Noutatea vieții: credința în Isus
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (23 iunie 2019)
Lecturi: Zaharia
12,10-11; 13,1; Galateni 3,26-29; Evanghelia Luca
9,18-24; lecturiOmilie
În această duminică, lecturile
biblice ne cheamă la o creștere în credință față de Dumnezeu și față de Isus. Adevăratul
Dumnezeu este dincolo de ceea ce credem noi că el este. Cristos ne întreabă și
pe noi așa cum i-a întrebat pe apostoli care îl urmau despre el, despre mesajul
său, despre misiunea sa. Care este răspunsul nostru? Pentru a-l recunoaşte,
avem nevoie de a asculta Cuvântul său și de a ne hrăni din el.
În
prima lectură profetul Zaharia (Zah 12,10-11)
proclamă un Dumnezeu mântuitor și eliberator. Se adresează ucigașilor unui personaj
plin de mister „străpuns” de ei. Merită să fie pedepsiți pentru crimele lor. Dar
Dumnezeu revărsa un duh de îndurare și
de implorare peste locuitorii din Ierusalim care îl privesc pe acela pe care
l-au „străpuns”: „îl vor jeli cum se jeleşte singurul fiu şi-l vor plânge amar
cum se plânge amar întâiul născut” (v. 10). Ceasul mântuirii depinde de
suferința și moartea Slujitorului Domnului (cf. Is 52,13-53,12; In
19,37). Dumnezeu schimbă pedeapsa în har: transformă în ei „un duh de îndurare
şi de implorare”. Atunci oamenii vor deplânge că nu au reuşit să-l iubească mai
mult. Noi toți l-am „străpuns” pe Domnul prin păcatele noastre. Dar cu un duh
nou de îndurare, putem să ne întoarcem spre Dumnezeu; putem săi cerem iertare.
E plânsul care a ajuns la iubirea milostivă, care înflorește
în dragostea unirii. Este un plâns de
iubire, de durere, de consolare, chiar dacă este un plâns care nu necesită
lacrimi, căci spunem: „te iubesc!”
În a doua lectură luată din Scrisoarea către Galateni (Gal 3,26-29), sfântul Paul trebuie să
treacă la convertire pe galatenii tentați să se plece la legalismul iudaic.
Paul era circumscris – e semnul unei alegeri a lui Dumnezeu; era urmașul lui
Abraham. Fidel lui Moise, persecută creştinii. Dar când l-a întâlnit pe Cristos,
viaţa i s-a schimbat complet. A descoperit că este necesar să-și transforme convingerile
sale religioase. A înţeles că mântuirea nu este rezervată pentru un singur
popor, ci cuprinde pe toți oamenii, iudei și păgâni, oameni liberi și sclavi:
toți sunt fiii lui Dumnezeu „prin credinţa în Isus”: „toţi aţi fost botezaţi în
Cristos!” Dar unirea cu Isus face frații pe toți oamenii și anulează orice discriminare
între noi: „nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici
bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus” (v. 28). Lumea
păgână cu diviziunile și disprețul pentru femei, cu rușinoasa plagă a sclaviei,
este scoasă în toate fundamente sale. Până și naționalismul ebraic, care
consideră inferioară femeia, străinul, cel care nu era circumcis, este strâns
din toate părțile spre universalismul creștin căruia trebuie să se adapteze. Dumnezeu
este cel care vrea că toţi oamenii să fie mântuiţi.
În Evanghelie (Lc 9,18-24) scena se deschide cu Isus
rugându-se. Sfântul Luca – evanghelistul rugăciunii – spune că Cristos provoacă
mărturisirea de credință a discipolilor după ce s-a rugat: „pe când era singur
în rugăciune, iar discipolii erau cu el, Isus i-a întrebat” (v. 18). Este un
detaliu foarte important. Domnul se roagă mult, în special în momentele
decisive ale vieții sale, de la botez până la cruce. Și ce spune Isus în
rugăciunea sa? Putem întrezări ce urmează, pentru că imediat vorbeşte despre
pătimirea sa: Fiul Omului va trebui să sufere. Rugăciunea lui Isus a fost un
„da” la suferință, un „da” la voința Tatălui și un apel la ajutor.
Isus întorcându-se de la
rugăciune începe – pentru prima dată – să descopere ce așteaptă de la ucenici.
Într-un ocol inteligent, Domnul întreabă pe apostoli: „Cine spune lumea că sunt
eu?” Această întrebare îi pune pe gânduri. Își amintesc de cugetările
oamenilor: „’Ioan Botezătorul’, alţii ’Ilie’, iar alţii că ’a înviat unul
dintre profeţii cei vechi’”. Multe sunt opiniile despre identitatea lui Isus.
Nu e ușor să pricepi divinitatea sa…
„Dar pentru voi, cine sunt eu?” (v.
20). Această întrebare, o pune Isus celor doisprezece. E adevărata întrebare!
De data aceasta toţii tac; se uită unii la alţii şi nimeni nu spune nimic… Când
se vorbește despre Domnul, fiecare îşi dă seama că este într-o mare neștiință! În
cele din urmă, Petru îşi face curaj şi, în numele tuturor, spune: „Cristosul
lui Dumnezeu!” „Mesia lui Dumnezeu!”
Mesia – cuvânt ebraic, care înseamnă „uns”, la fel ca și Cristos – cuvânt
grecesc ce înseamnă tot „uns”. În Vechiul Testament este uns acela care are o
funcție: regele, profetul și preotul. Unsul este așteptat de toți… să-l
elibereze pe Israel. Luca adaugă: „Cristosul lui Dumnezeu”. E o precizare
pentru creștinii veniți din păgânism care nu înțelegeau totdeauna aluziile la Vechiului
Testament.
Dar Isus explică apostolilor că
nu este un Mesia triumfător. Se numește „Fiul al Omului” – după expresia
profetului Daniel. L-au recunoscut drept Mesia. Dar, ce aşteptă de la Mesia? Discipolii
trebuie să facă un pas spre o ulterioară recunoaștere a misiunii sale. Este nevoie
să înțelegem cuvântul Domnului: „Trebuie ca Fiului Omului să sufere mult, să
fie respins de către bătrânii, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a
treia zi să învie” (v. 22). Adevăratul Mesia nu este acela care credeam noi: e „străpuns”
– a anunţat profetul Zaharia.
Nu este suficient de a spune
exact cine este Isus, ci trebuie lămurit condiţiile urmării lui. Cu alte
cuvinte, la ce se angajează acela, care se hotărăşte a-l urma pe Cristos! „Dacă
voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în
fiecare zi şi să mă urmeze” (v. 23). A Iua crucea în fiecare zi este a renunţa
la egoism, a te pune în ascultarea celuilalt, a nevoilor și a aşteptărilor
sale. Acest lucru cere neapărat să 'facem cruce' asupra proiectele și dorințele
noastre. Aceasta este noutatea vieții: credința în Isus, chiar dacă este
suferință… Cristos știe să ne dea capacitatea de a suferi din iubire, de a
asculta de Dumnezeu, nu de noi înșine. Aceasta este libertatea adevărată!
Suntem în stare, ca între multele
împotriviri întâmpinate în viaţă, să avem orientarea fundamentală spre cruce?
Să-i mulțumim lui Isus pentru crucea sa!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu