Patima Domnului – izvor de mântuire a lumii
pr. Isidor Chinez (24 martie 2024)
Lecturi biblice: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11; (forma scurtă) Evanghelia Marcu (Mc 15,1-47); lecturi biblice
Omilie
Astăzi intrăm în Săptămâna Sfântă. Celebrăm Duminica Floriilor. În lectură este Patima Domnului în relatarea Evangheliei după Marcu. Profetul Isaia își îndeplinește misiunea: o anticipă pe cea a lui Cristos – „spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba; nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (Is 50,6). Imnul cristologic din Scrisoarea către Filipeni ne invită să intrăm în sufletul lui Isus, să înțelegem „sentimentele” care îl însoțesc în tragicul eveniment: Domnul „s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om; s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (Fil 2,7-8). Este Patima Domnului – izvor de mântuire a lumii!
Profetul Isaia (Is 50,4-7) vorbește despre „slujitorul Domnului”. Creștinii l-au văzut pe Isus. Două caracteristici sunt subliniate în această „cântare”: capacitatea de a-l asculta pe Dumnezeu și de a-i încuraja pe cei aflați în dificultate și fidelitatea în persecuție, ce se naște din încrederea neclintită în intervenția salvatoare a lui Dumnezeu. Autorul „cântării” [a treia cântare] slujitorului Domnului este profetul care a învățat lecția exilului. Atitudinea și propunerea slujitorului Domnului este credința: un discipol credincios care ascultă, dar și vorbește fraților săi descurajați, abătuți moral și fizic de această prigoană: „Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă de discipol ca să ştiu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt” (v. 4). Misiunea lui este grea, dar nu se dă înapoi: „Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea şi eu nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi” (v. 5). Va fi nevoie de intervențiea energică a lui Dumnezeu: „el mă trezeşte dimineaţa, de dimineaţă îmi deşteaptă urechea ca să ascult asemenea discipolilor” (v. 4), ca să înțeleagă.
În lectura a doua apostolul Paul (Fil 2,6-11) este foarte atașat de comunitatea din Filipi și o laudă, dar nu ignoră slăbiciunile care o condiționează în urmarea Domnului. Din acest motiv îi invită pe toți să se asemene cu Isus, care, Dumnezeu fiind s-a „dezbrăcat”, s-a „golit ”de toate, pentru a se face deopotrivă cu noi și pentru a se oferi Tatălui său spre a ne mântui: „Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că e egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (v. 6-8). Astfel a trecut de la umilirea crucii la gloria regelui universului: „Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt” (v. 9-10). Este un imn cristologic pe care Paul îl inserează în Scrisoarea către Filipeni propunându-l spre meditația credincioșilor în cel mai dificil moment al vieții sale, cel al patimii.
Evanghelia după Marcu începe cu afirmarea că Isus este Fiul lui Dumnezeu: „începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu” (Mc 1,1). La jumătatea ei consemnează mărturisirea de credință a lui Petru care îl recunoaște ca Mesia: „Răspunzând, Petru i-a spus: «Tu eşti Cristosul!»” (Mc 8,29). Atinge apogeul revelației în moartea lui Isus, când un centurion păgân îl proclamă ca fiind Fiu lui Dumnezeu, pentru modul cum a înfruntat moartea: „Când centurionul, care stătea în faţa lui, a văzut cum şi-a dat sufletul, a spus: «Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!»” (Mc 15,39).
Adversarii lui Isus se răzvrătesc împotriva predicării lui, deoarece aceasta diferă de așteptările lor. Mântuirea pe care a anunțat-o este destinată nu numai lui Israel, ci tuturor oamenilor, în special celor nevoiași, bolnavi, nefericiți, săracilor. Este o „revoluție” sau schimbare fundamentală a valorilor care a uimit și cucerit sufletele ascultătorilor, dar a atins autoritățile, pe conducătorii, învățații, pe oamenii gânditori ai națiunii care intenționau să-și salveze tradițiile și, cu atât mai mult, pozițiile lor de dominație. Dacă profetul din Nazaret avea dreptate, ei trebuiau să-și schimbe modul de a gândi și de a acționa, renunțând la privilegiile lor: e un act de convertire. Explicația patimii lui Cristos este rezultatul unei decizii luate în Sinedriul iudaic și confirmată de procuratorul roman, Pilat. Lucrarea pe care Isus o purta spre împlinire era cea pe care i-o propusese: să lupte pentru construirea unei familii de prieteni, de egali, frați, cu toții ai aceluiași Tată. Nu este Dumnezeu cel care a pus la cale drama de pe Golgota! Domnul însuși a preferat să fie „slujitorul” altora în loc să se ridice ca stăpân al lor. El a plătit cu viața „răzvrătirea” lor.
Sfântul Marcu este cel mai obiectiv, mai puțin idealist sau teologic. El relatează ce s-a întâmplat pentru a-i învăța și a înțelege bunătatea Domnului și răutatea oamenilor. În forma scurtă a pătimirii lui Isus (Mc 15,1-47), Marcu amintește de „arhiereii, care au ţinând sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul”, „l-au legat pe Isus, l-au dus şi l-au predat lui Pilat” (v. 1), iar „Pilat, voind să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit” (v. 15), dar și de „mulțimile” trimise de mai marii preoți. În timp ce dușmanii păreau să fi pus capăt situației prin răstignirea pretinsului rege al evreilor, tocmai în virtutea acelui final josnic, primul care l-a recunoscut că e „Fiul lui Dumnezeu” este un păgân, centurionul: „văzând cum a murit a zis: «Acest om era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu!»” (v. 39). Ce ai văzut în acea moarte atât de diferită? Nu a văzut miracole, nu a văzut anunțul învierii. Expertul în moarte, l-a văzut pe Isus, Fiul lui Dumnezeu: este un Dumnezeu care nu sacrifică pe nimeni, dar se jertfește pe sine, nu frânge pe nimeni, dar se frânge pe sine însuși. El a văzut că inima Nazarineanului era cuprinsă de o iubire pentru Dumnezeu și pentru oameni. „A muri” astfel este ceva numai de la Dumnezeu, este revelația sa. Soldatul vede dincolo. El înțelege că numai Dumnezeu se dă pe sine, trecând de la părăsire –„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit” (v. 34) – la abandonarea sau lăsarea în voia lui Dumnezeu – „Isus, scoţând un strigăt puternic, şi-a dat sufletul” (v. 37). Este reprezentarea noastră în durere… El vede puterea dezarmându-se, dând viață și iertare celor care îi provoacă moartea, vede violența anulată deoarece este luată asupra sa. Ceea ce vedem nu este splendoarea celui atotputernic, ci suferința unui Dumnezeu entuziast de persoana omului. „Dumnezeu a suferit mai întâi și apoi s-a întrupat. Caritas est pasio. Iubirea este patimă și suferință”, spune Origene. „Și cine iubește mai mult trebuie să se pregătească să sufere mai mult”: spune sfântul Augustin.
Iată-l, este „Fiul lui Dumnezeu!” Este intuiția păgânului! Acum, mărturisește propria credința! După Marcu adevăratul om credincios este un centurion roman, păgân. El recunoaște primul, că în acest om răstignit era Fiul lui Dumnezeu!...
Să-l adorăm pe „Domnul”, Kyrios, în greacă: Kyrie eleison, înseamna „Doamne, îndură-te” sau „Doamne, miluieşte-ne!” Este opera de mântuire a lumii!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu