 |
| „Ridicați-vă capul!” |
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (2 decembrie 2018)
Lecturi: Ieremia 33,14-16; 1Tesaloniceni 3,12-4,2; Evanghelia
Luca 21,25-28.34-36; lecturi.
Omilie
Cu această duminică începe un an
nou liturgic şi, odată cu el, începe Adventul, care înseamnă „venire”. Este un
timp liturgic în care ne pregătim să celebrăm un eveniment fundamental:
întruparea Domnului, dar privind însă la întâlnirea cu Dumnezeul istoriei de la
sfârșitul timpului. Ne îndreptăm ochii spre viitor cu speranța în darul
mântuirii pe care poți să-l aștepți. Darul nu poate fi pretins și nu se merită,
altfel nu ar fi cadou. Darul se poate doar aștepta. A aştepta nu este uşor.
Avem nevoie de răbdare. Suntem îndemnaţi să privim numai înainte, spre viitor, spre
noul eveniment al harului și al binecuvântării cereşti. Cele trei lecturi din
liturgia Adventului sunt dominate de această venire și așteptare cu speranța întâlnirii
cu Domnul.
Prima lectură vorbește despre
mântuirea omului dată de Dumnezeu. Profetul Ieremia (655-587 î.C.) anunță un
Dumnezeu fidel promisiunilor. Trăiește în Regatului lui Iuda [căzut cu
distrugerea Ierusalimului în 587 î.C.]. Misiunea încredințată de Domnul este „a
dezrădăcina”, „a demola”, „a dărâma”, „a distruge” dar și „a zidi”, „a planta”.
Dumnezeu este descris în relația cu lumea ca și creator și cu oamenii ca și
providență, bunătate, dreptate divină. În fragmentul de astăzi profetul (Ier 33,14-16) anunță vestea bună poporului care se află într-o
stare de neliniște. Este „promisiunea bunăstării”. Textul nu îi aparține lui
Ieremia, ci unui ucenic. S-a păstrat în cartea lui Ieremia. La un moment dat,
contemporanii săi sunt ispitiți de disperare. Încercat de atâtea înfrângeri și
mizerie, poporul evreu a fost complet deprimat. Discipolul le amintește de
cuvintele lui Ieremia. „Iată, vin zile – oracolul Domnului – când voi împlini
cuvântul cel bun pe care l-am spus cu privire la casa lui Israel şi cu privire
la casa lui Iuda!” (v. 14). Profetul spune: păstrați-vă încrederea! Se va
realiza în curând! Vine să anunțe un viitor minunat. Vestește apariția
neprevăzută a unui rege în casa lui Iuda: „în zilele acelea şi în acel timp voi
face să răsară pentru David o odraslă dreaptă: el va face judecată şi dreptate
în ţară” (v. 15). El amintește la toți că Domnul este un Dumnezeu al dreptății;
el va dărui „un lăstar”, un urmaș al lui David. În limbaj biblic vrea să spună
că noul rege care se va naște va domni peste Ierusalim. În deșertul ars al
umanității, pe trunchiul uscat și lipsit de sevă al dinastiei davidice,
Dumnezeu face să răsară minunea speranței și a mântuirii. Iubirea sa nu
cunoaște obstacole și nu se stinge, în ciuda uscăciunii omenești. Regele va
aduce salvarea: „în zilele acelea, Iuda va fi mântuit şi Ierusalimul va locui
în siguranţă” (v. 16). Mântuirea omului și a societății vine oferită acestui
popor obosit și suferind ce așteaptă judecată și dreptate: «Domnul este
dreptatea noastră» (v. 16). Vestea minunată a acestui text este că dreptatea și
pacea vor domni peste tot pământul; nu este scopul eforturile
noastre: va veni de la însuși Dumnezeu!
În a doua lectură luată din Scrisoarea către Tesaloniceni (1Tes 3,12-4,2), sfântul Paul ne vorbește
despre glorioasa „venire a Domnului nostru Isus împreună cu toţi sfinţii săi”
(v. 13). Se așteaptă ca și cum orizontul s-ar rupe și Cristos ar apărea în splendoarea
divinității pentru a reface firul rupt și încurcat al istoriei umane. Acestor
credincioși care scrutează cu nerăbdare ceruri noi și un pământ nou, apostolul
Paul le propune un comportament sau o atitudine cu care să aștepte noua istorie
gata să înceapă: „să vă facă Domnul să creşteţi şi să prisosiţi în iubire unii
faţă de alţii” (v. 12). Este rugăciunea pentru creștere în credință și iubire
trăită în slujirea aproapelui. Îndemnurile lui Paul nu sunt destinate să
îndrepte greșelile ci să facă progrese. Este vorba despre mersul înainte al
credinței și al iubirii: „să umblaţi ca să prisosiţi tot mai mult!” (v. 2). Aceasta
este dinamica Adventului: „faceți progrese în continuare”, o spune Paul. Acest
„Domn care vine” își află bucuria în sfințenie și iubire pe care le dă omului. Omul
le primește și face să rodească. Creștinul își
alimentează speranța în ascultarea cuvântului, în rugăciune, în Euharistie și în
iubirea reciprocă față de alții.
Liturgia din Advent ne prezintă Evanghelia după sfântul Luca (Lc 21,25-28.34-36): este ultimul discurs
despre venirea Fiului Omului și nouă ne este cerută vigilența. Este discursul
escatologic, adică referitor la „ultimele lucruri” [ta eschata în greacă și în latină novissimi]. „Vor fi semne în soare, în lună şi în stele” (v. 25).
Soarele, luna, stelele sunt indicii ale divinităților cosmice, adorate în
fiecare zi: este cultul astrelor. Nu trebuie să uităm că popoarele antice
adorau astrele ce dominau întreaga lume și determinau destinul oamenilor.
Acesta este succesul horoscoapelor și astrologilor. Ele vor fi zdrobite. Falșii
zei vor fi nimiciți. Atunci „îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu
putere şi cu mare glorie” (v. 27). Este întoarcerea lui Cristos în mărire.
Această evanghelie a fost scrisă pentru creștinii persecutați și descurajați.
Intenția lui Luca este de a înviora speranța strigând mesajul profeților:
Dumnezeu este stăpânul istoriei și al timpului.
Ne vorbește despre „puterile
cerurilor care vor fi zguduite” pentru a crea o „lume nouă”. Este imaginea apocaliptică
a lui Isus, dar conținutul ei va fi salvarea lumii. La sfârșit se deschide o
creație nouă… Marea este mesajul acestei evanghelii: nu este sfârșitul lumii,
ci revenirea lui Cristos în glorie. Lumea veche va dispare. O nouă lume se
ivește. Zvonurile de război, catastrofele, răsturnările din temelii, sunt de
actualitate. Ori tentația ar fi aceasta: „cu capul în jos”. Dar este exact contrarul
a ceea ce ne recomandă Domnul: „când vor începe să se întâmple acestea,
întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră!” (v.
27). În această istorie este necesar să înălțăm capetele, adică să vă angajați
într-o așteptare activă a împărăției lui Dumnezeu. Este ca o naștere dureroasă
din care apare prezența luminoasă a lui Cristos și a comunității celei noi, a
celor răscumpărați.
„Aveţi grijă de voi înşivă!” (v.
34). Fiți atenți, vegheați, puneți-vă în minte! Să nu rămânem moleșiți, dar
„ridicați-vă capul” din datoriile zilnice „pentru a întâlni ochii lui Cristos care
ne cheamă la lumina cea noua” [este expresia lui Origene]. Nu fiți molipsiți de
acea boală grea – indiferența și superficialitatea – pentru a nu avea
picioarele prinse într-un laț și astfel să nu puteți merge după Cristos pe calea
cea nouă a dreptății și adevărului.
Evanghelia ne cheamă să ne
întoarcem spre Isus din toată inima și să-l punem în centrul vieții noastre. El
este cu adevărat Domnul – stăpânul timpului și al istoriei. Liturgia Adventului
ne invită să veghem, să fim treji, stând în picioare, așteptându-l pe cel care Vine.
Să-l invocăm: marán athá (1Cor 16,22) [în limba aramaică]! Vino, Doamne Isuse! (Ap 22,20). Vino îndată!
bibliografia (anul C): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa
R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Armellini F. (http://www.qumran2.net); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Thabut Marie-Noëlle (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986;
Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario
meditato, EDB Bologna 1974; Commento
della Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati
dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu