Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului a papei Francisc (25 martie 2018)

A XXXIII-a Zi Mondială a Tineretului
 

„Nu te teme, Marie, pentru că
ai aflat har la Dumnezeu” 

(Lc 1,30)

Dragi tineri,

Ziua Mondială a Tineretului din 2018 reprezintă un pas înainte în drumul de pregătire a celei internaționale, care va avea loc în Panama în ianuarie 2019. Această nouă etapă a pelerinajului nostru cade în anul în care este convocată Adunarea Ordinară a Sinodului Episcopilor cu tem: Tinerii, credința și discernământul vocațional. Este o coincidență bună. Atenția, rugăciunea și reflecția Bisericii vor fi îndreptate spre voi tinerii, în dorința de a percepe și, mai ales, de „a primi” darul prețios care sunteți voi pentru Dumnezeu, pentru Biserică și pentru lume.

Așa cum știți deja, am ales să fim însoțiți în acest itinerar de exemplul și de mijlocirea Mariei, tânăra din Nazaret pe care Dumnezeu a ales-o ca Mamă a Fiului său. Ea merge cu noi spre Sinod și spre ZMT din Panama. Dacă anul trecut ne-au condus cuvintele din cântarea sa de laudă – „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49) – învățându-ne să comemorăm trecutul, anul acesta încercăm să ascultăm împreună cu ea glasul lui Dumnezeu care revarsă curaj și dăruiește harul necesar pentru a răspunde la chemarea sa: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). Sunt cuvintele adresate de mesagerul lui Dumnezeu, arhanghelul Gabriel, Mariei, tânără simplă dintr-un mic sat din Galileea.

 1. Nu te teme!

Cum este comprehensibil, apariția neașteptată a îngerului și salutul său misterios: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine” (Lc1,28), au provocat o puternică tulburare în Maria, surprinsă de această primă revelare a identității sale și a vocației sale, încă necunoscute de ea. Maria, ca alte personaje din Sfintele Scripturi, tremură în fața misterului chemării lui Dumnezeu, care într-un moment o pune în fața imensității propriului plan și o face să simtă toată micimea sa de creatură umilă. Îngerul, citind în adâncul inimii sale, îi spune: „Nu te teme!”. Dumnezeu citește și în interiorul nostru. El cunoaște bine provocările pe care trebuie să le înfruntăm în viață, mai ales când suntem în fața alegerilor fundamentale de care depinde ceea ce vom fi și ceea ce vom face în această lume. Este „fiorul” pe care-l simțim în fața deciziilor cu privire la viitorul nostru, cu privire la starea noastră de viață, cu privire la vocația noastră. În aceste momente rămânem tulburați și suntem cuprinși de atâtea temeri.

Și voi tinerii, ce frici aveți? Ce anume vă preocupă mai mult în profunzime? O frică „de substrat” care există în mulți dintre voi este aceea de a nu fi iubiți, voiți, de a nu fi acceptați pentru ceea ce sunteți. Astăzi, sunt mulți tinerii care au senzația că trebuie să fie diferiți de ceea ce sunt în realitate, în tentativa de a se adapta standardelor adesea artificiale și de nedobândit. Fac continue „retușuri fotografice” ale propriilor imagini, ascunzându-se în spatele măștilor și identităților false, devenind ei înșiși aproape un „fake”. Există în mulți obsesia de a primi cel mai mare număr posibil de „îmi place”. Și din acest sentiment de nepotrivire apar atâtea frici și incertitudini. Alții se tem că nu reușesc să găsească o siguranță afectivă și să rămână singuri. În mulți, în fața precarității muncii, intră frica de a nu reuși să găsească o afirmare profesională satisfăcătoare, de a nu vedea realizate propriile vise. Sunt temeri foarte prezente astăzi în mulți tineri, atât credincioși cât și necredincioși. Și chiar cei care au primit darul credinței și caută cu seriozitate propria vocație nu sunt desigur scutiți de temeri. Unii gândesc: poate că Dumnezeu îmi cere sau îmi va cere prea mult; poate că, parcurgând drumul pe care mi-l indică El, nu voi fi fericit cu adevărat, sau nu voi fi la înălțimea a ceea ce îmi cere. Alții se întreabă: dacă urmez calea pe care Dumnezeu mi-o arată, cine îmi garantează că voi reuși s-o parcurg până la capăt? Mă voi descuraja? Voi pierde entuziasmul? Voi fi capabil să perseverez toată viața?

În momentele în care îndoieli și frici se îngrămădesc în inima noastră, devine necesar discernământul. El ne permite să punem ordine în învălmășeala gândurilor și sentimentelor noastre, pentru a acționa în mod corect și prudent. În acest proces, primul pas pentru a depăși fricile este acela de a le identifica în mod clar, pentru a nu ajunge să se piardă timp și energii fiind pradă a fantomelor fără față și fără consistență. Pentru aceasta, vă invit pe toți să vă priviți înăuntru și să „dați un nume” fricilor voastre. Întrebați-vă: astăzi, în situația concretă pe care o trăiesc, ce anume mă neliniștește, de ce anume mă tem mai mult? Ce anume mă blochează și mă împiedică să merg înainte? Pentru ce nu am curajul să fac alegerile importante pe care ar trebui să le fac? Nu vă fie teamă să priviți cu onestitate la fricile voastre, să le recunoașteți așa cum sunt și să vă confruntați cu ele. Biblia nu neagă sentimentul uman al fricii nici multele motive care pot s-o provoace. Lui Abraham i-a fost frică (cf. Gen 12,10 șu), lui Iacob i-a fost frică (cf. Gen 31,31; 32,8) și tot așa și lui Moise (cf. Ex 2,14; 17,4), lui Petru (cf. Mt 26,69 șu) și apostolilor (cf. Mc 4,38-40; Mt 26,56). Isus însuși, deși la un nivel incomparabil, a simțit frică și angoasă (cf. Mt 26,37; Lc 22,44).

„De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?” (Mc 4,40). Această solicitare a lui Isus adresată discipolilor ne face să înțelegem cum adesea obstacolul în calea credinței nu este necredința, ci frica. Munca de discernământ, în acest sens, după ce a identificat fricile noastre, trebuie să ne ajute să le depășim deschizându-ne la viață și înfruntând cu seninătate provocările pe care ea ni le prezintă. Pentru noi creștinii, în mod deosebit, frica nu trebuie să aibă niciodată ultimul cuvânt, ci să fie ocazia pentru a face un act de credință în Dumnezeu… precum și în viață! Asta înseamnă a crede în bunătatea fundamentală a existenței pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, a avea încredere că El conduce la un sfârșit bun și prin circumstanțe și vicisitudini adesea misterioase pentru noi. În schimb dacă alimentăm fricile, vom tinde să ne închidem în noi înșine, să ne baricadăm pentru a ne apăra de tot și de toți, rămânând parcă paralizați. Trebuie reacționat! Să nu ne închidem niciodată! În Sfintele Scripturi găsim de 365 de ori expresia „nu vă temeți”, cu toate variantele sale. Ca și cum ar spune că în fiecare zi din an Domnul ne vrea liberi de frică.

Discernământul devine indispensabil când este vorba de căutarea propriei vocații. De fapt, aceasta de cele mai multe ori nu este imediat clară sau complet evidentă, ci este înțeleasă puțin câte puțin. Discernământul de făcut, în acest caz, nu trebuie înțeles ca un efort individual de introspecție, unde scopul este acela de a cunoaște mai bine mecanismele noastre interioare pentru a ne întări și a ajunge la un anumit echilibru. În acest caz persoana poate deveni mai puternică, dar rămâne oricum închisă în orizontul limitat al posibilităților sale și al vederilor sale. În schimb vocația este o chemare de sus și discernământul în acest caz constă mai ales în deschiderea spre Celălalt care cheamă. Este necesară atunci tăcerea rugăciunii pentru a asculta glasul lui Dumnezeu care răsună în conștiință. El bate la ușa inimilor noastre, așa cum a făcut cu Maria, doritor să lege prietenie cu noi prin rugăciune, să ne vorbească prin Sfintele Scripturi, să ne ofere milostivirea sa în sacramentul Reconcilierii, să se facă una cu noi în Împărtășania euharistică.

Dar este importantă și confruntarea și dialogul cu ceilalți, frații noștri și surorile noastre în credință, care au mai mult experiență și ne ajută să vedem mai bine și să alegem între diferitele opțiuni. Tânărul Samuel, când aude glasul Domnului, nu-l recunoaște imediat și de trei ori aleargă la Eli, bătrânul preot, care la sfârșit îi sugerează răspunsul corect de dat la chemarea Domnului: „Dacă vei mai fi chemat, spune: «Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă»” (1Sam 3,9). În îndoielile voastre, să știți că puteți să vă bazați pe Biserică. Știu că există buni preoți, consacrați și consacrate, credincioși laici, dintre care mulți tineri la rândul lor, care ca frați și surori mai mari în credință pot să vă însoțească; însuflețiți de Duhul Sfânt vor ști să vă ajute să descifrați îndoielile voastre și să citiți planul vocației voastre personale. „Celălalt” nu este numai călăuza spirituală, ci este și cel care ne ajută să ne deschidem la toate bogățiile infinite ale existenței pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Este necesar să deschidem spații în orașele și comunitățile noastre pentru a crește, pentru a visa, pentru a privi orizonturi noi! Să nu pierdem niciodată gustul de a ne bucura de întâlnire, de prietenie, gustul de a visa împreună, de a merge cu alții. Creștinilor autentici nu le este frică să se deschidă altora, să împărtășească spațiile lor vitale transformându-le în spații de fraternitate. Dragi tineri, nu lăsați ca razele tinereții să se stingă în întunericul unei camere închise în care singura fereastră pentru a privi lumea este aceea a computerului sau a smartphone-ului. Deschideți larg porțile vieții voastre! Spațiile și timpurile voastre sunt locuite de persoane concrete, relații profunde, cu care puteți să împărtășiți experiențe autentice și reale în cotidianul vostru.

2. Marie!

„Eu te-am chemat pe nume” (Is 43,1). Primul motiv pentru a nu ne teme este tocmai faptul că Dumnezeu ne cheamă pe nume. Îngerul, mesager al lui Dumnezeu, a chemat-o pe Maria pe nume. A da nume îi aparține lui Dumnezeu. În opera creației, El cheamă la existență fiecare creatură cu numele său. În spatele numelui există o identitate, ceea ce este unic în fiecare lucru, în fiecare persoană, acea esență intimă pe care numai Dumnezeu o cunoaște până în profunzime. Această prerogativă divină a fost împărtășită după aceea cu omul, căruia Dumnezeu i-a acordat să dea un nume animalelor, păsărilor și chiar propriilor copii (Gen 2,19-21; 4,1). Multe culturi împărtășesc această viziune biblică profundă recunoscând în nume revelarea misterului mai profund al unei vieți, semnificația unei existențe.

Când cheamă o persoană pe nume, Dumnezeu îi revelează în același timp vocația sa, proiectul său de sfințenie și de bine, prin care acea persoană va deveni un dar pentru alții și care o va face unică. Și atunci când Domnul vrea să lărgească orizonturile unei vieți, alege să dea persoanei chemate un nume nou, cum face cu Simon, numindu-l „Petru”. De aici a venit obiceiul de a asuma un nume nou atunci când se intră într-un ordin călugăresc, pentru a indica o nouă identitate și o nouă misiune. Deoarece este personală și unică, chemarea divină cere de la noi curajul de a ne elibera de presiunea omologatoare a locurilor comune, pentru ca viața noastră să fie cu adevărat un dar original și irepetabil pentru Dumnezeu, pentru Biserică și pentru alții.

Dragi tineri, faptul de a fi chemați pe nume este așadar un semn al marii noastre demnități în ochii lui Dumnezeu, al predilecției sale față de noi. Și Dumnezeu cheamă pe fiecare dintre voi pe nume. Voi sunteți „tu”-ul lui Dumnezeu, prețioși în ochii săi, vrednici de stimă și iubiți (cf. Is 43,4). Primiți cu bucurie acest dialog pe care Dumnezeu vi-l propune, acest apel pe care El vi-l adresează chemându-vă pe nume.

3. Ai aflat har la Dumnezeu

Motivul principal pentru care Maria nu trebuie să se teamă este pentru că a aflat har la Dumnezeu. Cuvântul „har” ne vorbește despre iubire gratuită, nedatorată. Cât de mult ne încurajează să știm că nu trebuie să merităm apropierea și ajutorul lui Dumnezeu prezentând cu anticipație un „curriculum de excelență”, plin de merite și de succese! Îngerul îi spune Mariei care deja a aflat har la Dumnezeu, nu că îl va obține în viitor. Și aceeași formulare a cuvintelor îngerului ne fac să înțelegem că harul divin este continuativ, nu este ceva trecător sau momentan, și pentru aceasta nu va dispare niciodată. Și în viitor tot harul lui Dumnezeu ne va susține, mai ales în momentele de încercare și de întuneric.

Prezența continuă a harului divin ne încurajează să îmbrățișăm cu încredere vocația noastră, care cere o angajare de fidelitate de reînnoit în fiecare zi. De fapt, drumul vocației nu este lipsit de cruci: nu numai îndoielile de la început, ci și ispitele frecvente care se întâlnesc de-a lungul drumului. Sentimentul de nepotrivire îl însoțește pe discipolul lui Cristos până la sfârșit, dar el știe că este asistat de harul lui Dumnezeu.

Cuvintele îngerului coboară asupra fricilor umane dizolvându-le cu forța veștii bune pe care o aduc: viața noastră nu este pură întâmplare și simplă luptă pentru supraviețuire, ci fiecare dintre noi este o istorie iubită de Dumnezeu. Faptul de a fi „aflat har în ochii săi” înseamnă că Creatorul observă o frumusețe unică în ființa noastră și are un plan magnific pentru existența noastră. Această conștiință nu rezolvă desigur toate problemele sau nu elimină incertitudinile vieții, ci are forța de a o transforma în profunzime. Necunoscutul pe care ni-l rezervă ziua de mâine nu este o amenințare obscură din care trebuie să supraviețuim, ci un timp favorabil care ne este dat pentru a trăi unicitatea vocației noastre personale și a o împărtăși cu frații noștri și surorile noastre în Biserică și în lume.

4. Curaj în prezent

Din certitudinea că harul lui Dumnezeu este cu noi provine forța de a avea curaj în prezent: curaj pentru a duce înainte ceea ce Dumnezeu ne cere aici și acum, în orice domeniu al vieții noastre; curaj pentru a îmbrățișa vocația pe care Dumnezeu ne-o arată; curaj pentru a trăi credința noastră fără a o ascunde sau a o diminua.

Da, când ne deschidem la harul lui Dumnezeu, imposibilul devine realitate. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Rom 8,31). Harul lui Dumnezeu atinge ziua de azi ai vieții voastre, vă „cuprinde” așa cum sunteți, cu toate temerile și limitele voastre, dar revelează și planurile minunate ale lui Dumnezeu! Voi tinerii aveți nevoie să simțiți că într-adevăr cineva are încredere în voi: să știți că papa are încredere în voi, că Biserica are încredere în voi! Și voi, aveți încredere în Biserică!

Tinerei Maria i-a fost încredințată o misiune importantă tocmai pentru că era tânără. Voi tinerii aveți forță, treceți printr-o fază a vieții în care desigur că nu lipsesc energiile. Folosiți această forță și aceste energii pentru a îmbunătăți lumea, începând de la realitățile mai apropiate de voi. Doresc ca în Biserică să vă fie încredințate responsabilități importante, să se aibă curajul de a vă lăsa spațiu; și voi, pregătiți-vă să asumați aceste responsabilități.

Vă invit să mai contemplați iubirea Mariei: o iubire grijulie, dinamică, concretă. O iubire plină de îndrăzneală și proiectată în întregime spre dăruirea de sine. O Biserică pătrunsă de aceste calități mariane va fi mereu Biserică în ieșire, care merge dincolo de propriile limite și granițe pentru a face să se reverse harul primit. Dacă ne vom lăsa contagiați de exemplul Mariei, vom trăi în concret acea caritate care ne determină să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și de noi înșine, să iubim persoanele cu care împărtășim viața zilnică. Și vom iubi și pe cel care ni s-ar putea părea în sine mai puțin vrednic de iubit. Este o iubire care se face slujire și dăruire, mai ales față de cei mai slabi și cei mai săraci, care transformă fețele noastre și ne umple de bucurie.

Aș vrea să închei cu frumoasele cuvinte ale sfântului Bernard într-o vestită omilie a sa despre misterul Bunei Vestiri, cuvinte care exprimă așteptarea întregii omeniri pentru răspunsul Mariei: „Ai auzit, Fecioară, că vei zămisli și vei naște un fiu; ai auzit că aceasta va fi nu de la un om, ci de la Duhul Sfânt. Îngerul așteaptă răspunsul; […] Așteptăm și noi, Stăpână, cuvântul milostivirii. […] Prin răspunsul tău scurt, putem fi recreați și chemați din nou la viață. […] Răspunsul tău îl așteaptă lumea întreagă, care este prosternată la genunchii tăi. […] Grăbește-te, Fecioară, să dai răspunsul” (Om. 4, 8: Opera omnia, ed. Cisterc. 4, 1966, 53-54).

Preaiubiți tineri, Domnul, Biserica, lumea, așteaptă și răspunsul vostru la chemarea unică pe care o are fiecare în această viață! În timp ce se apropie ZMT din Panama, vă invit să vă pregătiți pentru această întâlnire a noastră cu bucuria și entuziasmul celui care vrea să fie părtaș de o mare aventură. ZMT este pentru cei curajoși! Nu pentru tineri care caută numai comoditatea și care se dau înapoi în fața dificultăților. Acceptați provocarea?

Papa Francisc

Publicarea în original: 11.02.2018 Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro

Traducător: pr. Mihai Pătrașcu

(sursă: http://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-mondiale-a-tineretului-2018/).