† Trupul și Sângele Domnului [Joia Verde]: Euharistia – hrană bogată și îmbelșugată (joi, 20 iunie 2019)

Trupul lui Cristos - procesiune.

Euharistia – hrană bogată și îmbelșugată

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (20 iunie 2019)

Lecturi: Genezei 14,18-20; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Luca 9,11b-17; lecturi

Omilie

 

Astăzi celebrăm sărbătoarea Trupului şi Sângelui lui Cristos: este „memorialul” cuvintelor lui Isus de la Ultima Cină care s-a petrecut la Joia Sfântă – „Faceți aceasta în amintirea mea!” A primi Euharistia înseamnă a te deschide, a merge către, a te întâlni... Minunată este întâlnirea dintre Melchisedek şi Abraham [din prima lectură]. Orice întâlnire este mereu surprinzătoare: a te lăsa purtat. Apostolul Paul foloseşte verbul „a transmite”: a transmite altora ceea ce am primit – darul pâinii și al vinului [lectura a doua]. În Euharistia, Isus rezumă întreaga viaţă dăruită fraţilor săi până la moarte.

Prima lectură din cartea Genezei (Gen 14,18-20) este o relatare când Abraham s-a întors din expediția împotriva celor patru regi care l-au luat pe Lot, nepotul lui Abraham, prizonier. Intervine acum Melchisedec, regele Salemului [regele păcii] și preotul „Dumnezeului celui Preaînalt”. Pe atunci era îndatorirea preotului să poarte pâine și vin învingătorilor conduși de Abraham. Cuvintele binecuvântării adresate lui Abraham suna ca o recunoștință a rolului său de a elibera din mâna dușmanilor: „Binecuvântat să fie Abram de Dumnezeul cel Preaînalt […] şi binecuvântat să fie Dumnezeu cel Preaînalt care te-a eliberat din mâinile asupritorilor tăi!” (v. 19-20).

Cât privește zeciuială, Abraham recunoaște preoția lui Melchisecec și își manifestă gratitudinea față de „Domnul” protector, căruia îi atribuie victoria sa și, în același timp, se recunoaște inferior lui Melchisedec. Dumnezeul lui Melchisedec se numea „Dumnezeu Preaînalt”, exact cum se numea Dumnezeul lui Abraham.

Sfântul Clement Alexandrinul a văzut o prefigurare a jertfei euharistice, iar sfântul Ciprian din Cartagina a văzut o reprezentare a Liturghiei. Astăzi, în solemnitatea Trupului și Sângelui lui Cristos ne interesează această ofertă căci este o figură a Euharistiei. Oferta lui Melchisedec nu sunt primele roade ale câmpiilor, dar sunt alimente de zi cu zi, mâncate cu pace și bucurie. Se recunoaște că de la Dumnezeu pornește armonia, comuniunea între frați care are un moment puternic în mâncarea comună.

În această zi a Euharistiei ne amintim de Melchisedec, de ofranda de pâine și vin.

În a doua lectură (1Cor 11,23-26), sfântul Paul ne transmite ce a primit el însuși. Se adresează unei comunități divizate cu multe discriminări. El le aminteşte că, dacă Cristos a murit, a murit pentru toți. Apostolul Paul introduce considerația: „eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care era vândut” (v. 23). Celebrarea euharistiei nu se poate uita că Isus a instituit-o în noaptea în care a fost vândut și și-a dat propria viață pentru oameni. Creștinii, repetând gestul lui Cristos, vor să-și ofere și ei propria viață pentru frați. Tragem concluzia: nu ne putem întâlni pentru Cina Domnului fără să fim atenți unii față de alții. Prin urmare este necesar să ne verificăm înainte de a mânca și a bea:  „ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până când va veni” (v. 26). Pentru acest motiv, înainte de a ne împărtăşi, spunem: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu...”. Cum ziceau martirii din Bitinia: „nu putem trăi fără Euharistie!” Nu trebuie uitat că Euharistia este izvorul carității: se naște din iubirea lui Cristos ce o are pentru om și devine rădăcina iubirii între credincioșii reuniți în jurul aceleași pâini și aceluiași potir.

Am citit înmulțirea pâinilor și a peștilor din Evanghelia după Luca (Lc 9,11-17). Este o sinteză a poporului lui Israel din Exod, care anticipă darul Euharistiei, adică gesturi pe care Isus le încredințează apostolilor pentru a da pâinea mântuirii la toți. Pe sfântul Luca nu-l interesează înmulțirea pâinilor; îl interesează mulțimea de oameni care avea foame de Dumnezeu, căci pâinea este „semnul” Euharistiei. Pentru că se înserase, discipolii văd foamea oamenilor. Se gândesc că ar fi mai bine să le dea drumul acasă. Dar Isus nu-i ascultă. Se adresează celor doisprezece, zicându-le: „Dați-le voi să mănânce!” Și poruncește apostolilor să se pregătească pentru a mânca. I-au adus cinci pâini şi doi peşti. Cu aceasta va sătura mulțimile…

Este semnificativă sublinierea dată cuvintelor lui Isus. În evanghelia lui Luca este aceeași succesiune a celor patru verbe ce vor relata cina cea de pe urmă sau masa din Emaus. Sunt gesturile lui Isus: „luând pâinile, le-a binecuvântat, le-a frânt și le-a dat” (cf. Lc 9,15; 22,19; 24,30). Domnul nu a găsit mai mult decât să facă „memoria” sa dintr-o bucată de pâine: dar nu dintr-o simplă bucată de pâine, ci dintr-o bucată frântă. Semnul prin care îl recunoaștem: viață dăruită, oferită, „cheltuită” până la capăt. Fragmentul se încheie cu această notă despre abundența darului lui Cristos, oferit tuturor oamenilor. Accentul este pus pe Euharistie: hrană bogată și îmbelșugată.

În acest sens este necesar să măsurăm acea foame de Dumnezeu...

Părintele De Bruel a găsit în arhivele Vaticanului următoarea întâmplare. Ne aflam în Groenlanda. Un misionar trebuia să-şi părăsească tribul împrăştiat printre gheţari. Înainte de plecare, le dă un corporal. „Fiii mei, această pânză este preţioasă. Ani  întregi, în fiecare zi, a fost aşezat pe ea Trupul lui Cristos!” A plecat şi nu s-a mai întors. Acel trib a rămas mai multe decenii fără să mai vadă vreun preot. Însă, în fiecare duminică, şeful tribului urca pe un sloi de gheaţă şi arăta acel corporal lumii adunate în jur şi spunea aceste cuvinte simple: „Amintiţi-vă că aici a fost aşezat Trupul  Domnului!” Atunci toţi îngenuncheau, îl adorau pe Domnul şi plângeau păcatele, cerând cu glas puternic milă şi har. Apoi se întorceau mai senini şi înnoiţi la bordeiele şi la ocupaţiile lor. (Colombo G., Fides calore ferveat, Casale Monferrato 1988).

Cum să rămânem oameni? Împlinind invitația lui Isus dată la sfârșitul acestei lungi zile: „Dați-le voi de mâncare!” Aceasta ar trebui să ne amintim de fiecare dată când celebrăm Euharistia. Minunea stă în disponibilitatea fiecăruia dintre noi de a se ocupa de foamea altuia. Când se întâmplă aceasta, însuși Dumnezeu este la lucru…

---

bibliografia [anul C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro);  Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).

---