† Duminica a 4-a de peste an (C): Duhul lui Dumnezeu este asupra mea [31 ianuarie 2016]

Isus în sinagoga din Nazaret.

Evanghelia Luca 4,21-30: În acel timp, Isus a început să le vorbească celor din sinagogă: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!” Toţi dădeau mărturie în favoarea lui şi se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura lui şi spuneau: „Nu este acesta fiul lui Iosif?” Dar el le-a spus: „Fără îndoială îmi veţi zice parabola aceasta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă şi aici, în patria ta!» Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman Sirianul”. Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.

Omilie

 

 

Textele biblice din această duminică vorbesc despre chemarea pe care Dumnezeu o adresează trimișilor săi. Ce trebuie să vedeţi este instituirea profeției. Alegerea vine de la Dumnezeu. Am auzit relatarea chemării lui Ieremia (prima lectură). Se modelează. Munca de misionar este nu să lucrezi „pentru” Domnul ci să faci munca Domnului; nu se limitează doar la un singur popor dar la toate popoarele.

 

În această lectură, găsim și o a doua învățătură: misiunea adesea are un caracter polemic. Cel care este trimis de Dumnezeu trebuie să mobilizeze întreg popor. El nu va fi un „profet al curţii” care ar trebui să placă. Misiunea sa este de a fi vocea lui Dumnezeu. Va trebui să spună cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă ele nu sunt pe plac. Va trebui să vorbească fără teamă, chiar cu riscul vieții sale. În acest mediu ostil, Dumnezeu i-a promis că el va fi totdeauna cu profetul, pentru ca să te scap. El este „Emanuel”, Dumnezeu cu noi. Şi este cu adevărat pentru noi.

 

În a doua lectură, aflăm că Paul are să se confrunte cu acest climat de ostilitate. Acest „imn al iubirii” intervine într-o polemică asupra carismei. Fiecare consideră propria lui carismă ca superioară altora. Unii vorbesc în limbi, alții sunt profeții, alții slujesc celor înfometați... Carismele abundă. Dar cel mai important este faptul că sunt animate de Duhul iubirii. Fără acest dar divin al iubirii, toate eforturile de cunoaștere și împărțeală sunt nule. Această iubire frățească prevalează chiar asupra Scripturii și a cunoașterii lui Dumnezeu. Numai ea singură va rămâne atunci când vom fi față în față cu Dumnezeu. Iată drumul pe care suntem toți invitați să-l urmăm.

 

Evanghelia revelează pe acela care se prezintă ca trimis al lui Dumnezeu. Isus se află în  sinagoga din Nazaret, satul în care și-a petrecut copilăria. El citează anunţul pe care l-a făcut profetul Isaia. „Duhul Domnului este peste mine... El m-a trimis să port Vestea cea Bună...” După ce a citit acest text Isus termină astfel: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!”  Acest lucru înseamnă că se declară ca Mesia trimis de Dumnezeu; ne imaginăm surpriza oamenilor din satul său: pentru ei, nu este decât fiul lemnarului.

 

Înțelegeți bine: nu anunțul Evangheliei spuse celor săraci a pus problema. Isus vrea ca ei să înțeleagă este faptul că este trimisul lui Dumnezeu. El nu acceptă să se lase agățat de oameni din satul său. El se justifică amintind evenimentele relatate în Vechiul Testament: văduva din Sarepta și Naaman sirianul erau păgâni. Ei au știut să accepte harul lui Dumnezeu mai bine decât oamenii din poporul său. Adevăratul Dumnezeu nu este al câtorva, dar este al tuturor. Îi iubește pe păgâni, necredincioși, păcătoși, nerecunoscători. Nu vom putea să avem parte cu el, dacă nu intrăm în proiectul său de iubire universală.

 

În ianuarie, am celebrat sărbătoarea Epifaniei. Prin magii care au venit să-i dea glorie copilului rege, toate popoarele am fost chemate. Străinii, păgânii își au locul lor în inima lui Dumnezeu. Asta nu acceptă locuitorii din Nazaret. Astăzi ca și atunci, Isus vrea să ne împingă să ieșim afară din separarea noastră, din turnuri noastre, din frontierele noastre. El ne cheamă pe toți să fim discipolii și misionarii săi. Adevărată Biserică a lui Isus Cristos trebuie să fie deschisă lumii întregi.

 

Meditând această Evanghelie, descoperim că Cuvântul lui Dumnezeu se manifestă în puterea sa ne mai auzită. Asupra sa, Isus și-a așezat Duhul Domnului. El face apară asupriții la libertate, el dă celor orbi vedere. El nu se mulțumește să interpreteze textele sacre. El este Cuvântul lui Dumnezeu în persoană.

 

Textele biblice din această duminică ne invită să luăm poziție pentru Domnul. Cuvintele sale pot să deruteze. Ele pot merge împotriva spiritului lumii. Dar sunt „cuvintele Vieţii veşnice”. Noi toți suntem trimiși spre a fi mesagerii săi. Este o aventură captivantă, plină de riscuri; dar nu suntem singuri: Duhul Domnului este peste noi. Cu el vestea cea bună va aduce rod.

 

(pr. Jean Compazieu [2016];  traducător pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/5784-homelie-du-4eme-dimanche-du-temps-ordinaire-2/).