 |
| Poarta oilor. |
Poarta oilor – Păstorul cel bun
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (7 mai 2017)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 2,14a.36-41; 1Petru 2,20b-25; Evanghelia Ioan
10,1-10.
După ce ne-a prezentat timp de trei duminici învierea Domnului relatând despre arătările sale discipolilor, astăzi liturgia ne invită să-l contemplăm viu ca păstorul cel bun al Bisericii sale.
Prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 2,14a.36-41) nu pare a fi în acord cu celebrarea duminicii Bunului Păstor. Dar problema se clarifică, ţinând cont de sensul pe care Scriptură i-l atribuie lui Mesia: conduce poporul lui Dumnezeu la mântuire. În acest fragment luat din predica lui Petru din ziua de Rusalii ieșind dintr-un loc unde se ascundeau pentru a vorbi evreilor despre vestea cea bună a Evangheliei. Acum se îndreaptă spre concluzie și se transformă într-un dialog cu ascultătorii. „Să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit!” (v. 36). Anunțul lui Petru nu este ușor de acceptat pentru un evreu. Mai întâi, Mesia promis de profeți și așteptat de ei ca eliberator era în realitate un om condamnat să fie răstignit ca un răufăcător. Este Mesia, Domnul – Adonai [Yahve] – Dumnezeul de pe muntele Sinai. Petru a primit în ziua aceea pe Duhul Sfânt, duhul lui Cristos cel înviat și poate să anunțe cu siguranță cu Isus este Domnul și are putere să ia orice slăbiciune a omului. Aici este problema. Oamenii au fost marcați de predica lui Petru. Au întrebat: „Ce să facem, fraţilor?” Răspunsul este imediat: „Convertiţi-vă!” Convertirea înseamnă schimbarea mentalității, abandonarea propriilor siguranțe referitoare la Lege pentru a-și încredința viitorul lui Cristos, autorul vieții. Mulţi au fost botezaţi, adică scufundați, strâns uniți cu Isus, participând la moartea și învierea sa. Cristos, întrucât este păstor, conduce poporul spre Dumnezeu, chiar dacă nu este indicat de prima lectură cu acest titlu, datorită misiunii pastorale pe care o desfăşoară în slujba turmei sale. Predica lui Petru conduce la staul circa trei mii de persoane.
Astăzi Domnul îndreaptă spre noi cuvintele apostolului, în speranţa că vor produce în noi acelaşi rod. Da, am primit sacramentele, dar ne lipseşte lucrul cel mai important: convertirea. Să ascultăm glasul bunului băstor şi să pornim încă o dată spre staul, unde Cristos ne aşteaptă pentru a ne ierta şi a ne sfinţi.
În prima sa scrisoare (1Pt 2,20b-25), Petru se adresează comunităților care au dificultăți: „Suportaţi suferinţa […]: aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu! La aceasta aţi fost chemaţi!” (vv. 20-21). Creștinul, cu botezul său, a primit aceeași natură ca și Cristos. Acum îl urmează. Calea a fost trasată: este drumul crucii, a iubirii dușmanului, ca aceea a lui Isus „care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu ameninţa, ci s-a încredinţat în mâna” lui Dumnezeu (v. 23). Biserica persecutată este invitată de apostolul Petru să privească cu încredere spre Isus Cristos ca spre adevăratul păstor: „căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la păstorul şi păzitorul sufletelor voastre” (v. 25). Cel credincios are un angajament de viață. Suferința, la care este supus zilnic, nu mai este un blestem, ci un mister de rodnicie. Noi toți „am fost vindecați prin rănile lui” (v. 24). Cu suferința noastră putem continua forța mântuitoare a pătimirii sale.
Evanghelia din duminica Bunului Păstor relatează parabola păstorului (In 10,1-10) care se mişcă pe fundalul foarte familial al vieţii pastorale din Palestina. Seara păstorii îşi duc turmele într-un ţarc pentru noapte. Acel loc foloseşte, de obicei, pentru mai multe turme. Dimineaţa, fiecare păstor, strigă, chemându-și oile care-i știu glasul și ele îl urmează.
Suntem la Ierusalim în
timpul sărbătorii de iarnă a Dedicării Templului, numită Hanukkàh, dar care devenise importantă pentru conţinutul ei
mesianic şi politic. În această sărbătoare avea loc reconsacrarea simbolică a
templului făcută prima dată în anul 164 înainte de Cristos, după victoria lui
Israel împotriva regelui Siriei, Antioh al IV-lea Epifaniu, care profanase templu
destinându-l cultului lui Jupiter Olimpic. În fiecare an, se lua apă de la
izvorul Siloe şi în mod simbolic templul era consacrat din nou printr-o
stropirea porţilor sale, dintre care cea mai importantă era cea din partea de
Nord, supravegheată de turnul Antonia şi numită „Poarta oilor” [de la cuvântul
grec pròbaton care înseamnă oaie]
întrucât prin ea treceau oile mânate spre locul sacrificării. Îndată după
binecuvântarea cu apă a acestei porţi, în timpul căreia corul cânta: „Aceasta
este poarta Domnului; ce drepţi vor intra prin ea” (Ps 117/118,20), oile treceau pentru a fi introduse în templu şi
îndreptate spre sacrificiu.
În timp ce vorbea, Isus privea pe evreii care treceau prin „Poarta oilor” și intrau în curtea templului pentru a-l întâlni pe Dumnezeu în rugăciune. Ne putem imagina care erau gândurile şi sentimentele lui Isus! Luând parte la ritualul religios, Isus era conştient că el este păstorul turmei lui Dumnezeu şi în acelaşi timp poarta mântuirii.
Cristos subliniază înainte de
toate că el este păstorul cel adevărat pentru că – spre deosebire de mercenar
care vine să fure oile – el vine să-și dea viaţa pentru binele lor. Isus se
compară cu „poarta oilor”. „Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare
prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar; dar cel care intră pe poartă
este păstorul oilor” (vv. 1-2). Păstorul intră în staulul oilor prin singura
intrare legitimă: poarta. Prin ea trebuie să trecem dacă vrem să fim cu
adevărat păstori. Cei care nu trec prin poartă sunt „hoți și tâlhari”. Aceștea din urmă vin pentru a fura, a ucide
şi a distruge. Falsul păstor se gândeşte la el însuşi şi se foloseşte de oi.
Adevăratul păstor se gândeşte la oi şi se dăruieşte pe sine însuşi. Isus a
venit pentru „a caută şi a salva ceea ce era pierdut”. Caracteristica
adevăratului păstor este dăruirea de sine.
Ceea ce urmează este consecinţa
aceasta: paznicul – adică Tatăl – deschide staulul păstorului, care cheamă oile
una câte una, le conduce afară şi merge înaintea lor. Ele – ca răspuns – îl urmează
pentru că ascultă şi cunoaște vocea sa.
Astăzi celebrăm Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații. „Aș vrea să mă opresc asupra dimensiunii misionare a chemării creștine – spune papa Francisc. Cine se lasă atras de glasul lui Dumnezeu și a pornit în urmarea lui Isus descoperă foarte repede, înlăuntrul său, dorința de ne suprimat de a duce vestea bună fraților, prin evanghelizare și prin slujirea în caritate. Toți creștinii sunt constituiți misionari ai Evangheliei!” „În fața senzației răspândite a unei credințe obosite sau reduse la simple «datorii de îndeplinit», tinerii noștri au dorința de a descoperi fascinația mereu actuală a figurii lui Isus, de a se lăsa interogați și provocați de cuvintele sale și de gesturile sale și, în sfârșit, de a visa […] o viață pe deplin umană, bucuroasă să se dedice în iubire”. Să ne rugăm cu insistenţă pentru ca toate comunităţile de credincioşi să aibă în mijlocul lor prezenţa unui preot – păstor.
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu