marți, 24 decembrie 2024

† Nașterea Domnului [Ziua Crăciunului] (A B C): Să ne lăsăm iluminați de Domnul făcut trup [25 decembrie 2024]

Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi!

Birth of Jesus scene from 'Jesus of Nazareth' (1977).
 
Să ne lăsăm iluminați de Domnul făcut trup

pr. Isidor Chinez  capelă, Adjudeni (25 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Isaia 52,7-10; Evrei 1,1-6; forma prescurtată: Evanghelia Ioan 1,1-5.9-14; lecturi biblice

Omilie

În ziua Nașterii Domnului, Liturghia Cuvântului ne propune trei celebrări euharistice – noaptea, zorii zilei și ziua – câte trei lecturi. Noaptea este relatată nașterea lui Isus din Maria la Betleem: un eveniment arătat de un înger păstorilor, care reprezintă „săracii Domnului” sau „restul lui Israel”. În zorii zilei este vizita păstorilor la iesle și contemplarea salvatorului lumii. Evanghelistul Luca amintește că „Maria păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (Lc 2,19). La Liturghia Zilei ascultăm prologul sfântului Ioan, evanghelist: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu […] Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!” (In 1,1.14). Text ne descoperă că acel Prunc venit în lume este într-adevăr „Cuvântul lui Dumnezeu”. El este Fiul care trăiește în Dumnezeu din veșnicie, așa cum mărturisim în Crez: „Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Evanghelistul ne spune cine este Cuvântul [Logos-ul, în greacă] care s-a făcut trup sau carne și a locuit între noi. O, ce mare mister! Da, Dumnezeu s-a făcut om, și a locuit între noi, pământenii! Nu e departe de noi; este aproape, e „Emanuelul”, „Dumnezeu-cu-noi”. Nu e străin: are o față, aceea a lui Isus. Să ne lăsăm iluminați de „Cuvântul făcut trup!”

Lectura întâia (Is 52,7-10) [al doilea Isaia (cap. 40-55)] descrie bucuria entuziastă a poporului exilat, care ascultă un mesager divin, anunțând că  surghiunul s-a terminat și că Dumnezeu s-a întors în cetatea sfântă, demonstrându-se a fi un puternic salvator: „cât sunt de plăcute pe munţi picioarele celui care aduce vestea cea bună, care anunţă pacea, care vesteşte binele, care anunţă mântuirea, zicând Sionului: «Dumnezeul tău domneşte»” (v. 7). Liturgia interpretează fragmentul în cheie mesianică. Ierusalimul și Sionul sunt invitați să se ridice și să se pregătească pentru a celebra biruința purtând cele mai bune haine: „pentru că văd cu ochii că Domnul se întoarce în Sion. Tresăltaţi, strigaţi de bucurie, ruine ale Ierusalimului, pentru că Domnul mângâie poporul său şi răscumpără Ierusalimul!” (v. 8-9). Dumnezeul victorios s-a întors în capitală. Martori ai biruinței sunt toate neamurile, pentru că restaurarea obţinută astfel se răsfrânge până marginile pământului.

A doua lectură este din Scrisorii către Evrei (Evr 1,1-6) și se armonizează foarte bine cu evanghelia care ne dezvăluie identitatea ascunsă a lui Cristos Isus: „după ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate” (v. 1-2). În primul rând, ni se spune că este Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume să ne vorbească. În acest text este aproape a-l defini pe Isus ca și „Cuvântul lui Dumnezeu”, ca și creator și Domn moștenitor al tuturor lucrurilor. Partea introductivă ne amintește că Isus în lunga sa istorie a vorbit poporului său prin profeți. Acum însă a existat un punct de cotitură: Dumnezeu ne-a vorbit direct prin Fiul său. Aici este problema Scrisorii către Evrei: textul vrea deci să dea un nou impuls acestei comunități căci a pierdut entuziasmul și vigoarea și a obosit din cauza persecuțiilor. Autorul amintește de fundamentele credinței creștine, în special de centralitatea lui Cristos. Textul rezumă întregul plan al lui Dumnezeu, punând în centru un „fiu” care este Fiul lui Dumnezeu „devenind cu atât mai presus decât îngerii” (v. 4) căci „căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: «Fiul meu eşti tu; eu astăzi te-am născut» şi iarăşi: «Eu îi voi fi lui Tată şi el îmi va fi Fiu»” (v. 5) și „când îl introduce pe primul născut în lume, spune: «să-l adore toţi îngerii lui Dumnezeu!»” (v. 6). Autorul repetă superioritatea Fiului asupra îngerilor. Aceasta este legătură cu sărbătorile nașterii Domnului: când îl introduce pe primul născut în lume zice „să-l adore toţi îngerii lui Dumnezeu”. E o referire la întruparea lui Isus. Îngerii l-au adorat în noaptea de Crăciun, când au adus vestea păstorilor despre nașterea Domnului.

În Evanghelia după Ioan (In 1,1-5.9-14) este un imnul adresat lui Isus – Cuvântul lui Dumnezeu – existând în comunitățile formate în jurul apostolului Ioan. Este un imn liturgic și în cea de-a patra evanghelie sfântul Ioan l-a folosit, așa cum a făcut-o Paul în Scrisoarea către Filipeni în [imnul cristologic (cf. Fil 2,5-11)] sau în Scrisoarea către Coloseni [în imnul în cinstea lui Cristos (cf. Col 1,15-20)]. În ziua Nașterii Domnului se anunță un nou „început”: este un copil mic care tocmai s-a născut în condiții mizerabile – Dumnezeu s-a făcut om. E îndrăzneala Domnului care ni se manifestă într-un prunc.

Ne bucurăm să subliniem motivele care au făcut-o să fie aleasă ca lectură evanghelică în cea de-a treia Liturghie de Crăciun. Există două probleme cu care predica creștină timpurie a trebuit să le facă față: prima este aceea a identității personale a lui Isus Cristos – cine este acesta? A doua este cea a respingerii lui Isus și a evangheliei sale, începând cu propriul său popor: „dar lumea nu l-a cunoscut; a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (v. 10-11). Avem impresia că prologul Evangheliei după Ioan caută să răspundă acestor două probleme. 

Răspunde la prima problemă: denumirea lui Isus Cristos ca și Logos sau Cuvânt [în greacă], adică Cuvântul lui Dumnezeu, aparține domeniului Domnului și este în afara timpului sau deasupra timpului, „la început” [în greacă, en arche, în latină in principio]. Întreaga creație depinde de el, Cuvântul, pentru că este lucrarea lui și viața derivă din el: „în el era viața și viața era lumina oamenilor” (v. 4). Este splendoarea creației; e revelație sau manifestare lui Dumnezeu, lumina oamenilor. „Dar întunericul nu a cuprins-o” (v. 5), adică ignoranța și păcatul oamenilor „n-a cuprins-o”. „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi” (v. 14),  oameni, dezvăluindu-le gloria Tatălui: „iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl” (v. 14). Acesta este răspunsul dat la problema identității lui Isus!

A doua problemă este a refuzului suferit de Domnul în propria sa patrie căruia i s-a opus întunericul: „Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (v. 10-11). În loc să facem discursuri nesfârșite pe această temă, trebuie să vedem ce se întâmplă cu cei care primesc Cuvântul lui Dumnezeu făcut om: devin fii ai lui Dumnezeu, născuți din Dumnezeu, sunt plini de har și de adevăr, adică de iubirea Tatălui (cf. v. 12.13.16).

În fața acestei revelații, ne punem întrebarea: cum este posibil? Căci Cuvântul și carnea sunt realități opuse. Cum poate Cuvântul veșnic și atotputernic să devină om firav și muritor? Există un singur răspuns: iubirea. Iar Sfânta Scriptură ne prezintă marea istorie a iubirii lui Dumnezeu pentru poporul său, culminând în Isus Cristos, Domnul, Kyrios, în greacă! Kyrie eleison, înseamna „Doamne, îndură-te de noi!” Căci iubirea este îndurătoare! Avea dreptate teologul Pavel Evdokimo: „Nu cunoaşterea e aceea care luminează misterul, ci misterul este acela care luminează cunoaşterea”. Este iubirea! Să-l rugăm pe „Cuvântul făcut trup” să se îndure de noi toți!

Să ne lăsăm iluminați de Domnul strălucind de bucurie!


Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it);     Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., (https://incammino.blog)


 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu