† Înălțarea Sfintei Cruci: „Ceasul” gloriei Domnului [14 septembrie 2025]

 Sfânta Elena cu Crucea [Public domain].

„Ceasul” gloriei Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (14 septembrie 2025)

Lecturi biblice:  Numerilor 21,4b-9; Filipeni 2,6-11; Evanghelia Ioan 3,13-17; lecturi biblice

Omilie

Astăzi celebrăm „Înălțarea Sfintei Cruci”. Tema crucii este departe de umanitatea contemporană. Crucea a fost și rămâne un discurs „scandalos”, neauzit și neascultat pentru majoritatea oamenilor. Totuși pentru înțelegerea de sine, a lumii și a ființei umane este aceasta: crucea lui Cristos. Ce înseamnă crucea pentru creștin? Ce înseamnă să plantezi crucea pe drumurile lumii?...

Înălțarea Sfintei Cruci este legată de lumea orientală și bizantină. Pe 13 septembrie 335, sfânta Elena și Constantin au făcut să se consacre Bazilica Învierii [ἀνάστασις – anastasis, în greacă] din Ierusalim, devenind sub latini Bazilica Sfântului Mormânt. Este un edificiul solemn, monumental, care cuprindea dealul Calvarului și Mormântului lui Cristos, așa cum se poate vedea și astăzi. Sărbătoarea de astăzi, de la 14 septembrie, își are originea în venerarea crucii lui Isus în amintirea victoriei împăratului Heraclius, din Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin), asupra perșilor [în anul 630], căci perșii au sustras relicviile crucii și au fost readuse înapoi la Ierusalim în procesiune.

Textele biblice descriu misterul lui Cristos ca o mișcare de coborâre și înălțare [katábasis – anábasis, în greacă]. Fiul Dumnezeului celui viu a fost glorificat după ce a atins culmea umilinței. Prima lectură vede în ridicarea șarpelui o profeție a lui Isus răstignit, umilit în moarte, dar și ridicat deasupra lumii de Dumnezeu: „fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (Num 21,8). A doua lectură prezintă mișcarea de coborâre și urcare a Domnului în imnul cristologic: „ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului […]; s-a umilit […]; pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat” (Fil 2,7.8.9). În Evanghelia după Ioan este descrisă coborârea și urcarea în lumina viitoarei înălțări: „nimeni nu a urcat la cer, decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului” (In 3,13) și leagă figura șarpelui ridicat de Moise în deșert cu răstignirea lui Mesia: „după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică”  (In 3,14-15). Pentru a exprima acest concept, Ioan folosește schema „înălțării” sau „exaltării” Domnului.

† Duminica a 23-a de peste an [C]: Urmarea deplină a Domnului [7 septembrie 2025]

Mulțimea care îl urma pe Isus. 

Urmarea deplină a Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (7 septembrie 2025)

Lecturi biblice:  Înţelepciunii 9,13-18b; Filemon 1,9b-10.12-17; Evanghelia Luca 14,25-33; lecturi biblice

Omilie

Tema liturgiei de astăzi este aceea a adevăratei înțelepciuni care se concentrează asupra uceniciei ca cunoașterea lucrurilor cerești, la care se ajunge implicând o cunoaștere adâncă a realității: e înțelepciunea crucii – urmarea deplină a Domnului. Prima lectură subliniază înălțimea gândului lui Dumnezeu, ce este comunicat omenirii prin darul înțelepciunii și al Duhului: „Cine poate cunoaşte planul lui Dumnezeu şi cine se va gândi la ce vrea Domnul? […] Cine ar fi cunoscut planul tău, dacă nu i-ai fi dat înţelepciunea şi nu l-ai fi trimis pe Duhul Sfânt din înălţimi?” (Înț 9,13.17). Evanghelia indică drumul discipolului creștin ca o cale de iluminare întemeiată pe înțelepciunea crucii: „cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu” (Lc 14,27). A doua lectură prezintă fructul uceniciei: nașterea de sus – în botez –  ce ne face frați și surori și ne transformă relațiile umane din interior, astfel raportul dintre stăpân și sclav este fără a avea nevoie să desființăm sclavia: „Eu, Paul, acum bătrân şi prizonier al lui Cristos Isus: te rog pentru copilul meu, pentru Onesim, căruia i-am dat naştere în lanţuri” (Flm 1,9-10). Este o relație „de mare preț”: e exigentă, dar autentică, capabilă să realizeze dorința profundă de comuniune din om, precum este iubirea ce o susține și o menține vie.