Mesajul sfântului părinte Francisc
pentru a 104-a Zi Mondială a
Migrantului şi Refugiatului
(14 ianuarie 2018)
Iubiţi fraţi şi surori!
„Când vine un străin în ţara
voastră, să nu-l asupriţi! Pe străin să-l consideraţi ca pe un băştinaş dintre
voi; să-l iubeşti ca pe tine însuţi, căci străini aţi fost în ţara Egiptului!
Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Lev
19,34).
În timpul primilor mei ani de
pontificat am exprimat în mod repetat preocupare specială faţă de situaţia
tristă a atâtor migranţi şi refugiaţi care fug de războaie, de persecuţii, de
dezastre naturale şi de sărăcie. Este vorba fără îndoială de un „semn al
timpurilor” pe care am încercat să-l citesc, invocând lumina Duhului Sfânt încă
de la vizita mea la Lampedusa la 8 iulie 2013. Instituind noul Dicaster pentru
Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, am voit ca o secţiune specială, pusă ad tempus sub conducerea mea directă, să
exprime grija Bisericii faţă de migranţi, evacuaţi, refugiaţi şi victime ale
traficului de persoane.
Fiecare străin care bate la uşa
noastră este o ocazie de întâlnire cu Isus Cristos, care se identifică cu
străinul primit sau refuzat din orice epocă (cf. Mt 25,35.43). Domnul încredinţează iubirii materne a
Bisericii fiecare fiinţă umană constrânsă să-şi părăsească propria patrie în
căutarea unui viitor mai bun[1]. Această grijă trebuie să se exprime
concret în fiecare etapă a experienţei migratoare: de la plecare la călătorie,
de la sosire la întoarcere. Este o mare responsabilitate pe care Biserica vrea
s-o împărtăşească cu toţi credincioşii şi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă,
care sunt chemaţi să răspundă la numeroasele provocări puse de migraţiile
contemporane cu generozitate, rapiditate, înţelepciune şi clarviziune, fiecare
după propriile posibilităţi.
În această privinţă, doresc să
reafirm că „răspunsul nostru comun s-ar putea articula în jurul a patru verbe:
a primi, a proteja, a promova şi a integra”[2].
Luând în considerare scenariul
actual, a primi înseamnă
înainte de toate a oferi migranţilor şi refugiaţilor posibilităţi mai ample de
intrare sigură şi legală în ţările de destinaţie. În acest sens, este de dorit
o angajare concretă pentru ca să fie stabilită şi simplificată acordarea de
vize umanitare şi pentru reîntregirea familiei. În acelaşi timp, doresc ca un
număr mai mare de ţări să adopte programe de sponsorship
privată şi comunitară şi să deschidă coridoare umanitare pentru refugiaţii mai
vulnerabili. În afară de asta, ar fi oportun să se prevadă vize temporare
speciale pentru persoanele care scapă din conflicte în ţările învecinate. Nu
sunt o soluţie potrivită expulzările colective şi arbitrare de migranţi şi
refugiaţi, mai ales când ele sunt făcute spre ţări care nu pot garanta
respectarea demnităţii şi a drepturilor fundamentale[3]. Subliniez din nou importanţa de a oferi
migranţilor şi refugiaţilor o primă aranjare adecvată şi frumoasă. „Programele
de primire răspândită, deja demarate în diferite localităţi, par în schimb să
uşureze întâlnirea personală, să permită o calitate mai bună a serviciilor şi
să ofere garanţii mai mari de succes”[4]. Principiul centralităţii persoanei
umane, afirmat cu fermitate de iubitul meu predecesor Benedict al XVI-lea[5], ne obligă să punem mereu siguranţa
personală înaintea celei naţionale. Prin urmare, este necesar să se formeze în
mod adecvat personalul care se ocupă de controalele de frontieră. Condiţiile
migranţilor, ale celor care cer azil şi ale refugiaţilor cer ca să le fie
garantate siguranţa personală şi accesul la serviciile de bază. În numele
demnităţii fundamentale a fiecărei persoane, trebuie să se străduiască să
prefere soluţii alternative la detenţie pentru cei care intră în teritoriul
naţional fără a fi autorizaţi[6].
Al doilea verb, a proteja, se declină într-o întreagă
serie de acţiuni în apărarea drepturilor şi demnităţii migranţilor şi
refugiaţilor, independent de status-ul
lor migrator[7]. Această protecţie începe în patrie şi
constă în oferirea de informaţii sigure şi certificate înainte de plecare şi în
salvgardarea lor de practicile de recrutare ilegală[8]. Ea ar trebui continuată, pe cât posibil,
în ţara de imigraţie, asigurând migranţilor o asistenţă consulară adecvată,
dreptul de a păstra mereu cu ei documentele de identitate personală, un acces
egal la justiţie, posibilitatea de a deschide conturi bancare personale şi
garanţia unei minime subzistenţe vitale. Dacă sunt recunoscute şi valorizate în
mod oportun, capacităţile şi competenţele migranţilor, ale celor care cer azil
şi ale refugiaţilor, reprezintă o adevărat resursă pentru comunităţile care le
primesc[9]. Pentru aceasta doresc ca, respectând
demnitatea lor, să le fie acordate libertatea de mişcare în ţara de primire,
posibilitatea de a munci şi accesul la mijloacele de telecomunicaţie. Pentru
cei care decid să se întoarcă în patrie, subliniez oportunitatea de a dezvolta
programe de reintegrare de muncă şi socială. Convenţia Internaţională despre
Drepturile Copilului oferă o bază juridică universală pentru protejarea
minorilor migranţi. Faţă de ei trebuie să se evite orice formă de detenţie în
virtutea status-ului lor
migrator, în timp ce trebuie asigurat accesul obişnuit la instruirea primară şi
secundară. De asemenea, este necesar să se garanteze rămânerea regulamentară la
împlinirea vârstei majore şi posibilitatea de a continua studii. Pentru minorii
neînsoţiţi sau separaţi de familia lor este important să se prevadă programe de
îngrijire temporară sau încredinţare[10]. Respectând dreptul universal la o
naţionalitate, aceasta trebuie recunoscută şi certificată în mod oportun
tuturor băieţilor şi fetelor în momentul naşterii. Situaţia de apatrid în care
uneori se află migranţi şi refugiaţi poate să fie evitată cu uşurinţă printr-o
„legislaţie despre cetăţenie conformă cu principiile fundamentale ale dreptului
internaţional”[11]. Status-ul
migrator n-ar trebui să limiteze accesul la asistenţa sanitară naţională şi la
sistemele de pensii, precum şi la transferarea contribuţiilor lor în caz de
repatriere.
A promova înseamnă în mod esenţial a se ocupa pentru ca toţi
migranţii şi refugiaţii precum şi comunităţile care îi primesc să fie puşi în
condiţia de a se realiza ca persoane în toate dimensiunile care compun
omenitatea voită de Creator[12]. Între aceste dimensiuni trebuie
recunoscută valoarea justă dimensiunii religioase, garantând tuturor străinilor
prezenţi în teritoriu libertatea de profesare şi practică religioasă. Mulţi
migranţi şi refugiaţi au competenţe care trebuie certificate şi valorizate în
mod adecvat. De vreme ce „munca umană prin natura sa este destinată să unească
popoarele”[13], încurajez să se facă eforturi pentru ca
să fie promovată inserarea socială şi de muncă a migranţilor şi refugiaţilor,
garantând tuturor – inclusiv celor care cer azil – posibilitatea de a munci,
parcursuri formative lingvistice şi de cetăţenie activă şi o informare adecvată
în limbile lor originale. În cazul minorilor migranţi, implicarea lor în
activităţi de muncă cere să fie reglementată în aşa fel încât să prevină
abuzuri şi ameninţări la adresa creşterii lor normale. În 2006, Benedict al
XVI-lea sublinia că în contextul migrator familia este „loc şi resursă a
culturii vieţii şi făcător de integrare de valori”[14]. Integritatea sa trebuie promovată
mereu, favorizând reîntregirea familială – cu includerea bunicilor, fraţilor şi
nepoţilor – fără a o face să depindă vreodată de condiţii economice. Faţă de
migranţi, de cei care cer azil şi de refugiaţi în situaţii de neputinţă,
trebuie asigurat atenţii şi sprijine mai mari. Deşi consider că trebuie
elogiate eforturile făcute până acum de multe ţări în termeni de cooperare
internaţională şi asistenţă umanitară, doresc ca în distribuirea acestor
ajutoare să se ia în considerare necesităţile (de exemplu asistenţa medicală şi
socială şi educaţia) ţărilor în curs de dezvoltare care primesc imense fluxuri
de refugiaţi şi migranţi şi, la fel, să se includă printre destinatari
comunităţile locale aflate în situaţie de a nu putea evolua material şi de
vulnerabilitate[15].
Ultimul verb, a integra, se pune pe planul
oportunităţilor de îmbogăţire interculturală generate de prezenţa migranţilor
şi refugiaţilor. Integrarea nu este „o asimilare, care induce la suprimarea sau
la uitarea propriei identităţi culturale. Contactul cu celălalt duce mai
degrabă la descoperirea «secretului» său, la deschiderea faţă de el pentru a
primi aspectele sale valabile şi a contribui astfel la o cunoaştere reciprocă
mai mare. Este un proces prelungit care tinde să formeze societăţi şi culturi,
făcându-le tot mai mult reflexie a darurilor multiforme ale lui Dumnezeu
oferite oamenilor”[16]. Acest proces poate să fie accelerat
prin oferirea cetăţeniei dezlegată de condiţii economice şi lingvistice şi a
parcursurilor de reglementare extraordinară pentru migranţi care pot să
justifice o lungă rămânere în ţară. Insist iarăşi asupra necesităţii de a
favoriza în orice mod cultura întâlnirii, multiplicând oportunităţile de schimb
intercultural, documentând şi răspândind bunele practici de integrare şi
dezvoltând programe menite să pregătească pentru procesele integrative
comunităţile locale. Simt că trebuie să subliniez cazul special al străinilor
constrânşi să părăsească ţara de imigraţie din cauza crizelor umanitare. Aceste
persoane cer să le fie asigurată o asistenţă adecvată pentru repatriere şi
programe de reintegrare în muncă în patrie.
În conformitate cu tradiţia sa
pastorală, Biserica este disponibilă să se angajeze personal pentru a realiza
toate iniţiativele propuse mai sus, dar pentru a obţine rezultatele sperate
este indispensabilă contribuţia comunităţii politice şi a societăţii civile,
fiecare după propriile responsabilităţi.
În timpul Întâlnirii Naţiunilor
Unite, celebrată la New York la 19 septembrie 2016, leader mondiali au exprimat clar voinţa lor de a se angaja
în favoarea migranţilor şi a refugiaţilor pentru a salva vieţile lor şi a
proteja drepturile lor, împărtăşind această responsabilitate la nivel global.
În acest scop, statele s-au angajat să întocmească şi să aprobe până la
sfârşitul anului 2018 două pacte globale (Global
Compacts), unul dedicat refugiaţilor şi unul referitor la
refugiaţi.
Iubiţi fraţi şi surori, în lumina
acestor procese demarate, lunile următoare reprezintă o oportunitate
privilegiată pentru a prezenta şi a susţine acţiunile concrete în care am voit
să declin cele patru verbe. Aşadar, vă invit să profităm de orice ocazie pentru
a împărtăşi acest mesaj cu toţi actorii politici şi sociali care sunt implicaţi
– sau interesaţi să participe – la procesul care va duce la aprobarea celor
două pacte globale.
Astăzi, 15 august, celebrăm
solemnitatea Ridicării la cer a Mariei Preasfinte. Mama lui Dumnezeu a
experimentat asupra sa duritatea exilului (cf. Mt 2,13-15), a însoţit cu iubire drumul Fiului până la
Calvar şi acum împărtăşeşte veşnic gloria Lui. Mijlocirii sale materne să
încredinţăm speranţele tuturor migranţilor şi refugiaţilor din lume şi
dorinţele comunităţilor care îi primesc, pentru ca, în conformitate cu suprema
poruncă divină, să învăţăm cu toţii să-l iubim pe celălalt, pe cel străin, ca
pe noi înşine.
Din Vatican, 15 august 2017; Solemnitatea Adormirii Maicii Domnului
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Cf. Pius al XII-lea, Constituţia apostolică Exsul familia, Tit. I, I.
[2] Discurs
adresat participanţilor la Forumul Internaţional „Migraţii şi pace”,
21 februarie 2017.
[3] Cf. Intervenţia
observatorului permanent al Sfântului Scaun la a 103-a Sesiune a Consiliului
OIM, 26 noiembrie 2013.
[4] Discurs
adresat participanţilor la Forumul Internaţional „Migraţii şi pace”.
[5] Cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea
enciclică Caritas in veritate,
47.
[6] Cf.
Intervenţia observatorului permanent al Sfântului Scaun la a XX-a Sesiune a
Consiliului Drepturilor Umane, 22 iunie 2012.
[7] Cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea
enciclică Caritas in veritate,
62.
[8] Cf. Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia
Migranţilor şi Itineranţilor, Instrucţiunea Erga
migrantes caritas Christi, 6.
[9] Cf. Benedict al XVI-lea, Discurs adresat participanţilor la al VI-lea Congres
Mondial pentru Pastoraţia Migranţilor şi Refugiaţilor, 9 noiembrie
2009.
[10] Cf. Idem, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului
(2010); Observator permanent al Sfântului Scaun, Intervenţie la a XXVI-a Sesiune Ordinară a Consiliului pentru Drepturile
Omului despre drepturile umane ale migranţilor, 13 iunie 2014.
[11] Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia
Migranţilor şi Itineranţilor şi Consiliul Pontifical Cor Unum, A-l primi pe Cristos în refugiaţi şi în persoanele dezrădăcinate forţat,
2013, 70.
[12] Cf. Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 14.
[13] Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Centesimus annus, 27.
[14] Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi
Refugiatului 2007.
[15] Cf. Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia
Migranţilor şi Itineranţilor şi Consiliul Pontifical Cor Unum, A-l primi pe Cristos în refugiaţi şi în persoanele dezrădăcinate forţat,
2013, 30-31.
[16] Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi
Refugiatului 2005, 24 noiembrie 2004.
(sursă: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20170888).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu