pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (24 decembrie 2024)
Lecturi biblice: Isaia 9,1-6; Tit 2,11-14; Evanghelia Luca 2,1-14.
Omilie
Întunericul și lumina, dușmănia și pacea, moartea și viața... și un copil cu farmecul și fragilitatea sa sunt astăzi misterul lecturilor biblice de la Nașterea Domnului. O abundență de simboluri descriind ceea ce este încă de nespus: Dumnezeu care devine om! Suntem adunați aici, în această noapte sfântă, pentru a-l primi pe pruncul Isus, adevărata lumină care strălucește asupra fiecărui om. O noapte binecuvântată! Maria și Iosif, îngerii și păstorii s-au bucurat. De ce este atât de multă bucurie pentru acest copil? Cine este pruncul? În prima lectură, profetul Isaia ne spune: „un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui şi va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii” (Is 9,5). Evanghelistul Luca zice că îngerul Domnului dă această veste fericită păstorilor care veghează noaptea păzind turma: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (Lc 2,10-11). Acest copil este Isus, Mesia sau Cristos [Unsul]: este deci Domnul [în greacă, Kyrios]! El este Emanuel, adica „Dumnezeu-cu-noi”! Apostolul Paul, scriind lui Tit – în a doua lectura – amintește sensul nașterii Domnului: „arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos” (Tit 2,13). Este respect profund și evlavie: e spiritul religios! „Vi s-a născut salvatorul!”
În lectura întâia (Is 9,1-6), primul simbol este întunericul: „poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină” (v. 1). În culturile antice din Mesopotamia și Egipt, întunericul reprezenta haosul primordial, în care acționau puteri ostile omului. Chiar prima pagină a Genezei găsim: „pământul era neorânduit şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului” (Gen 1,2). Întunericul devine apoi o imagine a fricii și a răului, a absenței și a morții. Isaia face aluzie la starea ținuturilor aflate la vest și la nord de lacul Tiberiade, în timpul campaniilor militare asiriene [în secolul al VIII-lea î.C.] care intră prin Galileea și ameninţă Iudeea, deci Ierusalimul. Poporul terorizat umblă în întuneric. Apoi, deodată, întunericul se risipește: „poporul […] a văzut o lumină mare”. Puterea eliberatoare a lui Dumnezeu izbucnește în noapte, printre dărâmături umane și totul se colorează; apare bucuria și pace, shalôm [în ebraică]. Acesta este primul adevăr al nașterii Domnului. Dumnezeu irupe în istoria omului [se manifestă brusc și cu putere, izbucnește, năvălește] pentru a da o nouă demnitate celor care trăiesc în întuneric, celor care nu mai așteaptă nimic, celor care sunt fără speranță și fără viitor. Coborând în întunericul acestei lumi și umblând pe căile vieții și ale morții Domnul devine un „Dumnezeu-cu-noi” și pentru noi. Să trecem la simbolul luminii la cel al bucuriei: „ai înmulţit […] bucuria: se bucură înaintea ta cum se veselesc la seceriş şi se înveselesc ca la împărţirea prăzii” (v. 2). Este descrisă cu imagini ale unui popor de agricultori care se bucură în fața recoltei abundente și în fața victoriei militare. Dumnezeu a coborât să rupă jugul asupririi. În pustiul arid al istoriei s-a sădit o sămânță: în zorii a răsărit. Textul lui Isaia reprezintă motivul ultim al luminii și al bucuriei: „un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat” (v. 5). Prima referire este nașterea lui Ezechia, ce va guverna Iuda. Dar, privirea se înalță imediat asupra viitorului Mesia, asupra regelui așteptat; un copil extraordinar ce poate fi recunoscut cu cele patru nume care îl definesc: „sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii” (v. 5) sau îndrumător care va face minuni, cu puteri divine, care va domni statornic, ferm, aducând bunăstare și prosperitate, deoarece acest copil este un „da” al lui Dumnezeu la istoria lumii și a omului.
În lectura a doua (Tit 2,11-14), sfântului Paul scrie lui Tit ceva extraordinar despre „harul lui Dumnezeu”, voința salvatoare a Domnului care a „apărut”, adică a devenit experimentabil oamenilor într-un eveniment care poate fi înscris cu precizie în spațiu și în timp; iar acest eveniment este destinat spre mântuirea tuturor națiunilor. Este o revelaţie a harului lui Dumnezeu: se referă direct la evenimentul Cristos sau la „descoperirea” lui Dumnezeu în Isus în mod „permanent” [„harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii” (v. 1)] și ne învață să trăim în sobrietate, dreptate și evlavie în această lume: „învăţându-ne să respingem nelegiuirea şi dorințele lumeşti, ca să trăim în timpul de acum cu înţelepciune, cu dreptate şi cu evlavie” (v. 12). Viața pe care „harul lui Dumnezeu” o face să o trăim este descrisă pe două planuri: odată [„atunci”] viața era caracterizată de „impietate” [„nelegiurire”] și „dorințe lumești”; [este viața trecutului – autorul nu este atât de interesat să descrie în detaliu cum s-a desfășurat]; „acum” semnul distinctiv al creştinului este să trăiască în „dreptate” și „pietate” sau „evlavie”, care corespund voinţei lui Dumnezeu. „Odinioară” și „acum” marchează punctul de cotitură ce antrenează la evenimentul mântuitor și convertirea creștină: este „viața cea nouă” dăruită în Isus. Apostolul Paul amintește de sensul nașterii Domnului: „manifestarea gloriei […] Mântuitorului nostru, Isus Cristos” (v. 14). Se referă la întruparea lui Isus Cristos.
În Evanghelia după Luca (Lc 2,1-14) citim despre Cezar Augustus care a poruncit să se facă un recensământ, adică fiecare om să meargă în propria cetate pentru a-și confirma existența. Iosif cu Maria și pruncul în sânul ei, a plecat din Galileea, din cetatea Nazaret, și au înaintat în Iudeea, în cetatea Betleem, la 150 km distanță. Nu au găsit o locuință ci au fost trimiși într-un grajd. Acolo s-a născut copilul și a fost așezat în iesle: „l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (v. 7). Unii păstorii cu turmele lor au observat o schimbare: un înger i-a anunțat că s-a născut un salvatorul – Isus Cristos Domnul, Unsul sau Mesia, cel strălucitor, cel sfânt: le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: «Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle»” (v. 9-12). Copilul născut în Betleem reprezintă „da”-ul lui Dumnezeu la istoria lumii şi a popoarelor. Dumnezeu a decis să iubească „această” lume, „aceaste” ființe umane. Relatarea lui Luca vrea în primul rând să facă o teologie a istoriei, arătând că Isus răspunde aşteptărilor lui Israel şi ale omenirii. Copilul care se naște dă sens istoriei întregii umanități, transformând într-o carte a vieții – cum intuiește Origene într-o frumoasă omilie de Crăciun. Calea lui Dumnezeu trece pe cărările Mariei și ale lui Iosif, a lui Zaharia și Elisabetei, a bătrânului Simeon și Ana: sunt „săracii Domnului” [anawîm, în ebraică] care așteaptă mântuirea de la Dumnezeu nu de la puterile timpului. Din același motiv, Luca insistă asupra „înfășării” „culcat” în iesle, semne modeste și sărac împodobite. Este stilul lui Dumnezeu. Omul care vrea să-l întâlnească va trebui să-l recunoască în strigătul săracilor, a unui copil. Acest prunc este salvarea care ne eliberează și ne iartă păcatele: „astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul!” (v. 11). Să-i cântăm Domnului!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., (https://incammino.blog)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu