Sfinții timpurilor noastre... |
Sfințenia este un dar oferit omului de Dumnezeu la botez
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (vineri, 1 noiembrie 2019)
Lecturi: Apocalipsul
7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei
5,1-12a; lecturiOmilie
Astăzi sărbătorim pe toți
sfinții. Prima întrebare este: dar ce sunt sfinții și ce este sfințenia? Răspunsul
ni-l dă lecturile biblice din această zi, mai ales Evanghelia din „Predica de
pe Munte”, adică „fericirile”.
Nu sunt o excepție, nu sunt puțini aleși pentru a-i pune pe piedestal riscând îndepărtarea de noi, dar așa cum spune cartea Apocalipsului – din prima lectură (Ap 7,2-4.9-14): sunt o mulțime imensă. Cartea anunță, într-un limbaj în imagini, că forţele răului se duc la ruină. Sfântul Ioan „dezvăluiește” acest triumf, căci în limba greacă apocalips se zice „arătate”, „revelare”, „dezvăluire”. Cartea dă o judecată foarte severă asupra răului care este în lume. Numai Dumnezeu poate să facă omul fericit. Vede „o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în faţa mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini” (v. 9). Aceste persoane vin din diverse orizonturi, din lumea ebraică, dar și păgână; bărbați și femei care „şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului” (v. 14). Dincolo de greutățile și persecuțiile îndurate, îl descoperă pe Cristos, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Sunt o mulțime imensă în care strălucește sfințenia lui Dumnezeu, manifestată și dăruită de Isus, care a modelat existența noastră făcut-o vizibilă în viața și istoria omenirii.
Nu sunt o excepție, nu sunt puțini aleși pentru a-i pune pe piedestal riscând îndepărtarea de noi, dar așa cum spune cartea Apocalipsului – din prima lectură (Ap 7,2-4.9-14): sunt o mulțime imensă. Cartea anunță, într-un limbaj în imagini, că forţele răului se duc la ruină. Sfântul Ioan „dezvăluiește” acest triumf, căci în limba greacă apocalips se zice „arătate”, „revelare”, „dezvăluire”. Cartea dă o judecată foarte severă asupra răului care este în lume. Numai Dumnezeu poate să facă omul fericit. Vede „o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în faţa mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini” (v. 9). Aceste persoane vin din diverse orizonturi, din lumea ebraică, dar și păgână; bărbați și femei care „şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului” (v. 14). Dincolo de greutățile și persecuțiile îndurate, îl descoperă pe Cristos, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Sunt o mulțime imensă în care strălucește sfințenia lui Dumnezeu, manifestată și dăruită de Isus, care a modelat existența noastră făcut-o vizibilă în viața și istoria omenirii.
Fragmentul de astăzi care
adună oameni în Ierusalimului ceresc în fața lui Dumnezeu și a Mielului. Sfinții, în
nesfârșitul lor număr – o sută patruzeci și patru de mii – trebuie să fie
„însemnați cu sigiliul” apartenenței Dumnezeului celui viu. Termenul „sigiliu”
indică botezul din secolul al doilea. Cu acești „consacrați”, începe marea
liturgie cerească redată după modelul Sărbătorii Corturilor de la evrei. Nu
oamenii cuceresc mântuirea, ci Dumnezeu îi salvează în gratuitatea iubirii
sale. Cei aleşi strigau: „Mântuirea aparţine Dumnezeului nostru, cel care şade
pe tron, şi Mielului” (v. 10). Uimirea unuia dintre bătrâni, ce întrebase cine
„erau” şi „de unde” veneau aceste persoane: „Aceştia sunt cei care vin
din strâmtorarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele
Mielului” (v. 14). „Marea strâmtorare” – ar putea fi o aluzie la persecuţia din
partea împăraţilor romani Nero sau Domiţian, dar și încercările pe care le
comportă fidelitatea faţă de Evanghelie. „Sângele Mielului” – este un mod de a
vorbi despre Isus înviat care și-a oferit viața pe cruce și acum trăiește
pentru totdeauna. „Hainele albe” şi „ramurile de palmier” pe care le poartă în
semn de victorie, se datorează faptului că au fost scufundate „în sângele
Mielului”, purificate prin jertfa suferinţei lui Cristos.
Sfinţii pe care îi sărbătorim sunt bărbaţi, femei şi copii ca și noi. Ei au crezut că iubirea este mai puternică decât orice. Victoria este deja a noastră. Aşteptăm triumful final al lui Cristos asupra răului. Pentru aceasta celebrăm această zi: ne ajută să recunoaștem sfințenia lui Dumnezeu prin Isus în Duhul Sfânt.
Sfinţii pe care îi sărbătorim sunt bărbaţi, femei şi copii ca și noi. Ei au crezut că iubirea este mai puternică decât orice. Victoria este deja a noastră. Aşteptăm triumful final al lui Cristos asupra răului. Pentru aceasta celebrăm această zi: ne ajută să recunoaștem sfințenia lui Dumnezeu prin Isus în Duhul Sfânt.
În a doua lectură, luată din Scrisoarea sfântului Ioan (1In 3,1-3), se aprofundează aspectul
sfințeniei ca „dar” și ca „har”. Cristos vine să întărească acest mesaj. Scrisoarea
ne aminteşte că fiecare dintre noi este un fiu iubit a lui Dumnezeu: „iubiţilor,
vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi
suntem” (v. 1). Rădăcina sfințeniei creștine se naște din iubirea lui Dumnezeu
care este cu adevărat eficace, se împlinește; transformă creatura: „suntem cu
adevărat fii!” O, har divin! Iubirea Tatălui ne-a copleșit! Noi o știm, dar
prea adesea suntem tentați la teorie. Trebuie să știți că întotdeauna suntem o
„noutate”: iată descoperirea cu adevărat nouă. Cine suntem, așadar? Fii ai lui
Dumnezeu, nici mai mult nici mai puțin! Suntem chemaţi să împărtășim din gloria
sa. Suntem fii a speranței unei lumii noi. Domnul ne comunică viața sa, chiar
şi păcătoşilor: ceea ce se cere este de a avea mâinile deschise şi a primi în
fiecare zi iubirea lui Dumnezeu.
Calea spre sfințenie o găsim în Evanghelia
de astăzi după sfântul Matei (Mt 5,1-12a),
în „Predica de pe Munte” – „fericirile”: fericiţi cei săraci în duh, fericiţi
cei care plâng, fericiţi cei blânzi, fericiţi cei cărora le este foame şi sete
de dreptate, fericiţi cei milostivi, fericiţi cei curaţi la inimă, fericiţi
făcătorii de pace, fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii!
Trezeşte uimire, deoarece ne
arată că fericirea este tocmai acolo unde lumea nu o caută niciodată. Lumea
zice: „fericiţi cei bogaţi”, deoarece pot să-şi satisfacă dorinţele; Evanghelia,
însă, ne spune: „fericiţi cei săraci în duh”. Lumea gândeşte şi spune: „fericiţi
cei puternici”, pentru că îşi pot impune voinţa în faţa tuturor şi pot să
stăpânească peste tot ceea ce îşi doresc; Evanghelia, însă, spune: „fericiţi
cei blânzi”. Lumea gândeşte şi spune: „fericiţi cei care râd”, căci ei se
bucură de viaţă; Cristos, însă, spune: „fericiţi cei ce plâng, cei blânzi, cei
milostivi,…”
Cine are dreptate, lumea sau Cristos?
Credinţa ne spune că dreptate are Isus, însă de multe ori ne este greu
să înţelegem acest lucru. În realitate, predica fericirilor nu este o simplă
proclamare a adevărului, ci o invitaţie la convertire. Cristos ne invită cu
insistenţă să lăsăm ideile noastre îmbătrânite și învechite şi să acceptăm
punctul său de vedere, ne invită să ne schimbăm atitudinea noastră posesivă
pentru a găsi în el bucuria iubirii adevărate, libere și generoase.
Un grup de jurnaliști au un interviu cu sfânta maica
Tereza de Calcutta. Unul dintre ei, pentru a o pune în dificultate, o întreabă:
„Se spune că ești o sfântă. Este adevărat?” Întrebare indiscretă, provocatoare…
Putem să ne imaginăm răspunsul: „Dar, nu!” Confuzie, roșeață în obraji. „Sunt
ca și alții!” Nicidecum. Răspunde: „Toți creștinii sunt chemați să devină
sfinți”. Și, punctând cu degetul pe jurnaliști: „Până și voi sunteți chemați la
sfințenie!”
Sfințenia este un dar a lui Dumnezeu
pe care toți creștinii l-au primit la botez. Nu trebuie să ne sforțăm se
devenim sfinți, căci toți fiii lui Dumnezeu sunt deja sfinți. Dar ca toate
darurile Domnului este nevoie de a fi primite, apărate, dezvoltate și
amplificate. Aceasta depinde de noi.
Să cerem harul de a înțelege cuvântul vieții, pentru a prinde calea fericirilor, drumul iubirii, pe care sfinții împreună l-au urmat!
Să cerem harul de a înțelege cuvântul vieții, pentru a prinde calea fericirilor, drumul iubirii, pe care sfinții împreună l-au urmat!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și
omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico
A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu