Biserica este înzestrată cu Duhul iubirii
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (31 mai 2020)
Lecturi: Faptele Apostolilor 2,1-11; 1Corinteni 12,3b-7.12-13; Evanghelia Ioan
20,19-23; lecturi
Omilie
Astăzi celebrăm marea sărbătoare
a Rusaliilor: coborârea Duhului Sfânt. La evrei era o sărbătoare mare ce se
petrecea în cinzecea zi după Paști: era Shavuot
[Rusalii]. La Ierusalim era o mulţime de oameni veniți pentru a sărbători darul
Legii [Torah în ebraică]. La
Rusaliile este împlinirea Paștelui lui Cristos: Duhul Sfânt coboară asupra
Bisericii care este plină de iubirea lui.
În prima lectură sfântul Luca
descrie venirea Duhului Sfânt (Fap 2,1-11): în dimineața zilei de
Rusalii, la orele nouă. În Ierusalim erau parţi, mezi, elamiţi, mesopotamieni,
iudei, capadocieni, asiatici, egipteni, romani, greci, arabi – practic era reprezentanții
întregului pământ – chemați brusc de „un vuiet puternic” în fața unei case –
era Cenacolul – din care ieșeau oameni ce vorbeau de Isus din Nazaret,
răstignit, ucis, dar înviat de Dumnezeu. Vorbeau cu entuziasm, parcă erau beți.
Mare surpriza a mulțimii erau că fiecare aude în propria limbă, de acasă. Toți
înțeleg. Mulțimea însă nu știa că acești oameni au fost cuprinși de „limbi de
foc”, că „au fost umpluţi de Duhul Sfânt” (v. 4): este darul promis de Isus înviat.
Simbolizează acțiunea directă a lui Dumnezeu: vântul, cutremurul, focul,
limbile. Devine clar că Duhul cheamă Biserica la unitate și universalitate.
Duhul nu are o singură limbă, nu se leagă de o anumită cultură, ci se exprimă
prin toate limbile. Cu venirea Duhului la Rusalii se naște comunitatea creștină
care răstoarnă istoria Babelului care voind să ajungă până la Dumnezeu prin forță,
prin cucerire și nu printr-un dar (cf. Gen
11,1-9). La turnul Babel oamenii cu aceeași limbă nu se înțelegeau, în schimb, la
Rusalii, oamenii din diferite limbi se întâlnesc și se înțeleg. Acele limbi de
foc evocă manifestarea lui Dumnezeu pe muntele Sinai, încheierea Alianței prin
Lege – este Torah. Sunt descrise imagini
cosmice grandioase cu fulgere, tunete și nori. La Rusalii este darul Duhului
Sfânt: „toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt” (v. 4). Din experienţa Duhului se
desprinde un semn particular, pe care îl notează Luca, spunând că „au început
să vorbească în limbi”. Limbile Bisericii sunt foarte multe dar, cu toate
acestea, se mărturisește acelaşi adevăr, aceeași singură credinţă în Dumnezeu
Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Este botezul Bisericii. Duhul încredințează unificarea
Bisericii, în libertate, în jurul lui Dumnezeu. Este misiunea pe care Duhul
le-o dă apostolilor şi ne-o dă nouă fiecăruia.
În lectura a doua (1Cor
12,3b-7.12-13),
apostolul Paul amintește despre rolul Duhului Sfânt în mijlocul comunității din
Corint: acei ucenici care erau atât de dezbinați, certăreți, incapabili să se
iubească devin un singur trup. Acolo unde Duhul pătrunde, persoanele primesc
Duhul lui Cristos cel înviat, fie greci sau iudei, ele devin parte din unicul
trup al lui Cristos care este Biserica. Corintul clocotea după „gustul” extazelor,
a transelor… Nu-s ușor de distins între autosugestia și fenomenele păgâne… Când
erau păgâni „mergeau la idoli ca și cum ar fi fost mânați” (1Cor 12,2). Paul vrea ca Corintienii să
nu trăiască în ignoranță față de darurile Duhului Sfânt. Există un criteriu
pentru a aprecia darurile [carismele] Duhului Sfânt pe care le înșiră într-un
catalog vrednic de luat în seamă în experiența eclezială. Există un unic
criteriu al autenticității și validității darului: mărturisirea credinței în
dumnezeirea lui Isus. Duhul Sfânt e cel care ne face să-l recunoaştem în
Cristos pe „Domnul” [Kyrios în
greaca] şi ne face să rostim mărturisirea de credinţă a întregii Biserici: „nimeni
nu poate să spună «Isus este Domnul» decât prin Duhul Sfânt” (v. 3). Ne spune
Paul că este vorba tocmai de cuvântul şi lucrarea Duhului Sfânt. La rădăcina
tuturor darurilor există un singur Duh, un singur Domn, un singur Dumnezeu; a
fi iudeu sau grec, sclav sau om liber, nu contează; de acum un singur lucru
contează: botezul nostru în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt.
Nimeni nu este creștin de unul singur, prin el însuși; suntem creștini întrucât
aparținem unui trup, acela a lui Cristos care este Biserica înzestrată de
Duhului Sfânt cu darurile sale.
Evanghelia (In 20,19-23) ne
duce înapoi în seara zilei de Paşti [cu cinzeci de zile mai devreme] când discipolii
rămân închiși de frica iudeilor.
Atunci le-a apărut Domnul înviat. Primele cuvinte nu sunt reproșuri pentru fuga
lor de pe Calvar ci o dorinţă de pace: „Pace vouă!” Le-a arătat mâinile
şi coasta, semnul jertfei lui Isus pentru „oile sale”. El „le-a zis din nou: «Pace
vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi». Şi, spunând
aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi-l pe Duhul Sfânt!»” (v.
21-22). Cristos suflă peste discipoli și dă, ca și Dumnezeu [Adonai], o viață nouă, animată de
Spiritul divin. Gestul suflării peste
apostoli evocă evenimentul primordial al creaţiei când Duhul plutea
peste ape; gestul amintește despre crearea omului când Dumnezeu a suflat peste Adam suflu de
viaţă. Isus suflă Duhul creator peste ucenici ca să devină Biserică [în ebraică
qahal, comunitate]. Evanghelistul
Ioan preia aici imaginea relatării creaţiei (cf. Gen 2,7); este imaginea simbolică a „suflării”. „Suflul” lui Dumnezeu este
viaţă. Isus „a suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi-l pe Duhul Sfânt!»” (v.
22). Duhul înnoieşte inima omului făcând din el o făptură nouă. Acum Domnul
suflă și în sufletul nostru suflare nouă de viaţă şi în felul acesta ne
primeşte în familia lui Dumnezeu.
„Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora
le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi
ţinute!” (v. 23). Evanghelia stabilește legătura între Duh și iertarea
păcatelor. Iertarea prin jertfa lui Cristos – prin rănile lui ați fost mântuiți:
este darul milostivirii. Dar Duhul Sfânt creează armonia, pacea între oameni, înnoind
în noi viaţa prin iertare şi
reconciliere. Prin „suflul” său Isus inaugurează noua creație,
renașterea omului și, deci, iartă păcatele. Acum bucuria pascală și
mântuirea ajung la fiecare om prin intermediul apostolilor prin Duhul Sfânt.
A existat în Evul Mediu, la Paris, o mare abaţie a sfântului
Victor ai căror călugări trăiau după Regula sfântului Augustin. În anul 1142
murea unul dintre ei – Hugo de saint Victoire – despre care şi astăzi mai amintesc
cărţile de teologie când vorbesc despre definiţia persoanei şi despre
căsătorie. Moartea lui este descrisă de unul dintre ucenici. „În ziua morții
sale, am mers să-l văd, dimineaţă, degrabă. M-a întrebat dacă suntem singuri.
Spunându-i că da, suntem singuri, mi-a zis: «Ai celebrat astăzi sfânta
Liturghie?» «Sigur», i-am răspuns. «Atunci, vino lângă mine şi suflă-mi în faţă
în formă de cruce ca să-l primesc pe Duhul Sfânt». I-am suflat aşa cum mi-a
cerut. După câteva momente a intrat în agonie. L-am auzit spunând cu o voce
abia perceptibilă: «L-am primit… el va conduce sufletul meu!»” (cf. Murret C., Historie
general de l'Eglise, vol. IV, 377).
Zilnic, la sfânta Liturghie îl
rugăm pe Dumnezeu Tatăl să sfinţească darurile pâinii şi vinului cu „roua”
Duhului Sfânt ca ele să devină pentru noi Trupul şi Sângele Domnului nostru
Isus Cristos. Îl rugăm pe Duhul Sfânt să ne unească pe toţi prin sfintele
daruri, prin Euharistie. Acum să ne rugăm cu sfântul Isidor din Sevillia:
„Duhule Sfânt, iată-ne prosternați la picioarele tale. Vino și ne luminează!”
Vino Duhule Preasfânt, luminează inimile credincioșilor tăi și aprinde în ele
focul iubirii tale!
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets
liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu