 |
| Fariseul și vameșul. |
Rugăciune și milostivire
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (27 octombrie 2019)
Lecturi: Ben Sirah
35,15b-17.20-22a; 2Timotei
4,6-8.16-18; Evanghelia Luca
18,9-14; lecturiOmilie
Liturgia Cuvântului continuă tema
rugăciunii: este rugăciune și milostivire a lui Dumnezeu. Duminica de astăzi ne
aminteşte că Biserica este trimisă să anunțe îndurările Domnului.
Prima lectură: Ben
Sirah (Sir 35,15b-17.20-22a) scrie pe la anul 180
înainte de Cristos, în Alexandria Egiptului. Este un evreu din „diaspora
iudaică”, care ținea mult la „Lege”, care era considerată „Înțelepciune ebraică”
sau Cuvânt divin. Se năștea un alt tip de relație a omului cu Dumnezeu în sensul
de paternitate universalistică a Domnului. Autorul transmite experiența sa
personală despre un Dumnezeu judecător care nu face nici o diferenţă între
oameni; este imparţial; nu judecă după aparenţe: „Nu va fi părtinitor împotriva
celui sărac şi rugăciunea celui nedreptăţit va fi ascultată” (v. 16). Cuvântul
Domnului trimite la unicul judecător drept care nu ascultă de cei fărădelege,
nu închide ochii asupra nedreptăților și abuzurilor celor puternici și ajută pe
cei săraci și slabi. Pornind de la jertfă, trece la
rugăciunea pe care Dumnezeu o ascultă: este aceea a săracului, a orfanului, a
văduvei, a celui umil. În Vechiul Testament, aceștia erau considerați în
nesiguranță. „Rugăciunea celui umil străbate norii” (v. 21). Subliniază
înclinarea milostivirii lui Dumnezeu de a asculta pe omul în dificultate. Glasul
celui asuprit, al celui care are inima umilă și căită, este unica voce care pătrunde
cerurile. Este mesajul grăitor și viu pe care omenirea poate să-l îndrepte spre
inima lui Dumnezeu și să-l asculte și să intervină. Să urmăm exemplul Domnului,
care este plin de îngăduință şi milostivire.
Astăzi încheiem scrisoarea sfântului
Paul către Timotei (2Tim 4,6-8.16-18). Textele din a doua lectură sunt considerate
ca unul dintre ultimele testamentele ale apostolului. Este un fragment
mișcător. Paul a scris din închisoare. Știe că executarea sa este aproape:
„momentul plecării mele a sosit. Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul
alergării, mi-am păstrat credinţa” (v. 6-7). Evaluează drumul parcurs și
întrevede viitorul. E bătrân, e prizonier la Roma: „am fost salvat din gura
leului” (v. 17), adică a lui Nero, crudul și nebunul împărat, ce domnea prin
anii 64. Se simte singur, dar știe că va primi o răsplată pe care o așteaptă.
Aceasta este speranța lui: puterea ce-l face să persevereze în slujirea
Evangheliei. Limbajul lui Paul ne aminteşte despre lumea sportului: „îmi este
rezervată coroana dreptăţii” (v. 8). S-a încheiat cursa! Este existența sa de
apostol total consacrat misiunii sale. Viața sa este oferită lui Dumnezeu ca o
jertfă care se înalță spre cer. „Această pagină dezolantă și apăsătoare, poate
ultima pe care apostolul a dictat-o, readuce tema celui drept părăsit, temă pe
care moartea lui Isus pe cruce o ilustrează cel mai bine. Dar, ca și Isus,
această singurătate este populată de prezența lui Dumnezeu” (TOB).
Adresându-se lui Timotei, îl
încurajează pentru că misiunea sa nu trebuie să înceteze. Vestea bună trebuie
să fie anunţată în întreaga lume. Proclamarea Evangheliei trebuie să se realizeze
până la capăt. Este nevoie ca toate naţiunile să-o audă; să știe că Dumnezeu este
milostiv. Sfântul Paul are o încredere totală în mila Domnului. În el a găsit
puterea şi dinamismul care i-a permis să parcurgă lumea întreagă dând mărturie
despre credinţa sa.
Evanghelia după sfântul Luca (Lc 18,9-14) ne spune parabola fariseului și vameșului. Vorbește despre rugăciunea a doi oameni: unul era fariseu şi altul strângea taxe pentru Imperiul Roman; era cea mai urâtă reputație în societate. Toți părăsesc casa pentru „a urca la templu ca să se roage”. Scena se întâmplă în spaţiul sacru al templului. Fiecare are felul său de a sta înaintea lui Dumnezeu: sunt două atitudini de a se ruga, dar conţinutul rugăciunii nu este deloc același.
Fariseul este practicant al
vieții religioase. Are o bună reputaţie. Nu i se poate reproșa nimic; observă
mai mult decât scrie în Lege; dă „zeciuială” din ceea ce câștigă [„zeciuială” –
sunt darurile aduse Domnului], nu postește numai o dată pe săptămână, așa cum
prescrie Legea, ci de două ori. Este un om religios. De fapt, el nu se roagă;
el nu cere nimic lui Dumnezeu. Rugăciunea sa este doar o auto-contemplare. Face
elogii la propriile „virtuţi” şi la fapte bune. În același timp face
examenul de conștiință al vameșului. El nu a înţeles că pentru a fi ascultat
este nevoie să fii plin de bunătate, înţelegere pentru alţii, chiar dacă sunt
păcătoşi.
Opusă este rugăciunea vameșului.
Are reputaţie proastă. El strânge de taxe pentru imperiu. În loc să fie
lăudăros, și-a recunoscut mizeria. Este la fundul prăpastiei. De aceea,
apelează la milostivirea lui Dumnezeu. „îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule,
îndură-te de mine, păcătosul!»” (v. 13). Rădăcina rugăciunii sale nu este dreptatea,
căci s-a îmbogățit în detrimentul celor săraci, ci milostivirea lui Dumnezeu.
Domnul poate în iubirea sa să echilibreze balanța plăților. Dumnezeu nu este un
tiran odios, ci un tată milostiv. Acest omul aşteaptă totul de la Domnul, pentru
că se ştie un păcătos. Atunci, Dumnezeu poate face totul pentru el. Ceea ce în
cere este convertirea.
Vameșul nu este modelul omului
religios, ci a omului credincios; a știut să stea înaintea lui Dumnezeu cu
atitudine umilă și în adevăr. Păcătosul este îndreptățit – „justificat” – [socotit
nevinovat] prin credință. Mântuirea vine de la credință și din adeziunea umilă
și iubitoare față de acțiunea gratuită a lui Dumnezeu. Domnul îl suportă pe
păcătos nu pentru că nu ar avea vreun motiv să-l pedepsească, ci pentru că vrea
să-i arate îndelunga răbdare. Omul păcătos nu este aruncat imediat în abisul
pierzării, ci i se oferă ocazia convertirii până în ultima clipă. Aceasta este
răsturnarea care are loc. Drept nu este cel care se crede. Cine cere
milostivire devine om drept, „justificat”, „ajustat”, potrivit cu iubirea lui
Dumnezeu. Rugăciune vameşului atinge inima Domnului! „Dumnezeule meu, îndură-te
de mine, păcătosul!” Formula vine din psalmi: „Ai milă de mine, Dumnezeule,
după marea ta bunătate, și, după mulțimea îndurărilor tale, șterge fărădelegea
mea” (Ps 51,3; cf. Ps 79,9; 102,18). Termenul ebraic din
psalm indică sânul mamei; aplicat lui Dumnezeu devine atașamentul mai puternic
decât cel matern, cuprinzând iubire, grijă, iertare. Îndreptățirea este un dar
al milostivirii lui Dumnezeu, cel care este mai mare decât păcatul. Dumnezeu nu
se merită, ci se primește; iertarea sa recreează, face inima vameșului inocentă
ca a unui copil.
Această parabolă ne este relatată
pentru a ne anunța veste bună: ea ne spune că Dumnezeu este iubire. La fiecare sfântă
Liturghie, începem cu chemare la milostivire: „Doamne, miluieşte-ne!” [Kyrie, eleison!]. Şi, înainte de a ne
împărtăși, aclamăm pe Mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatul lumii:
„miluieşte-ne pe noi!” Încă o dată învățăm că „totul este har”! Să ne ajute,
Dumnezeu, să aducem roade prin rugăciunea noastră!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și
omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico
A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu