† Duminica a 3-a de peste an (B): Reînnoiți-vă! [21 ianuarie 2018]

Isus cheamă discipoli.

Reînnoiți-vă!
pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (duminică, 21 ianuarie 2018)

 Lecturi: Iona 3,1-5.10; 1Corinteni 7,29-31; Evanghelia Marcu 1,14-20.

Evanghelia Marcu 1,14-20: În acel timp, după ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Isus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!” Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. Şi, mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

Omilie

În lecturile biblice din această duminică firul conductor este timpul și convertirea, adică primirea invitației divine de reînnoire a vieții în timpul mântuirii – acum.

În prima lectură luată din Cartea lui Iona  (Iona 3,1-5.10), se relatează istoria unui om trimis la Ninive pentru a-i anunța că răutatea sa va antrena distrugerea. Profetul a experimentat pe propria piele ce înseamnă să te convertești. Nu voia să meargă la Ninive, o metropolă mare din acel timp, acum în Irak, pe atunci era capitata imperiului Asirian, cu un popor de războinici din Mesopotamia. Acest imperiu era marele dușman al Israelului cu care avea granița de la răsărit. „Cuvântul Domnului a fost către Iona […]. «Ridică-te și mergi la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea lor s-a ridicat înaintea mea!»” (1,1-2). Nu se specifică despre ce fel de răutate este vorba. Iona s-a ridicat ca să fugă departe de Domnul. Niciodată un profet nu se gândea să nu asculte de porunca divină. După aventurile lui Iona – a fost înghițit de un pește mare – „cuvântul Domnului a fost [...] a doua oară. «Ridică-te, mergi la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo vestea pe care ţi-o spun eu!»”  (3,1-2). Profetul omite posibilitatea lăsată deschisă de Dumnezeu și anunță că Ninive va fi masacrată. „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus” (v. 4). Vedeți plăcerea lui sadică. Este ultimatum… Dar lucrurile nu se întâmplă cum a prevăzut profetul. Oamenii s-au convertit la vocea profetului. Singurul care nu s-a convertit a fost chiar el, Iona. El nu a înțeles că Domnul iubea pe toți oamenii, indiferent că sunt evrei sau dintr-un popor oarecare, dintr-o țară și nici dintr-o anumită religie și anumită rasă. Cei pe care îi considerăm păgâni sunt câteodată mai pregătiți pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu. Misiunea lui Iona este incredibilă pentru un evreu: a predica convertirea chiar și la lumea păgână – care până atunci era considerată sub semnul blestemului – nu era în obiceiul evreilor. Cartea lui Iona ridiculariza pe acei israeliți cu mentalitate limitată: sunt geloși de milostivirea Domnului față de alte popoare voind să limiteze libertatea lui Dumnezeu. Este celebrată îndurarea universală a Domnului care vrea convertirea tuturor oamenilor, chiar și a dușmanilor lui Israel, cei din Asiria, din Ninive. Într-adevăr, îndurarea lui Dumnezeu este mare! Depășește orizontul limitat și schematic al teologiei profetului tocmai prin îndurare care transformă și renaște.

Da, convertirea este o lucrare continuă. O afirmă, printre altele, lectura a doua luată din Scrisoarea către Corintieni (1Cor 7,29-31). Apostolul Paul proiectează lumina Paștelui asupra întregii vieți umane: bucurii și necazuri, iubire și interese și îi îndeamnă pe corintieni să trăiască în libertatea inimii, fără a deveni obstacol pentru realitățile ultime și definitive. „Timpul s-a scurtat!” (v. 29). „Căci figura acestei lumi trece” (v. 31). Paul se gândește, în această perioadă a vieții sale, că a doua venire a lui Cristos, în glorie, se va petrece în curând. Nu este de așteptat nimic nou. El este Domnul, cel înviat. „Trăiți pentru Dumnezeu!” Mesajul lui Paul este o invitație să descoperim sensul nou pe care istoria l-a luat prin intervenția lui Dumnezeu – care rămâne în afara timpului – dar în atașamentul lui față de Cristos și înfățișarea sa în misterul pascal duce la ultimele timpuri. Iată viața umană: se referă la realitățile veșnice – este viața cea „adevărată”. Și aceasta este o convertire. Paul are meritul să ne învețe un alt aspect cu totul neobișnuit al convertirii.

În evanghelie de astăzi, sfântul Marcu (Mc 1,14-20) ne face să asistăm la începuturile predicării lui Isus. Începe relatarea despre activitatea publică a lui Cristos: „După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu” (v. 14). Sunt primele cuvinte pe care Isus le-a pronunţat: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (v. 15). Predica lui Isus începe cu o afirmaţie teologică: „Timpul s-a împlinit”. Istoria mântuirii ajunge prin Cristos la plinătatea sa. Ce înseamnă împlinirea timpului? Este timpul mântuirii. S-a terminat cu aşteptarea Salvatorului. Nu trebuie să căutăm în altă parte un Mântuitor. Este aici. E vorba de o ocazie prielnică. Cine o lasă să treacă, riscă să piardă posibilitatea de a deveni altul. Isus anunţă vestea cea bună a mântuirii şi îi cheamă pe toți oameni să o primească. „S-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu” (v. 15). Care împărăţie? Ce vrea să spună împărăţia lui Dumnezeu? Domnul are în istorie un proiect de împlinit, un plan de realizat – este „împărăția” –, un plan a cărui împlinire este deja început cu Cristos. 

„Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (v. 15). Timpul este scurt iar răspunsul omului dat la chemarea lui Isus trebuie dat repede. La intervenția lui Cristos trebuie să răspundă angajamentul nostru uman. Este un imperativ: „convertiți-vă și credeți!” Nu știu să vă spun cuvântul din limba aramaică vorbită de Isus. Marcu scrie în limba greacă populară. Termenul grec este metanóia, înnoirea minții. Dar în ebraică teshuvah este întoarcere. A se converti este o invitaţie la o adevărată răsturnare de mentalitate, adică în modul de a gândi despre Mesia, despre mântuire, despre manifestarea lui Dumnezeu. A se converti şi a crede indică acelaşi lucru: mai mult, am putea spune, că potrivit invitaţiei lui Isus, a se converti înseamnă a deschide mintea şi inima spre evanghelia sa care luminează drumul vieţii umane. A se converti înseamnă a intra în contact personal cu Cristos. „Credința în evanghelia” este adeziunea la Isus ce ne mântuiește și care ne eliberează. 

Evanghelistul Marcu nu explică ce înseamnă  convertirea dar ilustrează răspunsul neîntârziat dat de primii patru ucenici la chemarea lui Isus. Cere un răspuns imediat, o detaşare. Discipolii lasă năvoadele, îl lasă pe tatăl lor în barcă împreună cu zilierii și se duc după el. Imperativul „convertiţi-vă” nu este o invitaţie la o „ajustare”, la o schimbare vagă a vieţii, nu vrea să fie o invitaţie la pocăinţă în sensul de renunţare, ci înseamnă ceva diferit: înseamnă „veniţi după mine”, rămâneţi cu mine, gândiţi ca mine, faceţi cum fac eu! La aceasta ne cheamă Domnul: „Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!” (v. 17). Ne cheamă să păşim, să umblăm cu el, ieşind din spaţiul îngust al eu-lui nostru, al intereselor noastre şi de a ne deschide bogăţii iubirii sale.

În loc să spună că ucenicul este chemat „să înveţe”, evanghelia spune că i-a chemat „să-l urmeze”. Verbul, care în mod obişnuit însoţeşte cuvântul ucenic sau discipol, este „a învăţa”. Folosind verbul „a urma”, evanghelia subliniază că pe primul loc nu este o doctrină sau o învăţătură, ci un mod nou de a trăi. Totul stă în „a-l urma”. A urma înseamnă a accepta provocarea unei înlocuirii: în locul vieţii noastre este viaţa sa, în locul cuvintelor noastre este mesajul său de mântuire. A schimba direcţia, a schimba parcursul, a descoperi că scopul se poate atinge, a reuşi să găseşti strada. Toate acestea sunt viaţa sa, viața lui Cristos Isus. 

Să-i mulțumim pentru chemarea sa la reînnoire!

---

[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.

---