† Trupul și Sângele Domnului [B]: Euharistia – „soarele” nostru pe pământ [30 mai 2024]

 Euharistia – „soarele” nostru pe pământ

pr. Isidor Chinez (30 mai 2024) 

Lecturi biblice:  Exod 24,3-8; Evrei 9,11-15; Evanghelia Marcu 14,12-16.22-26; lecturi biblice

Omilie

În solemnitătea de astăzi a Trupului și Sângelui Domnului, liturgia ne cheamă să vorbim despre iubirea sa și ne face părtași la propria sa viață prin pâinea și vinul care devin trupul și sângele său. Suntem invitați să contemplăm și să trăim misterul Euharistiei care este izvorul și centrul vieții Bisericii și să reflectăm asupra temei alianței concepută în termenii de ospăț jertfelnic. Prima lectură relatează alianța de pe muntele Sinai prin stropirea cu sânge: „Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în vase, iar cu cealaltă jumătate a stropit altarul. […] Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: «Iată sângele alianţei pe care a făcut-o Domnul cu voi potrivit tuturor acestor cuvinte»” (Ex 24,6.8). Evanghelia după Marcu prezintă instituirea Euharistiei în timpul Ultimei Cine: „În timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a spus: «Luaţi, acesta este trupul meu!» Apoi, luând potirul şi mulţumind, l-a dat lor şi au băut din el toţi. Şi le-a spus: «Acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi»” (Mc 14,22-24). A doua lectură descrie preoția lui Cristos constă în jertfa sângelui său: „Cristos, devenit marele preot […] a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică” (Evr 9,11-12). Sângele și jertfa stabilește alianța veșnică – este motivul repetat al întregii liturgii de astăzi.

† Sfânta Treime [B]: Măreția „darului” Sfintei Treimi [26 mai 2024]

(Numele), eu te botez în numele Tatălui și la Fiului și al Duhului Sfânt!

 

Măreția „darului” Sfintei Treimi

pr. Isidor Chinez (26 mai 2024) 

Lecturi biblice: Deuteronom 4,32-34.39-40; Romani 8,14-17; Evanghelia Matei 28,16-20; lecturi biblice

Omilie

Celebrăm astăzi Sfânta Treimei. Este rod al manifestării misterului lui Dumnezeu, în întregime revelat Bisericii cu darul Duhului Sfânt. Este un mister [mysterion, în greacă, sacramentum, în latină); e o realitate care dă salvare și face vizibil harul în noi, bărbați și femei, „pregătit” după „chipul” lui Dumnezeu Treime. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt este o comunitate a iubirii veșnice. Isus ne-a revelat ceea ce putem înțelege și trăi din această existență de neimaginat. Dar este de necrezut că, după ce ne-a creat după chipul său, ne-a ales ca „locuința” sa preferată. Numai Domnul, murind pentru noi și înviind, ne-a putut convinge să credem aceasta. Euharistia este locul ce realizează acest miracol vizibil. Lecturile biblice de astăzi ne fac să înțelegem cum Dumnezeu nu a voit să ne descopere cine este, dar mai degrabă că el este „Dumnezeu–cu–noi”, aproape de noi, ne iubește, merge cu noi, este interesat de istoria noastră, are grijă de fiecare dintre noi, începând de la cei mai mici și săraci. Prima lectură este conștentizarea Israelului de alegerea lui Dumnezeu care l-a făcut poporul său și l-a trecut de la  sclavia la libertate: „a mai încercat vreun dumnezeu să vină să-şi ia un popor din mijlocul unui alt popor, cu încercări, cu semne, cu minuni, cu lupte, cu mână puternică şi braţ întins, cu fapte mari înfricoşătoare, cum a făcut pentru voi Domnul Dumnezeul vostru în Egipt, înaintea ochilor voştri?” (Dt 4,34). Evanghelia după Matei prezintă finalul unde Cel Înviat își  trimite apostolii pentru a-i boteza națiunile: „aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!” (Mt 28,19). A doua lectură are ca element principal darul Duhului primit în botez, cu care suntem introduși în paternitatea divină: „aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: «Abba, Tată!»” (Rom 8,15); „suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos”, Fiul său (Rom 8,17). Domnul să ne ajute să înțelegem măreția acestui „dar”!

† Coborârea Duhului Sfânt (Rusaliile) [B]: Duhul „prelungește” timpul și spațiul Celui Înviat [19 mai 2024]

 

Duhul „prelungește” viața Celui Înviat

pr. Isidor Chinez (19 mai 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,1-11; Galateni 5,16-25; Evanghelia Ioan 15,26-27; 16,12-15; lecturi biblice

Omilie

Cu Rusaliile – sărbătoarea de astăzi – se încheie timpul pascal care a fost centrat pe moartea și învierea lui Isus. Dar ce sunt Rusaliilie? Este sărbătoarea înțelegerii, a  unirii, a comuniunii umane; e ziua consacrată solemnității Duhului Sfânt. Domnul înviat, așa cum a promis, dăruiește pe Duhul Sfânt discipolilor și întregii Biserici. Duhul ne face fii în Fiul și ne dă putere să îndeplinim misiunea lui Cristos: este salvarea omenirii. Acest „dar”, pe care l-am primit la botez, se reînnoiește în fiecare zi. Astfel putem învinge orice teamă, slăbiciune și să anunțăm, cu mărturia vieții, evanghelia Domnului. Liturgia Cuvântului în ziua de Rusalii începe în fiecare an cu relatarea revărsării Duhului asupra apostolilor adunaţi în cenaclu: e coborârea limbilor de foc pe capetele ucenicilor. Este un simbol al luminii ce trebuie să strălucească în întunericul lumii. Acest foc care se desparte în limbi este semnul solidarităţii ce trebuie să fie a noastră cu oamenii din toate ţările lumii. Fapte Apostolilor deschide liturgia de astăzi: este un fragment obligatoriu în fiecare an [din anul liturgic A B C]. Sărbătoarea Rusaliilor începe prin „memoria” evenimentului ce constituie botezul Bisericii. Din acel moment apostolii dobândesc puterea necesară anunțului evangheliei. A doua lectură se concentreze asupra roadelor Duhului pe care un credincios le poate aștepta de la primirea Duhului. Paul se adresează evreilor și păgânilor, bărbaților și femeilor, sclavilor și oamenilor liberi. El amintește că Duhul ne permite să-l cunoaștem pe Dumnezeu așa cum îl cunoaștem pe Isus. Apostolul recomandă o viață orientată pe Duhul Sfânt. Evanghelia după Ioan relatează un text din discursul „cărții gloriei lui Isus” de la Ultima Cină, în care menţionează promisiunea Duhului ca „ghid interior” – „Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul” (In 16,13) – ce luminează conştiinţa și inteligența discipolilor. Domnul îi asigură promițându-l pe Duhul Sfânt: nu vor fi singuri având prezența lui Dumnezeu prin Spirit. Este „prelungirea” timpului și spațului Celui Înviat!

† Duminica a 7-a a Paştelui [B]: Misiunea noastră: să fim martorii Domnului [12 mai 2024]

Rugăciunea lui Isus. 

Misiunea noastră: să fim martorii Domnului

pr. Isidor Chinez (12 mai 2024) 

Lecturi biblice:  Faptele Apostolilor 1,15-17.20a.20c-26; 1Ioan 4,11-16; Evanghelia Ioan 17,11b-19; lecturi biblice

Omilie

După Înălțarea Domnului – așa cum citim în Faptele Apostolilor – Biserica trebuie să-și dea seama cum să trăiască până la întoarcerea lui Isus. Mai întâi: despre alegerea în locul lui Iuda a altuia: „atunci au tras la sorţi pentru ei şi sorţul a căzut pe Matia, iar el a fost adăugat cu cei unsprezece apostoli” (Fap 1,26). Limbajul rămânerii în Dumnezeu și în iubire sa este folosit de a doua lectură unde sfântul Ioan anunță prezența lui Dumnezeu și a Duhului său: „dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, şi noi suntem datori să ne iubim unii pe alţii”; „ne-a dat din Duhul său” (1In 4,11.13). Prin urmare, acțiunile noastre trebuie să reflecte această iubire. Textul din evanghelie este „rugăciunea lui Isus” pentru „prietenii” săi: „păzeşte-i de Cel Rău […]; consacră-i în adevăr!” (In 17,15.16). Domnul cere ca lucrarea sa să fie continuată de discipolii săi atunci când el nu mai este prezent fizic printre ei. Este misiunea noastră: să fim martorii lui Isus!

† Înalțarea Domnului [B]: Modul nou de „a fi” în Dumnezeu, în Biserică și în lume [9 mai 2024]

Înălțarea Domnului de Fritz von Uhde. 

Modul nou de „a fi” în Dumnezeu, în Biserică și în lume

pr. Isidor Chinez (9 mai 2024) 

Lecturi biblice:  Faptele Apostolilor 1,1-11; Efeseni 4,1-13; Evanghelia Marcu 16,15-20; lecturi biblice

Omilie

Înălțarea Domnului este un mod nou de „a fi” în Dumnezeu, în Biserică și în lume. Cu înălțarea sa, Isus nu a mers în altă parte sau mai „sus”; e intrarea în eternitate a întregii ființe umane: e primirea de către Dumnezeu a „omului-Dumnezeu” ce nu urcă spre altă dimensiune, ci întră în dimensiunea originară, inițială, restaurată prin Misterul Pascal. Cerul nu este alt spațiu sau un loc în care se va ajunge „mâine”… Este un mister: nu se poate ajunge la Tatăl fără să fi fost mai întâi „coborât” și „înălțat”. Înălțarea Domnului a fost înțeleasă în primele secole ale Bisericii în strânsă relație cu Paștele și cu mișcarea de „coborâre” și „ridicare” a Domnului ce caracterizează viața de Isus. Vechile omilii de Paști citau înălțarea Domnului ca „viața ce iese din mormânt, ca o vindecarea ce iese din rană, ca o învierea ce iese din cădere și înălțarea care iese din coborâre”. Biserica primară nu a citit plecarea lui Isus ca pe o dispariție, ci ca o „ridicare” a Celui care era și rămâne prezent, chiar și atunci când nu mai este vizibil privirii umane. Tocmai această prezență-absență este motivul dominant al lecturilor de astăzi. Înălțarea lui Isus la „dreapta Tatălui” înseamnă încheierea misiunii sale vizibile și palpabile în această lume, dar marchează și începutul misiunii Bisericii de-a lungul istoriei. Biserica urmărește doar răspândirea evangheliei: e cuvântul și mărturia fidela și perseverentă a creștinilor. Liturgia Înălțării se deschide cu relatarea lui Luca în Faptele Apostolilor: este plecarea Celui Înviat din lume. Descrie ultima întâlnire dintre Isus și discipolii săi care primesc împuternicirea de a vorbi și a lucra în numele lui ca să-i fie martori pe tot pământul: „însă când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori […] până la marginile pământului” (Fap 1,8). Acest lucru nu se poate realiza fără darul Duhului revărsat asupra Bisericii la Rusalii. Evanghelia după Marcu este istorisirea înălțării Domnului, ce a avut loc după ultimul discurs rostit de Isus către cei unsprezece. E ultima învățătură și împuternicirea misionară către discipoli: „mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!” (Mc 16,15). În lectura a doua, apostolul Paul evocă în mod clar o „înălțare” la cer a lui Isus: „ce înseamnă «s-a ridicat», dacă nu faptul că a şi coborât în locurile cele mai de jos ale pământului? Cel care a coborât este acelaşi cu cel care s-a ridicat deasupra tuturor cerurilor ca să împlinească toate” (Ef 4,9-10).

† Duminica a 6-a a Paştelui [B]: „Testamentul” Domnului: „rămâneţi în iubirea mea!” [5 mai 2024]

Împreună! 

„Testamentul” Domnului: „rămâneţi în iubirea mea!”

 pr. Isidor Chinez (5 mai 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 10,25-26.34-35.44-48;  1Ioan 4,7-10; Evanghelia Ioan 15,9-17; lecturi biblice

Omilie

Domnul ne-a lăsat ca „testament” înainte de a se întoarce la Tatăl: „rămâneţi în iubirea mea!” (In 15,10).  Aceste cuvinte au „traversat” timpul și se întâlnesc cu noi astăzi. Mântuirea nu este un beneficiu evreiesc sau creștin, ci este pentru toți oamenii, deoarece iubirea lui Dumnezeu nu se limitează la un singur popor, ci se revarsă asupra tuturor copiilor săi. Domnul ne-a cerut să-i iubim pe toți oamenii fără nici o deosebire; să nu ne uităm la originea, confesiunea religioasă sau chiar comportamentul moral. Păgânii sunt fii ai lui Dumnezeu ca și israeliții. Apostolul Petru ajunge până la a afirma că sunt ale aceleași bunăvoințe divine: „acum înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci în orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut” (Fap 10,34-35). Să fii iubit, înainte de a te naște!... Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Isus, Fiul său, pentru ca toți oamenii să devină fii ai săi și să formeze o singură familie: „în aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1In 4,10). În evanghelia de astăzi, Domnul nu se mulțumește să ne facă frați ai săi; el vrea să devenim prieteni: „voi sunteţi prietenii mei […], pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute” (In 15,14.15). Isus permite să împărtășim cele mai profunde și inaccesibile bogății: ne-a făcut să cunoaștem relația sa de iubire cu Tatăl. „Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi” (In 15,9). Ești iubit!... Rezultă un alt fapt: fiecare ființă vie „respiră” iubire și comuniune: „rămâneţi în iubirea mea!”  E „testamentul” Domnului!