A XXXIII-a Zi
Mondială a Tineretului
„Nu te teme, Marie, pentru că
ai aflat har la Dumnezeu”
ai aflat har la Dumnezeu”
(Lc 1,30)
Dragi tineri,
Ziua Mondială a Tineretului din
2018 reprezintă un pas înainte în drumul de pregătire a celei internaționale,
care va avea loc în Panama în ianuarie 2019. Această nouă etapă a pelerinajului
nostru cade în anul în care este convocată Adunarea Ordinară a Sinodului
Episcopilor cu tem: Tinerii, credința și discernământul vocațional.
Este o coincidență bună. Atenția, rugăciunea și reflecția Bisericii vor fi
îndreptate spre voi tinerii, în dorința de a percepe și, mai ales, de „a primi”
darul prețios care sunteți voi pentru Dumnezeu, pentru Biserică și pentru lume.
Așa cum știți deja, am ales să
fim însoțiți în acest itinerar de exemplul și de mijlocirea Mariei, tânăra din
Nazaret pe care Dumnezeu a ales-o ca Mamă a Fiului său. Ea merge cu noi spre
Sinod și spre ZMT din Panama. Dacă anul trecut ne-au condus cuvintele din
cântarea sa de laudă – „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49)
– învățându-ne să comemorăm trecutul, anul acesta încercăm să ascultăm împreună
cu ea glasul lui Dumnezeu care revarsă curaj și dăruiește harul necesar pentru
a răspunde la chemarea sa: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la
Dumnezeu” (Lc 1,30). Sunt cuvintele adresate de mesagerul lui
Dumnezeu, arhanghelul Gabriel, Mariei, tânără simplă dintr-un mic sat din
Galileea.
Cum este comprehensibil, apariția
neașteptată a îngerului și salutul său misterios: „Bucură-te, o, plină de har,
Domnul este cu tine” (Lc1,28), au provocat o puternică tulburare în
Maria, surprinsă de această primă revelare a identității sale și a vocației
sale, încă necunoscute de ea. Maria, ca alte personaje din Sfintele Scripturi,
tremură în fața misterului chemării lui Dumnezeu, care într-un moment o pune în
fața imensității propriului plan și o face să simtă toată micimea sa de
creatură umilă. Îngerul, citind în adâncul inimii sale, îi spune: „Nu te
teme!”. Dumnezeu citește și în interiorul nostru. El cunoaște bine provocările
pe care trebuie să le înfruntăm în viață, mai ales când suntem în fața
alegerilor fundamentale de care depinde ceea ce vom fi și ceea ce vom face în
această lume. Este „fiorul” pe care-l simțim în fața deciziilor cu privire la
viitorul nostru, cu privire la starea noastră de viață, cu privire la vocația
noastră. În aceste momente rămânem tulburați și suntem cuprinși de atâtea
temeri.
Și voi tinerii, ce frici aveți?
Ce anume vă preocupă mai mult în profunzime? O frică „de substrat” care există
în mulți dintre voi este aceea de a nu fi iubiți, voiți, de a nu fi acceptați
pentru ceea ce sunteți. Astăzi, sunt mulți tinerii care au senzația că trebuie
să fie diferiți de ceea ce sunt în realitate, în tentativa de a se adapta
standardelor adesea artificiale și de nedobândit. Fac continue „retușuri
fotografice” ale propriilor imagini, ascunzându-se în spatele măștilor și
identităților false, devenind ei înșiși aproape un „fake”. Există
în mulți obsesia de a primi cel mai mare număr posibil de „îmi place”. Și din
acest sentiment de nepotrivire apar atâtea frici și incertitudini. Alții se tem
că nu reușesc să găsească o siguranță afectivă și să rămână singuri. În mulți,
în fața precarității muncii, intră frica de a nu reuși să găsească o afirmare
profesională satisfăcătoare, de a nu vedea realizate propriile vise. Sunt
temeri foarte prezente astăzi în mulți tineri, atât credincioși cât și
necredincioși. Și chiar cei care au primit darul credinței și caută cu
seriozitate propria vocație nu sunt desigur scutiți de temeri. Unii gândesc:
poate că Dumnezeu îmi cere sau îmi va cere prea mult; poate că, parcurgând
drumul pe care mi-l indică El, nu voi fi fericit cu adevărat, sau nu voi fi la înălțimea
a ceea ce îmi cere. Alții se întreabă: dacă urmez calea pe care Dumnezeu mi-o
arată, cine îmi garantează că voi reuși s-o parcurg până la capăt? Mă voi
descuraja? Voi pierde entuziasmul? Voi fi capabil să perseverez toată viața?
În momentele în care îndoieli și
frici se îngrămădesc în inima noastră, devine necesar discernământul.
El ne permite să punem ordine în învălmășeala gândurilor și sentimentelor
noastre, pentru a acționa în mod corect și prudent. În acest proces, primul pas
pentru a depăși fricile este acela de a le identifica în mod clar, pentru a nu
ajunge să se piardă timp și energii fiind pradă a fantomelor fără față și fără
consistență. Pentru aceasta, vă invit pe toți să vă priviți înăuntru și să
„dați un nume” fricilor voastre. Întrebați-vă: astăzi, în situația concretă pe
care o trăiesc, ce anume mă neliniștește, de ce anume mă tem mai mult? Ce anume
mă blochează și mă împiedică să merg înainte? Pentru ce nu am curajul să fac
alegerile importante pe care ar trebui să le fac? Nu vă fie teamă să priviți cu
onestitate la fricile voastre, să le recunoașteți așa cum sunt și să vă
confruntați cu ele. Biblia nu neagă sentimentul uman al fricii nici multele
motive care pot s-o provoace. Lui Abraham i-a fost frică (cf. Gen 12,10
șu), lui Iacob i-a fost frică (cf. Gen 31,31; 32,8) și tot așa
și lui Moise (cf. Ex 2,14; 17,4), lui Petru (cf. Mt 26,69
șu) și apostolilor (cf. Mc 4,38-40; Mt 26,56).
Isus însuși, deși la un nivel incomparabil, a simțit frică și angoasă
(cf. Mt 26,37; Lc 22,44).
„De ce sunteți fricoși? Încă nu
aveți credință?” (Mc 4,40). Această solicitare a lui Isus adresată
discipolilor ne face să înțelegem cum adesea obstacolul în calea credinței nu
este necredința, ci frica. Munca de discernământ, în acest sens, după ce a
identificat fricile noastre, trebuie să ne ajute să le depășim deschizându-ne
la viață și înfruntând cu seninătate provocările pe care ea ni le prezintă.
Pentru noi creștinii, în mod deosebit, frica nu trebuie să aibă niciodată
ultimul cuvânt, ci să fie ocazia pentru a face un act de credință în Dumnezeu…
precum și în viață! Asta înseamnă a crede în bunătatea fundamentală a
existenței pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, a avea încredere că El conduce la un
sfârșit bun și prin circumstanțe și vicisitudini adesea misterioase pentru noi.
În schimb dacă alimentăm fricile, vom tinde să ne închidem în noi înșine, să ne
baricadăm pentru a ne apăra de tot și de toți, rămânând parcă paralizați.
Trebuie reacționat! Să nu ne închidem niciodată! În Sfintele Scripturi găsim de
365 de ori expresia „nu vă temeți”, cu toate variantele sale. Ca și cum ar
spune că în fiecare zi din an Domnul ne vrea liberi de frică.
Discernământul devine
indispensabil când este vorba de căutarea propriei vocații. De fapt, aceasta de
cele mai multe ori nu este imediat clară sau complet evidentă, ci este
înțeleasă puțin câte puțin. Discernământul de făcut, în acest caz, nu trebuie
înțeles ca un efort individual de introspecție, unde scopul este acela de a
cunoaște mai bine mecanismele noastre interioare pentru a ne întări și a ajunge
la un anumit echilibru. În acest caz persoana poate deveni mai puternică, dar
rămâne oricum închisă în orizontul limitat al posibilităților sale și al
vederilor sale. În schimb vocația este o chemare de sus și
discernământul în acest caz constă mai ales în deschiderea spre Celălalt care
cheamă. Este necesară atunci tăcerea rugăciunii pentru a asculta glasul lui
Dumnezeu care răsună în conștiință. El bate la ușa inimilor noastre, așa cum a
făcut cu Maria, doritor să lege prietenie cu noi prin rugăciune, să ne
vorbească prin Sfintele Scripturi, să ne ofere milostivirea sa în sacramentul
Reconcilierii, să se facă una cu noi în Împărtășania euharistică.
Dar este importantă și
confruntarea și dialogul cu ceilalți, frații noștri și surorile
noastre în credință, care au mai mult experiență și ne ajută să vedem mai bine
și să alegem între diferitele opțiuni. Tânărul Samuel, când aude glasul
Domnului, nu-l recunoaște imediat și de trei ori aleargă la Eli, bătrânul
preot, care la sfârșit îi sugerează răspunsul corect de dat la chemarea
Domnului: „Dacă vei mai fi chemat, spune: «Vorbește, Doamne, căci slujitorul
tău ascultă»” (1Sam 3,9). În îndoielile voastre, să știți că puteți
să vă bazați pe Biserică. Știu că există buni preoți, consacrați și consacrate,
credincioși laici, dintre care mulți tineri la rândul lor, care ca frați și
surori mai mari în credință pot să vă însoțească; însuflețiți de Duhul Sfânt
vor ști să vă ajute să descifrați îndoielile voastre și să citiți planul
vocației voastre personale. „Celălalt” nu este numai călăuza spirituală, ci
este și cel care ne ajută să ne deschidem la toate bogățiile infinite ale
existenței pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Este necesar să deschidem spații în
orașele și comunitățile noastre pentru a crește, pentru a visa, pentru a privi
orizonturi noi! Să nu pierdem niciodată gustul de a ne bucura de întâlnire, de
prietenie, gustul de a visa împreună, de a merge cu alții. Creștinilor
autentici nu le este frică să se deschidă altora, să împărtășească spațiile lor
vitale transformându-le în spații de fraternitate. Dragi tineri, nu lăsați ca
razele tinereții să se stingă în întunericul unei camere închise în care
singura fereastră pentru a privi lumea este aceea a computerului sau a
smartphone-ului. Deschideți larg porțile vieții voastre! Spațiile și timpurile
voastre sunt locuite de persoane concrete, relații profunde, cu care puteți să
împărtășiți experiențe autentice și reale în cotidianul vostru.
2. Marie!
„Eu te-am chemat pe nume” (Is 43,1).
Primul motiv pentru a nu ne teme este tocmai faptul că Dumnezeu ne cheamă pe
nume. Îngerul, mesager al lui Dumnezeu, a chemat-o pe Maria pe nume. A da
nume îi aparține lui Dumnezeu. În opera creației, El cheamă la existență
fiecare creatură cu numele său. În spatele numelui există o identitate, ceea ce
este unic în fiecare lucru, în fiecare persoană, acea esență intimă pe care
numai Dumnezeu o cunoaște până în profunzime. Această prerogativă divină a fost
împărtășită după aceea cu omul, căruia Dumnezeu i-a acordat să dea un nume
animalelor, păsărilor și chiar propriilor copii (Gen 2,19-21; 4,1).
Multe culturi împărtășesc această viziune biblică profundă recunoscând în nume
revelarea misterului mai profund al unei vieți, semnificația unei existențe.
Când cheamă o persoană pe nume,
Dumnezeu îi revelează în același timp vocația sa, proiectul
său de sfințenie și de bine, prin care acea persoană va deveni un dar pentru
alții și care o va face unică. Și atunci când Domnul vrea să lărgească
orizonturile unei vieți, alege să dea persoanei chemate un nume nou,
cum face cu Simon, numindu-l „Petru”. De aici a venit obiceiul de a asuma un
nume nou atunci când se intră într-un ordin călugăresc, pentru a indica o nouă
identitate și o nouă misiune. Deoarece este personală și unică, chemarea divină
cere de la noi curajul de a ne elibera de presiunea omologatoare a locurilor
comune, pentru ca viața noastră să fie cu adevărat un dar original și
irepetabil pentru Dumnezeu, pentru Biserică și pentru alții.
Dragi tineri, faptul de a fi
chemați pe nume este așadar un semn al marii noastre demnități în ochii lui
Dumnezeu, al predilecției sale față de noi. Și Dumnezeu cheamă pe fiecare
dintre voi pe nume. Voi sunteți „tu”-ul lui Dumnezeu, prețioși în
ochii săi, vrednici de stimă și iubiți (cf. Is 43,4). Primiți
cu bucurie acest dialog pe care Dumnezeu vi-l propune, acest apel pe care El
vi-l adresează chemându-vă pe nume.
3. Ai aflat har la
Dumnezeu
Motivul principal pentru care
Maria nu trebuie să se teamă este pentru că a aflat har la Dumnezeu. Cuvântul
„har” ne vorbește despre iubire gratuită, nedatorată. Cât de mult ne încurajează
să știm că nu trebuie să merităm apropierea și ajutorul lui Dumnezeu prezentând
cu anticipație un „curriculum de excelență”, plin de merite și de succese!
Îngerul îi spune Mariei care deja a aflat har la Dumnezeu, nu
că îl va obține în viitor. Și aceeași formulare a cuvintelor îngerului ne fac
să înțelegem că harul divin este continuativ, nu este ceva trecător sau
momentan, și pentru aceasta nu va dispare niciodată. Și în viitor tot harul lui
Dumnezeu ne va susține, mai ales în momentele de încercare și de întuneric.
Prezența continuă a harului divin
ne încurajează să îmbrățișăm cu încredere vocația noastră, care cere o angajare
de fidelitate de reînnoit în fiecare zi. De fapt, drumul vocației nu este
lipsit de cruci: nu numai îndoielile de la început, ci și ispitele frecvente
care se întâlnesc de-a lungul drumului. Sentimentul de nepotrivire îl însoțește
pe discipolul lui Cristos până la sfârșit, dar el știe că este asistat de harul
lui Dumnezeu.
Cuvintele îngerului coboară
asupra fricilor umane dizolvându-le cu forța veștii bune pe care o aduc: viața
noastră nu este pură întâmplare și simplă luptă pentru supraviețuire, ci
fiecare dintre noi este o istorie iubită de Dumnezeu. Faptul de a fi „aflat har
în ochii săi” înseamnă că Creatorul observă o frumusețe unică în ființa noastră
și are un plan magnific pentru existența noastră. Această conștiință nu rezolvă
desigur toate problemele sau nu elimină incertitudinile vieții, ci are forța de
a o transforma în profunzime. Necunoscutul pe care ni-l rezervă ziua de mâine
nu este o amenințare obscură din care trebuie să supraviețuim, ci un timp
favorabil care ne este dat pentru a trăi unicitatea vocației noastre personale
și a o împărtăși cu frații noștri și surorile noastre în Biserică și în lume.
4. Curaj în prezent
Din certitudinea că harul lui
Dumnezeu este cu noi provine forța de a avea curaj în prezent: curaj pentru a
duce înainte ceea ce Dumnezeu ne cere aici și acum, în orice domeniu al vieții
noastre; curaj pentru a îmbrățișa vocația pe care Dumnezeu ne-o arată; curaj
pentru a trăi credința noastră fără a o ascunde sau a o diminua.
Da, când ne deschidem la harul
lui Dumnezeu, imposibilul devine realitate. „Dacă Dumnezeu este pentru noi,
cine este împotriva noastră?” (Rom 8,31). Harul lui Dumnezeu atinge
ziua de azi ai vieții voastre, vă „cuprinde” așa cum sunteți, cu toate temerile
și limitele voastre, dar revelează și planurile minunate ale lui Dumnezeu! Voi
tinerii aveți nevoie să simțiți că într-adevăr cineva are încredere în voi: să
știți că papa are încredere în voi, că Biserica are încredere în voi! Și voi,
aveți încredere în Biserică!
Tinerei Maria i-a fost
încredințată o misiune importantă tocmai pentru că era tânără. Voi tinerii
aveți forță, treceți printr-o fază a vieții în care desigur că nu lipsesc
energiile. Folosiți această forță și aceste energii pentru a îmbunătăți lumea,
începând de la realitățile mai apropiate de voi. Doresc ca în Biserică să vă
fie încredințate responsabilități importante, să se aibă curajul de a vă lăsa
spațiu; și voi, pregătiți-vă să asumați aceste responsabilități.
Vă invit să mai contemplați
iubirea Mariei: o iubire grijulie, dinamică, concretă. O iubire plină de
îndrăzneală și proiectată în întregime spre dăruirea de sine. O Biserică
pătrunsă de aceste calități mariane va fi mereu Biserică în ieșire, care merge
dincolo de propriile limite și granițe pentru a face să se reverse harul
primit. Dacă ne vom lăsa contagiați de exemplul Mariei, vom trăi în concret
acea caritate care ne determină să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și
de noi înșine, să iubim persoanele cu care împărtășim viața zilnică. Și vom
iubi și pe cel care ni s-ar putea părea în sine mai puțin vrednic de iubit.
Este o iubire care se face slujire și dăruire, mai ales față de cei mai slabi și
cei mai săraci, care transformă fețele noastre și ne umple de bucurie.
Aș vrea să închei cu frumoasele
cuvinte ale sfântului Bernard într-o vestită omilie a sa despre misterul Bunei
Vestiri, cuvinte care exprimă așteptarea întregii omeniri pentru răspunsul
Mariei: „Ai auzit, Fecioară, că vei zămisli și vei naște un fiu; ai auzit că
aceasta va fi nu de la un om, ci de la Duhul Sfânt. Îngerul așteaptă răspunsul;
[…] Așteptăm și noi, Stăpână, cuvântul milostivirii. […] Prin răspunsul tău
scurt, putem fi recreați și chemați din nou la viață. […] Răspunsul tău îl
așteaptă lumea întreagă, care este prosternată la genunchii tăi. […]
Grăbește-te, Fecioară, să dai răspunsul” (Om. 4, 8: Opera
omnia, ed. Cisterc. 4, 1966, 53-54).
Preaiubiți tineri, Domnul,
Biserica, lumea, așteaptă și răspunsul vostru la chemarea unică pe care o are
fiecare în această viață! În timp ce se apropie ZMT din Panama, vă invit să vă
pregătiți pentru această întâlnire a noastră cu bucuria și entuziasmul celui
care vrea să fie părtaș de o mare aventură. ZMT este pentru cei curajoși! Nu
pentru tineri care caută numai comoditatea și care se dau înapoi în fața
dificultăților. Acceptați provocarea?
Papa Francisc
Publicarea în original: 11.02.2018 Copyright: Libreria Editrice Vaticana;
ITRC.ro
Traducător: pr.
Mihai Pătrașcu
(sursă: http://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-mondiale-a-tineretului-2018/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu