„Testamentul” Domnului: „rămâneţi în iubirea mea!”
pr. Isidor Chinez (5 mai 2024)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 10,25-26.34-35.44-48; 1Ioan 4,7-10; Evanghelia Ioan 15,9-17; lecturi biblice
Omilie
Domnul ne-a lăsat ca „testament” înainte de a se întoarce la Tatăl: „rămâneţi în iubirea mea!” (In 15,10). Aceste cuvinte au „traversat” timpul și se întâlnesc cu noi astăzi. Mântuirea nu este un beneficiu evreiesc sau creștin, ci este pentru toți oamenii, deoarece iubirea lui Dumnezeu nu se limitează la un singur popor, ci se revarsă asupra tuturor copiilor săi. Domnul ne-a cerut să-i iubim pe toți oamenii fără nici o deosebire; să nu ne uităm la originea, confesiunea religioasă sau chiar comportamentul moral. Păgânii sunt fii ai lui Dumnezeu ca și israeliții. Apostolul Petru ajunge până la a afirma că sunt ale aceleași bunăvoințe divine: „acum înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci în orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut” (Fap 10,34-35). Să fii iubit, înainte de a te naște!... Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Isus, Fiul său, pentru ca toți oamenii să devină fii ai săi și să formeze o singură familie: „în aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1In 4,10). În evanghelia de astăzi, Domnul nu se mulțumește să ne facă frați ai săi; el vrea să devenim prieteni: „voi sunteţi prietenii mei […], pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute” (In 15,14.15). Isus permite să împărtășim cele mai profunde și inaccesibile bogății: ne-a făcut să cunoaștem relația sa de iubire cu Tatăl. „Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi” (In 15,9). Ești iubit!... Rezultă un alt fapt: fiecare ființă vie „respiră” iubire și comuniune: „rămâneţi în iubirea mea!” E „testamentul” Domnului!
În prima lectură (Fap 10,25-26.34-35.44-48), întâlnirea dintre Petru și centurionul Corneliu este un eveniment esențial: este rodul învierii lui Isus și al Rusaliilor. „În orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut” (v. 35). Corneliu este unul dintre ei. Discursul lui Petru încalcă unul dintre canoanele fundamentale ale teologiei ebraice. Pentru a aparține poporului său este suficient doar să faci bine. Dumnezeul lui Abraham este același cu toate națiunile pământului. Domnul revelației vorbește în adâncul conștiinței. Dumnezeu însuși ascultă vocea. Nu este un raționament la care Petru ajunge singur, trăgând consecințele convingerilor sale teologice, ci este sugerat în mod direct de Dumnezeu. „În timp ce Petru mai rostea încă aceste cuvinte, Duhul Sfânt a coborât asupra tuturor celor care ascultau cuvântul. Credincioşii circumcişi care veniseră cu Petru erau uimiţi că darul Duhului Sfânt se revărsase şi asupra păgânilor” (v. 44-45). De fapt, înseamnă depășirea distincției dintre păgâni și evrei: înaintea lui Dumnezeu, datorită mântuirii realizate de Isus, păgânii și evreii sunt în egală măsură „copii”. Atitudinea apostolului deschide o linie care se va dovedi mereu dificilă în istoria Bisericii: păgânii care au devenit creștini. Salvarea vine prin „vestea cea bună”, dar evanghelia nu este atât o doctrină, cât este iubirea lui Dumnezeu care a avut cea mai înaltă manifestare în Isus Cristos. În inima creștinismului și-a făcut loc bunătatea care vine de la Dumnezeu: i-au acceptat iubirea!
În lectura a doua (1In 4,7-10), apostolul Ioan arată realități divine în care am ajuns – niciodată singuri: „iubirea este de la Dumnezeu”, „pentru că Dumnezeu este iubire” (v. 7.8). Ce înseamnă: Dumnezeu este iubire? Sfântul Ioan răspunde la această întrebare: „în aceasta constă iubirea […]: el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (v. 10). Iubirea lui Dumnezeu constă într-un lucru precis, că el a sacrificat pentru noi pe unicul său Fiu. „Dumnezeu este iubire” spune ceva mai mult, adică nu numai ce este iubirea lui Dumnezeu, dar că Dumnezeu însuși este iubire, și anume: înseamnă că însăși natura lui Dumnezeu este iubirea, adică aceea „donație” totală a sinelui. Este una dintre cele mai mari revelații pe care Dumnezeu a făcut-o despre sine însuși. Domnul este iubirea, este izvorul capacității noastre de a iubi. Cine suntem noi? Fiii lui Dumnezeu. Sfântul Ioan ne spune ne iubim ca frații: „să ne iubim unii pe alţii, pentru că iubirea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-l cunoaşte pe Dumnezeu!” (v. 7). Ce înseamnă să iubești? Să-ți faci propria viață un „dar”, așa cum l-a făcut Isus.
Prima dată când vorbim despre iubire, evanghelistul Ioan vorbește despre iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. În evanghelia a patra sunt două porunci: a crede în Isus și a iubi frații. În acest text (In 15,9-17), Domnul declară că apostolii nu mai sunt slujitori, ci sunt prieteni: „Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute” (v. 15). Astfel, indică tuturor creștinilor că pot fi prietenii Domnului dacă observă normele sale: „voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (v. 14): „aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii!” (v. 12). Isus îi iubește pe oameni cu aceeași iubire cu care este iubit de Tatăl, într-un mod deplin, desăvârșit, dezinteresat: „aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi” (v. 9). Domnul le cere doar să fie implementat de fiecare în viața lor. „Poruncile” la care face apel nu sunt paragrafe ale legii, ci formele poruncii iubirii: „aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu!” (v. 12). Evanghelia a șters legile religioase evreiești și nu pare dispusă să aprobe o alta. Cea mai mare poruncă este iubirea. Unica interdicție, pentru evanghelist, este ura. Creștinii trăiesc cu Domnul și în el și își iubesc frații, ca și el, până la a-și da viața.
În texul lui Ioan, se insistă asupra modalității iubirii: o iubire „totală”, tipic creștină, indicată de expresia „aşa cum v-am iubit” (v. 9). Iată diferența explicată de Isus: „nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (v. 13). Iată ce înseamnă pentru Domnul când se vorbește despre iubire: o iubire care nu se cruță pe sine, ci este dispusă să dea totul, chiar și viața. Dacă nu este până la capăt, iubirea creștină – ca orice sentiment uman – devine retorică sau teorie... și chiar noi, credincioșii, riscăm uneori să golim cuvântul „a iubi” de orice sens, dacă nu-i dăm cel folosit de Isus: a-și da viața.
„Rămâneţi în iubirea mea!” (v. 9). Este verbul „a rămâne” [în greacă ménein] pe care evanghelistul îl repetă: e sinonimul „a cunoaște”, „a înțelege”. Dumnezeu nu are o locuință, ci este el însuși un refugiu, o locuință pentru om. În el, oamenii găsesc siguranță, liniște, pace. A rămâne în iubire înseamnă a te lăsa pătruns de iubirea Domnului. Iată, deci, ce li se cere credincioșilor să facă: să rămână în iubire primită de la Tatăl și de la Fiul. Pentru a face acest lucru, discipolii trebuie să se iubească. Este „lanțul iubirii” în Ioan: „Tatăl îl iubește pe Isus; Isus îi iubește pe discipoli; iar ei trebuie să se iubească unul pe altul” (Raymond E. Brown). Este într-o strânsă legătură de iubire: iubirea primită de la Tatăl, în Isus Cristos, Domnul [Kyrios, în greacă], este trăită de credincioși!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu