miercuri, 8 mai 2024

† Înalțarea Domnului [B]: Modul nou de „a fi” în Dumnezeu, în Biserică și în lume [9 mai 2024]

Înălțarea Domnului de Fritz von Uhde. 

Modul nou de „a fi” în Dumnezeu, în Biserică și în lume

pr. Isidor Chinez (9 mai 2024) 

Lecturi biblice:  Faptele Apostolilor 1,1-11; Efeseni 4,1-13; Evanghelia Marcu 16,15-20; lecturi biblice

Omilie

Înălțarea Domnului este un mod nou de „a fi” în Dumnezeu, în Biserică și în lume. Cu înălțarea sa, Isus nu a mers în altă parte sau mai „sus”; e intrarea în eternitate a întregii ființe umane: e primirea de către Dumnezeu a „omului-Dumnezeu” ce nu urcă spre altă dimensiune, ci întră în dimensiunea originară, inițială, restaurată prin Misterul Pascal. Cerul nu este alt spațiu sau un loc în care se va ajunge „mâine”… Este un mister: nu se poate ajunge la Tatăl fără să fi fost mai întâi „coborât” și „înălțat”. Înălțarea Domnului a fost înțeleasă în primele secole ale Bisericii în strânsă relație cu Paștele și cu mișcarea de „coborâre” și „ridicare” a Domnului ce caracterizează viața de Isus. Vechile omilii de Paști citau înălțarea Domnului ca „viața ce iese din mormânt, ca o vindecarea ce iese din rană, ca o învierea ce iese din cădere și înălțarea care iese din coborâre”. Biserica primară nu a citit plecarea lui Isus ca pe o dispariție, ci ca o „ridicare” a Celui care era și rămâne prezent, chiar și atunci când nu mai este vizibil privirii umane. Tocmai această prezență-absență este motivul dominant al lecturilor de astăzi. Înălțarea lui Isus la „dreapta Tatălui” înseamnă încheierea misiunii sale vizibile și palpabile în această lume, dar marchează și începutul misiunii Bisericii de-a lungul istoriei. Biserica urmărește doar răspândirea evangheliei: e cuvântul și mărturia fidela și perseverentă a creștinilor. Liturgia Înălțării se deschide cu relatarea lui Luca în Faptele Apostolilor: este plecarea Celui Înviat din lume. Descrie ultima întâlnire dintre Isus și discipolii săi care primesc împuternicirea de a vorbi și a lucra în numele lui ca să-i fie martori pe tot pământul: „însă când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori […] până la marginile pământului” (Fap 1,8). Acest lucru nu se poate realiza fără darul Duhului revărsat asupra Bisericii la Rusalii. Evanghelia după Marcu este istorisirea înălțării Domnului, ce a avut loc după ultimul discurs rostit de Isus către cei unsprezece. E ultima învățătură și împuternicirea misionară către discipoli: „mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!” (Mc 16,15). În lectura a doua, apostolul Paul evocă în mod clar o „înălțare” la cer a lui Isus: „ce înseamnă «s-a ridicat», dacă nu faptul că a şi coborât în locurile cele mai de jos ale pământului? Cel care a coborât este acelaşi cu cel care s-a ridicat deasupra tuturor cerurilor ca să împlinească toate” (Ef 4,9-10).

În prima lectură (Fap 1,1-11) sunt întrebările apostolilor și a primei comunități care așteptau revenirea Domnului ca fiind iminentă: „cei care se adunaseră l-au întrebat, zicând: «Doamne, în acest timp vei restabili împărăţia lui Israel?»” (v. 6). Sfântul Luca, cu scena înălțării, eliberează comunitățile de deziluzia unei așteptări sterile. Îi invită să-și asume conștient și activ continuarea misiunii lui Isus de a duce evanghelia la marginile lumii și până la sfârșitul istoriei: „însă când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginile pământului” (v. 8). Paul îi invită pe creștini să nu neglijeze îndatoririle concrete ale lumii. Prima caracteristică este credința creștină în Cristos: este unica rațiune de a fi Biserică, așa cum prezentă Faptele Apostolilor. Aceasta înseamnă că o Biserică care nu trăiește de la sine și pentru sine. Împărăția lui Dumnezeu se construiește cu puterea Celui Înviat, nu cu sprijinul „domniilor” acestei lumi. Vrem sau nu vrem, nu există altă cale decât acesta: credința creștină.

În lectura a doua începe partea exortativă sau de „îndemn” a Scrisorii către Efeseni (Ef 4,1-13). „Îndemnul” vine de la Paul care a aprofundat misterul lui Cristos, ce a oferit mântuirea evreilor și păgânilor – căci el este „pacea noastră”, deoarece el a împăcat omenirea prin cruce. Este îndemnul spre comunitatea din Efes care continuă să trăiască din harul pe care l-au primit. Mărturisește că Isus glorios este izvorul oricărui dar dat Bisericii: „fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Cristos” (v. 7). Aici se face o aluzie la faptul că Domnul oferă lumii darul Duhului, care actualizează legea iubirii: căci „Scriptura spune: «Ridicându-se în înălţime, a dus captivă captivitatea, a dat daruri oamenilor»” (v. 8). Psalmul [Ps 68,19] este recitat de evrei la Rusalii și evocă rolul lui Moise care, urcându-se pe Sinai, a primit Legea ca să o dea poporului. Paul aplică acest text lui Cristos glorios, care s-a înălțat le ceruri, dar coboară în Biserică, asemenea Duhului Sfânt la Rusalii, pentru a-I comunica darurile sale. Apostolul îi cere lui Dumnezeu înțelepciune pentru creștinii săi: „vă îndemn, eu, prizonierul în Domnul, să umblaţi în mod vrednic de chemarea pe care aţi primit-o: cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii” (v. 1-3). Nu este vorba de înțelepciunea umană, ci de inteligența de a înțelege misterul Bisericii. Îi cere lui Dumnezeu să lumineze ochii inimii, astfel încât să înțeleagă cât de mare este speranța la care au fost chemați: „Este un singur trup şi un singur Duh […]. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi” (v. 4-6). Completează și recomandă să nu uite de viața lor deoarece nu este cuprinsă în orizontul acestei lumi, căci chiar dacă suntem angajați în activitățile acestei vieți așteaptăm mereu ca Domnul să se întoarcă pentru a-i lua cu el.

Încheierea Evangheliei după Marcu (Mc 16,15-20) este o încurajare pentru Biserică. Domnul este deja glorificat și se prezintă apostolilor pentru a le încredința misiunea pe care el a început-o și pe care trebuie să o continue în mod vizibil: „Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura! Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat” (v. 15-16). Isus nu se îndepărtează până când va fi prezent și activ pentru totdeauna prin ei și urmașii lor. Textul nu este amplu, dar cu siguranță este bogat în idei teologice. Destinația universală este anunțului evangheliei, mai mult decât în Matei (cf. Mt 28,18-20) și Luca (cf. Lc 24,50-53). Domnul își trimite ucenicii să vestească învierea sa tuturor oamenilor. Acest anunț nu este ușor credibil, întrucât depășește tiparele de experiență și raționament; împlică un consimțământ de credință la un fapt care nu s-a verificat niciodată unui om, nici nu este științific previzibil că poate să se realizeze vreodată. Cum vor dovedi ucenicii temeinicia sau seriozitatea anunțului lor? Evanghelistul Marcu răspunde la această întrebare: discipolii vor fi credibili, pentru că mărturia lor va fi validată prin semne că Dumnezeu va lucra pentru a susține cuvintele lor. E o mențiune ce nu trebuie subestimat: „Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor scoate diavoli, vor vorbi limbi noi, vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca” (v. 17-18). Sunt exorcismele, darul limbilor, al vindecării și imunitatea față de amenințările naturale. Sunt semnele care îi vor însoți pe discipoli în greaua lor mărturie în fața lumii. Înseamnă că Isus este prezent acum decât era mai înainte. Depinde de noi să discernem prezența lui în Scriptură: ni se descoperă cuvântul prin care Isus ne vorbește, ne atinge inima, ne convertește, ne transformă! Să credem: „Domnul lucra cu ei şi le întărea cuvântul prin semnele care-i însoţeau” (v. 20). Isus acționează cu noi, pentru noi, deși a fost ridicat la cer ca să mijlocească pentru noi la dreapta Tatălui, locuiește cu noi, este prezent cu noi în inimile noastre, este cu noi în drumul nostru ce ne conduce în casa Tatălui!


Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989;  Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco,  https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/;    Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G.,  http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;  Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu