Migranţi şi refugiaţi:
bărbaţi şi femei în căutare de pace
1. Urare de pace
Pace tuturor persoanelor şi
tuturor naţiunilor de pe pământ! Pacea, pe care îngerii o vestesc păstorilor în
noaptea de Crăciun[1], este o aspiraţie profundă a tuturor
persoanelor şi a tuturor popoarelor, mai ales a celor care îndură mai dur lipsa
ei. Între acestea, pe care îi port în gândurile mele şi în rugăciunea mea, vrea
să amintesc încă o dată pe cei peste 250 de milioane de migranţi în lume,
dintre care 22 de milioane şi jumătate sunt refugiaţi. Aceştia din urmă, aşa
cum a afirmat iubitul meu predecesor Benedict al XVI-lea, „sunt bărbaţi şi
femei, copii, tineri şi bătrâni care caută un loc unde să trăiască în pace”[2]. Pentru a-l găsi, mulţi dintre ei sunt
dispuşi să-şi rişte viaţa într-o călătorie care în marea parte a cazurilor este
lungă şi periculoasă, să îndure trude şi suferinţe, să înfrunte garduri de
sârmă şi ziduri ridicate pentru a-i ţine departe de ţintă.
Cu spirit de milostivire, îi
îmbrăţişăm pe toţi cei care fug de război şi de foame sau care sunt constrânşi
să părăsească ţinuturile lor din cauza discriminărilor, persecuţiilor, sărăciei
şi degradării mediului.
Suntem conştienţi că a deschide
inimile noastre la suferinţa altuia nu este suficient. Va fi mult de făcut
înainte ca fraţii noştri şi surorile noastre să se poată întoarce ca să
trăiască în pace într-o casă sigură. A-l primi pe celălalt cere o angajare
concretă, un lanţ de ajutoare şi de bunăvoinţă, o atenţie vigilentă şi
înţelegătoare, gestionarea responsabilă a noilor situaţii complexe care,
uneori, se adaugă la alte şi numeroase probleme deja existente, precum şi a
resurselor care sunt mereu limitate. Practicând virtutea prudenţei, guvernanţii
vor şti să primească, să promoveze, să protejeze şi să integreze, stabilind
măsuri practice, „în limitele permise de binele comun înţeles corect, [pentru]
a permite acea inserare”[3]. Ei au o responsabilitate precisă faţă de
propriile comunităţi, ale căror drepturi juste şi dezvoltare armonioase trebuie
să le asigure, pentru a nu fi asemenea constructorului nechibzuit care a
calculat rău şi n-a reuşit să termine turnul pe care începuse să-l zidească[4].
2. De ce atâţia refugiaţi şi migranţi?
În vederea Jubileului pentru cei
2000 de ani de la vestea de pace a îngerilor la Betleem, sfântul Ioan Paul al
II-lea a introdus numărul crescând de refugiaţi printre consecinţele „unui
interminabil şi oribil şir de războaie, de conflicte, de genocide, de
«purificări etnice»”[5], care au marcat secolul al XX-lea. Cel
nou încă n-a înregistrat o adevărată cotitură: conflictele armate şi celelalte
forme de violenţă organizată continuă să provoace mutări ale populaţiei în
cadrul graniţelor naţionale şi dincolo de ele.
Însă persoanele migrează şi din
alte motive, cel dintâi dintre toate „dorinţa unei vieţi mai bune, unită de
multe ori cu încercarea de a lăsa în urmă «disperarea» unui viitor imposibil de
construit”[6]. Se pleacă pentru a se reîntregi cu
propria familie, pentru a găsi oportunităţi de muncă sau de instruire: cel care
nu se poate bucura de aceste drepturi, nu trăieşte în pace. În afară de asta,
aşa cum am subliniat în enciclica Laudato
si’, „este tragică creşterea numărului migranţilor care fug de
mizeria agravată de degradarea mediului”[7].
Majoritatea migrează urmând un
parcurs regulamentar, în timp ce unii iau alte căi, mai ales din cauza
disperării, când patria nu le oferă siguranţă şi nici oportunităţi şi orice
cale legală pare impracticabilă, blocată sau prea lentă.
În multe ţări de destinaţie s-a
răspândit pe larg o retorică ce rosteşte cu emfază riscurile pentru siguranţa
naţională sau povara primirii noilor sosiţi, dispreţuind astfel demnitatea
umană care trebuie recunoscută tuturor, deoarece sunt fii şi fiice ai lui
Dumnezeu. Cei care alimentează frica faţă de migranţi, eventual cu scopuri
politice, în loc de a construi pacea, seamănă violenţă, discriminare rasială şi
xenofobie, care sunt izvor de mare preocupare pentru toţi cei care au la inimă
ocrotirea oricărei fiinţe umane[8].
Toate elementele de care dispune
comunitatea internaţională arată că migraţiile globale vor continua să marcheze
viitorul nostru. Unii le consideră o ameninţare. În schimb eu vă invit să le
privim cu o privire încărcată de încredere, ca oportunitate pentru a construi
un viitor de pace.
3. Cu privire contemplativă
Înţelepciunea credinţei hrăneşte
această privire, capabilă să-şi dea seama că toţi facem „parte dintr-o singură
familie, migranţi şi populaţii locale care-i primesc, şi toţi au acelaşi drept
de a se folosit de bunurile pământului, a căror destinaţie este universală, aşa
cum învaţă doctrina socială a Bisericii. Aici îşi au fundament solidaritatea şi
împărtăşirea”[9]. Aceste cuvinte ne repropun imaginea
noului Ierusalim. Cartea profetului Isaia (cap. 60) şi apoi cea a Apocalipsului
(cap. 21) îl descriu ca un oraş cu porţile deschise mereu, pentru a lăsa să
intre oameni din orice naţiune, care îl admiră şi îl umplu de bogăţii. Pacea
este suveranul care îl conduce şi dreptatea este principiul care guvernează
convieţuirea în interiorul său.
Avem nevoie să ne îndreptăm şi
asupra oraşului în care trăim această privire contemplativă, „adică o privire
de credinţă care să-l descopere pe acel Dumnezeu care locuieşte în casele sale,
pe străzile sale, în pieţele sale […] promovând solidaritatea, fraternitatea,
dorinţa de bine, de adevăr, de dreptate”[10], cu alte
cuvinte realizând promisiunea păcii.
Observându-i pe migranţi şi pe
refugiaţi, această privire va şti să descopere că ei nu vin cu mâinile goale:
aduc o încărcătură de curaj, capacităţi, energii şi aspiraţii, în afară de
comorile din culturile lor native, şi în acest mod îmbogăţesc viaţa naţiunilor
care le primesc. Va şti să observe şi creativitatea, tenacitatea şi spiritul de
jertfă al nenumăratelor persoane, familii şi comunităţi care în toate părţile
lumii deschid uşa şi inima pentru migranţi şi refugiaţi, chiar şi acolo unde
resursele nu sunt îmbelşugate.
În sfârşit, această privire
contemplativă va şti să conducă discernământul responsabililor statului, aşa
încât să ducă politicile de primire până la maximul „limitelor permise de
binele comun înţeles corect”[11], adică luând
în considerare exigenţele tuturor membrilor unicei familii umane şi binele
fiecăruia dintre ei.
Cel care este animat de această
privire va fi în măsură să recunoască vlăstarele de pace care deja au răsărit
şi se va îngriji de creşterea lor. Astfel va transforma în şantiere de pace
oraşele noastre, adesea divizate şi polarizate de conflicte care se referă
tocmai la prezenţa migranţilor şi refugiaţilor.
4. Patru pietre de hotar pentru acţiune
A oferi celor care cer azil,
refugiaţilor, migranţilor şi victimelor traficului de persoane o posibilitate
de a găsi acea pace pe care o caută, cere o strategie care să combine patru
acţiuni: a primi, a proteja, a promova şi a integra[12].
„A primi” aminteşte de exigenţa
de a lărgi posibilităţile de intrare legală, de a nu respinge refugiaţii şi
migranţii spre locuri unde îi aşteaptă persecuţii şi violenţe şi de a echilibra
preocuparea pentru siguranţa naţională cu ocrotirea drepturilor umane
fundamentale. Scriptura ne aminteşte: „Nu uitaţi ospitalitatea, căci datorită
ei unii i-au găzduit, fără să-şi dea seama, pe îngeri”[13].
„A proteja” aminteşte de datoria
de a recunoaşte şi a ocroti demnitatea inviolabilă a celor care fug de un
pericol real în căutare de azil şi siguranţă, de a împiedica exploatarea lor.
Mă gândesc îndeosebi la femeile şi copiii care se află în situaţii în care sunt
mai expuşi riscurilor şi abuzurilor care ajung până acolo încât să fie făcuţi
sclavi. Dumnezeu nu discriminează: „Domnul are grijă de cei străini, sprijină
pe văduvă şi pe orfan”[14].
„A promova” face trimitere la
susţinerea dezvoltării umane integrale a migranţilor şi refugiaţilor. Între
multele instrumente care pot ajuta în această misiune, doresc să subliniez
importanţa de a asigura copiilor şi tinerilor accesul la toate nivelurile de
instruire: în acest mod ei nu numai că vor putea cultiva şi fructifica
propriile capacităţi, dar vor şi mai mult în măsură să meargă în întâmpinarea
celorlalţi, cultivând un spirit de dialog şi nu de închidere sau de ciocnire.
Biblia învaţă că Dumnezeu „îl iubeşte pe străin, dându-i hrană şi
îmbrăcăminte”; de aceea îndeamnă: „Să-i iubiţi pe străini căci şi voi aţi fost
străini în ţara Egiptului”[15].
„A integra”, în sfârşit, înseamnă
a permite refugiaţilor şi migranţilor să participe pe deplin la viaţa
societăţii care-i primeşte, într-o dinamică de îmbogăţire reciprocă şi de
colaborare rodnică în promovarea dezvoltării umane integrale a comunităţilor
locale. Cum scrie sfântul Paul: „Aşadar, voi nu mai sunteţi străini şi nici
oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu”[16].
5. O propunere pentru două pacte internaţionale
Îmi doresc din inimă ca acesta să
fie spiritul care să însufleţească procesul care de-a lungul anului 2018 va
conduce la definirea şi la aprobarea din partea Naţiunilor Unite a două pacte
globale, unul pentru migraţii sigure, ordonate şi regulamentare, celălalt cu
privire la refugiaţi. Fiind acorduri împărtăşite la nivel global, aceste pacte
vor reprezenta un cadru de referinţă pentru propuneri politice şi măsuri
practice. Pentru aceasta este important ca să fie inspirate de compasiune,
clarviziune şi curaj, în aşa fel încât să perceapă orice ocazie pentru a face
să înainteze construirea păcii: numai aşa realismul necesar al politicii
internaţionale nu va deveni o capitulare în faţa cinismului şi a globalizării
indiferenţei.
De fapt, dialogul şi coordonarea
constituie o necesitate şi o datorie proprie a comunităţii internaţionale. În
afara graniţelor naţionale este posibil şi ca ţările mai puţin bogate să poată
primi un număr mai mare de refugiaţi, sau de a-i mai bine, dacă şi cooperarea
internaţională le asigură lor disponibilitatea de fonduri necesare.
Secţia Migranţi şi Refugiaţi din
Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale a sugerat 20 de puncte
de acţiune[17] ca piste
concrete pentru punerea în practică a acestor patru verbe în politicile
publice, precum şi în atitudinea şi în acţiunea comunităţilor creştine. Aceste
contribuţii şi altele vor să exprime interesul Bisericii catolice faţă de
procesul care va duce la adoptarea pactelor globale ale Naţiunilor Unite
amintite mai sus. Acest interes confirmă o grijă pastorală mai generală născută
cu Biserica şi continuată în multiplele sale opere până în zilele noastre.
6. Pentru casa noastră comună
Ne inspiră cuvintele sfântului
Ioan Paul al II-lea: „Dacă «visul» unei lumi în pace este împărtăşit de atâţia,
dacă se valorizează aportul migranţilor şi refugiaţilor, omenirea poate să
devină tot mai mult familiei a tuturor şi pământul nostru o reală «casă
comună»”[18]. Mulţi în
istorie au crezut în acest „vis” şi ceea ce au făcut dă mărturie că nu este
vorba despre o utopie irealizabilă.
Între aceştia trebuie încadrată
sfânta Francesca Xaverio Cabrini, al cărei centenar al naşterii pentru cer este
în 2017. Astăzi, 13 noiembrie, multe comunităţi ecleziale celebrează
comemorarea ei. Această mică mare femeie, care şi-a consacrat propria viaţă în
slujba migranţilor, devenind apoi patroana lor cerească, ne-a învăţat cum putem
primi, proteja, promova şi integra pe aceşti fraţi şi surori ai noştri. Prin
mijlocirea sa Domnul să ne dea nouă tuturor să experimentăm că „rodul dreptăţii
este semănat în pace pentru cei care fac pace”[19].
Din Vatican, 13 noiembrie 2017
Comemorarea sfintei Francesca Xaveriu Cabrini, patroana migranţilor
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Lc
2,14.
[2] Angelus,
15 ianuarie 2012.
[3] Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea enciclică Pacem in terris, 57.
[4] Cf. Lc
14,28-30.
[5] Mesaj
pentru Ziua Mondială a Păcii 2000, 3.
[6] Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a
Refugiatului 2013.
[7] Nr. 25.
[8] Cf. Discurs
adresat directorilor naţionali ai pastoraţiei pentru migranţi, participanţi la
Întâlnirea promovată de Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE),
22 septiembre 2017.
[9] Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a
Refugiatului 2011.
[10] Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 71.
[11] Ioan al XII-lea, Scrisoarea enciclică Pacem in terris, 57.
[12] Mesaj
pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2018, 15 august
2017.
[13] Evr
13,2.
[14] Ps
146,9.
[15] Dt
10,18-19.
[16] Ef
2,19.
[17] „20 de Puncte de Acţiune Pastorală” şi „20
de Puncte de Acţiune pentru Pactele Globale” (2017); vezi şi Documentul ONU
A/72/528.
[18] Mesaj
pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2004, 6.
[19] Iac
3,18.
(sursă: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201711117).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu