 |
| Omul posedat in Sinagoga din Cafarnaum - de James Tissot (Brooklyn Museum). |
Și eu sunt „profetul” lui Dumnezeu?
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (duminică, 28 ianuarie 2018)
Lecturi: Deuteronomului 18,15-20; 1Corinteni
7,32-35; Evanghelia Marcu 1,21-28.
Evanghelia Marcu 1,21-28:
În acel timp, au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, Isus a intrat
în sinagogă şi-i învăţa. Şi erau uimiţi de învăţătura lui, pentru
că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. În sinagoga lor era un om cu duh necurat, care a strigat, zicând:
„Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti:
Sfântul lui Dumnezeu”. Dar Isus i-a poruncit cu asprime,
spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” Iar duhul necurat,
scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. Atunci
toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei, zicând: „Ce-i asta? O
învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi
ele i se supun”. Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată
împrejurimea Galileii.
Omilie
După ce a anunțat că Împărăția lui Dumnezeu este aproape – în duminica
precedentă – astăzi Isus arată semnul acestei aproprieri cu puterea sa care înfăptuiește
mântuirea alungându-l pe un diavol din viața unui om posedat. Cristos este „profetul”
lui Dumnezeu așa cum prima lectură, luată din Cartea Deuteronomului (Dt
18,15-20), îl prezintă pe profet. Poporul se temea de un contact direct și
imediat cu maiestatea lui Dumnezeu și îi cere un intermediar. Domnul trimite
profeți în mijlocul mulțimii pentru ca să-i prezinte cuvântul pronunțat și să-l
asculte. Este Moise care vorbește Israelului ce se afla dincolo de Iordan, în
țara Moabului, înainte de a intra în Palestina, față în față cu Ierihonul. Textul
sacru scoate în evidență originea profetică. Slujirea profetică pare să fie
scoasă din spera „carismatică” spre a fi așezată în sfera „instruirii”. Totuși,
profetul este purtătorul cuvântului lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Nu astrologul
sau vrăjitorul prevede viitorul. Profetul știe să „citească” ceea ce se întâmplă,
descoperind intervenția Domnului, pentru a-l comunica mulțimii. Moise anunță
poporului evreu venirea unui profet: „Domnul Dumnezeul tău va ridica din
mijlocul tău […] un profet ca mine – să ascultaţi de el!” (v. 15). Și această
promisiune știm că a fost realizată de Cristos. Cuvintele lui sunt ale lui
Dumnezeu. Profetul este smuls din coordonatele politico-religioase și așezat pe
o poziție care depășește orizontul experienței sale. „Voi pune cuvintele mele
în gura lui şi el le va spune tot ceea ce eu le poruncesc” (v. 18). Persoana sa
trebuie să asimileze mesajul divin, să-l personalizeze și să-l actualizeze,
fără să-i știrbească conținutul. Trebuie să-l asculte și să explice că Dumnezeu
nu abandonează poporul său. Nu poate tăcea. A primit o misiune: de a „evangheliza”
pe contemporanii săi și a-i conduce la viață. Ceea ce așteaptă de la noi? Să-l
ascultăm.
Și Paul este „profet” pentru
comunitatea sa. Suntem în Scrisoarea
către Corintieni (1Cor 7,32-35). Sunt
indicațiile pastorale pe care
apostolul le propune la întrebările scrise (cf. 1Cor 7,1) despre căsătorie și feciorie. Sunt problemele existente
în Biserica din Corint. Creștinii de la început erau convinși că Cristos va
veni curând. Alegerea de fond pentru creștin este Isus. Unii afirmau că nu
valorează să te căsătorești. Declarând legitimitatea căsătoriei, Paul se distanțează
de pozițiile spiritualiste radicale; el se separă de orice laxism ce domină orașul
marinăresc cum e Corintul. Preamărirea fecioriei creștine, ce o face Paul, este
dăruirea totală și deplină pentru împărăția lui Dumnezeu și a fraților. Căsătoria
este „profeţie” ce aminteşte oamenilor cu ardoare cât de mult îi iubeşte
Dumnezeu: aşa cum Cristos îşi iubeşte Biserica, dăruindu-se pe sine însuşi. Și
fecioria este „profeţie” ce aminteşte orișicui – chiar şi celor căsătoriţi – că
trebuie să caute „să-i placă Domnului” (v. 32), să fie uniţi cu el, fără să fie
împărţiţi. Fecioria și căsătoria nu constituie o perfecțiune: ele sunt mijloace
potrivite pentru dăruirea „vieții cerești” la care suntem chemați deja din
această lume. „Eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji” (v. 32). Sfântul Paul este
realist: lasă libertate fiecărui om să se căsătorească sau nu. Nu e obligatorul
să te căsătorești. Ceea ce contează este să ajungi în împărăția lui Dumnezeu. Totuși
preferința lui personală este celibatul creștin. Dar „aceasta o spun pentru
avantajul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci pentru ceea ce este vrednic de
cinste şi conduce la Domnul fără abatere” (v. 35). Isus eliberează omul de tot
ce îl închide. Când l-ai întâlnit pe Cristos și l-ai primit, toată viața ta se
schimbă. Tot restul vieții nu merită preocupare. Important este să trăim după
darul primit. Paul invită pe fiecare să vadă propria stare ca o chemare din
partea Domnului, să-i dea un răspuns printr-o viață autentică, coerentă și ne
divizată. Și aceasta este posibil numai prin ascultarea conștientă, continuă și
profundă a cuvântului lui Dumnezeu.
În Evanghelia după Marcu începe relatarea activităţii publice a lui
Isus (Mc 1,21-28); începe dezvoltarea temei celei mai importante:
cine este Isus Cristos? Evanghelia vorbeşte despre uimirea poporului care vede
cum transmite „învăţătura” sa, apoi prezintă miracolul alungării unui diavol
şi, în sfârşit, vorbeşte despre admiraţia mulţimii în faţa „învăţăturii” lui
Isus şi a puterii sale. Cuvintele lui sunt cale de eliberare.
Evanghelia îl prezintă pe Isus
care intră în sinagoga din Cafarnaum într-o zi de sâmbătă. În Palestina din
acel timp erau multe sinagogi chiar și la sate. Israeliţii mergeau la sinagogă
pentru rugăciune, pentru citirea Scripturilor şi explicarea lor. Nu doar
cărturarii şi bătrânii, dar orice israelit putea să ceară cuvântul să intervină.
Astfel Isus, la Cafarnaum, intră în sinagogă şi ia cuvântul pentru „a învăţa”. Când Cristos vorbește, urmează ceva: oamenii
se pun în mișcare, rămân impresionați puternic, bolnavii sunt vindecați, toți
percep ceva extraordinar – cuvântul devine acțiune, comunicare cu Dumnezeu.
Vedem mulţimile uimite de faptul că Isus propune „o învăţătură nouă dată cu
autoritate!” (v. 27). Marcu avertizează
că învăţătura lui Isus loveşte şi creează probleme: este un mesaj răscolitor;
se impune prin forţa proprie, ce pătrunde în adâncul sufletelor, atinge
conştiinţele, îi zguduie, mişcă inimile. Astfel apare întrebarea: cine este
acesta? Este adevăratul profet anunţat de Moise? În cuvântul lui Isus se simte
prezenţa noutăţii lui Dumnezeu care te renaşte, te reînnoieşte şi te
revigorează. Cuvântul lui Dumnezeu – care răsună în învăţătura lui Cristos –
este nou, surprinzător, neaşteptat, chiar dacă, după ce l-ai auzit, înţelegi că
era chiar cuvântul pe care îl căutai, fără să o ştii.
Iată-ne
în contextul Orientului! Marcu nu ezită să dea culoare acestei scene care
explodează. Sosirea lui Isus în sinagoga din Cafarnaum provoacă o
trezire bruscă a Satanei. Zguduit de cuvântul lui Isus, Satana se vede
descoperit. Mai întâi este „strigătul” ce
izbucneşte în plină predică a lui Cristos! „Ce ai cu noi, Isus din
Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu!” (v.
24). Isus l-a ameninţat cu hotărâre. „Taci şi ieşi din el!” (v. 25), îi spune
imperativ Cristos. Iar demonul iese
„scuturându-l şi strigând cu glas puternic” (v. 26). Strigătul puternic al
diavolului care iese pune în lumină forța luptei și măreția victoriei pe care
numai Isus o face posibilă.
Potrivit Evangheliei după Marcu, primul gest împlinit de Isus este
eliberarea unul om îndrăcit, care intră în criză în timpul slujirii liturgice. Cristos
îl face să tacă căci duhul este constrâns să-l asculte şi omul, eliberat de
duhul distrugător, se regăseşte pe sine însuşi. Iar poporul începe să vadă în el, pe profetul anunţat de Dumnezeu
prin Moise. Și se minunează.
Acesta este scopul venirii sale
în mijlocul nostru. Este și misiunea pe care Isus o încredinţează Bisericii.
Pentru ca să fie Biserica lui Cristos trebuie să aibă aceste însuşiri: să stea
cu Isus mereu, să vestească evanghelia mântuirii, să izgonească duhurile rele…
Și eu sunt „profetul” lui Domnului?
Să ne ajute Dumnezeu se ne apropiem de Domnul!
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu