vineri, 17 noiembrie 2017

† Duminica a 33-a de peste an (A): Așteptând întoarcerea Domnului [19 noiembrie 2017]

Parabola talanților.
Așteptând întoarcerea Domnului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 noiembrie 2017)

Lecturi: Proverbelor 31,10-13.19-20.30-31; 1Tesaloniceni 5,1-6; Evanghelia Matei 25,14-30.

Omilie


În această duminică suntem invitați de lecturile de la această sfântă Liturghie să reflectăm asupra ființei noastre de creștini și discipoli ai lui Cristos. Suntem la sfârșitul anului bisericesc. Este timpul situaților finale, a bilanțurilor. Venirea Domnului, pe care o așteptăm, trebuie să ne pregătească să dăm valoare „talanților” pe care Isus ni i-a încredințat.




În Cartea Proverbelor (Prov 31,10-13.19-20.30-31) din lectura întâia ni se vorbeşte despre frumusețea femeii ca soție și mamă. Aceste două dimensiuni din viața sa zilnică reprezintă talanții pe care Domnul îi încredințează și pe care ea e chemată să le dea roade. În timp ce cei vechi remarcau importanța femeii în viață și rolul fundamental alături de bărbat, în Israel, puteți vedea și mai mult: ea este darul lui Dumnezeu, este colaboratoarea omului, este un valid ajutor în drumul pământesc spre destinul veșnic. „Femeia de valoare, cine o poate găsi?” (v. 10). Întrebarea arată că nu se găsește ușor o femeie, dar când o găsești, e o mare comoară. Textul poetic este „cântecul femeii ideale” sau „elogiul femeii desăvârșite”. Ea este femeia „înțeleaptă” din punct de moral, social și religios. Apreciată pentru calitățile sale de soţie şi mamă, îl face fericit pe soţul său şi pe copiii săi. Cartea Proverbelor îi arată calităţile inimii sale înaintea lui Dumnezeu: „o femeie înțeleaptă va fi lăudată” spune Septuaginta [LXX]; „cea care se teme de Domnul, trebuie să fie lăudată” (cf. v. 30). În timp ce Evanghelia descrie figura discipolului fidel Domnului, cu talanții săi, ea vine evidențiată în această „teamă de Dumnezeu”, nu „frică” asemenea servitorului din parabola evanghelică care își ascunde talantul în pământ, ci în simțul ei religios care dă substanță activităților sale zilnice: soțul ei se încrede în ea cu o mare bucurie; ea își susține familia și celor săraci și suferinzi ea le dă o mână prietenoasă, plină de compasiune: „ea îşi desface palma către cel umil şi-şi întinde mâna către cel nevoiaş” (v. 20). Ea trage putere din această „teamă de Domnul”, la care noi cei de astăzi spunem: este o credință profundă.





În Scrisoarea către Tesaloniceni (1Tes 5,1-6), sfântul Paul ne recomandă să rămânem treji căci voi „ştiţi precis că ziua Domnului vine ca un hoţ în timpul nopţii” (v. 2). Paul i-a evanghelizat de puține zile pe locuitorii Macedoniei: capitala era pe atunci Tesalonic (în greacă), al doilea oraș al Greciei. Primind vestea de la Timotei  despre credința lor, apostolul se adresează acestei comunității cu îndemnul de a trăi ca „fii ai luminii”, veghind și așteptând ziua întoarcerii lui Cristos. Nu ştim când va veni „ziua Domnului”, spune Paul. Era convins împreună cu toate comunitățile creștine din primii ani că sfârșitul timpului va fi imediat. Era în așteptarea „prezenței”, a parusiei, adică a întoarcerii triumfale a lui Isus. Și la Tesalonic venirea „zilei Domnului” era ca o lumină care separă. Pe de o parte a descoperi mizeria acelora care ziceau: „Pace şi linişte!”, lăsându-se duși de un optimism meschin. Aceștia sunt fii întunericului și ai somnului. Pe de altă parte sunt și „fiii luminii”: „Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei” (v. 5). Creștinul trăiește în așteptare, vigilență, sobrietate. Omul treaz este disponibil la orice. În ziua botezului nostru, noi am devenit fii ai luminii: se vede aceasta în viaţa noastră. „Aşadar, să nu dormim precum ceilalţi, ci să veghem şi să nu ne pierdem cumpătul” (v. 6). Este concluzia logică spre care trebuie să aștepte cu credință și cu bucurie „fii luminii”.



În Evanghelie după Matei (Mt 25,14-30), Isus povesteşte parabola talanţilor; ne arată calea de urmat. Ne relatează istoria unui om care se pregăteşte să plece. A chemat la el pe servitorii săi şi le-a încredinţat toate bunurile sale pentru ca să le administreze cum pot mai bine şi să aducă roade; și a plecat. De fapt, parabola relatează că stăpânul a dat „unuia cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria putere” (v. 15).



Semnificația parabolei este clară: omul care pleacă în călătorie este Isus. Cristos îşi pune încrederea în om şi se bucură să îi ofere în mod gratuit darurile sale. Imaginea talanţilor subliniază generozitatea Domnului; el le oferă darurile sale acelora care îi slujesc, dar nu ca răsplata pentru munca lor, ci darul său: „toată avuţia sa”. Talantul a fost iniţial – ca toate monedele – o unitate de măsură destinată pentru stabilirea greutăţii în sistemul economic bazat pe schimbul de mărfuri. Era folosit mai ales pentru metalele preţioase. La nivel monetar, talantul echivala pe timpul lui Isus – deci în Noul Testament – aproape 59 de kg de argint, adică 6.000 de drahme sau dinari, iar plata unui lucrător pe ziua de muncă era un dinar.



„După mult timp” – aluzie la întârzierea parusiei – „a venit stăpânul acelor servitori şi le-a cerut cont” (v. 19) de talanţi. Primii doi servitori au investit talanţii şi au câştigat tot atâţia: și-au dublat averea. Aflând de rodul obţinut de primii doi, îi laudă. Al treilea servitor, se întoarce doar să-i dea banii primiţi. În dialogul dintre stăpân şi servitor, acesta din urmă începe justificându-se: „Stăpâne, ştiam că eşti un om aspru […] pentru că m-am temut, m-am dus şi am ascuns talantul tău în pământ. Iată, ai ce este al tău!” (vv. 25-25).  Nu intenţionează să rişte şi pune la sigur banul, crezându-se un om drept atunci când poate să dea înapoi stăpânului tot ce a primit. Frica l-a paralizat, l-a făcut incapabil să-şi asume vreun risc. Şi astfel a devenit un birocrat fără a întreprinde ceva, fără a fi trecut prin lume îmbogățind-o, fără a o schimba…

Este o reacţie greşită. Cel care ascultă parabola este invitat de Isus să-și schimbe viziunea. Nu perspectiva unei ascultări meschine şi a fricii, dar perspectiva iubirii, care este fără calcule şi fără frică. Parabola, aşadar, are scopul să ne facă să înţelegem adevărata natură a raportului dintre Dumnezeu şi om. Această relaţie este cu totul contrară fricii şi temerii servile. Nu ne cere să le păstrăm într-un seif sau chiar în pământ, ci ne cere să aducem roade. Discipolul lui Isus trebuie să se mişte într-un raport de iubire, din care pot să iasă curajul, generozitatea, libertatea.

Amintesc o scenă cu un înalt aspect religios luată dintr-un film: Strada de Fellini. Gelsomina, o fată de vârstă minoră, îi mărturiseşte unuia de la circ grija sa şi îi spune: „Eu la ce servesc? Ce fac?” Celălalt, i-a o pietricică de pe pământ şi comentează: „Şi această piatră, dacă este, slujeşte la ceva? Gândeşte-te, dacă tu serveşti la ceva?...”

Acesta este mesajul parabolei din această duminică: cum să trăim în aşteptarea întoarcerii Domnului…


[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989].






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu