† Trupul și Sângele Domnului [B]: Euharistia – „soarele” nostru pe pământ [30 mai 2024]

 Euharistia – „soarele” nostru pe pământ

pr. Isidor Chinez (30 mai 2024) 

Lecturi biblice:  Exod 24,3-8; Evrei 9,11-15; Evanghelia Marcu 14,12-16.22-26; lecturi biblice

Omilie

În solemnitătea de astăzi a Trupului și Sângelui Domnului, liturgia ne cheamă să vorbim despre iubirea sa și ne face părtași la propria sa viață prin pâinea și vinul care devin trupul și sângele său. Suntem invitați să contemplăm și să trăim misterul Euharistiei care este izvorul și centrul vieții Bisericii și să reflectăm asupra temei alianței concepută în termenii de ospăț jertfelnic. Prima lectură relatează alianța de pe muntele Sinai prin stropirea cu sânge: „Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în vase, iar cu cealaltă jumătate a stropit altarul. […] Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: «Iată sângele alianţei pe care a făcut-o Domnul cu voi potrivit tuturor acestor cuvinte»” (Ex 24,6.8). Evanghelia după Marcu prezintă instituirea Euharistiei în timpul Ultimei Cine: „În timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a spus: «Luaţi, acesta este trupul meu!» Apoi, luând potirul şi mulţumind, l-a dat lor şi au băut din el toţi. Şi le-a spus: «Acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi»” (Mc 14,22-24). A doua lectură descrie preoția lui Cristos constă în jertfa sângelui său: „Cristos, devenit marele preot […] a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică” (Evr 9,11-12). Sângele și jertfa stabilește alianța veșnică – este motivul repetat al întregii liturgii de astăzi.

Prima lectură luată din cartea Exodului (Ex 24,3-8) semnalează încheierea alianței dintre Dumnezeu și poporul său cu un sacrificiu şi cu ritul sângelui, care avea menirea de a ratifica alianța. Domnul ia inițiativa: oferă un pact lui Israel. Ea include: centralitatea Cuvântului proclamat și acceptat de popor, jertfa ca sigiliul al alianței și semn al mărturiei ca piatră de aducere-aminte. Sunt prezente toate elementele fundamentale ale jertfelor oferite divinității: altarul, preotul, victima înjunghiată, sângele vărsat. În alte religii jertfa era un dar făcut divinității pentru a o face să obțină favoruri. Aici sângele are valoare simbolică: vărsat pe altar și asupra poporului exprimă „consangvinitatea”, adică comuniune de viață între Dumnezeu și poporul său. O comuniune care, pentru a exista, trebuie să aibă respectarea poruncilor: „Moise a venit şi a istorisit poporului toate cuvintele Domnului şi toate hotărârile. Tot poporul a răspuns într-un glas: «Tot ce a spus Domnul, vom face»” (v. 3). Ritul ar fi gol dacă nu ar exprima o viață care se exprimă prin sângele cu care Moise a stropit altarul, ce reprezină pe Dumnezeu, şi poporul care îl primește pe Domnul și aderă la el necondiționat. Relația cu Dumnezeu se bazează așadar nu pe un schimb de favoruri între Dumnezeu și om, ci pe fidelitatea față de Dumnezeu care se realizează prin practicarea acelor valori fundamentale care sunt dreptatea și solidaritatea. Această alianță a fost înlocuită de alianța nouă și veșnică încheiată în sângele Fiului lui Dumnezeu: Isus Cristos.

A doua lectură luată din Scrisoarea către Evrei (Evr 9,11-15) este o omilie liturgică, scrisă spre sfârșitul primului secol de un preot evreu devenit creștin. El dedică întreg capitol nouă al scrisorii pentru a demonstra iudeo-creștinilor superioritatea preoţiei lui Cristos faţă de preoţia Vechiului Testament. Isus este descris ca fiind marele preot veşnic al noii alianţe. Textul din liturgia de astăzi relatează partea referitoare la Cristos, Mesia. Noua idee care reiese din acest fragment este trecerea de la „materialitatea” jertfei – vărsarea sângelui animalui – la spiritualizarea și interiorizarea sacrificiului noii alianțe deoarece în Isus umanitatea sa oferită o singură dată dobândește valoare eternă şi universală irepetabilă şi de aceea declară depășite jertfele care se repetă fără încetare. Interpretarea jertfei morții lui Isus este elaborată în mod explicit pentru prima dată. În lumina ritualurilor de sacrificiu ale evreilor, moartea lui Isus este explicată ca un sacrificiu care elimină păcatele și reînnoiește alianța dintre Dumnezeu și omenire: „dacă sângele de ţapi […] cu care sunt stropiţi cei întinaţi îi sfinţeşte spre curăţia trupului, cu cât mai mult sângele lui Cristos, care […] s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăţa conştiinţa voastră de faptele moarte, spre a aduce cult Dumnezeului celui viu” (v. 13-14). Dar, atenție! Isus nu a îndeplinit niciun ritual. Jertfa sa are loc nu în templu, ci în viața trăită pentru Dumnezeu și cu Dumnezeu. Efectul jertfei este victoria asupra puterii răului dăruită lui Dumnezeu și fraților. Domnul a obținut iertarea păcatelor întregii omeniri și accesul la viața divină. Este sacrificiul pe altarul crucii. Sângele său a consfințit noua și veșnică alianță. Celebrând Euharistia intrăm și „locuim” în unică și veșnică jertfă a lui Cristos care este victimă și preot în același timp. Acest sacrificiu minunat este oferit ca mâncare și băutură la ospățul euharistic.

Evanghelia după Marcu (Mc 14,12-16.22-26) prezintă Ultima Cină și pleacă de la cererea discipolilor: „unde vrei să mergem să pregătim ca să mănânci Paştele?” (v. 12). Ei sunt dornici să sărbătorească Paștele, care comemorează eliberarea din Egipt. El însuși organizează masa de Paște. Domnul dă un nou sens acestei mese: mielul pascal nu mai este un miel înjunghiat, ci însuși Isus. Evanghelistul evidențiază ceva foarte important: Isus suferă patimile; și-o asuma cu deplina libertate. Îi așteaptă însă un nou Paște, împlinit în sângele Mielului lui Dumnezeu. Realizează noua alianță, care nu este doar eliberarea, ci accesul la cea mai intimă și profundă comuniune cu Domnul. Este ospătului veșnic în „împărăția lui Dumnezeu”!

Prevăzând moartea sa iminentă, oferă ca expresie a darului de sine ce încununează o viață trăită pentru alții: „luaţi, acesta este trupul meu!” (v. 22); „acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi!” (v. 24). Pâinea ruptă și împărțită devine trupul său dăruit; vinul devine sângele său vărsat pentru mulți. Isus nu caută moartea, ci este dispus să-și riște viața pentru o lume mai bună pe care a definit-o ca fiind „împărăția lui Dumnezeu”. Pâinea reprezintă persoana lui Isus așa cum este „consumată” pentru mulți frații, în timp ce sângele reprezintă moartea pe care o înfruntă cu curaj pentru a învinge puterea păcatului și a morții.

Să trăim această zi cu intensitate; să recunoaștem că Euharistia este „soarele” nostru pe pământ!

---

Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989;  Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco,  https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/;    Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G.,  http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;  Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.

---