Faceți aceasta în „amintirea” mea
pr. Isidor Chinez (28 martie 2024)
Lecturi biblice: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice
Omilie
Suntem în Triduum-ul Pascal. Este culmea anului liturgic ce începe cu Joia Sfântă, Vinerea, Sâmbătă și se termină în Duminica Învierii. Biserica sărbătorește și retrăiește Misterul Pascal al lui Cristos, adică moartea și învierea lui, și ne invită să ne întoarcem la izvorul credinței: Isus mort pentru păcatele noastre și înviat pentru a ne da viața divină și a ne face fii ai lui Dumnezeu prin botez.
Celebrăm Joia Sfântă dedicată „amintirii” sau „memoriei” ultimei cine a Domnului. Dintre numeroasele nume cu care a fost numită Euharistia, „frângerea pâinii” este cea care exprimă cel mai bine sensul și bogăția sacramentului. De ce primii creștini arătau admirație deosebită față de această expresie? Câte amintiri sau emoții trezesc?!... Masa poporului evreu începea totdeauna cu binecuvântarea pâinii. Capul familiei lua în mâinile sale o pâine, frângând-o le-a dat celor care stăteau împreună la masă. Nu putea fi mâncată înainte de a fi ruptă în bucăți și împărțită la toți cei prezenți. În această seară, la Ierusalim, s-a dat o semnificație nouă. În timpul ultimei cine, Domnul a luat pâinea, a mulțumit, a frânt-o și a dat-o discipolilor său zicând: „Acesta sunt eu. Luați și mâncați! Faceți aceasta în «amintirea» mea!” Cuvinte greu de înțeles!... Ucenicii le-au descoperit abia după Paști, căci este un mister. La sfârșitul „zilei”, Domnul rezumase în acel gest întreaga sa viață dată ca jertfă: el nu jertfise altceva decât pe el însuși. Este „consemnarea” sa ca persoana drept aliment: pâine care „se frânge” din iubire față de toți oamenii.
În prima lectură (Ex 12,1-8.11-14) vedem cum Dumnezeu inspiră exodul sau ieșirea din țara Egiptului. Este evenimentul libertății: un simbol al eliberării poporului evreu din sclavia egipteană: „să-l luaţi fie dintre miei, fie dintre capre! […]. Să ia din sânge şi să pună pe amândoi uşorii uşii […]. Să mănânce carnea în noaptea aceea; s-o mănânce friptă la foc, cu azime şi cu ierburi amare! […]. Să-l mâncaţi aşa: să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână; să-l mâncaţi în grabă: este Paştele Domnului!” (v. 5.7.8.11). Isus a sărbătorit Paștele împreună cu discipolii săi, conform ritualului evreiesc, cu o diferență: mielul sacrificat nu mai este doar un simbol al ieșirii din Egipt, ci el însuși este cel care se oferă Tatălui pentru a răscumpăra neascultarea lui Adam și a tuturor oamenilor. Potrivit evanghelistului Ioan [vom vedea mâine], Isus moare pe cruce exact la ora trei: este aceeași oră, în care în templul din Ierusalimului, marele preot a jertfit mielul, adică mielul sacrificat, ca ispășire pentru popor. Pentru noi, mielul fără pată este aici: e Domnul Isus!
În lectura a doua (1Cor 11,23-26) este transmisă tradiția euharistică: e cea mai veche din întreg Noul Testament, datând de prin anii 50-51 după Cristos, pe care Paul o descrie în liniile esențiale. Euharistia este prezentată așa cum o celebrăm astăzi și noi și vine din vechime, din comunitățile de la origini: „eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: «Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea!» De asemenea, după cină, a luat potirul, spunând: «Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta ori de câte ori beţi în amintirea mea!»” (v. 23-25). La rândul nostru, noi trebuie să „încredințăm” acest „memorial” urmașilor noștri. „Faceţi aceasta în amintirea mea!” (v. 24), adică ca „memorial” al meu, în sens biblic [anamnesis, în greacă, zikkaron, în ebraică]. A participa la celebrarea euharistică înseamnă a deveni martori ai morții și învierii lui Cristos. Această mărturie este angajament de a nu lăsa un dar atât de mare să fie uitat și lipsit de profunzime. Este invitația Domnului la Euharistie pe care o face discipolului: îi cere să facă, împreună cu el, alegerea hotărâtă a dăruirii totale de sine!
În Evanghelia după Ioan (In 13,1-15), în timp ce celelalte evanghelii relatează instituirea Euharistiei, apostolul inserează scena neobișnuită a lui Isus spălând picioarele discipolilor, concentrându-se pe conștientizarea deplină a Domnului. Se întâmplă în timpul cinei, „înainte de Paște”, în „ceasul trecerii din lumea aceasta la Tatăl” (v. 1). Totul s-a împlinit lor în tăcere. Nu se vorbește. Scena la care sunt martori era atât de surprinzătoare încât îi lasă uluiți; ucenicii nu-și cred ochilor. Isus și-a scos hainele – așa cum fac sclavii – și nu spală mâinile, ci picioarele apostolilor. Este un gest atât de umilitor, înjositor. Domnul o face. Uimirea discipolilor este de înțeles: ei au trăit trei ani alături de Isus, l-au recunoscut drept Cristos sau Mesia și așteaptau cu nerăbdare să se „completeze” Scripturile: „În zilele lui, va înflori dreptatea şi belşug de pace […]. El va domni de la o mare la alta […]. Toţi regii se vor închina înaintea lui, toate popoarele îl vor sluji” (Ps 72,7-8.11).
Evanghelia este textul fundamental pentru cateheza liturgiei din Joia Sfântă și a tuturor celebrărilor din Triduum-ul Pascal. În ea este misterul Domnului care evocă ultima cină. Aici se pune accentul asupra iubirii infinite a lui Dumnezeu – „iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit” (v. 1) – și asupra dragostei frățești, mereu legată de Euharistie, și asupra slujirii apostolilor, ce trebuie să se considere și să acționeze ca umili slujitori ai tuturor: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine spuneţi, pentru că sunt. Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu” (v. 12-15).
Spălarea picioarelor ne duce cu mintea la botez, care este „ceasul trecerii” de la moarte la viață. Liturgia de astăzi ne învață: dezbrăcați-vă și devenți sclavi, puneți-vă șorțul peste haine și slujiți!... Este calea care are durerea, umilirea, moartea. Dar, iată surpriza: dăruirea de sine este singurul drum care duce la bucurie! „Faceți aceasta în amintirea mea!”
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu