XXII (B): A venit o văduvă săracă

Regilor 17,10-16: În zilele acelea, ¹⁰ profetul Ilie a plecat spre Sarepta şi când a ajuns la poarta cetăţii a întâlnit acolo o văduvă care culegea vreascuri. El a strigat-o şi i-a spus: "N-ai vrea să-mi aduci într-un urcior puţină apă ca să beau?" ¹¹ Şi ea a plecat ca să scoată, dar el a strigat după ea: "Adu-mi şi o bucată de pâine". ¹² Ea a răspuns: "Mă jur pe Domnul Dumnezeul tău cel viu, că nu am pâine; am doar un pumn de făină într-un vas şi un pic de ulei într-un urcior. Strâng câteva vreascuri şi mă întorc să pregătesc pentru mine şi pentru fiul meu ceea ce a mai rămas; mai mâncăm o dată şi apoi vom muri". ¹³ Atunci Ilie i-a spus: "Nu-ţi fie frică. Mergi şi fă ce ai spus, dar mai întâi coace pentru mine o pâine mică şi adu-mi-o, apoi vei face pâine pentru tine şi pentru fiul tău. ¹⁴ Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: «Făina din vas nu se va termina şi uleiul din urcior nu va scădea, până în ziua în care Domnul va da ploaie pentru a uda pământul»". ¹⁵ Femeia a mers să facă ceea ce i-a cerut Ilie; şi multă vreme profetul, ea însăşi şi fiul ei au avut ce mânca. ¹⁶ Făina din vas nu s-a terminat şi uleiul din urcior n-a scăzut, aşa cum a vorbit Domnul prin gura lui Ilie.

 Evrei 9,24-28: Fraţilor, ²⁴ Cristos n-a intrat într-un sanctuar construit de oameni, care nu poate să fie decât o prefigurare a celui adevărat, ci chiar în ceruri, pentru a fi mereu mijlocitorul nostru în faţa lui Dumnezeu. ²⁵ El nu a repetat de mai multe ori jertfa sa, ca marele preot, care în fiecare an intră în sanctuar şi oferă sânge, dar nu pe al său propriu; ²⁶ în acest caz, Isus ar fi trebuit să sufere de mai multe ori, de la întemeierea lumii. Dimpotrivă, acum - la împlinirea timpurilor - Cristos a venit ca să distrugă păcatul, jertfindu-se o dată pentru totdeauna. ²⁷ Aşa cum omul moare o singură dată - apoi se prezintă la judecată - ²⁸ tot astfel şi Cristos s-a oferit o singură dată pentru a ridica păcatele, iar a doua oară va veni, nu pentru a ispăşi păcatele, ci pentru a duce la mântuire pe cei care îl aşteaptă.

Marcu 12,38-44: În acel timp, ³⁸ Isus învăţa mulţimea spunând: "Feriţi-vă de cărturari, căci le place să umble îmbrăcaţi în haine lungi, să fie salutaţi de lume prin pieţe, ³⁹ să stea pe primele locuri în sinagogi şi în locurile de frunte la ospeţe. ⁴⁰ Toacă avutul văduvelor şi fac rugăciuni lungi numai de ochii lumii. Pentru aceasta vor fi şi mai aspru condamnaţi". ⁴¹ Isus se aşezase în faţa sălii tezaurului şi privea mulţimea care arunca bani în casetă. Mulţi dintre cei bogaţi veneau şi puneau sume mari. ⁴² A venit şi o văduvă săracă şi a pus două monede mici. ⁴³ Isus i-a chemat la sine pe ucenici şi le-a spus: "Vă spun adevărul: această văduvă săracă a pus în casetă mai mult decât toţi ceilalţi. ⁴⁴ Căci toţi au pus din ceea ce aveau de prisos; pe când ea, cu toată sărăcia ei, a dat tot ce avea: strictul necesar pentru viaţă.

Predică:

Într-o zi, Isus stătea în faţa vistieriei templului, privind oamenii care depuneau ofertele lor. A venit o văduvă săracă şi a pus înăuntru tot ce avea, două monede de aramă. Isus s-a întors către discipolii Săi şi le-a spus: “Adevăr vă spun că văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toţi cei care pun în caseta pentru ofrande pentru că toţi au pus din surplusul lor, ea însă, a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei”. Putem numi această duminică “duminica văduvelor”. Despre o văduvă a fost vorba şi în prima lectură, despre văduva din Sarepta, care a dat tot ce mai avea ca hrană (o mână de făină şi puţin untdelemn) pentru a pregăti mâncare pentru profetul Ilie.

 

Este o bună ocazie pentru a ne îndrepta atenţia atât asupra văduvelor cât şi a văduvilor de astăzi. Faptul că Biblia vorbeşte atât de des despre văduve şi niciodată despre văduvi se datorează faptului că în societatea străveche femeia care rămânea singură era într-un mai mare dezavantaj decât bărbatul care rămânea singur. Astăzi nu mai există această diferenţă. De fapt, în general se pare acum că femeile care rămân singure se descurcă mult mai bine decât bărbaţii.

Cu această ocazie doresc să tratez o temă care este de un interes categoric nu doar pentru cei văduvi, ci şi pentru toţi cei care sunt căsătoriţi, în special în timpul acestei luni în care îi amintim pe cei decedaţi. Oare moartea unui soţ sau a unei soţii, care pune capăt din punct de vedere legal unei căsătorii, aduce cu sine şi sfârşitul total al comuniunii dintre cele două persoane? Din acea legătură care a unit atât de puternic două persoane pe pământ va rămâne ceva şi în cer, sau totul va fi uitat odată trecut pragul vieţii veşnice?

Într-o zi, câţiva saducei au venit la Isus cu cazul neverosimil al unei femei care a fost succesiv soţia a şapte fraţi, care au murit pe rând, întrebându-l a cui soţie va fi ea după înviere. Isus le-a răspuns: “atunci când vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri” (Marcu 12,25). Interpretând greşit aceste cuvinte ale lui Isus, unii au susţinut faptul că în concluzie căsătoria nu va avea nici o urmare în cer. Însă prin acest răspuns Isus respinge caricatura pe care saduceii au prezentat-o despre cer, ca şi când ar urma să existe o simplă continuare a relaţiilor pământeşti dintre soţi. Isus nu exclude posibilitatea ca ei să redescopere în Dumnezeu legătura care i-a unit pe pământ.

Potrivit acestei viziuni, căsătoria nu se încheie total la moarte, ci este transfigurată, spiritualizată, eliberată de limitele care marchează viaţa pe pământ, şi de asemenea nici legăturile dintre părinţi şi copii sau dintre prieteni nu vor fi uitate. Într-o prefaţă pentru morţi liturgia proclamă: “Viaţa este transformată, nu luată”. Şi căsătoria, care este parte a vieţii, va fi transfigurată, nu anulată.

Ce se va întâmpla însă cu cei pentru care căsătoria pământească a constituit o experienţă negativă, o experienţă de neînţelegeri şi suferinţe? Oare această idee potrivit căreia legătura maritală nu se va rupe la moarte nu este oare pentru ei mai degrabă un motiv de teamă, decât o mângâiere? Nu, deoarece în trecerea din timp în eternitate binele rămâne şi răul cade. Iubirea care i-a unit, poate doar pentru un timp scurt, rămâne; defectele, neînţelegerile, suferinţele pe care şi le-au produs unul altuia vor dispărea. De fapt, chiar această suferinţă, acceptată cu credinţă, va fi transformată în glorie. Mulţi soţi vor experimenta adevărata iubire unul faţă de celălalt doar când vor fi reuniţi “în Dumnezeu” şi cu această iubire va veni bucuria şi deplinătatea uniunii, pe care nu le-au cunoscut pe pământ. În Dumnezeu toate vor fi înţelese, toate vor fi scuzate, toate vor fi iertate.

Unii vor întreba desigur ce se va întâmpla cu aceia care au fost în mod legitim căsătoriţi cu mai multe persoane, despre văduvii şi văduvele care s-au recăsătorit. (Acesta a fost cazul prezentat lui Isus, cu şapte fraţi care au fost căsătoriţi succesiv cu aceeaşi femeie.) Şi pentru ei trebuie să repetăm acelaşi lucru: ceea ce a fost iubire adevărată şi dăruire de sine cu fiecare dintre soţi sau soţii, fiind în mod obiectiv un bine care vine de la Dumnezeu, nu va fi dizolvat. În cer nu va exista rivalitate în iubire sau gelozie. Aceste lucruri nu ţin de iubirea adevărată, ci de limitele intrinseci ale creaturii. (Autor: pr. R. Cantalamessa; trad. O. Capan; http://predici.cnet.ro/).