Într-o relație de iubire cu cele trei persoane divine
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 18:30 (7 iunie 2020)
Lecturi: Exodul 34,4b-6.8-9; 2Corinteni 13,11-13; Evanghelia Ioan
3,16-18; lecturi
Omilie
Astăzi este sărbătoarea lui Dumnezeu – Sfânta Treime. Creştinii din Occident celebrează misterul lui Dumnezeu unul şi întreit, de trei ori sfânt. Dumnezeu este comuniune de iubire – Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – o comuniune care nu rămâne închisă în sine ci deschisă tuturor oamenilor chemaţi să-i răspundem la iubirea sa. Dumnezeu este pentru noi iubire! Așa ne-a iubit pe noi Domnul, trimițându-l pe Isus. Este misterul iubirii și milostivirii pe care oamenii nu reușesc să-l dezlege; nici chiar profeții…
Astăzi este sărbătoarea lui Dumnezeu – Sfânta Treime. Creştinii din Occident celebrează misterul lui Dumnezeu unul şi întreit, de trei ori sfânt. Dumnezeu este comuniune de iubire – Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – o comuniune care nu rămâne închisă în sine ci deschisă tuturor oamenilor chemaţi să-i răspundem la iubirea sa. Dumnezeu este pentru noi iubire! Așa ne-a iubit pe noi Domnul, trimițându-l pe Isus. Este misterul iubirii și milostivirii pe care oamenii nu reușesc să-l dezlege; nici chiar profeții…
În prima lectură din cartea Exodului (Ex 34,4b-6.8-9) este subliniată marea
dorință a lui Moise de a-l întâlni și a-l vedea pe Dumnezeu. În sufletul său
ardea dorul – arzând ca rugul (cf. Ex
3,2) – de a ajunge să-l vadă pe Dumnezeu. El urcă pe muntele Sinai dar Dumnezeu
coboară la locul întâlnirii într-un nor: „Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a
strigat: «Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet
la mânie, plin de bunătate şi de adevăr!»” (v. 6). „Moise s-a plecat până la
pământ şi l-a adorat” (v. 8), înălțându-i o rugăciune foarte insistentă să
meargă „în mijlocul poporului” care este „încăpăţânat” [om cu ceafa dură, dura cervice în latină] care are nevoie
de iertare pentru a rămâne „moştenirea” Domnului pe pământ. În cartea Exodului trebuie să urmărim „trecerea” Domnului,
„mersul lui cu noi”, susținerea lui în credință. Domnul, pe care îl întâlnește
Moise, nu se mulțumește cu observarea Legii, el merge mai departe spre
milostivire și iertare. Dumnezeu este „temut și mare”, dar „plin de îndurare şi
milostiv”. Însuși Domnul descoperă aceste caracteristici ale iertării și
dreptății, dar întâietatea rămâne iertarea. Dumnezeu nu urmează „legea
talionului”, ci preferă să fie „uman”. Este un Dumnezeu care iubeşte şi iubirea
sa merge până la iertare. Iertarea lui Dumnezeu îl eliberează pe om și-l
recreează. Dumnezeu se manifestă cu dragoste milostivă: o iubire ce învinge
păcatul, acoperindu-l şi eliminându-l. Dumnezeu pune în încurcătură pe Moise și
pe toți „moraliștii”, care nu văd cuvintele compătimire și milă de tablele
Legii: o desemnare neobișnuită a lui Dumnezeu făcută de om, pe măsura omului...
Precizarea „încet la mânie”: Dumnezeu s-ar simţi obligat să folosească severitatea,
rigoarea, dreptatea, pentru cei care încalcă legea, dar știe să se rețină… Domnul
merge cu noi în ciuda păcatelor noastre, dar omul este încăpățânat. Dumnezeu
iartă cu milostivirea sa – „încet la mânie!”
În a doua lectură (2Cor 13,11-13) apostolul Paul ne invită să facem un pas mai departe în sărbătoarea Sfintei Treimi. Suntem la sfârșitul scrisorii adresate corintienilor, suntem la concluzie. Paul observă legătura profundă dintre chipul lui Dumnezeu trinitar și viața deschisă spre pace într-un raport nou: „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi iubirea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (v. 13). Apostolul invocă asupra acestei comunități iubirea lui Dumnezeu [în greacă agápe] și harului lui Cristos [cháris] și comuniunea [koinonia] Duhului Sfânt: toate sunt bunurile mântuirii! Dumnezeu nu este chemat „Tată”, nici Isus „Fiu”, dar cu toate acestea se vorbește despre „trei”: Treimea Sfântă care este harul, iubirea și comuniunea Tatălui, a Fiului, a Duhului Sfânt. Este încurajarea de a trăi împreună în pace cu Dumnezeu și cu proprii semeni. Creștinii din Corint nu sunt încă „perfecți”: este de dorit ca comunitatea corintienilor – așa de controversată – să se convertească: o urgență, o invitaţie la iubirea lui Dumnezeu. Isus ne-a învrednicit de harul răscumpărării din care Tatăl este izvorul și Duhul „comunicatorul”. Este sărbătoarea lui Dumnezeu – iubire. În ziua botezului am fost scufundaţi într-un ocean de iubire. Aceasta a schimbat viața noastră.
În Cristos, Dumnezeu face cunoscut chipul și inima sa. Deci putem spune că în Isus putem cunoaște pe Dumnezeu iubire, caritate, bunătate, milostivire. Este o mișcare în a dărui: darul Tatălui este Cristos spre viața și salvarea omului. „Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut” (In 3,16). Toată viața lui Isus este sub semnul dăruirii Tatălui pentru a ne face să intrăm în comuniune de prietenie cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt. În Evanghelia după Ioan (In 3,16-18) găsim această descoperire a iubirii lui Dumnezeu. Întâlnirea lui Isus cu Nicodim este simbolul omenirii ce caută, cu inimă sinceră, pe Dumnezeu. El credea că se află în fața unui „rabi” dar întâlnește „lumina lumii”; credea că Dumnezeu ar fi „cu” Isus și descoperă cine este Cristos: este Fiul unic a lui Dumnezeu; aștepta un „fiu al omului” care judecă lumea cu zgomot mare și, în schimb, învăță că judecata este acolo unde acceptăm sau să refuzăm invitația lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ce ne-a fost adresată. Isus nu este judecător; proiectul nu este a judeca lumea, dar de a o salva. Este un chip fascinant și nou. Caracteristicile sunt ale iubirii personale, ale pasiunii pentru orice persoană. Lumea – aceea „lume” din evanghelia a patra – este în realitate însemnată de păcat și de rău, își află schimbarea în deschidere și mântuire: „pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (v. 17). Isus nu a venit să judece lumea ci să-i distrugă răul, salvând-o. În Cristos, Dumnezeu este cel care vine la întâlnire mântuind lumea. Prin felul său de a trăi, prin cuvintele și faptele sale, Isus ne arată ce este iubirea lui Dumnezeu când vindecă bolnavii, iartă păcătoşii, primește pe toți cei care vin a el. Este un Dumnezeu care iubește, acționează, vorbește, iartă, dă viață fără de moarte. Această iubire a mers până la a dărui viața pe cruce. Este semnul milostivirii Domnului! Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său unic în lume, pentru ca noi să avem viață prin el!
În sfânta Liturghie ne întoarcem spre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iubirea sa vrea să ne unească pe toți împreună într-o comuniune de iubire. Suntem făcuţi pentru a ne întâlni, a dialoga, a ne iubi. Suntem „chipul lui Dumnezeu” într-o comuniune de iubire, exact, atât cât ne dăm seama să înţelegem! În om, chemarea la comuniune este lăsată de Sfânta Treime.
Celebrarea sărbătorii Sfintei Treimi înseamnă a evalua întregul nostru mod de relație: ce importanță are pentru noi aceste trei persoane divine?! Sărbătoarea de astăzi ne dă credința și iubirea noastră. Libertatea noastră devine credință și iubire în Dumnezeu Tatăl și Fiul și Sfântul Duh!
În a doua lectură (2Cor 13,11-13) apostolul Paul ne invită să facem un pas mai departe în sărbătoarea Sfintei Treimi. Suntem la sfârșitul scrisorii adresate corintienilor, suntem la concluzie. Paul observă legătura profundă dintre chipul lui Dumnezeu trinitar și viața deschisă spre pace într-un raport nou: „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi iubirea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (v. 13). Apostolul invocă asupra acestei comunități iubirea lui Dumnezeu [în greacă agápe] și harului lui Cristos [cháris] și comuniunea [koinonia] Duhului Sfânt: toate sunt bunurile mântuirii! Dumnezeu nu este chemat „Tată”, nici Isus „Fiu”, dar cu toate acestea se vorbește despre „trei”: Treimea Sfântă care este harul, iubirea și comuniunea Tatălui, a Fiului, a Duhului Sfânt. Este încurajarea de a trăi împreună în pace cu Dumnezeu și cu proprii semeni. Creștinii din Corint nu sunt încă „perfecți”: este de dorit ca comunitatea corintienilor – așa de controversată – să se convertească: o urgență, o invitaţie la iubirea lui Dumnezeu. Isus ne-a învrednicit de harul răscumpărării din care Tatăl este izvorul și Duhul „comunicatorul”. Este sărbătoarea lui Dumnezeu – iubire. În ziua botezului am fost scufundaţi într-un ocean de iubire. Aceasta a schimbat viața noastră.
În Cristos, Dumnezeu face cunoscut chipul și inima sa. Deci putem spune că în Isus putem cunoaște pe Dumnezeu iubire, caritate, bunătate, milostivire. Este o mișcare în a dărui: darul Tatălui este Cristos spre viața și salvarea omului. „Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut” (In 3,16). Toată viața lui Isus este sub semnul dăruirii Tatălui pentru a ne face să intrăm în comuniune de prietenie cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt. În Evanghelia după Ioan (In 3,16-18) găsim această descoperire a iubirii lui Dumnezeu. Întâlnirea lui Isus cu Nicodim este simbolul omenirii ce caută, cu inimă sinceră, pe Dumnezeu. El credea că se află în fața unui „rabi” dar întâlnește „lumina lumii”; credea că Dumnezeu ar fi „cu” Isus și descoperă cine este Cristos: este Fiul unic a lui Dumnezeu; aștepta un „fiu al omului” care judecă lumea cu zgomot mare și, în schimb, învăță că judecata este acolo unde acceptăm sau să refuzăm invitația lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ce ne-a fost adresată. Isus nu este judecător; proiectul nu este a judeca lumea, dar de a o salva. Este un chip fascinant și nou. Caracteristicile sunt ale iubirii personale, ale pasiunii pentru orice persoană. Lumea – aceea „lume” din evanghelia a patra – este în realitate însemnată de păcat și de rău, își află schimbarea în deschidere și mântuire: „pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (v. 17). Isus nu a venit să judece lumea ci să-i distrugă răul, salvând-o. În Cristos, Dumnezeu este cel care vine la întâlnire mântuind lumea. Prin felul său de a trăi, prin cuvintele și faptele sale, Isus ne arată ce este iubirea lui Dumnezeu când vindecă bolnavii, iartă păcătoşii, primește pe toți cei care vin a el. Este un Dumnezeu care iubește, acționează, vorbește, iartă, dă viață fără de moarte. Această iubire a mers până la a dărui viața pe cruce. Este semnul milostivirii Domnului! Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său unic în lume, pentru ca noi să avem viață prin el!
În sfânta Liturghie ne întoarcem spre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iubirea sa vrea să ne unească pe toți împreună într-o comuniune de iubire. Suntem făcuţi pentru a ne întâlni, a dialoga, a ne iubi. Suntem „chipul lui Dumnezeu” într-o comuniune de iubire, exact, atât cât ne dăm seama să înţelegem! În om, chemarea la comuniune este lăsată de Sfânta Treime.
Celebrarea sărbătorii Sfintei Treimi înseamnă a evalua întregul nostru mod de relație: ce importanță are pentru noi aceste trei persoane divine?! Sărbătoarea de astăzi ne dă credința și iubirea noastră. Libertatea noastră devine credință și iubire în Dumnezeu Tatăl și Fiul și Sfântul Duh!
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets
liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu