† Duminica a 6-a a Paştelui (A): „Eu nu vă voi lăsa orfani…” [21.05.2017]

Duhul adevărului - „Paraklitos”

Evanghelia Ioan 14,15-21: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile mele şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi pentru că nu-l vede şi nici nu-l cunoaşte. Dar voi îl cunoaşteţi pentru că rămâne la voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi. Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea. Voi însă mă veţi vedea; pentru că eu trăiesc, veţi trăi şi voi. În ziua aceea, veţi cunoaşte că eu sunt în Tatăl meu, iar voi în mine şi eu în voi. Cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte, iar cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu şi eu îl voi iubi şi mă voi revela lui”.

Omilie

Când citim cartea Faptele Apostolilor, descoperim cum s-a răspândit vestea cea bună a Evangheliei. Crucea lui Cristos aduce roade care rămân. Ea dă îndrăzneală, promisiune certă. Toate acestea nu se întâmplă fără persecuţie. Este moartea diaconului Ştefan. Dar nimic şi nimeni nu putea opri înaintarea cuvântului lui Dumnezeu. Diacon Filip este trimis în Samaria, nu pentru a se ascunde, ci pentru ca să predice. Toate acestea le-a împlinit în legătură cu cei care i-au încredinţat această misiune. Cei din urmă vin de la Ierusalim să autentifice lucrarea sa.

Trebui să ştim că Samaria este o regiune dispreţuită. Evreii evlavioși evitau să-i frecventeze pe samariteni şi nu vorbeau cu ei. Aceștia din urmă erau considerați drept infideli ai Dumnezeului lui Israel. Dar atinși de harul, se convertesc şi sunt botezaţi. Este o sărbătoare a Rusalii pentru samariteni. E adevărat, noi trebuie să dăm mulţumirile pentru lucrurile făcute de Dumnezeu. În ochii Domnului, nimeni nu e nevindecabil. Asemenea lui Filip, suntem trimiși să împlinim gesturi care vindecă, eliberează, reconstruiesc şi dă viaţă şi speranţă lumii.

În a doua lectură, sfântul Petru care se adresează creştinilor care se confruntă cu calomnia şi persecuția. Apostolul le indică linia de conduită ce ține legat de el. Nu trebuie să renunţe la a fi martor ai credinţei. Dar trebuie să reacţioneze cu blândețe împotriva atacurilor respectând pe duşmani. În timp ce scria epistola sa, unii dintre creștini au negat credinţa lor, deoarece le era frică de pericol. Ascultând acest mesaj a lui Petru, cum să nu te poți gândi la mulţi creştini care astăzi sunt persecutaţi pentru Evanghelie? În această lume de astăzi avem de mărturisit angajamentul nostru faţă de Cristos. Şi pentru aceasta misiune el ne-a trimis pe Duhul Sfânt.

Această promisiune am auzit de la Isus în momentul în care el se pregăteşte pentru a „trece din această lume la Tatăl său”. Adresându-se discipolilor săi, le-a spus: „eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna”. Acest apărător, pe care Evanghelia după sfântul Ioan îl numeşte „paraclet”. În lumea ebraică „apărător” (în greacă paraklitos) înseamnă o persoană importantă ce intervine între judecător şi acuzat. Era un om dincolo de orice suspiciune care era ascultat şi respectat; el avea capacitatea de a anula o condamnare şi de a elibera pe cei acuzați sub responsabilitatea sa și în numele propriei sale reputaţii.

Duhul Sfânt este pentru noi acest „paraclet”, acest apărător care intervine când suntem puși sub acuzații din cauza credinței noastre. Vedem în toate zilele că Biserica este luată în râs de către cei care iau o poziție împotriva orientărilor care sunt contrare Evangheliei lui Cristos. Dar Duhul Sfânt intervine pentru a ne sfătui, pentru a ne încuraja, pentru a ne consola și pentru a ne sprijinii în momentele dificile ale vieții noastre. Ne împinge necontenit la trezire și la inițiativele eliberatoare.

Apostolul Petru ne spune că trebuie să fim gata întotdeauna să explicăm celor care ne cer cont pentru speranța care este în noi. Dar pentru a răspunde la această chemare, avem nevoie de Duhului Sfânt. El este aici, de partea celor care sunt loviți din cauza credinţei lor în Isus Cristos. El intervine și când ne confruntăm cu slăbiciunile proprii, spunând: „Nu-s capabil”. Iar el ne spune: „Du-te, nu te teme, eu sunt cu tine”.

Această evanghelie se alătură diecezei noastre care este spre sfârşitul acestui sinod. De doi ani, am reflectat cum să fim „discipoli” şi „misionari”. A fi discipol este a-l primi pe Cristos, a-l asculta, a ne lăsa conduși de el. A fi misionar este a fi trimis să anunți Evanghelia. Dar, ca și diaconul Filip, să-l descoperi că Domnul ne-a precedat în inimile celor care sunt pe drum.

Această chemare a Împărăţiei lui Dumnezeu trebuie să fie plină de bucurie. Este o veste bună. Dumnezeu ne invită la acest „ospăț sărbătoresc de nuntă”: este o invitație la fericire şi vrea ca aceasta să se vadă în viaţa noastră. Peste câteva zile va fi ziua de Rusalii. Suntem invitaţi să-l primim pe Duhul Sfânt şi să răspundem la iubirea lui Cristos care s-a dat pe sine însuși pentru mântuirea lumii. Să ne rugăm pentru ca el să ne transforme adânc în interiorul nostru spre a ne ajuta să trăim şi să iubim asemenea ca el și cu el. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceza pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6847-homelie-du-6eme-dimanche-de-paques-7/).