miercuri, 25 decembrie 2024

Sfântul Ștefan, primul martir: Ca învățătorul său [26 decembrie 2024]

 

Ca învățătorul său

pr. Isidor Chinez  capelă, Adjudeni (26 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Fap 6,8-10; 7,54-59;  Evanghelia Matei 10,17-22; lecturi biblice

Omilie

Sfântul Ștefan vine să ne trezească și ne obligă să privim viața și istoria mântuirii din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Albul Crăciunului capătă astăzi culoarea roșie a sângelui. Viața discipolului este mărturie până la moarte. De la moarte la viață. Pruncul ce se naște nu vine în vacanță pe pământ, nici să facă o plimbare pentru ca apoi să se întoarcă la binecuvântată divinitate, abandonând oamenii în tragica lor viață. De Crăciun, Fiul lui Dumnezeu devine Fiu al Omului pentru a rămâne om printre noi și pentru a merge „decis spre Ierusalim”: „când s-au împlinit zilele înălţării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim” (Lc 9,51). Expresia literară: „şi-a întărit faţa și scoate în evidenţă faptul că Isus, pe deplin conştient de destinul său şi cu toată hotărârea, porneşte spre Ierusalim, voind să înfrunte toate evenimentele care vor urma. Este cetatea crucii și a mormântului; este orașul judecății; este cetatea voinței lui Dumnezeu. Darului de sine și al vieții sale este iubirea tuturor. Pruncul care se naște devine om: este crucifixul care ne mântuiește pentru a ne întoarce la Dumnezeu.

Moartea cumplită a lui Ștefan pare să strice toată atmosfera Crăciunului. Cum poți să crezi în lumină când întunericul învinge în această lume? Cum poate coexista martiriul lui Ștefan cu vestea bună a evangheliei unui Dumnezeu care se face om și vine să trăiască printre noi? Tocmai cu această întrebare scandaloasă ne ajută evanghelia de astăzi ce ne aruncă puțină lumină: „Fiţi atenţi la oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor şi vă vor biciui în sinagogile lor! Şi veţi fi duşi, din cauza mea, înaintea guvernanţilor şi a regilor ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor” (Mt 10,17-18).

Vedea că sfântul Luca în relatarea vieții lui Ștefan folosește aceeași schemă a vieții lui Isus, pentru că discipoșul nu poate fi superior învățătorului său, ci dimpotrivă ucenicul este cel care reînnoiește și retrăiește în experiența sa viața lui Isus. Atât Ștefan, cât și Isus sunt condamnați și omorâți de oameni religioși. În momentul în care Ștefan este pe cale să moară, el arată cum l-a cunoscut pe Isus care i-a marcat viața: „El, plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: «Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!»” (Fap 7,55-56). A avut harul de a-l întâlni pe Dumnezeul în cerurile deschise. „Dacă ai sfâşia cerurile şi ai coborî...” Acesta este rugăciunea lui Israel...

Intrăm în misterul vieții Crăciunului și în misterul morții pentru a înțelege miezul misterului creștin care își găsește sinteza în binomul „moarte și viață” al Paștelui. Intrăm în sanctuarul vieții și morții cu antifona de intrare: „Porţile cerului i s-au deschis sfântului Ştefan, care a fost învrednicit să fie cel dintâi în ceata martirilor, şi, de aceea, a primit cununa biruinţei în ceruri”.

Când judecătorii au venit în închisoarea în care zăcea sfântul Toma Morus, cancelarul Angliei, şi i-au comunicat sentinţa de condamnare la moarte, l-au întrebat: „Mai aveţi vreo dorinţă înainte de moarte?” Răspunsul a fost: „Da, mai am o ultimă dorinţă înainte de a muri. Doresc ca, aşa cum Saul se află acum în paradis alături de Ştefan, tot aşa, şi voi, care m-aţi condamnat la moarte, să fiţi alături de mine, într-o zi, în paradis”.

Să-l rugăm pe sfântul Ștefan să ne ajute și pe noi în contemplarea Domnului!


Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it);     Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., (https://incammino.blog).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu