 |
| „Fiul risipitor” – de Sieger Köder (1925-2015). |
Milostivirea
lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (15 septembrie 2019)
Lecturi: Exod
32,7-11.13-14; 1Timotei 1,12-17; Evanghelia Luca
15,1-32; lecturi
Omilie
În duminica de astăzi liturgia
cuvântului este concentrată asupra parabolelor milostivirii lui Dumnezeu:
„evanghelia evangheliilor”, cum spunea un exeget.
În timp de Domnul încredințează tablele
Legii lui Moise, evreii și-au fabricat un zeu în formă de bou, apoi s-au
prosternat în fața lui ca să-l adore. „Domnul i-a zis lui Moise: «Coboară, căci
poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! S-au abătut
repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au
închinat înaintea lui, i-au adus jertfe»! […] Acum, lasă-mă; mânia mea se va
aprinde împotriva lor şi-i va mistui!” (v. 7-8.10). Prima lectură luată din cartea
Exodului (Ex 32,7-11.13-14) pare că vrea să descrie
mânia lui Dumnezeu împotriva lui Israel după ce acesta încălcase alianţă prin adorarea
viţelului de aur. Dar Moise se roagă amintind Domnului promisiunile făcute
patriarhilor și fidelitatea iubirii sale pentru poporul său. Descoperă iubirea milostivă
a lui Dumnezeu care este mai mare decât infidelitățile poporului său „cu ceafă
dură” [dura cervice], incapabil să-și
plece capul pentru a asculta. „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta
împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi
cu braţ puternic?” (v. 11). Dumnezeu rămâne mereu credincios promisiunile sale.
Toată Biblia ne pune în faţa infidelitățile poporului, dar mai ales milostivirea
și iertarea lui Dumnezeu. „Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l
facă poporului său” (v. 14). Într-un limbaj prea uman Sfânta Scriptura vorbește
despre Dumnezeu că i-a iertat păcatul,
și vrea să pună în lumină puterea rugăciunii de mijlocire a lui Moise
care schimbă inima lui Dumnezeu în milostivire. Mai târziu, evreii au înțeles
că nu este Dumnezeu care ne pedepsește; au cunoscut pe un Dumnezeu eliberator. Aceasta
este istoria alianţei între Dumnezeu și poporul său: o istorie a milostivirii…
Apostolul Paul se prezintă pe
sine ca o mărturie vie a infinitei milostiviri a lui Dumnezeu care l-a
transformat din persecutor în vestitor al evangheliei: „Cristos Isus a venit în
lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi” (1Tim
1,15). Păcătoșii pot avea încredere în voința lui Dumnezeu care vrea să-i
salveze pe toți oamenii. Aceasta este mărturisirea de credință a lui Paul. În
lectura a doua din Scrisoare către
Timotei (1Tim 1,12-17) ne
spune: „îi mulţumesc lui Cristos Isus Domnul nostru, care m-a întărit pentru că
m-a găsit vrednic de încredere, punându-mă în slujirea sa, deşi mai întâi am
fost un defăimător, un persecutor şi un insultător, dar am aflat îndurare” (v.
12-13). Este prima frază: „îi mulţumesc lui Cristos Isus Domnul nostru” că „am aflat înturare”, căci
dintr-un mare păcătos strigă iertarea sa plină de recunoștință la poarta
Damascului. Amintește trecutul său de „fiu risipitor”: „Cristos Isus a venit în
lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi, între care eu sunt primul” (v. 15).
Ceea ce a fost „înainte” a fost șters de milostivirea lui Dumnezeu și de harul
lui Isus; i-a fost dat o misiune nouă; a
primit o slujire; a devenit martor al credinţei. De aici angajamentul constant
al întregii Bisericii să facă cunoscut pe Cristos și să-i favorizeze întâlnirea
cu el care nu închide pe nimeni în trecutul său. Ne ia de mână ca să ne conducă
la viaţa reală. Milostivirea sa este mai mare decât toate păcatele acestei
lumi. Acesta este Domnul. Ceea ce este imposibil în ochii oamenilor este totdeauna
posibil pentru Dumnezeu în mila sa.
În Evanghelia după sfântul Luca (Lc 15,1-32) sunt citite trei parabole ale milostivirii
divine. Cheia ce explică parabolele: „toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de
Isus, ca să-l asculte. Fariseii şi cărturarii însă murmurau spunând: «Acesta îi
primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei»” (v. 1-2). Pe de o parte sunt păcătoșii
și vameșii, pe de altă parte sunt fariseii și cărturarii și în mijloc este
Isus. Când Luca scrie evanghelia pe la anii 80 după Cristos, păgânii se
apropiau de comunitățile creștine voind să intre și să participe la viața lor.
Mulți dintre iudei murmurau zicând că primindu-i pe păgâni era contrar
învățăturii lui Isus. Îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei. E Dumnezeu care
se amestecă cu omenirea rănită și mâinile lui sunt „murdare” de slăbiciunea
noastră. Cele trei parabole ne ajută să discernem care este voința lui Dumnezeu
față de omenire. În toate este aceeași preocupare: arată ce trebuie făcut pentru
a găsi ceea ce era pierdut: oaia rătăcită (Lc
15,4-7), moneda pierdută (Lc 15,8-10)
și cei doi copii pierduți – fiul risipitor și fiul mai mare (Lc 15,11-32). Cuvântul lui Dumnezeu ne
invită la convertire, la bucurie și încredere în iubirea Tatălui.
Isus se află în faţa oamenilor
care vin la el pentru a-l asculta. Ascultarea în sfântul Luca e atitudinea
proprie discipolului. Vameșii și păcătoșii sunt în neregulă din punct de vedere
religios. Pentru ei parabolele au o semnificație cu totul aparte pentru că sunt
primite într-o ascultare a vieții. A început să le vorbească în parabole. Un om
avea o sută de oi. Îşi dă seama că lipsește una. Lasă acolo turma şi merge în
căutarea ei. O găsește printre spini. Nebun de bucurie, invită prietenii ca să-i
facă sărbătoare. O femeie pierde o monedă. Pleacă să o caute. Când o găsește,
invită prietenele să-i facă sărbătoare. Un om avea doi fii. Fiul cel mai mic
cere partea sa de moştenire şi lasă familia, se pierde, rătăcește, se bucură de
plăcerile vieții. Dar într-o zi, a pierdut totul; se decide atunci să se
întoarcă la tatăl său. Şi tatăl face sărbătoare pentru că și-a găsit fiul pierdut.
Noutatea parabolei este aceea de
a vedea întotdeauna lucrurile din punctul de vedere al lui Dumnezeu, nu din
punct de vedere al omului. Chiar în faţa păcătosului, Isus, în parabolele sale,
nu descrie înainte de toate păcatul în care nu este nici o frumuseţe, ci
iubirea lui Dumnezeu care îl caută pe păcătos pentru a-l ierta. Parabola
reuşeşte să se înalţe şi să vorbească despre Domnul. Şi reuşeşte să ne
insinueze că Dumnezeu nu este doar un păstor, dar un tată iubitor. Dragostea Domnului
nu se oprește în fața unui delict. Charles Peguy scria odată: „Atât oaia
rătăcită, cât şi fiul mai mic care a părăsit casa părintească, au pricinuit o
mare durere inimii lui Dumnezeu, care se temea să nu-i piardă pentru totdeauna
pe aceşti rătăciţi şi în cele din urmă să fie constrâns a-i osândi pentru toată
veşnicia”. Aici este marea frumuseţe. Fără îndoială, este parabola lui Isus
care a schimbat viaţa celor mai mulţi oameni de-a lungul istoriei
creştinismului și continuă și astăzi să schimbe inimile.
Tradiţia a dat celor trei
parabole „parabolele milostivirii”: oaia rătăcită, drahmei pierdută, fiului
risipitor. În realitate, protagonistul nu este nici oiţa, nici drahma, nici
fiul risipitor. În toate trei parabole eroul principal este unul singur:
Dumnezeu. În principal, cele trei probleme nu vorbesc despre om, despre
păcătos, dar despre iubirea lui Dumnezeu, bucuria lui când găseşte oaia
rătăcită, drahma pierdută, când i se întoarce copiii acasă: fiul risipitor
precum și fiul mai mare. „Bucuraţi-vă
împreună cu mine”, zice Domnul. E o explozie de bucurie…
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și
omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico
A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu