sfânt. El este aici, de partea celor care sunt loviți din cauza credinţei lor în Isus Cristos. El intervine și când ne confruntăm cu slăbiciunile proprii, spunând: „Nu-s capabil”. Iar el ne spune: „Du-te, nu te teme, eu sunt cu tine”.

Această evanghelie se alătură diecezei noastre care este spre sfârşitul acestui sinod. De doi ani, am reflectat cum să fim „discipoli” şi „misionari”. A fi discipol este a-l primi pe Cristos, a-l asculta, a ne lăsa conduși de el. A fi misionar este a fi trimis să anunți Evanghelia. Dar, ca și diaconul Filip, să-l descoperi că Domnul ne-a precedat în inimile celor care sunt pe drum.

Această chemare a Împărăţiei lui Dumnezeu trebuie să fie plină de bucurie. Este o veste bună. Dumnezeu ne invită la acest „ospăț sărbătoresc de nuntă”: este o invitație la fericire şi vrea ca aceasta să se vadă în viaţa noastră. Peste câteva zile va fi ziua de Rusalii. Suntem invitaţi să-l primim pe Duhul Sfânt şi să răspundem la iubirea lui Cristos care s-a dat pe sine însuși pentru mântuirea lumii. Să ne rugăm pentru ca el să ne transforme adânc în interiorul nostru spre a ne ajuta să trăim şi să iubim asemenea ca el și cu el. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceza pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6847-homelie-du-6eme-dimanche-de-paques-7/).