Experimentul Pitești - cel mai mare și mai intensiv program de spălarea a creierului prin tortură. (sursa: http://adevarul.ro/locale/pitesti/). |
Voi n-ați fost cu
noi în celule
să știți ce e viața de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesatule,
voi nu știți ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuse la glezne.
Voi n-ați plâns în palme, fierbinte,
străpunși de cuțitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava și binele țării.
În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pèreții,
voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind după harpele vieții.
Ce-i munca de brațe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârție osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveți de unde
să spuneți aproapelui vostru.
Voi nu știți în crunta-nchisoare
cum minte speranța și visul,
când ușile grele se-nchid în zăvoare,
și-n teama de groaznică lui încleștare
pe sine se vinde învinsul.
Ați stat la ospete-ncărcate
gonind după fast și orgoliu,
nici mila de noi și nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă și nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Așa sunteți toți cei ce credeți
ca pumnul e singura faimă.
Fățarnici la cuget, pe-alături ne treceți,
când noi cu obrajii ca pământul de vineți,
gustam din osanda si spaima.
Când porțile sparge-se-or toate
și morții vor prinde să urle,
când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmâte,
voi nu știți ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-ați fost cu noi în celule.
să știți ce e viața de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesatule,
voi nu știți ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuse la glezne.
Voi n-ați plâns în palme, fierbinte,
străpunși de cuțitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava și binele țării.
În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pèreții,
voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind după harpele vieții.
Ce-i munca de brațe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârție osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveți de unde
să spuneți aproapelui vostru.
Voi nu știți în crunta-nchisoare
cum minte speranța și visul,
când ușile grele se-nchid în zăvoare,
și-n teama de groaznică lui încleștare
pe sine se vinde învinsul.
Ați stat la ospete-ncărcate
gonind după fast și orgoliu,
nici mila de noi și nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă și nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Așa sunteți toți cei ce credeți
ca pumnul e singura faimă.
Fățarnici la cuget, pe-alături ne treceți,
când noi cu obrajii ca pământul de vineți,
gustam din osanda si spaima.
Când porțile sparge-se-or toate
și morții vor prinde să urle,
când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmâte,
voi nu știți ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-ați fost cu noi în celule.
de Radu Gyr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu