I looked
up and I saw my Lord a comin'
I looked up and I saw my Lord a comin' Down the road.
Refren:
GDCG Alleluia He is comin'
GDCG Alleluia He is here
GDCG Alleluia He is comin'
GCDG Alleluia He is here.
I looked up and I saw my Lord a dyin'
I looked up and I saw my Lord a dyin'
On a tree.
Alleluia He is comin'
Alleluia He is here
Alleluia He is comin'
Alleluia He is here.
I looked up and I saw my Lord a risin'
I looked up and I saw my Lord a risin'
From the grave.
Alleluia He is risin'
Alleluia He's alive
Alleluia He is risin'
Alleluia He is here.
One day I'm gonna look up and I'll see my Lord a comin'
I'll look up I'm gonna see my
Lord a comin'
In the clouds.
Alleluia He is comin'
Alleluia He is here
Alleluia He is comin'
Alleluia He is here.
Evanghelia Luca
4,21-30: În acel timp, Isus a început să le vorbească celor din sinagogă: „Astăzi
s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!” Toţi dădeau mărturie în favoarea lui şi se mirau de cuvintele de har care
ieşeau din gura lui şi spuneau: „Nu este acesta fiul lui Iosif?” Dar el le-a spus: „Fără îndoială îmi veţi zice parabola aceasta: «Doctore,
vindecă-te pe tine însuţi! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă
şi aici, în patria ta!» Adevăr vă spun că niciun profet nu este
acceptat în patria sa; şi adevărat vă spun că multe văduve erau
în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase
luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, dar Ilie nu a
fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta
Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului
Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman Sirianul”. Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina
pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. Însă
el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.
Omilie
Textele biblice din această
duminică vorbesc despre chemarea pe care Dumnezeu o adresează trimișilor săi. Ce
trebuie să vedeţi este instituirea profeției. Alegerea vine de la Dumnezeu. Am
auzit relatarea chemării lui Ieremia (prima lectură). Se modelează. Munca de
misionar este nu să lucrezi „pentru” Domnul ci să faci munca Domnului; nu se limitează doar la un
singur popor dar la toate popoarele.
În această lectură, găsim și o a
doua învățătură: misiunea adesea are un caracter polemic. Cel care este trimis
de Dumnezeu trebuie să mobilizeze întreg popor. El nu va fi un „profet al curţii”
care ar trebui să placă. Misiunea sa este de a fi vocea lui Dumnezeu. Va trebui
să spună cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă ele nu sunt pe plac. Va trebui să
vorbească fără teamă, chiar cu riscul vieții sale. În acest mediu ostil,
Dumnezeu i-a promis că el va fi totdeauna cu profetul, pentru ca să te scap. El
este „Emanuel”, Dumnezeu cu noi. Şi este cu adevărat pentru noi.
În a doua lectură, aflăm că Paul
are să se confrunte cu acest climat de ostilitate. Acest „imn al iubirii” intervine
într-o polemică asupra carismei. Fiecare consideră propria lui carismă ca
superioară altora. Unii vorbesc în limbi, alții sunt profeții, alții slujesc celor
înfometați... Carismele abundă. Dar cel mai important este faptul că sunt animate
de Duhul iubirii. Fără acest dar divin al iubirii, toate eforturile de
cunoaștere și împărțeală sunt nule. Această iubire frățească prevalează chiar
asupra Scripturii și a cunoașterii lui Dumnezeu. Numai ea singură va rămâne
atunci când vom fi față în față cu Dumnezeu. Iată drumul pe care suntem toți
invitați să-l urmăm.
Evanghelia revelează pe acela care
se prezintă ca trimis al lui Dumnezeu. Isus se află în sinagoga din Nazaret, satul în care și-a
petrecut copilăria. El citează anunţul pe care l-a făcut profetul Isaia. „Duhul
Domnului este peste mine... El m-a trimis să port Vestea cea Bună...” După ce a
citit acest text Isus termină astfel: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe
care aţi ascultat-o cu urechile voastre!”Acest lucru înseamnă că se declară ca Mesia trimis de Dumnezeu; ne
imaginăm surpriza oamenilor din satul său: pentru ei, nu este decât fiul
lemnarului.
Înțelegeți bine: nu anunțul
Evangheliei spuse celor săraci a pus problema. Isus vrea ca ei să înțeleagă
este faptul că este trimisul lui Dumnezeu. El nu acceptă să se lase agățat de
oameni din satul său. El se justifică amintind evenimentele relatate în Vechiul
Testament: văduva din Sarepta și Naaman sirianul erau păgâni. Ei au știut să
accepte harul lui Dumnezeu mai bine decât oamenii din poporul său. Adevăratul
Dumnezeu nu este al câtorva, dar este al tuturor. Îi iubește pe păgâni,
necredincioși, păcătoși, nerecunoscători. Nu vom putea să avem parte cu el,
dacă nu intrăm în proiectul său de iubire universală.
În ianuarie, am celebrat
sărbătoarea Epifaniei. Prin magii care au venit să-i dea glorie copilului rege,
toate popoarele am fost chemate. Străinii, păgânii își au locul lor în inima
lui Dumnezeu. Asta nu acceptă locuitorii din Nazaret. Astăzi ca și atunci, Isus
vrea să ne împingă să ieșim afară din separarea noastră, din turnuri noastre, din
frontierele noastre. El ne cheamă pe toți să fim discipolii și misionarii săi. Adevărată
Biserică a lui Isus Cristos trebuie să fie deschisă lumii întregi.
Meditând această Evanghelie, descoperim
că Cuvântul lui Dumnezeu se manifestă în puterea sa ne mai auzită. Asupra sa,
Isus și-a așezat Duhul Domnului. El face apară asupriții la libertate, el dă
celor orbi vedere. El nu se mulțumește să interpreteze textele sacre. El este
Cuvântul lui Dumnezeu în persoană.
Textele biblice din această
duminică ne invită să luăm poziție pentru
Domnul. Cuvintele sale pot să deruteze. Ele pot merge împotriva spiritului
lumii. Dar sunt „cuvintele Vieţii veşnice”. Noi toți suntem trimiși spre a fi
mesagerii săi. Este o aventură captivantă, plină de riscuri; dar nu suntem
singuri: Duhul Domnului este peste noi. Cu el vestea cea bună va aduce rod.
(pr. Jean
Compazieu [2016]; traducător pr.
Isidor Chinez; sursă:
una strălucită, spre soare, alta mai întunecată, întoarsă spre pământ (dar foarte însemnată, fiindcă prin aceasta planta respiră şi se hrăneşte zilnic), tot aşa viaţa omenirii are două aspecte: unul teluric – civilizaţia, adică tehnica materială; altul ceresc – cultura, sau suma tuturor produselor
sufleteşti, prin care omul caută să intre în echilibru cât mai deplin cu restul creaţiunii şi, în genere, cu universul moral care îl cuprinde. Amândouă aspectele acestea sunt inseparabile şi simultane, nu succesive, cum pretinde morfologia istorică a lui
Spengler”. (Simion Mehedinţi).
Sfinţenia omului
este în mod esenţial darul harului divin.
Omul trebuie să caute să primească acest dar cu toată viaţa sa, în aşa fel
încât trebuie să-l facă rodnic. Din punct de vedere conceptual, trebuie să se
distingă între sfinţenie prin darul divin gratuit, sfinţeania etico-morală şi
sfinţenia cultuală. Recunoaşterea şi realizarea acestof valori sunt sau cad sub
vicisitunile credinţei. Efortul de a deveni sfânt (adică de a da spaţiu harului
lui Dumnezeu, lăsându-l să acţioneze fără a pune obstacole în propria viaţă, şi
de a-i corespunde cu credinţă şi ciu iubire pentru a putea ajunge astfel la
contemplarea lui Dumnezeu) nu trebuie
evaluat doar ca posibilitate dată unor oameni eroici; este, în schimb, o datorie comună vieţii creştine (cf. Mt 5,48).
Carismele Duhului
sunt diferite: astfel sfinţenia omului se poate manifesta în diferite moduri. Că
este vorba de mărturia dată de martir cu preţul sângelui său, sau de a da
dovadă bună despre sine în viaţa de fiecare zi, sau de comportamentul bun în
sânul familiei sau într-o comunitate religioasă, în fond este vorba totdeauna
de a parcurge calea uceniciei lui Cristos; adică,
nu este vorba atât de a renunţa la valori determinante ale vieţii şi ale
societăţii şi nici de a se refugia într-un umanism cu caracter infrauman; totul
stă în a se interesa de Dumnezeu şi a rămâne orientaţi spre el, dedicându-se în
întregime datoriei primite faţă de oameni şi de lume.
(cf. E. MIELENBRINK,
„Santo” în G. ROTH, ed., Praktisches
Wörterbuch der pastoral-Anthropologie, Herder, Wien 1975, traducerea
italiană G. ROTH, ed., Dizionario di
antropologia pastorale, Dehoniane, Bologna 1980, 1038-1039; trad. pr. Isidor Chinez).
Scriitoarea Ana Blandiana este căsătotită cu Romulus Rusan și el un scriitor român, amândoi
fondatori ai MemorialuluiVictimelor Comunismului şi al Rezistenţei situat în municipiul Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş.
Părinţii fac totul oricând pentru noi —
Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discreţie în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.
Li-e ruşine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea modeşti şi prea simpli părinţi,
Vinovaţi pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminţi.
Apoi îşi mută privirea în stea,
Când raza-nglodată de cer se subţie.
Şi, obosiţi, nu pregetă-o clipă
Să ni se aşeze în pământ, temelie.
de Ana Blandiana
(sursă: Ana
Blandiana, La cules îngeri I. Editura
Liternet 2003).
Cântăreața de talie internațională Céline Dion întoarce fila acum pentru un
nou capitol din viața sa, după recentul deces al soțului și managerului său,
René Angelil.
Viața ei de poveste nu ar fi existat și cântăreața nu ar fi adus atâta
faimă Canadei dacă, în 1967, un preot catolic nu ar fi convins-o pe mama ei să
nu o avorteze. Cel mai probabil, Céline a învățat devotamentul total pe care
l-a arătat soțului chiar de la mama ei, un exemplu de persoană iubitoare, care
și-a sacrificat viața pentru familie. În 2014, câtăreața a impresionat o lume
întreagă după ce și-a anulat turneul pentru a fi alături de soțul ei, cu 26 de
ani mai în vârstă și suferind de cancer.
Cântăreața canadiană cu cele mai mari vânzări din istorie a fost al 14-lea
copil al lui Adhémar-Charles și Thérèse Tanguay Dion. În 2001, când a dat
naștere primului ei copil, cântăreața a dezvăluit cum era să fie ea însăți
avortată. Mama ei, Thérèse, a fost descumpănită să se afle din nou gravidă, așa
că a alergat la preot. „Acesta i-a spus că nu are niciun drept să se
împotrivească naturii. Așa că trebuie să recunosc că, într-un fel, îmi datorez
viața unui preot”, a mărturisit cântăreața.
Ea a mai spus că își adoră mama, deoarece aceasta a fost „vedeta” familiei.
„Nu voi uita niciodată că ea a fost prima care i-a cerut lui René Angelil să-mi
devină manager. Eram un copil pe atunci. Tot ea mi-a scris și primul cântec. Îi
datorez totul.
În ediția din 16 ianuarie 2001 a revistei londoneze de vedete Hello!,
cântăreața declara: „Mama tocmai își crescuse cei 13 copii. Timp de peste 20 de
ani, a stat captivă într-un cerc interminabil de spălat, călcat și muncă în
gospodărie, timp de 365 de zile pe an. Credea, pe bună dreptate, că își făcuse
datoria. Cei mici, Paul și Pauline, se pregăteau să înceapă școala, iar ea urma
să aibă, în fine, ceva timp și pentru ea. Putea, în fine, să iasă în oraș,
poate chair să călătorească împreună cu tata în regiunea lor natală. Și apoi
s-a pomenit din nou însărcinată. A fost atât de distrusă, încât s-a dus la
preotul paroh, să vadă dacă nu cumva putea să facă ceva în legătură cu asta.
Dar, odată ce a trecut peste faptul de a nu putea considera avortul ca opțiune,
m-a iubit la fel de mult ca pe toți ceilalți copilași”.
Cântăreața a moștenit această iubire pentru copii și familie, pe care mereu
le-a situat deasupra propriei cariere. „Succesul meu este familia mea. Viața
mea este să fiu mamă. Asta îmi place cel mai mult. Îmi dă un uluitor sentiment de
împlinire. Cu muzica mea îmi permit să-mi asum riscuri, dar nu și cu familia”,
a declarat ea, citată de revista People, în 2012.
Hora Unirii este o poezie de Vasile Alecsandri, publicată pentru prima dată în 1856, în Steaua Dunării, revista lui Mihail Kogălniceanu.
Se cânta mereu pe data de 24 ianuarie, când s-au unit Moldova și Țara Românească, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Muzica a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher.
Evanghelia Luca
1,1-4; 4,14-21: Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire a
faptelor care s-au împlinit printre noi, aşa cum ni le-au transmis
cei care de la început au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai
cuvântului, după ce am cercetat toate de la început cu grijă, m-am
gândit să ţi le scriu şi eu în mod sistematic, preabunule Teofil, ca să te convingi de temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit. Isus s-a întors în Galileea cu puterea Duhului şi faima lui s-a răspândit în
toate împrejurimile. Iar el învăţa în sinagogile lor şi era
glorificat de toţi. A venit la Nazaret, unde fusese crescut, şi a
intrat în sinagogă, după obiceiul lui, în zi de sâmbătă, şi s-a ridicat ca să
citească. I s-a dat Cartea profetului Isaia şi, deschizând
cartea, a găsit locul în care era scris: „Duhul Domnului este
asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis
să proclam celor captivi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redau
libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de bunăvoinţă al
Domnului”. Apoi, închizând cartea, şi dând-o înapoi slujitorului,
s-a aşezat. Ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi spre el. A
început apoi să le vorbească: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care
aţi ascultat-o cu urechile voastre”.
Omilie
Textele biblice din această
duminică insistă pe importanţa cuvântului lui Dumnezeu în viaţa credincioşilor.
Cu profeţii, poporul lui Dumnezeu devine poporul Cuvântului. Cartea lui Nehemia [prima lectură] este situată la reîntoarcerea din exil.
El descrie o ceremonie impunătoare. Tot poporul este chemat. Esdra s-a urcat pe
o platformă de lemn făcută cu această ocazie pentru citirea cuvântului lui
Dumnezeu de la răsăritul soarelui până la prânz. Astfel s-a născut o liturgie
fără preot şi fără sacrificiu. Există rugăciuni, lecturi, omilii şi cântări.
Mulțimea se alătură la ceea ce spune.
Plânge în timp ce ascultă cuvintele legii. Pentru mulțime aceasta este începutul
unei noi vieți. Ar trebui să nu ne mai gândim la trecut. Prezența lui Dumnezeu
în mijlocul nostru este o sursă de bucurie. E timpul să sărbătorim. Dacă citim
Biblia ca fiind cuvântul lui Dumnezeu, ea poate să ne miște pe noi înșine în
cel mai profund mod. Este o veste bună când citim în psalmul 19: „Legea Domnului
este perfectă, dă viață. Cartea Domnului este sigură, în face înțelepți pe cei simpli”.
Lectura a doua este prezentată în
săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Sfântul Paul se adresează
creștinilor divizați. Aceste diviziuni sunt împotriva mărturie pentru Biserica
lui Isus Cristos. Dar începând de ani, creştini catolici, protestanţi şi ortodocși
au aprofundat împreună asupra textelor cuvântului lui Dumnezeu. Acesta ne-a
permis să aveam o traducere comună a Bibliei. În jurul lui Cristos şi a Cuvântul
său trebuie să construim unitatea creştinilor. El este capul Trupului şi noi
suntem membrii. Noi toți suntem Biserica sa; nu ne considerăm superiori altora.
Singurul nostru ghid este Cristos. Cuvintele sale sunt cele de viaţă veşnică.
Citind Evanghelia acestei
duminicii, înțelegem că cuvântul lui Dumnezeu este o veste bună. Sfântul Luca
vorbește despre Isus care este într-adevăr Mesia cel anunțat. Astăzi, îl vedem
intervenind la ai săi, în sinagoga din Nazaret, într-o zi de sâmbătă. El este
invitat să le vorbească. Găsește textul din Isaia: „Duhul Domnului este asupră mea…
M-a trimis să duc vestea cea bună celor săraci...” În Isus este Dumnezeu care
acționează. Cuvântul profeților se realizează înaintea ochilor tuturor.
Trimisul Tatălui este o binecuvântare pentru noi toți. Acțiunea sa este
liniștitoare, vindecătoare și împăciuitoare. O face astăzi.
Mulți se bucură de această
acțiune benefică a lui Isus care face faimă satului său natal. Unii vor fi atât
de entuziaști că îl urmează. Alții s-au scandalizat, gata să-l execute. Dar
nimeni și nimic nu poate opri cuvântul lui Dumnezeu să-și urmeze calea sa și să
dea roade. Aceasta veste bună va fi răspândită în Bisericile primare apoi în
întreaga lume. Vor fi diviziuni, rivalități și rupturi. Dar cuvintele și
faptele lui Isus au fost mereu la muncă.
Această evanghelie ni s-a
alăturat astăzi. Duhul Domnului este asupra noastră, în această duminică, dacă
ne-am acceptat cu puțină lumină în ochii celor cu care ne întâlnim, dacă ajutăm
pe unul fiecare să iasă din sclavie ce ne face prizonieri. Suntem chemați să
fim slujitorii Cuvântului, slujitori uniți în jurul lui Cristos. Este posibil
doar dacă suntem entuziasmați de a cunoaște și a face cunoscut Cuvântul lui
Dumnezeu.
Evangheliile sunt bogăția noastră
pentru toata lumea, creștinii ai diferitelor confesiuni. Cunoașterea, nu este
doar să le fi citit. Este și a ne hrăni din ele. Prin ele, Isus este cel care
ne vorbește astăzi. Trăim într-o lume în care este dificil să-ți trăiești
credința. Numeroși creștinii sunt persecutați și omorâți. Dar cuvântul lui
Dumnezeu rămâne o lumină pe cărarea vieții noastră. Papa Francisc ne recomandă
să avem o Evanghelie la îndemână ca să o citim în fiecare zi.
Dacă iubim pe Cristos, vom face
totul pentru a pune oamenii în contact cu Cuvântul său eliberator. Sinodul
nostru diecezan din Rodez ne oferă ocazia. Echipele care s-au întâlnit în mod
regulat doresc să continue să împărtășească în jurul nostru acest text al Evangheliei,
pentru ca noi să profităm de această oportunitate oferită nouă. Dumnezeu se
descoperă astăzi. Cuvântul său trebuie să fie primit cu același respect ca și
Euharistia.
Veniți să cântăm Dumnezeului nostru, el, regele din ceruri, el a venit
pentru a salva omenirea şi să îi dea viața. Tresaltă de bucurie pentru rege tău,
Ierusalime, dansează de satisfacție.
(pr. Jean
Compazieu [24.01.2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:
Caută un model ideal. Şi uneori nimereşte, alteori, nu.
Cei care au descoperit modelul
ideal şi succesiunea fenomenului din el
sunt creştinii. Creştinismul nu poate fi
identificat cu nici un sistem filosofic,
monist, dualist, sau pluralist. Creştinismul este pur şi simplu.
Despre creştinism, Bergson spune
că noi îl respirăm.
Are materialitatea aerului.
Seamănă cu aerul. Noi suntem creştini fără să vrem.
Şi când suntem atei suntem
creştini: că respirăm creştinismul cum
respirăm aerul. Creştinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu
marxismul.
Religia e expresia unui mister
trăit,
ori ideologia e ceva construit. A fi creşti înseamnă a coborî
Absolutul la nivel cotidian.
Numai sfinţii sunt creştini
absoluţi. Altminteri, creştinismul, gândit
real, e inaplicabil tocmai pentru că e
absolut.
Suveran faţă de natură,
supus divinităţii, nemuritor şi liber prin depăşirea extramundană a
condiţiei sale – acesta este omul creştin.
Experimentul Pitești - cel mai mare și mai intensiv program de spălarea a creierului prin tortură. (sursa: http://adevarul.ro/locale/pitesti/).
Voi n-ați fost cu
noi în celule
să știți ce e viața de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesatule,
voi nu știți ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuse la glezne.
Voi n-ați plâns în palme, fierbinte,
străpunși de cuțitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava și binele țării.
În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pèreții,
voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind după harpele vieții.
Ce-i munca de brațe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârție osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveți de unde
să spuneți aproapelui vostru.
Voi nu știți în crunta-nchisoare
cum minte speranța și visul,
când ușile grele se-nchid în zăvoare,
și-n teama de groaznică lui încleștare
pe sine se vinde învinsul.
Ați stat la ospete-ncărcate
gonind după fast și orgoliu,
nici mila de noi și nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă și nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Așa sunteți toți cei ce credeți
ca pumnul e singura faimă.
Fățarnici la cuget, pe-alături ne treceți,
când noi cu obrajii ca pământul de vineți,
gustam din osanda si spaima.
Când porțile sparge-se-or toate
și morții vor prinde să urle, când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmâte,
voi nu știți ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-ați fost cu noi în celule.
Evanghelia Ioan 2,1-11: În acel timp, s-a făcut
o nuntă în Cana Galileii şi mama lui Isus era acolo. A fost chemat
şi Isus cu discipolii lui. Lipsind la un moment dat vinul, mama
lui Isus i-a zis: „Nu mai au vin”. Dar Isus i-a spus: „Ce ne
priveşte pe mine şi pe tine, femeie; încă nu a venit ceasul meu”. Mama lui Isus le-a spus slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune”. Erau acolo şase vase de piatră puse pentru purificarea iudeilor, fiecare de
două sau trei măsuri. Isus le-a zis: „Umpleţi vasele cu apă!” Iar
ei le-au umplut până sus. Atunci le-a zis: „Scoateţi acum şi
duceţi stolnicului nunţii!” Ei i-au dus. Când a gustat stolnicul
apa devenită vin – şi el nu ştia de unde este, dar slujitorii care o aduseseră
ştiau – stolnicul l-a chemat pe mire şi i-a spus: „Orice om pune
mai întâi vinul cel mai bun, iar când s-au îmbătat, pe cel mai slab. Tu ai
ţinut vinul bun până acum!” Aceasta a făcut-o Isus ca început al
semnelor, în Cana Galileii. Şi-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în
el.
Omilie
În această duminică, părăsim
timpul sărbătorilor și intrăm în perioada timpului de peste an. Întâmpinăm
pe Domnul care nu încetează să fie generos în iubirea sa și să ne împărtășească
bucuria sa. Acesta este timpul de creștere și de maturitate spirituală. În
această zi, textele biblice ne anunță că suntem invitați la nuntă. Este nunta lui
Dumnezeu care face un alianță cu omenirea.
Prima lectură ne invită să intrăm
într-un elan de entuziasm cu profetul. Se adresează încă unei comunități care este
redusă la supravieţuitori. Ne-am recunoaște în această descriere: este bine să
fii îngrijorat pentru Biserică; este drept că la baza este declinul în practica
religioasă, lipsa preoţilor, diviziuni între creştini; acestea ne îngrijorează.
Dar profetul intervine pentru a reaminti că Dumnezeu nu a încetat niciodată să ne
iubească. El se prezintă la toți ca un soţ care este înflăcărat de iubire față
de soţia sa. Puterea şi gloria sa se va manifesta în măsura în care ţările
vecine se vor înflăcăra.
În a doua lectură, sfântul Paul
ne amintește că nu suntem abandonați. Dacă comunitățile creștine se dezvoltă
tocmai prin harul Duhul Sfânt o fac. El este mereu prezent și activ în inima acelora
care sunt pe drumul misiunii. Asemenea apostolul Paul, putem face liste
cu darurile Duhului Sfânt în biserica de astăzi. Oricare ar fi carisma fiecăruia,
întotdeauna acționează el, Duhul Sfânt. Datorită harului lui, lucrarea
misionară poate da roade.
Evanghelia arată pe Domnul
prezent și activ în viața oamenilor. Vom descoperi până la ce punct vine să
umple toate neajunsurile noastre: „Nu mai au vin”. Acest vin care lipsește este
simbolul bucuriei, al iubirii și al sărbătorii. Această lipsă, pe care o constatăm
și noi în fiecare zi în comunitățile noastre creștine și în lumea întreagă.
Mulți suferă de violență, ură, terorism. Marie vede totul: n-au nici vin, nici nu
se mai iubesc, n-au nici o speranță. Și, ca la Cana, ea vine să-i spună lui Isus.
Ea nu încetează să ne trimită înapoi la el ca să facem tot ce ne va spune el.
Astăzi, ca şi înainte, Isus ne
invită să scoatem apă. Această apă pe care trebuie să o scoatem este aceea
viaţa a lui Dumnezeu, este iubirea sa; este acea apă vie pe care Isus a
propus-o femeii din Samaria. Domnul nu încetează să ne umple cu altceva decât
din această viață care este într-însul. Este suficient pentru a merge la izvor şi
el va face totul. 600 de litri de vin nu este necesar pentru o nunta. S-ar fi
îmbătat un sat întreg. Este o modalitate de a anunţa iubirea nebună a lui
Dumnezeu care se dăruiește din belșug.
Citind această evanghelie, vedem
bine că nu suntem la o nuntă obișnuită. Adevăratul mire este Isus. Adevărata mireasă
este poporul său, este Israel. În curând va fi Biserica, fiecare dintre noi.
Dumnezeu s-a căsătorit cu omenirea, și la bine și la rău. Oricare ar fi
greșelile noastre, el rămâne mereu fidel alianței sale. În el găsim bucurie,
pace și mai presus de toate iubire. El ne cere mereu să fim cu el pentru a ne
învăța să creștem în iubirea sa. Cu el ne bucurăm din plin de darurile Duhului
Sfânt. Putem să mulțumim pentru toate aceste minuni pe care el continuă să ni
le umple.
În concluzie, Evanghelia ne spune
că Isus „și-a manifestat gloria”, iar „discipolii lui au crezut în el”. Aici, doar
este începutul. Manifestarea supremă a gloriei sale va avea loc în „Ceasul Crucii”
sale. Semnul de la Cana anunță bucuria care se revarsă din Paștele său. Acest
vin servit din abundență este un semn de noutate și de putere a Evangheliei. La
Cana, Isus a schimbat apa în vin. Dar amintiți-vă că vrea să vă schimbe viețile
noastre fără gust ca apa într-o viață bună și savuroasă cu un vin bun. Într-o
zi va fi o mare surpriză. Ne gândeam că ar fi servit vinul cel bun primul. Încă
o dată, pentru ultima dată, descoperim că Isus a ținut vinul cel mai bun pentru
mai târziu și pentru totdeauna în vecii vecilor. Amin.
