A trăi iertând
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (13 septembrie 2020)
Lecturi: Ben Sirah 27,30-28,7; Romani 14,7-9; Evanghelia Matei 18,21-35; lecturi
Omilie
Textele Liturgiei Cuvântului de astăzi ne oferă un drum de convertire sub dimensiunea esențială a experienței umane care este iertarea. Prima lectură leagă iertarea lui Dumnezeu de iertarea fraternă. Evanghelia prezintă învățătura lui Isus despre iertare sub forma unei parabole [a servitorului neîndurător]. Imitând milostivirea lui Dumnezeu, să trăim în pace ca frații. A doua lectură e viața credincioșilor determinată de moartea și învierea Domnului. Iertarea este esențială pentru o comunitate creștină care s-a unit cu Cristos în viața și acțiunea sa.
Lectura întâia (Sir 27,30-28,7) este un text din înțelepciunea iudaică din secolul al II-lea înainte de Cristos, ajuns la noi în versiunea greacă, făcută de un nepot al „scribului”. Vrea să transmită idealul vieții religioase tradiționale la o comunitate ebraică din Egipt, în jurul anului 185 î. C., impresionat de cultura elenă. Este Ecleziastul în traducere latină sau Cartea lui Ben Sirah, preferată de autorii moderni, după denumirea ebraică. Autorul sacru învață școala vieții pentru poporul lui Dumnezeu. Acum, în fragmentul de astăzi, denunţă răzbunare şi recomandă iertarea. Afirmă că supărarea şi mânia, nu numai că distrug raporturile umane, dar rup şi alianţa cu Dumnezeu. Efectele bolii face ravagii în inimă: este ura care, dacă nu este diagnosticată și vindecată, se cuibărește în noi, ramificându-se și producând o tumoare a sufletului. Înțeleptul vorbește cu luciditate: „ranchiuna şi mânia sunt lucruri abominabile, iar omul păcătos este stăpânit de ele” (27,30). Răzbunarea, mânia sunt aspru condamnate: „cel care se răzbună va afla răzbunare din partea Domnului şi el, care ţine cont, va ţine cont de păcatele lui” (28,1). Ben Sirah învață comunitatea să rămână în picioare: este legea iertării. „Iartă-i aproapelui tău nedreptatea şi atunci când te vei ruga păcatele îţi vor fi dezlegate!” (v. 2). Este lăudată iertarea. Păcătosul are nevoie de milostivirea Domnului. „Aminteşte-ţi de porunci […], de alianţa Celui Preaînalt” (v. 7). Ce înseamnă „amintiți-vă de alianță”? Țineți cont că este vorba de „legământ” – angajare solemnă [berith în limba ebraică]; este pactul de nuntă pe care Dumnezeu la făcut poporului său, Israel. Înțelegeți bine că invitația este de a păstra în minte și de a lăsa iubirea să se dezvolte în inimă. Autorul leagă iertarea de relația cu Dumnezeu, acționând plin de milostivire. Acest lucrul este foarte semnificativ: se dă cheia de boltă pentru a trăi în pace și în armonie cu toți oamenii.
În a doua lectură, sfântul Paul (Rom 14,7-9) ne spune că depindem de Cristos, căci motivul profund al existenței nu se găsește în om, dar în Isus Cristos prin care trăim, acționăm și murim. Totul este orientat spre Dumnezeu. Viața și moartea noastră nu au nici o valoare în sine, deoarece sunt destinate spre Domnul: el dă forța vieții noastre, dă respirația în toate zilele; rămâne în noi chiar și în experiența extremă a morții. Creștinul aparține lui Cristos, nu numai pentru că a fost creat de el, dar și pentru că a fost „cucerit” și răscumpărat prin cruce. Prin urmare, cel care trăiește nu va trăi numai pentru sine, ci pentru acela care a murit și a înviat pentru el, Isus Cristos. Este legat de Domnul într-un mod atât de radical, că nici viaţa nici moartea nu pot să-l separe: „nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim” (v. 7-8). Adevărul admis fără demonstrație – „nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine” – era amplu împărtășit de toți cei din antichitatea păgână. Dar Paul dă o semnificație nouă. Ne aminteşte că după botez – o nouă naștere – adică după moartea şi învierea noastră, legătura cu Cristos nu va fi întreruptă niciodată, ba chiar va fi întărită, căci şi în cer noi vom fi întotdeauna cu Isus. Domnia lui Cristos – [în greaca este Kyrios (Domnul)] – este cu totul diferită. Kerygma apostolică sau „proclamarea”, „vestirea”, „predica”, îl prezintă pe Isus obținând acest drept de viață și de moarte oferind propria sa viață lui Dumnezeu. Viața și moartea noastră nu au valoare în sine decât prin moartea şi învierea Domnului. La baza experienței noastre este el, „Cristos care a murit şi a înviat, ca să fie Domn şi peste morţi şi peste vii” (v. 9). Paul reia o temă pe care a dezvoltat-o de mai multe ori în această scrisoare: apartenența credincioșilor la Cristos în întreaga viață, în aderarea și acțiunea lui. Provocarea este mare: milostivirea cere să iertăm din inima. Este milostivirea lui Dumnezeu! „Veți intra în paradis cu mâinile goale, cu inima deschisă: veți purta în voi dorința. Este totul!” (Prosper Monier [1886-1977]). Aceasta este iertarea!
Ca și data trecută, în Evanghelia după Matei (Mt 18,21-35) este discursul numit „eclezial”, adică al Bisericii, sau „regula comunităţii creştine”. Astăzi ne spune despre iertarea frățească: de câte ori să-l iert pe fratele meu. Tradiția ebraică cunoștea datoria de a ierta ofensele aproapelui. Era obligat să ierte dacă cel care a greșit își cere iertare de trei ori în fața a doi sau trei martori. Evreii credeau că Dumnezeu iartă până la trei ori, a patra oară se pedepsește – afirmă rabinii. De aceea Petru întreba pe Cristos: până la a șaptea oară? „Petru, apropiindu-se, i-a zis lui Isus: «Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?»” (v. 21). Petru îl numește Cristos pe „Domnul” [Kyrios, în greacă]. El arată că a înțeles că Domnul intenționează să depășească limitele stabilite de cărturari, și face un efort de generozitate: până la a șaptea oară! Numărul indică perfecțiunea. „Isus i-a spus: «Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte»” (v. 22). Cifra este simbolică: înseamnă „totdeauna”. Evanghelia pune față în față iertarea fără limită și răzbunarea. Domnul, răspunzând lui Petru, afirmă că iertarea este dată fără măsură, pentru că fără măsură este milostivirea lui Dumnezeu: infinită, pentru totdeauna și oriunde.
În parabola „servitorului nemilos”, Isus explică de ce trebuie să iertăm totdeauna. Servitorul cere şi obţine iertare de la rege, dar, la rândul său, nu ştie să ierte. Atunci când vorbeşte despre rege, Domnul se gândeşte la Dumnezeu. Îl compară cu un rege care decide să-și aranjeze conturile cu slujitorii săi. Îi aduce unul care trebuia să-i deie zece mii de talanți, adică echivalentul a 340 de tone de aur. O sumă infinită! Zece mii înseamnă în Orient numărul infinit. El spune că o va plăti: „Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!” (v. 26). Datoria servitorului este enormă. Totuși regelui îi este de ajuns un gest de bunăvoință și datoria i-a fost iertată. Servitorul are un coleg care-i este dator cu o sumă minusculă – o sută de dinari; pata muncii pe o zi. Servitorul este de neînduplecat… Nu așteptă… Disproporţia este evidentă: un munte de datorii şi un fir de nisip…
Isus vrea să înțelegem pe unde suntem noi în comparație cu Dumnezeu. Nu am fi niciodată în stare să ne achităm datoria. Este imposibil! Dar Dumnezeu, în infinita sa milostivire, depășește cererea omului, iertând totul. Iartă în mod gratuit!
Creștinule, nu poţi face altceva decât să ierţi!... Căci suntem iubiți, suntem iertați. Deci, să iertăm! Devenim comunitate de oameni iertaţi care iartă. Trăim iertând! Totul este har și milostivire a lui Dumnezeu, pentru că totul este dăruit!
bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu