Misiunea noastră: să fim martorii Domnului
pr. Isidor Chinez (12 mai 2024)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,15-17.20a.20c-26; 1Ioan 4,11-16; Evanghelia Ioan 17,11b-19; lecturi biblice
Omilie
După Înălțarea Domnului – așa cum citim în Faptele Apostolilor – Biserica trebuie să-și dea seama cum să trăiască până la întoarcerea lui Isus. Mai întâi: despre alegerea în locul lui Iuda a altuia: „atunci au tras la sorţi pentru ei şi sorţul a căzut pe Matia, iar el a fost adăugat cu cei unsprezece apostoli” (Fap 1,26). Limbajul rămânerii în Dumnezeu și în iubire sa este folosit de a doua lectură unde sfântul Ioan anunță prezența lui Dumnezeu și a Duhului său: „dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, şi noi suntem datori să ne iubim unii pe alţii”; „ne-a dat din Duhul său” (1In 4,11.13). Prin urmare, acțiunile noastre trebuie să reflecte această iubire. Textul din evanghelie este „rugăciunea lui Isus” pentru „prietenii” săi: „păzeşte-i de Cel Rău […]; consacră-i în adevăr!” (In 17,15.16). Domnul cere ca lucrarea sa să fie continuată de discipolii săi atunci când el nu mai este prezent fizic printre ei. Este misiunea noastră: să fim martorii lui Isus!
Prima lectură (Fap 1,15-17.20a.20c-26) ne arată că mărturia are nevoie de o comunitate organizată: „Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor – mulţimea celor adunaţi în acel loc era cam de o sută douăzeci de persoane” (v. 15). Iuda l-a trădat pe Isus; și-a pus capăt vieții. În timpul adunării comunitare, Petru vorbește și le explică „despre Iuda, cel care a devenit călăuza celor care l-au prins pe Isus” (v. 16). Da, este nevoie de cineva ca martor al învierii: „trebuie ca unul dintre aceşti bărbaţi care ne-au însoţit în tot timpul cât a trăit printre noi Domnul Isus, începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care a fost înălţat de la noi, să devină martor al învierii lui împreună cu noi” (v. 21-22). Nu este vorba de vot. Se trage la sorți, cerându-i lui Dumnezeu să-și manifeste voința în acest fel. Doi sunt propuși: „pe Iosif, cel chemat Barsaba, numit şi Iustus, şi pe Matia” (v. 23). S-au rugat: „arată-ne pe care dintre aceştia doi l-ai ales să ia locul în această slujire şi în apostolatul” (v. 24-25). Sub inițiativa lui Petru, comunitatea ucenicilor desemnează un succesor al lui Iuda, pe Matia, pentru a fi asociat cu cei unsprezece spre a fi complet Colegiul celor Doisprezece. Acest text ne amintește că Duhul Sfânt este prezent în viața Bisericii: „trebuia să se împlinească Scriptura pe care a spus-o dinainte Duhul Sfânt prin gura lui David”; „căci este scris în Cartea Psalmilor: «Misiunea lui să o ia altul!»” (v. 16.20). El continuă să lumineze drumul, să acționeze pentru a face oameni de credință: sunt martorii lui Isus.
În a doua lectură (1In 4,11-16), sfântul apostol Ioan declară că pentru a atinge desăvârșirea iubirii și pentru ca Dumnezeu să locuiască cu adevărat în noi, trebuie să ne iubim unii pe alții. Ne amintește că pentru această mărturie trebuie să fim în comuniune cu Dumnezeu. Nu poate exista viață creștină autentică fără iubire: „dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, şi noi suntem datori să ne iubim unii pe alţii” (v. 11). Această iubire vine de la Dumnezeu și este înrădăcinată în credința în Fiul său: „noi am văzut şi dăm mărturie că Tatăl l-a trimis pe Fiul ca mântuitor al lumii” (v. 14); și „ne-a dat din Duhul său” (v. 13). Dar avem nevoie de ajutorul Duhului care ne permite să dăm mărturie la toți oamenii. În fiecare zi, ne măsurăm dificultatea în a iubi cu adevărat. Creștinul e acela care este credincios credinței învățate de la început și a practicii iubirii frățești: „noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi” (v. 16). Credința ne permite să recunoaștem în iubirea pe care o avem față de ceilalți oameni. Este suficient să mergi la izvoare, să te bazezi pe iubirea lui Dumnezeu pentru a o oferi altora. Așadar, înțelegem de ce apostolul Ioan insistă atât de mult asupra verbului „a rămâne”: „Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el” (v. 16). Nu putem iubi decât în măsura în care suntem „locuiți” de Dumnezeu. Este posibil dacă rămânem „altoiți” în Isus. E ceea ce vrem și noi!
Ascultăm un fragment din Evanghelia după Ioan (In 17,11b-19) – este „rugăciunea” lui Isus de la încheierea slujirii sale pământești: „Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi!” (v.11). Este marea „rugăciune” în momentul trecerii din această lume la Tatăl său: „cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat şi i-am păzit şi nimeni dintre ei nu s-a pierdut” (v. 12). Când își părăsește pe apostoli, Cristos se roagă pentru ei. Auzim cuvintele atât de puternice: „să-i păzeşti de Cel Rău” (v. 15). Fidelitatea se află în centrul rugăciunii: „eu le-am dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât” (v. 14). Apostolii se vor confrunta cu încercări, minciuni, ură, persecuții. Totuși, lumea a respins lumina, a negat darul, a subjugat oamenii și i-a înjosit pe cei săraci, pe străini. O lume a morții și a violenței: aceasta l-a respins pe Isus, l-a chinuit și l-a pus pe cruce! Nu aparținem acestei lumi: „lumea i-a urât […]; ei nu sunt din lume aşa cum eu nu sunt din lume” (v. 14.16). Din acest motiv, Domnul ne-a chemat la sfinținie: „Consacră-i în adevăr! Cuvântul tău este adevăr” (v. 17). Este „devenirea” a ceea ce suntem în Dumnezeu: este prelungirea, plinătatea vieții.
Misiunea discipolilor este de a fi martori autentici ai Domnului printre oameni. Adresându-se Tatălui, Isus îi cere să protejeze poporul în această misiune dificilă: să-i păstrezi credincioși, ca să-și poată îndeplini predicarea evangheliei.Domnul veghează asupra lor și nimic nu poate să ne despartă de iubirea sa. Iată importanța misiunii de iubire a lui Dumnezeu. Înălțarea lui Isus în gloria Tatălui nu are nici un sens dacă lumea se zdrobește! „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). Dumnezeu iubește această lume și vrea ca ea să-i cunoască iubirea.
Aceasta este misiunea noastră: să fim martorii Domnului!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu